povestioare ...

confuza..

inregistrati-va si castigati 500 euro

Postat pe 25 August 2008 22:37
Cele 7 minuni ale lumii Niste liceeni din Chicago studiau Cele 7 Minuni ale Lumii. La sfarsitul lectiei, elevii au fost rugati sa enumere care considerau ei ca sunt cele 7 minuni ale lumii. Desi au fost unele neintelegeri, urmatoarea lista a primit cele mai multe voturi: 1. Marile piramide din Egipt 2. Taj Mahal din India 3. Marele Canion din Arizona 4. Canalul Panama 5. Cladirea EmpireState 6. Basilica St. Peter�s 7. Marele zid chinezesc In timp ce strangea voturile, profesoara a observat ca o eleva, o fata tacuta, nu predase inca lucrarea. O intreba deci pe fata daca avea probleme in elaborarea listei. Fata raspunse: �Da, putin. Nu m-am putut decide pentru ca erau atat de multe.� Profesoara spuse: �Ei bine, spune-ne ce ai ales pana acum, si poate te putem ajuta.� Fata ezita, apoi citi: �Eu cred ca Cele 7 Minuni ale Lumii sunt: 1. A atinge� 2. A gusta� 3. A vedea� 4. A auzi� (a ezitat putin apoi a adaugat�) 5. A simti� 6. A rade� 7. Si a iubi. � Clasa era atat de tacuta incat puteai auzi caderea unui ac. Fie ca aceasta poveste sa serveasca drept o blanda amintire pentru noi toti ca lucrurile pe care le subestimam ca simple si obisnuite sunt ades cele mai minunate si nu trebuie sa calatorim undeva anume pentru a le trai.
uitase de MINUNUNILE HAREMULUI... tu mafia ..,sunt convins ca n-ai sa uiti NICIODATA !!!!
Postat pe 25 August 2008 23:03
Sincer si cu mana pe inima recunosc ca nu am crezut ca zace in mafie atata sensibilitate. Sunt profund impresionata.

Lucia1971 Postat pe 25 August 2008 23:26
O ALTA DEMONSTRATIE DE NASTERE A UNEI PARADIGME Intamplare reala � Povestirea este dintr-un film documentar realizat de dr Eden Ryl, psiholog comportamental si cunoscut conferentiar. In acest experiment, o stiuca mare a fost introdusa intr-un bazin, fiind hranit cu plevusca. Camerele de luat vederi au inregistrat reactiile stiucii pe parcursul a mai multe zile. Dupa o perioada, oamenii de stiinta au schimbat conditiile, montand o bariera de sticla intre stiuca si �hrana� sa. De fiecare data cand incerca sa manance un pestisor, stiuca se lovea inevitabil de panoul de sticla. Dupa cateva esecuri da a ajunga la hrana si mai multe lovituri dureroase � pestele cel mare a renuntat sa mai atace pe cei mititei plaSATI DE PARTEA CEALALTA A PANOULUI. Atuci cand a ajuns la concluzia ca stiuca este sufficient de infometata, oamenii de stiinta au inlaturat panoul de sticla, permitand micilor pastisori sa inoate nestingheriti prin tot bazinul. Erau la dispozitia marii si infometatei stiuci. Spre surprinderea tuturor, stiuca nu a incercat nici un moment sa manance vreunul dintre pestisori. Inota pur si simplu prin bazinul plin de hrana � desi era flamanda pana la disperare. Totusi nici nu a INCERCAT sa manance vreunul. Dupa atatea incercari nereusite si dureroase de a ajunge la hrana, se parea ca pestele cel mare renuntase sa mai INCERCE. In cele din urma pestele cel mare a murit � de foame � intr-un bazin plin cu hrana!! Hrana era intangibila. Pestele CREDEA ca hrana este intangibila. MORALA Cati oameni sunt azi intr-o situatie asemanatoare? Ei pastreza in minte incercarile nereusite de a obtine succesul, esecurile trecute, jena de a nu fi atins un obiectiv, momentele de respingere si descurajare � si astfel isi formeaza convingerea ca pentru ei succesul si o viata plina de semnificatie sunt INTANGIBILE. Convingerea gresita ca nu mai putem avea success dupa un insucces poate nun e costa viata, ca in cazul stiucii, darn e poate costa CALITATEA vietii pe care ne-o dorim. DECI !!! - SA LUAM DECIZIA DE A INCERCA DIN NOU !! Intreaba-te chiar azi, �Ce as putea realize daca, incepand cu ziua de azi voi lasa in urma toate experientele negative si voi ignora toate esecurile care m-au marcat si voi alunga amintirile dureroase?� Oamenii spun deseori: � Am incercat asta si inainte si n-a mers, nu vreau sa mai trec prin asa ceva din nou�. Foarte probabil ca nici nu ai CUM sa mai treci la fel prin aceeasi intamplare. Lumea se schimba� si ti la fel. Ce era odata adevarat � s-ar putea san u mai fie acum. Poti sa te descurci mai bine si, in multe feluri, poate ca ai dobandit deja mai multe cunostinte care sa te pregateasca mai bine pentru o noua incercare. Poti allege sa incerci din nou. Poti alege sa schimbi ceva la modul in care abordezi lucrurile. Ceea ce a fost �. nu mai EXISTA in mod identic. Sper sa nu va fi plictisit � am scris mai mult ca am lins cateva beri � si acum fac pe desteptul �
supermiki Postat pe 25 August 2008 23:31
mai dau si eu cateva beri... numai nu te opri din scris..
