Telefon
031 228 61 20
& 031 228 61 23
Mai multe
Mai multe
am si eu o scurta povestioara...sper sa nu ma repet dupa altcineva pt ca nu am apucat sa citesc totul de pe acest topic  Era odata un baiat nascut cu o grava maladie. O maladie pentru care nu exista un leac. Avea 17 ani,dar putea muri in orice moment. Traia in casa lui sub asistenta permanenta a mamei sale.................. Obosit de stat in casa, a decis sa iasa macar o data............. Ceruse permisiunea mamei sale.Ea a acceptat. Mergand prin cartierul sau,se uita pe la magazine.. Trecand pe langa un magazin de muzica ,privi prin vitrina ,si observa prezenta unei tinere fete, de varsta lui. A fost dragoste la prima vedere. Deschise usa si intra ,privind la nimic altceva decat la fata. Apropiindu-se incet,sosi la tejgheaua unde era fata. Ea il privi si ii spuse surazand: ,,Pot sa te ajut? In timpul acesta el gandea ca acela era cel mai frumos zambet pe care l-a vazut in viata sa. Simtea impulsul de a o saruta. Balbaindu-se ii spuse; ,,Da ........ hmmmmmmm........... ummmmmm. Mi-ar placea sa cumpar un CD.Fara sa se gandeasca ,prinde primul CD pe care il vede si ii da banii. ,,Vrei sa ti-l impachetez?" -intreaba fata zambind din nou. El ii raspunse ca da. Incetisor, ea merse in magazie, si se intoarse cu pachetul si i-l da baiatului. El il ia si iese din magazin... Se intoarse acasa, si din acea zi, mergea la acel magazin in fiecare zi sa cumpere un CD. Fata il impacheta mereu, iar el se intorcea acasa si il baga in sertar. El era prea timid pentru a o invita in oras si de cate ori incerca ,nu reusea niciodata. Mama lui a aflat de aceasta situatie si il incuraja sa incerce........ asadar in ziua urmatoare el isi luase curaj si se duse la magazin. Ca in toate celelalte zile......isi cumpara un CD, si ca intotdeauana ea il impacheta .El a luat CD -ul si in momentul in care fata era distrata, a pus repede o foaie cu numarul lui de telefon pe tejghea, apoi a iesit in fuga din magazin. ;;;;;;; Dringggggggg''. Mama lui raspunde la telefon. ,,Alo?????'' Era fata, ce intreba de fiul ei. Mama indurerata a inceput sa planga in timp ce zicea: ,,Nu stii??????....a murit ieri". A fost o tacere indelungata intrerupta de plansul mamei. Mai tarziu mama lui a intrat in camera fiului pentru a si-l aminti. Decise de a incepe sa se uite prin lucrurile lui. Deschise sertarul si cu mare suprindere gasise un munte se CD-uri impachetate. Nu era nici macar unul deschis. A cuprins-o curiozitatea ,vazand atatea si nu putu rezista: a luat un CD si s-a asezat pe pat, uitandu-se. Cand un bilet iese din pachetul din plastic ......... Mama l-a luat pentru a-l citi; scria: ,,Esti frumos!!!!!!! Ai vrea sa iesi cu mine?? Te iubesc............ Sofia." Mama emotionata deschise si alte CD uri si gasise si alte bilete; pe toate scria acelasi lucru. MORALA: Asta e viata. Nu astepta prea mult pentru a-i spune c uiva special ceea ce simti. Spune- i astazi. Maine va putea fi prea tarziu |
||
|
anina86 Postat pe 30 August 2008 11:06 |
||
|---|---|---|
|
Nu-ti va parea rau ... daca gandesti inainte sa actionezi. ... daca asculti inainte sa judeci. ... daca iti ierti dusmanii. ... daca esti cinstit si sincer. ... daca ajuti un om la ananghie. ... daca esti cinstit in afaceri. ... daca gandesti inainte sa vorbesti. ... daca iti sustii principiile. ... daca iti inchizi urechile la barfa. ... daca tii in frau o limba calomnioasa. ... daca nutresti ganduri pure. ... daca esti milos cu cei negajiti. ... daca esti politicos si bun cu toti. |
||
|
Mikand Postat pe 30 August 2008 11:46 |
||
|
Subsemnatul, va aduc la cunostinta intentia irevocabila de a demisiona oficial din functia de adult pe care o detin acum abuziv. Dupa o analiza detaliata a situatiei, m-am hotarat sa ma retrag si sa preiau atributiile unui copil de sase ani, cu toate drepturile si indatoririle pe care le-am avut candva, dar la care am renuntat cu prea mare usurinta. Vreau sa desenez cu creta colorata pe strada unde locuiesc, atunci cand trec oameni maturi si importanti spre serviciu, si sa nu-mi pese de stresul lor in lupta cu minutele si traficul care ii asteapta. Vreau sa fiu mandru de trotineta mea cea rosie, fara sa ma interseze cat costa asigurarea pe anul viitor. Vreau sa cred sincer ca bomboanele Tic-tac sunt mai bune decat banii, pentru ca le poti manca. Vreau sa stau intins la umbra unui copac, cu un pahar de limonada in mana si cu ochii la norii pufosi care alearga pe cer, intrebandu-se cu uimire de ce adultii nu fac la fel. Vreau sa ma intorc in trecut, la vremurile cand viata era simpla. Atunci cand tot ce stiam se rezuma la cele sapte culori, cinci poezii, zece cifre si vocea mamei care ma chema la masa cand nu imi era foame. Vreau inapoi, atunci cand nu imi pasa de cat de putine lucruri stiam, pentru ca nici nu stiam cat de putine stiam. Vreau sa cred, ca odinioara, ca totul pe lumea asta este fie gratuit, fie se poate cumpara cu pretul unei inghetate la pahar. M-am maturizat prea mult si nici nu mai stiu cand m-am trezit mare. A fost cu siguranta un abuz si imi cer iertare. Am ajuns astfel sa aflu ceea ce nu ar fi trebuit: razboaie si purificarii etnice, copii abuzati si copii murind de foame, divorturi, droguri in licee, prostitutie, justitie corupta, politicieni de mahala, biserici de homosexuali, frati invrajbiti