Postat pe 25 August 2008 23:50
am inteles ..!! am invatat si voi incerca tot timpul..!! te sustin inocica...
Postat pe 25 August 2008 23:59
atat imi mai trebuie, iti inchipui daca atat scrie cand bea, cat vorbeste atunci cand bea. Numai eu stiu. Bine ca s-a culcat.
gabi_a_lu_miki Postat pe 26 August 2008 00:08
adica poate vorbi in timp ce scrie? ca lumea.. al meu cand scrie... nu vede, nu aude..
Postat pe 26 August 2008 00:11

Postat pe 26 August 2008 00:13
gabiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii! unde esti?daca nu apari in doua minute dau si o afinata...
Postat pe 26 August 2008 00:16
Calul si stapanii Un gradinar avea un cal. Calul muncea mult si primea hrana putina. Si se ruga calul celui de sus sa-l mute la un alt stapan. Asa se si intampla. Gradinarul vandu calul unui olar. Calul se bucura la inceput, numai ca la olar munca se dovedii si mai grea. Si iar incepu calul sa se planga de soarta si sa se roage sa fie mutat la un stapan mai bun. I se indeplini si aceasta ruga. Olarul isi vandu calul unui pielar. Dar cand privirea ii cazu pe pieile de cai intinse spre uscare in curtea pielarului, cu spaima in suflet striga bietul de el: - Vai de mine, atata mi-a foat! Mai bine ramaneam la ceilalti stapani, ca acum m-au vandut nu pentru munca, ci pentru pielea mea!
Postat pe 26 August 2008 00:21
Merita citit! Vulturul si curcanul M-am uitat la mine, m-am uitat la altii si nu am inteles decat un singur lucru. Ca majoritatea dintre noi nu suntem decat niste vulturi crescuti de curci si care sfarsim prin a ne comporta precum curcanii. Avem aripile si stiinta de a zbura. Dar ele sunt incorsetate. Ne uitam cu jind la cei care zboara, se ridica si o fac cu atata usurinta. Ne uitam cat se sus ajung si cat liberi sunt. Suferim ca nu suntem ca ei. Noi ne simtim doar captivi intr-o ograda stramta, cu lucrurile la fel in fiecare zi. Poate ca daca am fi fost curcani am fi dus-o bine. Am fi fost multumiti de ceea ce avem, de grija pe care cineva ne-o poarta si poate ca ne-ar fascina suficient de mult lemnele incat sa nu ne plictisim. Dar noi suntem vulturi. Simtim in noi dorinta de a zbura. Simtim svacnirea. Simtim agitatia care ne cuprinde. Simtim ca locul nostru nu e in ograda in care am crescut atata amar de vreme. Simtim ca ajungem la limita suportabilitatii. Si atunci alegem doua cai: Unii alegem sa ne resemnam, devenim depresivi, fara chef de viata, plictisiti. Dar se gaseste cineva intodeauna sa ne bage doua graunte pe gat ca sa nu murim de foame. Si o luam de la capat. Altii ne suim cat mai sus si ne aruncam cu capul inainte. Ne dorim cu orice pret sa zburam. Facem eforturi colosale. Ne uitam la cei care zboara. Vream sa ii intelegem si sa fim ca ei. Le copiem gesturile si dam cu disperare din aripi poate ne-om inalta. Dar nu sfarsim decat prin a ne lovi de pamant, epuizati de eforturile pe care le-am facut pana acum. Si atunci invatam sa ne resemnam sau o luam de la capat pana invatam ca viata nu e asa cum vrem noi sa fie. Dar credeti ca vulturul se inalta pentru ca vrea sa ii imite pe altii? Cand vine vremea, pasarile isi imping puii din cuib. Si atunci ei nu imita pe nimeni. Pur si simplu se lasa in voia aripilor. Ei nu invata nimic. Invata doar sa iti invinga teama care pana atunci ii tinea in cuib. Si au doar cateva secunde pentru a invata asta. Invata doar sa elibereze "stiinta" de a zbura, pe care o au deja in ei. Asta imi aduce aminte de M. Erickson, poate cel mai mare psihoterapeut. Povestea cum, copiil fiind, intr-o buna zi in curtea parintilor sai apare un cal. Incaleca pe el si ajunge la casa stapanilor. Ajuns acolo este intrebat de stapanul calului de unde a