fara bani, ura, barfa. Am aflat despre materialism nedialectic si mame denaturate, care isi vand copilele de 12 ani unor animale cu chipuri de barbati, pentru un televizor de ocazie. Ce s-a intamplat cu timpul cand aveam impresia ca moartea este un concept de poveste, ca doar imparatii batrani mor ca sa faca loc pe tron printilor tineri, casatoriti cu printese castigate in urma ultimei zmeiade? Unde sunt anii cand mi se parea ca tot ce ti se putea intampla mai rau in lume era sa nu fii ales in echipa lui Menica repetentul, atunci cand jucam fotbal in spatele scolii? Vreau sa ma reintorc la vremea cand toti copiii citeau carti folositoare, cand muzica era neotravita, cand televiziunea era pentru stiri si emisiuni de familie, fara sex explicit si violenta implicita la fiecare zece secunde. Vreau desene animate cu Donald Duck, peripetii echipajului "Speranta", navigand cu "Toate panzele sus" si pe mama citindu-mi despre Iosif si fratii sai. Ce bine era cand credeam, in naivitatea mea, ca toata lumea din jur este fericita deoarece eu eram fericit! Promit solemn ca, imediat ce o sa-mi reiau atributiile de copil, o sa-mi petrec dupa-amiezile catarandu-ma in copaci, calarind bicicleta varului Cristi si citind Robinson Crusoe, ascuns in coliba injghebata din ramuri si frunze de fag, in spatele gradinii. Imi iau angajamentul ca nu o sa imi pese de ratele casei, de facturile de telefon, curent, gaze, apa, gunoi, cablu Tv si Internet, asigurari pentru masini, asigurari de sanatate, taxe anuale de proprietate, credit-carduri, iarba netaiata, computerul virusat si faptul ca masina a inceput sa vrea la mecanic. Va asigur ca nu o sa fiu pus in incurcatura atunci cand o sa fiu intrebat: "Ce-o sa te faci cand o sa cresti mare?", deoarece acum stiu: vreau sa fiu COPIL. Gata cu plecatul la serviciu cand ar trebui sa dorm si sa-l visez pe Florin Piersic - Arap Alb, gata cu stirile despre teroristi, bombe si caderi de avioane. Gata cu barfele anturajului, care nu-mi dau pace nici la biserica, gata cu hernia de disc, par grizonat, ochelari pierduti, medicamente scumpe si dinti de portelan. Gata, stop, cedez! Demisionez din functia de ADULT. Vreau sa cred in sinceritatea zambetelor, nobletea vorbelor, o lume a cuvantului dat si respectat, a dreptatii, a pacii, a viselor implinite, a imaginatiei innobilate, a ingerilor buni si a omului dupa chipul si asemanarea Lui Dumnezeu. Vreau sa am iarasi sase ani si jumatate. Fiti voi mari si importanti, si ocupati, si ingrijorati. Eu vreau sa cresc MIC! |
||
|
|
||
|
Mikand Postat pe 30 August 2008 11:49 |
||
tare de tot gogo......... 
|
||
|
Postat pe 30 August 2008 12:23 |
||
| Multumesc Celia. Voiam sa "destind" un pic atmosfera. | ||
|
Mikand Postat pe 30 August 2008 16:12 |
||
|
Ce preferi? SÃ ªTII? A fost odatã o broascã micã care trãia într-o fântânã adâncã. Fântâna ºi bucãþica de cer pe care putea sã o vadã erau tot universul ei. Într-o zi broscuþa noastrã a întâlnit o altã broascã care trãia în afara fântânii. “De ce nu cobori sa te joci cu mine?” a întrebat broasca din fântânã. “Ce e acolo?” a întrebat broasca de sus. “Avem totul aici. Tot ce îþi poþi dori. Curente mari ºi mai mici, stele, o lunã câteodatã, ºi câteodatã ajung aici pânã ºi obiecte care zboarã în jos din cer”, a rãspuns broasca din fântânã. Broasca de sus a oftat ºi i-a spus: “Dragã prietene, trãieºti într-o lume închisã. Nu ai vazut ce e pe aici in lumea mai mare.” Broasca din fântânã s-a supãrat. “Nu-mi povesti cã aveþi acolo o lume mai mare ca a noastrã! Lumea mea e mare. Noi vedem ºi trãim orice experienþã pe care ne-o oferã viaþa” …aºa grãi broasca din fântânã. “Nu, prietene. Tu poþi vedea numai lumea de deasupra ta printr-o gaurã de diametrul fântânii. Lumea aici sus e enormã. Aº vrea sã pot sã-þi arãt cãt de mare e”, spune broasca de sus. Broscuþa fântânii era supãratã rãu acum. “Nu te cred! Ce-mi spui sunt minciuni! Mã duc sã-l întreb pe tata.” Îi povesteºte tatãlui despre discuþia avutã cu broasca de sus. “Fiule”, ii spune tatãl cu inima grea, “prietenul tãu are dreptate. Am auzit cã sus e o lume mult mai mare, cu mult mai multe stele decât putem noi sã vedem de aici.” “Atunci de ce nu mi-ai spus pânã acum?” îl întreabã broscuþa. “La ce bun sã o fac? Destinul tãu e sã fii aici în fântânã. Nu poþi ieºi”, a rãspuns tatãl broscoi. Micuþa broascã iar se supãrã: “Ba da pot sa ies, o sã-þi arãt!” ºi s-a cãþãrat… dar fântâna era prea adâncã, pãmântul prea departe, ºi a cãzut la loc. “Nu, fiule. Eu am incercat toatã viaþa ºi la fel au încercat strãmoºii tãi. Fii mulþumit cu ce ai, altfel vei suferi în viaþã.” “Vreau sã ies ºi sã vãd lumea de sus!” a strigat broscoiul cel mic cu multã determinare. “Nu fiule. Acceptã-þi destinul. Învaþã sã trãieºti cu ce þi s-a dat”, i-a spus tatãl. ªi aºa broscoiul fiu ºi-a consumat viaþa încercând sã scape de fântâna întunecoasã ºi rece. Dar nu a reuºit. Lumea de sus a rãmas un vis. …SAU SÃ NU ªTII? O veche legendã Amerindiana povesteºte despre un viteaz care a gãsit într-o zi un ou de vultur ºi l-a pus într-un cuib de pui de preerie. Puiul de vultur a vãzut lumina zilei odatã cu puii de preerie ºi a crescut alãturi de ei. Toatã viaþa lui tânãrul vultur a fãcut exact ceea ce fãceau puii de preerie. Ciugulea insecte ºi scurma dupã râme în pãmânt. Cloncãnea ºi cârâia exact ca un