stiut ca e al lor. M. Erickson a dat un raspuns genial. "Eu nu am stiut. Calul insa da. Eu nu a trebuit decat sa il incalec si sa il las pe el sa isi vada de drum" In zadar vom incerca sa imitam, sa invatam, sa descoperim solutii si strategii. Poate ca pentru o vreme ele ne vor da senzatia ca ne apropiem de ceea ce ne dorim. Dar efortul e multe prea mare, si ajunsi la capatul drumului dezamagirea prea puternica. Avem in noi stiinta si puterea de a reusii sa ne implinim visele. Dar asemeni vulturului care traieste precum curcanul am uitat de ea, incercam sa invatam sa dam din aripi, cand deja exista in noi asta. Si cu cat incercam sa invatam mai mult cu atat blocam mai mult adevarata stiinta de a zbura Nu trebuie decat sa invatam sa ne descorsetam de plumbul de pe aripi. E plumbul pe care altii ne-au invatat ca il purtam. E plumbul in care noi credem ca il avem. E plumbul de care vrem sa scapam construindu-ne aripi de ceara, care se vor topi atunci cand ne vom inalta. E plumbul experientei noastre. Cativa cercetatori au facut un experiment interesant. Intr-un acvariu s-a pus un peste pradator. Un pirania. Dupa ceva vreme s-a umplut acvariul cu mai multi pestisori. Normal, pirania, s-a repezit si a infulecat toti pestisorii. A mai trecut un timp, si cercetatorii au separat acvariul in 2 parti, printr-un geam. Apoi in partea cealalta in care nu se afla pestele pirania, au pus alti pestisori. Normal pirania s-a repezit. Dar s-a izbit de geam. O data, de doua ori, de trei ori, pana cand a renuntat. Au lasat o vreme asa geamul. Si pirania, mort de foame, nu mai inerca sa se repeada la pestisori. Dupa o vreme au scos geamul si pestisorii se puteau plimba in voie pe langa pirania fara ca acesta sa schiteze nici un gest, desi nu mancase de multa vreme. Acesta e plumbul pe care il acumulam cu fiecare experienta pe care o traim. E plumbul pe care in mintea noastra il asternem peste aripile cu care putem zbura. E plumbul de care putem scapa. Purtam pe umeri cea mai colosala comoara din univers. Avem in sufletul nostru "tehnologia" de a ne implini visele. Aripile stiu sa zboare. Lor le trebuie doar tinta spre care sa se indrepte. In rest vor gasi singure drumul. Avem in mintea noastra solutiile pentru problemele pe care le avem, pentru dificultatiile pe care le traim si pentru visele in care speram. Nu trebuie decat sa stim incotro vrem sa ne indreptam, sa credem in asta si sa lasam in voia a ceea ce simtim. In zadar vom incerca sa descoperim solutii inteligente, argumente logice. Nu vom face altceva decat sa ne abatem mai mult de la drum. Omul nu este o fiinta rationala. Omul este o fiinta care rationalizeaza. Isi gaseste doar arguementele logice la deciziile inconstiente pe care deja le-a luat. Cu cat cauta mai mult solutii logice cu atat isi pune mai mult plumb pe inconstientul sau, pe comoara pe care o are, pe cel care ii poate misca aripile cu atata usurinta. Dar cu cat crede mai mult, cu atat credinta va fi ceea care va debloca resursele pe care le avem deja in noi. Si atunici odata cu credinta, lucrurile incep sa vina de la sine, fara nici un efort. Poate ca singurul lucru pe care il avem de facut in viata asta e sa descoperim si sa invatam sa credem cu adevarat in ceva. Si atunci ne vom simti liberi si visele noastre vor fi chiar mai aproape decat par acum. Pentru ca vom zbura spre ele cu usurinta unui vultur care se lasa doar purtat in voia aripilor sale. Pentru ca noi ne vom lasa in voia a ceea ce credem si credinta noastra va gasi singura drumul sa se implineasca. Poate multi dintre voi ati mai auzit aceasta poveste, mie mi se pare foarte motivant si foarte adevarat tot ce scrie in ea.