veritabil pui de preerie. Iar când zbura stârnea un nor de pene pe o distanþã de câþiva metri. Pânã la urma, acesta era stilul de zbor al puilor de preerie. Anii au trecut ºi vulturul a crescut. Într-o zi a vãzut o pasãre minunatã care plana în înaltul cerului albastru fãrã nori. Elegant, pasãrea uriaþã se rotea miºcându-ºi încet aripile aurii. “Ce pasãre minunatã!” a exclamat vulturul nostru cãtre prietenii lui puii. “Ce este? ” “Ãstã-i un vultur, regele pãsãrilor”, a cloncãnit unul dintre pui. “Dar ar fi bine sã o laºi baltã. Tu n-ai sã fii niciodatã un vultur.” ªi uite aºa vulturul a uitat de pasãrea magnificã ºi a murit, convins fiind cã este un pui de preerie. Þi-a trecut vreodatã prin minte cã eºti mai puþin decât poþi fi cu adevãrat, cã poþi obþine mai multe de la viaþã decât ai obþinut pânã acum? Dar oare e bine sã ºtii acest lucru sau nu, îþi foloseºte la ceva? |
||
|
Mikand Postat pe 30 August 2008 16:15 |
||
|
Randurile de mai jos se gasesc pe frontispiciul orfelinatului pe care Maica Tereza l-a fondat la Calcutta, in India. Oamenii sunt adesea neintelegatori, irationali si egoisti... Iarta-i,oricum. Daca esti bun, oamenii te pot acuza de egoism si intentii ascunse... Fii bun,oricum. Daca ai succes, poti castiga prieteni falsi si dusmani adevarati... Cauta succesul, oricum. Daca esti cinstit si sincer, oamenii te pot insela... Fii cinstit si sincer, oricum. Daca gasesti linistea si fericirea, oamenii pot fi gelosi... Fii fericit, oricum. Binele pe care il faci azi, oamenii il vor uita maine... Fa bine,oricum. Da-i lumii tot ce ai mai bun si poate nu va fi niciodata de ajuns... Da-i lumii tot ce ai mai bun, oricum. La urma urmei este intre tine si Dumnezeu... N-a fost niciodata intre tine si ei, oricum. |
||
|
Aleys Postat pe 30 August 2008 23:43 |
||
|
Sunt fericit pentru ca... Pentru majoritatea oamenilor, fericirea e legata de posesiuni: case, bani, masini si cate altele. Multumirea sufleteasca a unora rezulta din placerea de a domina, imbogatindu-se in scurt timp si cu efort minim printr-o eventuala sfidare a legii. Acestea reprezinta surse ale fericirii pentru unii. Cred ca pentru multi oameni nu exista o idee clara a ceea ce este fericirea. Majoritatea o cauta, putini o construiesc. Fericirea nu e ceva la capatul unui drum; este drumul insusi, modul cum il parcurgi. Atat cat avem de trait, sa facem tot posibilul sa traim frumos. Sa ne innobilam propria fiinta, pentru ca nu avem nimic in afara ei. Cred ca fiecare om are formula sa de fericire, pe care trebuie sa o descopere, descoperindu-se pe sine. Asadar este foarte important dictonul "Cunoaste-te pe tine insuti". Cine reuseste sa-si descopere individualitatea distincta si s-o exprime, acela e un om fericit. Trebuie sa descoperim ceea ce ni se potriveste cu adevarat. Sa realizam un echilibru intre dorintele si posibilitatile noastre. Este foarte important sa fii TU, sa te simti bine cu tine. Pentru asta trebuie sa te cunosti. Ce important este sa nu te plictisesti cand ramai singur cu tine! Fericirea nu e zgomotoasa; tace si se ascunde. Si nu trebuie strigata pe nume, pentru ca fuge. Dar poate fi descoperita si invatata. Caile spre ea sunt ocolite, nu trebuie sa te intrebi tot timpul dacaesti fericit. Si daca tot vorbim de retete, sa spunem ca fericirea e un cocteil. fiecare trebuie sa invete sa si-l faca dupa propriul gust. Sa fim curajosi si sa incercam... sa punem in el sanatatea pentru trup si suflet si grija de a ne-o pastra. Sa constientizam acea tainica fericire a omului sanatos care zareste bolnavi la fereastra sau in gradina unui spital. Sa dormim suficient, pentru a ne putea reface trupul si a ne echilibra sufletul, sa petrecem cat mai mult timp in aer liber. In natura iti incarci bateriile. Natura este Raiul care activeaza "raiul" din noi. Sa dam sufletului hrana de care are nevoie: o carte, un spectacol de teatru, un film si multa muzica. Danseaza! Si daca te impiedici la tango, continua! Sa fii in pace cu tine, sa-ti doresti doar ceea ce poti avea. Sa-ti deschizi sufletul, stand de vorba cu cineva de incredere. In fiecare zi Dumnezeu se roaga la fiecare sa deschida usa sufletului si sa-L lase sa intre. Nimic nu exista in afara de El! Sa fii sociabil. Relatiile sociale sunt, dupa parerea unor specialisti, cea mai importanta sursa individuala a fericirii. Sa te consideri bogat daca ai prieteni adevarati. Sa te poti bucura de micile placeri ale vietii, sa stii ca fiecare clipa frumoasa poate fi eterna. Sa ne bucuram de atasamentul unui animal, sa telefonam unor prieteni, sa ingrijim florile de pe balcon. Sa ai zambetul pe buze si sa stii sa-l daruiesti mai ales acelora care nu-l au. Sa-ti dai seama ca e un miracol faptul ca Soarele rasare in fiecare zi. Sa ai soare in suflet si un copilas de mana. Sa te intorci la copilarie si sa pastrezi in tine o parte din sufletul copilului care ai fost. Sa-ti iubesti semenii si sa-i ajuti ori de cate ori poti, fara a astepta nimic in schimb. Sa fii bun: cei rai pot avea noroc, numai cei buni pot fi fericiti; El a vrut sa iubim si sa fim iubiti. Si iubirea incepe cu Dumnezeu. Gasesti ca e minunat sa respiri, sa mananci, sa vorbesti si nu stii de ce? Mergi, canti, dansezi si toata lumea e a ta? O bucurie calda, fara margini te patrunde la gandul ca dupa ziua asta vor veni altele? Aceasta este adevarata fericire: un element spiritual ce vine de undeva, de sus. Fericirea adevarata nu poate s-o aiba decat acela care da fericire. Fericirea de-a putea face pe altul fericit! Fericirea vrea ca toti sa fim fericiti! Fie ca toate aceste "seminte" de fericire sa incolteasca in fiecare din noi! Omraam Mikhael Aivanhov |