Postat pe 26 August 2008 00:47
frumos.. Miki, tot mai buna berea mea... nu-i asa ca te-ai apucat de scris?
Postat pe 26 August 2008 01:23
pt.supemiki .din 06.08.2008:Exceptional!Mare adevar cu batranel si inima si chiar si cu tanarul.
numai Postat pe 26 August 2008 05:02
pt. gya_ioana.06.08.2008;Oare?Chiar asa sa fie?Oare te regasesti in povestioara?Fostul iubit?Exista asa ceva?
numai Postat pe 26 August 2008 05:09
Gloria nu este a celor neinvinsi, ci a celor care se ridica dupa fiecare lovitura.Ca sa devii campion mai lupta o runda. Cand crezi ca nu mai poti continua esti de abia la jumatatea drumului de care esti in stare. Nu pierzi cu adevarat decat atunci cand ai renuntat sa incerci.
mahy33 Postat pe 26 August 2008 10:03
Cu ajutorul medicinei putem vindeca bolile, dar pentru singuratate, disperare si deceptii numai dragostea are leac. Sunt multi cei ce tanjesc dupa un colt de paine, dar mai multi sunt aceia ce tanjesc dupa o farama de iubire. (MAICA TEREZA)
mahy33 Postat pe 26 August 2008 10:11
Un cosmar care s-a repetat cu regularitate l-a facut pe Peter sa-si reconsidere si sa-si schimbe viata in deriva pe care o traia.In visul lui,se facea ca era intr-o sala de tribunal stand in fata unui jude necrutator si a unui juriu fara compasiune. ,,Esti invinuit de a-ti fi irosit viata�,tuna judecatorul privindu-l de la inaltimea pupitrului sau.,,Cum pledezi?� Abtinandu-se cu greu sa o ia la sanatoasa,Peter indrazneste in cele din urma sa scanceasca:,,Vinovat�.Ar fi vrut sa mai spuna ceva dar se razgandea si se adancea in ganduri. Ceasul ticaia amenintator pe peretele salii de judecata. ,,Am avut intotdeauna intentiile cele mai bune�,incepea Peter.,,Dar nu am avut sansa de a le transpune in actiuni.Era intotdeauna . cel potrivit nu mai venea iar lumea se misca cu o viteza cu care simteam ca nu mai pot tine pasul.Nu aveam sufficient timp.Acum imi pare rau,ca atata timp am spus prea mult si am facut prea putin�. UITANDU-NE INAPOI,cu siguranta gasim momente din viata noastra care par sa fi fost irosite. Imagineaza-ti ca ar exista o banca Care sa te crediteze in fiecare dimineata cu exact 86.400 euro. Nu exista sold de la o zi la alta. In fiecare seara banca iti va retrage banii ce ti-ar mai ramane in cont. Ce ai face atunci? Retragi tu banii inainte,bineinteles. Fiecare dintre noi are o asemenea banca. Ea se numeste TIMP. In fiecare dimineata esti creditat cu 86.400 secunde. In fiacare seara considera a fi pierduta fiecare secunda. Pe care nu ai investit-o pt o cauza dreapta. Nu exista sold,nu se reporteaza nimic. In fiecare zi se deschide un nou cont pt tine. In fiecare noapte se ard depozitele necheltuite de tine in acea zi si pierderea este a ta. Nu exista cale de intoarcere. Nu poti sa traiesti viitorul in avans. Fiecare dintre noi traieste cu depozitele zilei respective. Investeste cat mai intelept in sanatate,fericire si success! Timpul nu sta in loc pt nimeni. Exploateaza la maximum ziua de astazi. Pretuieste fiecare moment al zilei. Si aminteste-ti ca timpul nu asteapta pe nimeni! Ziua de ieri este istorie. Ziua de maine este mister. Ziua de astazi este un dar. Bucura-te de ea pentru ca este cel mai pretios dar!