||
|
Aleys Postat pe 30 August 2008 23:44 |
||
|
Ingerii luminii Doi ingerasi s-au gandit sa se joace de-a oamenii. - "Uite cum facem", a spus cel care avea mai multa experienta cu pamantenii, "ne asezam la distanta unul de celalalt. Tu ma chemi la tine, dar eu nu vin. Si din cauza asta ne certam un picut, asa, la fel ca oamenii. Vrei?" - "Bine", a incuviintat cel de al doilea. - "Ingerasule ...", zise rugator primul, "hai la mine". Celalalt ingeras veni cit putu el de repede langa prietenul sau, cu fata stralucind de zambet. - "Aaa, nu, nu asa! Eu te chem, dar tu nu vii. Ai inteles?" - "Da" , spuse iar cel de-al doilea ingeras. Dar cum auzi "Ingerasule, hai la mine", cum se duse tinta langa amicul sau si il imbratisa. Acesta il mai instrui inca o data: - "Eu te strig, dar tu te tii tare si nu vii. Bine? Ingerasule ..." Nici un raspuns. - "Ingerasule, vino, te rog, la mine ..." In sfarsit, hotarat sa nu se mai lase convins, cel de-al doilea ingeras spuse: - "Nu vin" - "Bine, atunci vin eu la tine", il linisti primul ingeras pe prietenul sau, mergand intr-un suflet langa acesta si imbratisandu-l cu multa afectiune. |
||
|
Aleys Postat pe 30 August 2008 23:45 |
||
m-am decis...voi printa toate povestioarele si le voi indosaria ca pnetru un jurnal,si le voi reciti cu drag...superbe povestioarele...  
|
||
|
dydy88 Postat pe 31 August 2008 00:00 |
||
|
Din cauza acestor animale (O veche poveste populara evreiasca) Alexandru cel Mare a ajuns odata intr-un sat indepartat din Africa.Oamenii pe care i-a descoperit acolo erau iubitori de pace. Ei niciodata nu au fost implicati in razboi. Alexandru a fost salutat calduros de toti si a fost dus,ca un oaspete de seama, la casa sefului. In timp ce vorbeau cei doi conducatori, iata ca doi cetateni au intrat in casa,cerand ca seful sa fie judecator in cearta lor. - Eu am cumparat o bucata de pamant de la acest om, a inceput primul. In timp ce sapam pamantul, am descoperit o comoara, pe care el refuza sa o ia. Cand am cumparat bucata de pamant pe un pret de nimic, nu am stiut ca ar fi o asa comoara acolo. Celalalt s-a grabit sa spuna: - Cand i-am vandut bucata de pamant, am renuntat la toate drepturile asupra vreunui lucru gasit in aceasta proprietate.Comoara, desigur,ii apartine lui. Seful a cantarit argumentele. Dupa cateva reflectii, el zise primului om: - Din cate stiu, tu ai un baiat? - Da, domnule. - Si tu, se adresa el celuilalt, tu ai o fata? - Da. - Baiatul tau sa se casatoreasca cu fata lui, a zis seful. Comoara dati-o celor doi ca un dar de nunta. Cei doi priveau unul la altul cu satisfactie. Au multumit sefului si au plecat. Alexandru si-a exprimat surpriza asupra judecatii. - A fost cumva o judecata nedreapta? a intrebat seful. - O, nu, a raspuns Alexandru. - Cum ai fi facut tu in tara ta? a intrebat seful. - In tara mea, cei doi oameni s-ar fi luptat ca sa stapaneasca comoara sau guvernul ar fi confiscat-o. Seful a fost socat. - Cade ploaie peste tara ta? - Da, desigur. - Soarele rasare? - Da! Seful s-a gandit pentru un moment. - Exista animale care pasc in pasuni verzi? - Cu siguranta, da! a spus Alexandru. Sunt mii de animale de soiuri diferite. - A! a zis seful. Probabil din cauza animalelor permite Dumnezeu sa cada ploaie si sa rasara soarele, caci cu siguranta oamenii din tara ta nu sunt vrednici de asa mari binecuvantari ale lui Dumnezeu. |
||
|
Aleys Postat pe 31 August 2008 00:03 |
||
|
E O IDEE BUNA SA LE SCRIEM UNDEVA SI SA LE CITIM SI RECITIM... |
||
|
Aleys Postat pe 31 August 2008 00:04 |
||
De la: supermiki, la data 2008-08-24 09:27:47- Extraordinare povestioarele !!! ... si pline de intelepciune ... daca macar un singur om va putea lua ceva ... va simti ceva ca se misca in el/ea ... inseamna ca nu a fost degeba ... inseamna ca a meritat ... Da miki a meritat este pe departe cel mai bun topic postat vreodata,,,si nu stiu de altii dar mie povestioarele mi-au ajuns direct la suflet,,,nimic nu e in zadar si nu cred ca iti poti imagina cate ai oferit atunci cand ai decis sa postezi acest subiect. Tot respectul si recunostiinta pentru toti cei ce au postat aici povestioarele lor :) 
|
||
|
aricica_pogonica Postat pe 31 August 2008 01:39 |
||
|
Si eu sunt foarte incantata sa descopar acest topic , am stat toata dupa-amiaza asta de sambata ca sa citesc povestioare , sunt superbe , esta e ce imi doream sa aflu de atata vreme , aici ma simt ca la mine acasa , eram o insetata dupa asa ceva , acum mi-am mai potolit putin setea. SECRETUL SUCCESULUI Acesta este cel mai mare secret al succesului dintre cele ce se pot spune in cuvinte . Un brat viguros poate strapunge un scut si chiar sa ia viata cuiva , insa doar nevazuta putere a iubirii poate deschide inimile oamenilor ; si pana cand nu voi stapani aceasta arta , nu voi fi mai mult decat un iubitor de maruntisuri . Voi face din iubire cea mai puternica arma si nici unul dintre cei pe care ii voi provoca nu se va putea apara de forta ei . Si cum voi face aceasta? Voi aprecia recompensele daca ele ni se cuvin ; voi spune bun venit si piedicilor , pentru ca ele sunt cele care ma intaresc ; imi voi lauda dusmanii si ei imi vor deveni prieteni ; imi voi incuraja prietenii si ei imi vor deveni frati ; voi cauta intotdeauna motive sa binecuvantez ; niciodata nu voi gasi scuze sa barfesc . Cand voi fi tentat sa critic imi voi musca limba . Voi iubi toti oamenii pentru ca fiecare are calitati care merita sa fie admirate chiar daca uneori ele sunt ascunse . Ii voi iubi pe cei cu vointa puternica , pentru ca ei ma pot inspira .Ii voi iubi pe cei care esuiaza pentru ca ei ma pot invata . Ii voi iubi pe regi pentru maretia lor , ii vom iubi pe cei saraci pentru simplitatea lor . Ii vom iubi pe cei tineri pentru increderea pe care o au ; ii voi iubi pe cei batrani pentru intelepciunea pe care o daruiesc . Ii voi iubi pe cei frumosi pentru armonia lor . Ii voi iubi pe cei urati pentru sufletul lor insetat de pace . Si ma voi iubi si pe mine insumi . Atunci voi veghea tot ce intra in trupul , mintea si sufletul meu . Nu voi permite vreodata sufletului meu sa se complaca in multumiri desarte , ci mai degraba il voi hrani cu meditatie si rugaciune . De acum inainte voi iubi intreaga creatie . Iubirea intensa cheama iubire . Nu este atat de important sa fii iubit , cat sa iubesti – cu toata iubirea si cu toata fiinta Ta . Azi incep o noua viata a iubirii ! S.V.I. (adaptat dupa Secretul Succesului – izvorul intelepciunii ) |
||
|
Postat pe 31 August 2008 04:29 |
||
|
Vine o vârsta la care candoarea se risipeste brutal iar locul ei este luat de luciditate platita cu lacrimi, care poate dezvalui ceva mai presus de inocenta pierduta: o viata trecatoare si plina. O viata în care trebuie sa te bizui pe tine si pe forta sau pe slabiciunea pasiunilor pe care le ai. Înaintând în timp, experienta ne lumineaza dar ne arata brutal ca depindem de pacatele noastre si de ceea ce iubim. Apoi, când ajungem la o vârsta când nu mai exista drum de întoarcere, întelegem ca ne ramâne doar infernul luciditatii sau puterea de a pretui si mai mult ceea ce ne este drag Putinul trait valoreaza mai mult decât totul visat, însa masura te ajuta sa te feresti de mult si de putin. Ea este un fel de întelepciune care vine din doua calitati: din rusine si din cinste. Dar tot masura ne învata ca nimic nu poate fi gratis fiindca de fapt ne învârtim într-un cerc în care ramânem mereu, iar orgoliul devine un fidel interpret al timpului. În cautarile noastre aflam ca bezna are o singura culoare, în vreme ce lumina are o mie, iar mult mai târziu ne dam seama ca un prieten este un dar pe care ti-l faci singur. Timpul este ceva ce oamenii încearca întotdeauna sa omoare, dar care termina prin a-i omori. La urma urmei, parerea despre timp este o chestiune de optica. Fiindca fara el n-am întelege romantismul ruinelor sau melancolia, nici teama de moarte, nici reveria eternitatii si mai ales pasiunea prezentului. Clipa si energia vitala ce-o însoteste se naste din spaima ca timpul trece. Dar tot timpul ne învata, ca o viata fara moarte ar fi si o mare nenorocire. Fiindca ar face existenta iresponsabila. Bucuria este starea în care sufletul traieste calm si statornic, netulburat de nici o frica sau superstitie sau de vreo alta emotie, fiind ratiunea existentei noastre si starea de spirit normala a omului. Ea poate însemna treapta superioara a veseliei si multumirii, dar si sentimentul realitatii fiindca uneori un concurs de circumstante permite o stare de voie buna. Exista o categorie de oameni deosebiti pentru care a nu te gândi la tine, a lucra pentru altul, a te darui unei cauze în care crezi este adevarata bucurie. Dar, privind în jur, ne dam seama ca bucuria noastra seamana cu un melc, în timp ce tristetea sau amaraciunea este un cal de curse naravas Bucuria este starea în care sufletul traieste calm si statornic, netulburat de nici o frica sau superstitie sau de vreo alta emotie, fiind ratiunea existentei noastre si starea de spirit normala a omului. Ea poate însemna treapta superioara a veseliei hmm.. pe scurt... fa din tristetea ta, bucuria altora... renunta la tine, pentru a fi alaturi de cei din jurul tau atunci cand au nevoie de tine... astfel, vei afla ca totul in jurul tau este mult mai frumos.. si vei trece mai usor peste propriile probleme :) Cineva i-a spus Lui Dumnezeu ºoptind: - Doamne, vorbeºte-mi! ... ºi o pasãre a început sa ciripeascã; omu nu l-a auzit ºi a repetat strigând: - Doamne, vorbeºte-mi! ... ºi un tunet a bubuit din cer; omu nu a luat aminte. - Doamne, vreau sã te vãd! ... ºi stelele au început sa strãluceascã! - Doamne, aratã-mi o minune! ... ºi o viaþã s-a nãscut! - Doamne, atinge-mã! ... ºi un fluture s-a aºezat pe mâna sa; dar el l-a zdrobit! Sa poti sa razi chiar daca sufletul iti plange, Sa poti pastra ce alti vor sa alunge, Sa stii cand unii te inseala, Sa te ridici cand altii te coboara, Si calda sa ramai in sufelt, Chiar daca afara ninge! Sunt ceea ce sunt pentru un scop. Fac parte dintr-un plan complicat. Sunt o creatie pretioasa si cu totul unica, Baiat sau fata - apratin lui Dumnezeu. Arat asa cum arat pentru un scop. Dumnezeu nostru nu a facut nici o greseala. El m-am modelat in pantecele mamei mele, Si sunt exact asa cum El a vrut sa ma faca. Parintii pe care i-am avut Au fost cei pe care El i-a ales Si