gabi_a_lu_miki Postat pe 26 August 2008 11:05
Viata ca o surpriza Erau doua temple rivale. Ambii maestri-- asa-zisi maestri pentru ca erau de fapt preoti -- erau atat de porniti unul impotriva celuilalt, incat le spuneau credinciosilor lor, sa nu priveasca niciodata spre templul celalalt. Fiecare preot avea un baiat care-l slujea si ii facea servicii. Preotul primului templu i-a spus baiatului care il slujea: Nu vorbi niciodata cu celalat baiat...oamenii aceia sunt periculosi. Insa baietii sunt baieti. Intr-o zi s-au intalnit pe drum si baiatul de la primul templu, l-a intrebat: "Unde te duci?". Celalat i-a raspuns: " Oriunde ma va duce vantul". Trebuie sa fi ascultat lucruri Zen mari in templu, pentru ca a rostit aceste vorbe. O mare afirmatie Tao, pur. Insa primul baiat s-a simtit foarte jenat, ofensat, pentru ca nu gasea un raspuns sa i-l dea., frustrat furios, dar simtindu-se si vinovat pentru ca stapanul sau i-a spus sa nu vorbeasca niciodata cu oamenii acestia. Se gandea..."Oamenii acestia, chiar sunt periculosi. Ce fel de raspuns a fost aesta? Chiar m-a umilit. S-a dus la maestrul sau si i-a spus ce se petrecuse. Maestrul i-a spus: " Te-am prevenit, dar nu m-ai ascultat. Acum uite ce ai sa faci, maine te asezi din nou in acelasi loc si cand vine, intreaba-l ...unde te duci? , iar el va raspunde: oriunde ma va duce vantul....atunci sa fii si tu mai filozofic...spune-i < Asta pentru ca nu ai picioare? Pentru ca sufletul nu are corp si nu-l poate duce vantul nicaieri!> Ce parere ai de asta? Cat se poate de bucuros, intreaga noapte baiatul a tot repetat raspunsul. Iar a doua zi dimineata foarte devreme, s-a dus acolo, s-a asezat pe locul care trebuia si chiar la ora potrivita a venit si al doilea baiat. Primul baiat era foarte fericit, avea de gand sa-i arate el ce inseamna filozofia adevarat. Asa ca l-a intrebat: " Unde te duci>"... si a asteptat... Insa cel de-al doilea baiat i-a rspuns: " Ma duc sa iau legume de la piata"... ... Si acum ce sa faca baiatul cu filozofia pe care o invatase? Asa este viata. Nu te poti pregati pentru ea, nu poti sa fii gata pentru ea. Aceasta este frumusetea ei, aceasta este minunea ei, ca te ia intotdeauna pe nepregatite...vine intotdeauna ca o surpriza. Daca vei avea ochi, vei vedea ca fiecare moment e o surpriza si ca nici un raspuns pregatit dinainte, nu este aplicabil.
Postat pe 26 August 2008 11:33
uau! Supermiki! Spui niste povestioare fantastice. Sunt extraordinare pentru cine vrea sa traga invataminte din ele. Caci poti asculta fara sa auzi,poti privii fara sa vezi,nu?
leoaica65 Postat pe 26 August 2008 14:39
Spune-mi ce dai, ca sa iti spun ce o sa primesti Era odata un barbat care sedea la marginea unei oaze la intrarea unei cetati din Orientul Mijlociu. Un tanar se apropie intr-o buna zi si il intreba: - Nu am mai fost niciodata pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetati? Batranul ii raspunse printr-o intrebare: - Cum erau locuitorii cetatii de unde vii? - Egoisti si rai. De aceea ma bucur ca am putut pleca de acolo! - Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batranul. Putin dupa aceea, un alt tanar se apropie de omul nostru si ii puse aceeasi intrebare: - Abia am sosit in acest tinut. Cum sunt locuitorii acestei cetati? Omul nostru raspunse cu aceeasi intrebare: - Cum erau locuitorii cetatii de unde vii? - Erau buni, marinimosi, primitori, cinstiti. Aveam multi prieteni acolo si cu greu i-am parasit. - Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batranul. Un negutator care isi aducea pe acolo camilele la adapat auzise aceste convorbiri si pe cand cel de-al doilea tanar se indeparta, se intoarse spre batran si ii zise cu repros: - Cum poti sa dai doua raspunsuri cu totul diferite la una si aceeasi intrebare pe care ti-o adreseaza doua persoane? - Fiule, fiecare poarta lumea sa in propria-i inima. Acela care nu a gasit nimic bun in trecut nu va gasi nici aici nimic bun. Dimpotriva, acela care a avut si in alt oras prieteni va gasi si aici tovarasi credinciosi si de incredere. Pentru ca, vezi tu, oamenii nu sunt altceva decat ceea ce stim noi sa gasim in ei.
Postat pe 26 August 2008 14:53
Poveste pentru suflet Era odata un rege care avea 4 neveste. Cel mai mult o iubea pe cea de-a patra sotie, pe care o imbraca cu straie din cele mai scumpe si o trata cu cele mai fine delicatese. Ii dadea tot ce era mai bun. De asemenea, o iubea si pe cea de-a treia sotie si ea era cea cu care se mandrea cel mai mult in fata regatelor vecine. Totusi, regele traia cu teama ca aceasta sotie il va lasa intr-o zi pentru un altul. Regele o iubea si pe cea de-a doua sotie. Ea era confidenta lui si era intotdeauna draguta, intelegatoare si rabdatoare cu el. De cate ori regele avea o problema, putea avea incredere in ea ca il va ajuta sa treaca peste momentele grele. Prima sotie a regelui era foarte loiala si isi adusese o mare contributie in mentinerea regatului. Totusi, regele nu o iubea pe prima sotie. Desi ea il iubea cu adevarat, el de abia o observa! Intr-o zi, regele simti ca sfarsitul ii este aproape. Se gandi la viata lui plina si isi spuse: "Acum am 4 sotii cu mine, dar cand voi muri, voi fi singur." O intreba pe cea de-a patra nevasta: "Te-am iubit cel mai mult, ti-am daruit cele mai frumose haine si ti-am aratat cea mai mare grija. Acum, eu am sa mor, vrei sa vii cu mine si sa-mi tii companie?" "Nici vorba!" replica cea de-a patra sotie, si pleca fara un alt cuvant. Raspunsul ei strapunse inima regelui ca un cutit. Regele o intreba si pe cea de-a treia sotie: "Te-am iubit toata viata mea. Acum ca mor, vrei sa vii cu mine si sa-mi tii companie?" "Nu!" veni raspunsul celei de-a treia sotii. "Viata e prea buna! Cand vei muri, ma voi recasatori!" Inima regelui se stranse de durere. Apoi o intreba si pe cea de-a doua sotie: "Intotdeauna am gasit la tine intelegere si ajutor si mereu ai fost acolo pentru mine. Cand voi muri, vrei sa vii cu mine si sa-mi tii companie?" "Imi pare rau, nu te pot ajuta de data aceasta!" replica cea de-a doua sotie. "Te pot doar inmormanta si veni la mormantul tau." Regele fu devastat si de acest raspuns. Apoi se auzi o voce: "Eu te voi urma oriunde vei merge!" Regele se uita imprejur si vazu ca cea care rostise aceste cuvinte era prima sotie. Era atat de slaba, pentru ca suferise mult din cauza foamei si a neglijarii sale. Adanc indurerat, regele spuse: "Trebuia sa fi avut mult mai multa grija de tine cand am avut ocazia!" In realitate, noi toti avem 4 sotii in viata noastra: Cea de-a patra sotie este TRUPUL nostru. Indiferent cat timp si efort investim in a-l face sa arate bine, el ne va lasa cand murim. Cea de-a treia sotie este AVEREA noastra. Cand murim, merge la altii. Cea de-a doua sotie este FAMILIA SI PRIETENII. Indiferent cat de apropiati ne-au fost in timpul vietii, ei nu pot decat sa vina la mormantul nostru dupa ce nu mai suntem. Prima sotie este SUFLETUL nostru. Adesea este neglijat in goana dupa averi, bunastare si putere. Totusi, SUFLETUL este singurul care ne va urma oriunde vom merge. Deci, sa-l cultivam, sa-l facem puternic si sa-l bucuram acum, pentru ca este singura particica din noi care ne va urma si va fi cu noi pentru eternitate.