indiferent care sunt sentimentele mele, Ei au fost creati special, Cu planul lui Dumnezeu in minte, Si poarta pecetea Stapanului. Stiu ca trauma ce am suferit-o nu a fost usoara, Chiar si Dumnezeu a plans ca m-a durut atat Dar a fost ingaduita ca sa imi modeleze inima Astfel incat sa seaman tot mai mult cu El. Sunt ceea ce sunt pentru un scop, Am fost modelat de nuiaua Stapanului. Sunt ceea ce sunt, preaiubitule, Pentru ca exista Dumnezeu! L-am rugat pe Dumnezeu... Sa imi dea putere sa pot infaptui ceva, dar El m-a facut o fiinta slaba, ca eu sa invat ascultarea prin simplitate si smerenie! L-am rugat pe Dumnezeu... Sa imi dea sanatate sa ma ajute sa fac fapte mari, dar El mi-a dar infirmitati ca eu sa pot face fapte mari! L-am rugat pe Dumnezeu... Sa-mi dea bogatii ca sa dobandesc fericirea, dar El m-a facut sarac ca eu sa devin intelept! L-am rugat pe Dumezeu... Sa-mi dea toate lucrurile ca sa ma pot bucura de viata, dar El mi-a dat viata ca sa ma pot bucura de toate lucrurile! L-am rugat pe Dumnezeu... Sa-mi dea maretie ca sa fiu cinstit de oameni, dar El mi-a dat slabiciune ca sa-mi recunosc dependenta de El! L-am rugat pe Dumnezeu... Dar nu am primit nimic din tot ceea ce am cerut in rugaciune, DAR AM PRIMIT TOT CE A FOST MAI BUN PT MINE! |
||
|
Postat pe 31 August 2008 04:44 |
||
|
O poveste cu cai. Cusmir este satul in care m-am nascut, un sat frumos, asezat pe o coasta de deal si inconjurat de paduri. El a fost raiul copilariei mele. Era in timpul razboiului si dupa toate rechizitionarile de animale, ramasesera in ograda doi cai: unul negru, Tiganu, si un armasar argintiu, Suru. In primavara acelui an, beleaua a mai venit o data pe capul tatei: Tiganu a fost luat si el de armata. Suru, pentru ca avea un defect la picior, a ramas acasa, la vatra. Dar nici soarta lui n-a fost fara peripetii. Un regiment de nemti, cartiruit cateva zile in sat, a aflat de la binevoitori ca avem un cal in grajd. Ne-a cuprins ingrijorarea. Unde sa-l ascundem? Bland si foarte inteligent, Suru avea si darul comunicarii, intelegandu-se cu tata asemenea unui om. Cand ii auzea vocea, scotea un sforait bucuros, iar cand vreun strain ne intra in ograda, necheza a avertisment. Chiar daca era in grajd, Suru stia si ne instiinta ca avem musafiri. Speriat ca isi va pierde ultimul animal, tata l-a ascuns in graba pe Suru intr-o coliba aflata in gradina, peste care a cladit o capita de paie. N-a apucat sa duca furca in sura, cand nemtii au si venit, rascolind magaziile si chiar casa. Negasind calul, s-au dus in gradina. Toata familia tremura la gandul ca Suru, auzind vocea tatei si simtind persoane straine, va sforai sau va necheza. Nemtii s-au invartit printre capitele de fan, vociferand si amenintandu-l pe tata ca daca nu le da calul, il vor duce cu ei pe front. Parca simtind pericolul in care se afla si el, si stapanul, Suru n-a scos un sunet. A asteptat sa plece dusmanii, ramanand in ascunzatoare pana a doua zi. Inteligenta sau poate telepatia care functioneaza intre oameni si animale l-au ajutat sa salveze si viata lui, si viata stapanului. Vara si toamna au trecut, nimeni nu se mai gandea la Tiganu, il credeam mort. Dar inaintea Craciunului, tata si cativa oameni din sat au primit instiintarea sa mearga la Soroca, sa-si ridice caii rechizitionati. S-au dus. Intr-un grajd foarte lung, zeci de cai erau legati la o iesle. Dar cum sa-si afle tata calutul, cand semnul pus la plecare fusese sters, iar cel putin sase cai din grajd erau negri, la fel ca Tiganu? Bietele animale aratau jalnic, numai piele si os, pline de rani, abia se tineau pe picioare. Mergand printre ele, tata, cu lacrimi in glas, soptea: „Ma, Tigane, care esti, mai baiete?”. Un cal a intors putin capul si-a nechezat. Tata a trecut mai departe, crezand ca este o intamplare. Dar cand tata si-a reluat cautarea, calul a mai nechezat inca o data. Ofiterul insotitor l-a indemnat pe tata sa-l ia pe acela, el fiind singurul care reactionase la apropierea lui. Cu indoiala, tata a luat animalul si a plecat spre casa, impreuna cu ceilalti oameni din sat. Legat in spatele saniei, calul tatii era asa de slab, incat se tara prin zapada. L-a dezlegat, lasandu-l sa vina singur, incetisor. Daca sania se indeparta prea mult, calul incepea sa necheze. Tata oprea si il astepta. Cand au ajuns in sat, era deja noapte. Bucurosi ca-si regasisera animalele, oamenii au intrat la carciuma, sa se cinsteasca, lasandu-si caii in drum. La plecare, calul tatei nu mai era. Disparuse. Satenii l-au linistit spunandu-i ca-l va gasi cineva a doua zi, dimineata. Ajuns acasa, tata a vazut cu mirare ca usa grajdului era larg deschisa. Ingrijorat, a intrat. Nu mica i-a fost mirarea, cand si-a vazut calul mancand din iesle. Cu capul aplecat pe grumazul Tiganului, Suru necheza incetisor. Am plans cu totii de bucuria lor. |
||
|
Postat pe 31 August 2008 10:07 |
||
|
- Exceptionale povestioarele voastre !! ... Vedeti cat de adevarat este ... nu poti schimba lumea ... nu-i poti schimba nici pe cei apropiati sau cei din jurul tau ... dar daca vrei sa faci ceva care sa lase o urma ... nu trebuie decat sa incepi sa faci si sa perseverezi ... daca TU nu abandonezi, cu siguranta dupa un timp se va gasi cineva care sa ti se alature ... iar daca continui ... in mod sigur va mai aparea cineva langa tine sau langa el ... sau langa amandoi ... si persevarand in continuare vor mai aparea si altii ... iar daca continuam ... daca nu abandonam ... la un momant dat vom fi o multime ... iar daca nu ne oprim ... cine stie? ... cu timpul, poate vom putea atinge toata lumea ... Nu ar fi minunat? ... |