Postat pe 26 August 2008 15:13
O BIJUTERIE VALOROSA SI UNICA Un tanar s-a dus la un batran intelept pentru a-l ajuta cu un sfat. - Inteleptule, am venit la tine pentru ca ma simt atat de mic, de neinsemnat, nimeni nu da doi bani pe mine si simt ca nu mai am forta sa fac ceva bun. Ajuta-ma, invata-ma cum sa fac sa fiu mai bun? Cum sa le schimb oamenilor parerea despre mine? Fara ca macar sa se uite la el, batranul ii spuse: - Imi pare rau, baiete, nu te pot ajuta acum, am de rezolvat o chestiune personala. Poate dupa aceea. Apoi, dupa o mica pauza adauga: - Daca insa m-ai putea ajuta tu pe mine, atunci poate ca as rezolva problema mea mai repede si as putea sa ma ocup si de tine. - Aaa, incantat sa va ajut - baigui tanarul cam cu jumatate de gura, simtind ca iarasi e neluat in seama si amanat. - Bine - incuviinta batranul invatat. Isi scoase din degetul mic un inel si-l intinse baietanului adaugand: - Ia calul pe care-l gasesti afara si du-te degraba la targ. Trebuie sa vand inelul acesta pentru ca am de platit o datorie. E nevoie insa ca tu sa iei pe el cat se va putea de multi bani, dar ai grija ca sub nici in ruptul capului sa nu-l dai pe mai putin de un banut de aur. Pleaca si vino cu banii cat mai repede. Tanarul lua inelul, incaleca si pleca. Odata ajuns in targ incepu sa arate inelul in stanga si-n dreapta, doar-doar va gasi cumparatorul potrivit. Cu totii manifestau interes pentru mica bijuterie, pana cand le spunea cat cere pe ea. Doar ce apuca sa le zica de banutul de aur unii radeau, altii se incruntau sau ii intorceau imediat spatele. Un mosneag i-a explicat cat de scump este un ban de aur si ca nu poate sa obtina un asemenea pret pe inel. Altcineva s-a oferit sa-i dea doi bani, unul de argint si unul de cupru, dar tanarul stia ca nu poate vinde inelul pe mai putin de un banut de aur, asa ca refuza oferta. Dupa ce batu targul in lung si-n lat, rapus nu atat de oboseala, cat mai ales de nereusita, lua calul si se intoarse la batranul intelept. ... Flacaul si-ar fi dorit sa aiba el o moneda de aur pe care s-o poata da in schimbul inelului, ca sa-l poatã scapa pe invatat de griji si, astfel, acesta sa se poata ocupa si de el. Intra cu capul plecat. - Imi pare rau - incepu el - dar n-am reusit sa fac ceea ce mi-ati cerut. De-abia daca as fi putut lua doi sau trei banuti de argint pe inel, dar nu cred sa pot pacali pe cineva cu privire la adevarata valoare a inelului. - Nici nu-ti imaginezi cat adevar au vorbele tale, tinere prieten! - spuse zambitor inteleptul. Ar fi trebuit ca mai intai sa cunoastem adevarata valoare a inelului. Incaleca si alerga la bijutier. Nimeni altul n-ar putea spune mai bine cat face. Spune-i ca ai vrea sa vinzi inelul si intreaba-l cat ti-ar da pentru el. Dar, oricat ti-ar oferi, nu-l vinde. Intoarce-te cu inelul! Flacaul incaleca si pleca in goana. Bijutierul examina atent micul inel, il privi atent prin lentila prinsa cu ochiul, il rasuci si apoi zise: - Spune-i invatatorului ca daca ar vrea sa-l vanda acum, nu-i pot oferi decat 58 de bani de aur pentru acest inel. - Cuuum, 58 de bani de aur?!? - exclama naucit tanarul. - Da, raspunse bijutierul. Stiu ca-n alte vremuri ar merita si 70, dar daca vrea sa-l vanda degraba, nu-i pot oferi decat 58. Tanarul multumi si se intoarse degraba la invatat, povestindu-i pe nerasuflate cele intamplate. - Ia loc, te rog - ii spuse acesta dupa ce-l asculta. Tu esti asemenea acestui inel, o bijuterie valoroasa si unica. Si, ca si in cazul lui, doar un expert poate spune cat de mare este valoarea ta. Spunand acestea, lua inelul si si-l puse din nou pe degetul mic. - Cu totii suntem asemenea lui, valorosi si unici, perindandu-ne prin targurile vietii si asteptand ca multi oameni care nu se pricep sa ne evalueze. Povestea aceasta este dedicata acelora care zi de zi se straduie, lustruind cu migala, sa adauge valoare bijuteriei pe care ei o reprezinta si sa realizeze valoarea pe care o au. Amintiti-va mereu cat de mare este valoarea voastra, chiar daca multi din jur va ignora sau par sa nu-si dea seama cat sunteti de pretiosi
supermiki Postat pe 26 August 2008 16:19
Supermiki esti direct raspunzator de sanatatea ochilor mei. Am citit atatea povestioare incat ma ustura ochii.Cred ca e cel mai reusit topic.Felicitari pentru initiativa ta,felicitari tuturor celor ce ne incanta,ne emotioneaza sau ne pun pe ganduri cu povestioarele acestea pline de talc. Va pup!
leoaica65 Postat pe 26 August 2008 20:57
Minunat!
Lucia1971 Postat pe 26 August 2008 23:48
- Sunt extrem de fericit cand aud ca va plac ... iar daca ar putea sa si foloseasca in vre-un fel cuiva ... inseamna ca nu a fost in zadar ... Poate ar putea ajuta pe cineva sa ia o decizie in viata ... poate o alegere mai buna ... nu stiu ... dar daca am acorda mai multa atentie la aceste invataturi ... talcuri cu siguranta am deveni mai buni ... iar daca noi am deveni mai buni ... daca noi am incepe sa ne schimbam ... sigur se vor gasi si altii care sa ne urmeze ... si daca s-ar gasi si altii care sa ne urmeze ... poate s-ar mai gasi altii care sa-i urmeze pe ei ... sau si pe noi si pe ei ... iar in timp ... cine stie ce s-ar mai intampla ...
supermiki Postat pe 26 August 2008 23:50
supermiki...:)
Postat pe 26 August 2008 23:59
SARACIA CELOR BOGATI De Phil Bosmans Tatal unei familii foarte �nstarite �si lua �ntr-o zi baiatul si merse c�teva zile la tara, dorind sa-i arate fiului c�t de saraci pot fi unii oameni. Au petrecut trei zile �n gospodaria unei familii mai sarace. La �ntoarcere tatal �si �ntreba fiul: - Ei, cum ti-a placut calatoria noastra? - A fost frumos, tata! - Ai vazut c�t de saraci sunt unii oameni? -Da, tata. Am vazut ca noi avem un c�ine, iar ei au patru, ca noi avem o gradina mica, iar ei au o gradina c�t un teren de fotbal, ca gradina noastra e luminata de felinare, iar a lor de stelele noptii, ca noi ne cumparam apa de baut, iar ei beau apa proaspata din propria f�nt�na... Dupa toate acestea tatal ramase fara cuvinte. Apoi fiul adauga: -Multumesc tata ca mi-ai aratat c�t de saraci suntem MORALA In cele mai bogate tari locuiesc cei mai saraci oameni. Ei sunt bogati. Au prea mult, man�nca prea mult. Traiesc prea repede si nu-si gasesc odihna. Profita de toate, dar nu savureaza nimic. Polueaza aerul si apa, inima lor si �ntrega viata. Ei sufera de tot felul de boli si nu se simt niciodata bine. Vor sa doarma, dar nu pot.
supermiki Postat pe 27 August 2008 00:12
nici nu stii cata dreptate ai...intotdeauna am invidiat (desi nu-mi place cuvantul) oamenii simpli de la munte..ei respira aer pur,beau apa adevarata, sunt prieteni cu padurea si cu stelele.lor le vorbesc norii si vantul...
Postat pe 27 August 2008 00:19
- vezi ... de aceea imi place la munte ...
supermiki Postat pe 27 August 2008 00:21

Recomandari

Subiect	Mesaje	Ultimul Mesaj
sa il iert?????	15	De la: 1dana2 14 Mai 2009 09:16
cum sa cuceresc un barbat scorpion??!!	26	De la: miss_darine 19 Decembrie 2009 11:18
buna...am si eu o intrebare...	12	De la: ella_c 1 Mai 2010 23:56

il iubesc insa recent ceva ma indeparteaza de el si nu stiu ce!!!	10	De la: oudry 28 Martie 2013 17:33
eu leu si el berbec	15	De la: lianavelecico 29 Mai 2009 12:39