||
|
supermiki Postat pe 31 August 2008 10:26 |
||
|
Cele patru piersici O datã, un þãran a vrut sã-i încerce pe cei patru fii ai sãi. I-a chemat dimineaþa la el ºi i-a dat fiecãruia câte o piersicã. A plecat apoi la câmp, lãsându-i sã-ºi vadã de treburi ºi sã-ºi împartã ziua cum cred ei de cuviinþã. Seara însã, când s-a întors, i-a chemat pe toþi patru în tindã ºi l-a întrebat pe cel mai mare: - Spune-mi, ce-ai fãcut cu piersica ta? - Ce sã fac, tata, am mâncat-o ºi-þi mulþumesc. A fost tare bunã. Am luat, apoi, sâmburele, l-am plantat în spatele casei, am udat locul ºi nãdãjduiesc sã creascã acolo un piersic frumos ºi roditor. - Bine ai fãcut, bãiatul tatii, sunt sigur cã tu o sã ajungi un bun gospodar. Dar tu, îi zise celui de-al doilea, ce-ai fãcut cu piersica ta? - Am mâncat-o. A fost atât de bunã, coaptã ºi fragedã... - ªi apoi? - Pãi, am aruncat sâmburele ºi m-am dus la mama sã-i mai cer câteva, cã tare bune erau. - Fiule, zise atunci omul cu întristare în glas, ai grijã sã nu ajungi un om lacom cã "lacomul mai mult pierde ºi leneºul mai mult aleargã". Dar þie þi-a plãcut piersica, a fost bunã? - l-a întrebat þãranul ºi pe cel de-al treilea fiu al sãu. - Nu ºtiu. - Cum nu ºtii, da’ ce-ai fãcut cu ea? - Am vândut-o. M-am dus cu ea în târg ºi am dat-o cu zece bani. Uite-i! - Fiule, tu sigur o sã ajungi mare negustor, dar ai grijã cã nu toate sunt de vânzare în viaþã; mai ales, nu ceea ce ai primit de la pãrinþi. În sfârºit, þãranul l-a întrebat ºi pe ultimul bãiat, cel mai mic dintre toþi. - Dar þie þi-a plãcut piersica? - Nici eu nu ºtiu, tãtucã. - Cum, ºi tu ai vândut-o? - Nu, tatã. Eu m-am dus în vizitã la prietenul meu de peste drum, care e bolnav, ºi i-am dus-o lui. S-a bucurat mult pentru ea ºi mi-a mulþumit din suflet. Cu lacrimi în ochi, tatãl ºi-a luat copilaºul pe genunchi ºi i-a spus: - Nu ºtiu ce te vei face tu în viaþã, dar ºtiu cã, indiferent ce drum vei urma vei fi un OM BUN ºi asta e tot ce conteazã! |
||
|
supermiki Postat pe 31 August 2008 10:38 |
||
|
FARA GRAI - La ce va foloseste toata invatatura si toata aspiratia? Credeti cã un magar va deveni mai intelept dacã traieste într-o biblioteca, sau ca un soarece va deveni mai sfant daca locuieste într-o biserica? - Atunci de ce avem nevoie? - De o inima ... - Si cum poate fi dobandita aceasta? Maestru n-a vrut sã le mai raspunda. Ce le mai putea spune? Ce argumente le mai putea aduce, cand ei transformau totul într-un subiect de invatatura sau intr-un obiect al devotiunii? |
||
|
supermiki Postat pe 31 August 2008 10:52 |
||
|
Iti poti face un site , o carte sau o noua revista .
|
||
|
Anahi20 Postat pe 31 August 2008 16:59 |
||
|
Buna, am primit o povestioara astazi de la o prietena si am vrut sa vi-o impartasesc si voua. *IESIND CU O ALTA FEMEIE* Cu putin timp in urma incepusem sa ies cu "o alta femeie", in realitate fusese ideea sotiei mele. "Tu stii ca o iubesti !" - imi zise intr-o zi, luandu-ma prin surprindere. "Viata este foarte scurta, dedica-i timp "... - "Dar eu te iubesc pe tine ", am protestat. -"Stiu, dar o iubesti si pe Ea, deasemenea". Cealalta femeie pe care sotia mea dorea sa o vizitez era Mama mea, vaduva de niste ani, dar serviciul si copiii mei faceau ca sa o vizitez numai ocazional. In seara asta am chemat-o sa o invit la cina si la film. - "Ce s-a intamplat ? Esti bine ?" m-a intrebat. Mama mea este tipul de femeie pe care, o chemare seara tarziu, noaptea, sau o invitatie surpriza este un indiciu de veste rea. - "Am crezut ca ar fi placut sa petrec ceva timp cu Tine", am raspuns, "amandoi, singuri...ce parere ai ?". Reflectand un moment la asta, zise: - "Mi-ar place foarte mult"... Vinerea asta, in timp ce conduceam, dupa serviciu, sa o iau, ma simteam nervos, nervozitatea care precede o intalnire... Si, pentru Dumnezeu !, cand sosi la casa ei, am vazut ca si Ea era foarte emotionata ! Ma astepta in poarta, imbracata in vechiul ei palton, isi incretise parul si imbracase o rochie cu care sarbatorise ultima aniversare de nunta, fata ei radea si iradia lumina ca un inger. "Le-am spus prietenelor mele ca o sa ies cu fiul meu si au fost foarte emotionate" - imi povesti urcand in masina. Am fost la un restaurant nu foarte elegant, dar foarte primitor. Mama mea se sprijini de bratul meu ca si cum era "Prima Doamna a Natiunii". Cand ne-am asezat a trebuit sa-i citesc meniul. Ochii ei vedeau numai figurile mari. Pe la mijlocul intrarilor, mi-am ridicat privirea spre ea, Mama mea,asezata pe partea cealalta a mesei, doar ma privea. Un suras nostalgic se vedea pe buzele ei. -"Cand erai micut, eu eram cea care iti citea meniul. Iti amintesti?". - "Atunci, e momentul sa te relaxezi si sa-mi permiti sa-ti inapoiez favoarea", am raspuns. In timpul cinei am avut o conversatie agreabila, nimic extraordinar, doar ne-am pus la zi unul cu viata celuilalt. Am vorbit atata, ca am pierdut filmul. - "Voi iesi cu tine altadata, dar numai daca ma lasi sa te invit eu", spuse mama mea. Cand am dus-o acasa imi parea rau ca ne desparteam, am sarutat-o, am imbratisat-o si i-am spus cat o iubesc. - "Cum a fost intalnirea?" a vrut sa stie sotia mea cand m-am intors in noaptea aceea. - "Foarte placuta, iti multumesc", am privit-o recunoscator spunandu-i, mult mai mult decat mi-am imaginat". Cateva zile mai tarziu Mama mea muri de un infarct , totul a fost atat de rapid, ca nu am putut face nimic. Dupa putin timp am primit un plic dela restaurantul unde cinasem cu Mama. Continea o nota care spunea : Cina este platita anticipat, eram aproape sigura ca nu voi putea fi aici, oricum am platit pentru tine si sotia ta...., niciodata nu vei putea intelege ce a insemnat noaptea aceea pentru mine.... TE IUBESC ! Mama ta. In acest moment am inteles importanta de a spune la timp TE IUBESC si sa le dam fiintelor noastre dragi spatiul pe care il merita. Nimic in viata nu este mai important decat Dumnezeu si Familia ta, da-le timp pentru ca ei nu pot astepta. Daca Mama ta traieste....distreaz-o ! Daca nu....aminteste-ti-o ! Si aminteste-ti mereu ! Dumnezeu iarta, dar Timpul nu iarta niciodata. NICI NU SE POATE INTOARCE !!!!!! |
||
|
Mikand Postat pe 31 August 2008 23:06 |
||
| - O voi face! ... vorbesc de carte ... am de gand sa scriu o carte ... dar nu cu povestioare ... ci o poveste reala ... si va veni si vremea cand voi vorbi la seminarii la mii de oameni ... la zeci de mii de oameni ... sa dau speranta si incredere ... vreau sa ajut oamenii sa-si indeplineasca telurile ... vreau sa ajut oamenii sa traiasca mai bine ... asta este unul dintre visele mele ... | ||
|
supermiki Postat pe 31 August 2008 23:08 |
||
|
- Suuper gogo! ... se pare ca postam exact in acelas timp ... oare ce inseamna asta? ... |
||
|
supermiki Postat pe 31 August 2008 23:11 |
||
multumesc tuturor...ma simt din nou copil..numai ca acum in locul mamei imi spuneti voi povestea de seara fara de care visele nu ar fi la fel de frumoase... voi pastra povestile voastre sa le spun si fetitei noastre cand va mai creste..inca o data multumesc pentru bucuria oferita sufletului meu.. 
|
||
|
Postat pe 31 August 2008 23:19 |
||
|
La un consilier matrimonial (poate era chiar dr Gary Chapman – autorul cartii de succes „Cele cinci limbaje ale iubirii”) ... a venit o femeie sa-i ceara ajutorul, fiindca nu avea intelegere in casa. - Ce-ai facut in aceasta situatie, a intrebat-o consilierul ? - Am incercat sa-mi conving barbatul, certandu-l. - Cand ati avut iar probleme, ce-ai mai facut ? - Acelasi lucru, i-a raspuns din nou femeia. I-am reprosat si l-am certat. Si de fiecare data am facut la fel. Atunci, consilierul a scos o gramada de chei si dandu-i una femeii a rugat-o sa deschida usa din fata lor. A incercat femeia, dar, nepotrivindu-se cheia respectiva, i-a cerut consilierului alta cheie. - Poate n-ai stiut cum sa deschizi, i-a spus consilierul, mai incearca! Dar oricat s-a straduit femeia, nu a putut deschide. - Stiti ce, dati-mi toata gramada de chei si aflu eu care-i cea potrivita - l-a rugat aceasta. La care consilierul i-a raspuns: - Acum intelegi ce-am vrut sa-ti dovedesc ? Cum nu poti tu deschide acea usa cu o cheie nepotrivita, oricat ai incerca, tot asa nu poti deschide sufletul barbatului tau cu aceeasi vorba de cearta cu care incerci mereu. Cauta cheia potrivita si, daca o vei gasi, sigur vei putea deschide! "Invataturile date cu forta nu pot dainui in suflete, pe cand invataturile primite in suflet cu placere si cu bucurie raman de-a pururi." (Cat despre carte ... este reala si exista ... ca si autorul! Este cartea care va poate inbunatati relatia din familie ... va poate clarifica niste lucruri ... va poate ajuta sa vedeti mai clar cateva lucruri ... va poate ajuta sa intelegeti si sa depasiti anumite necazuri din relatia dumneavoastra. În urma unei îndelungate experiente în calitate de consilier matrimonial, dr. Gary Chapman a ajuns la concluzia ca principala problema a cuplurilor contemporane o reprezinta modul în care partenerii îsi comunica afectiunea. El sustine ca dincolo de limbajul specific în care fiecare dintre noi îsi exprima sau primeste iubirea, exista cinci limbaje principale: cuvintele de încurajare, timpul acordat, primirea de daruri, serviciile si mângâierile fizice. De regula, limbajul dumneavoastra principal de iubire nu este acelasi cu al sotului sau al sotiei. Poate ati dori ca ea sa va încurajeze în întreprinderile dumneavoastra, însa nu face decât sa va gateasca cele mai gustoase mâncaruri din lume. Poate ca ati dori ca el sa va scoata la o plimbare în parc, pentru ca nu ati mai iesit demult în natura si pe vremuri era una dintre cele mai mari placeri ale dumnevoastra, însa el nu pricepe si munceste din zori pâna-n seara pentru a aduce mai multi bani în casa. Daca amândoi veti învata sa vorbiti si sa întelegeti limbajul principal de iubire al partenerului, nimic nu va mai sta în calea fericirii caminului dumneavoastra, în care, parinti si copii, va veti simti iubiti si în siguranta. Cartea cuprinde si un ghid pentru partener si discutii de grup. Iubirea este cel mai important cuvânt dintr-o limba si cel mai derutant. Scopul acestei carti nu este sa elimine confuziile din jurul acestui cuvânt, iubire, ci sa se concentreze asupra acelui tip de iubire esential pentru sanatatea noastra afectiva. Este o carte ... as putea spune indispensabila pentru orice cuplu.) |
||
|
supermiki Postat pe 31 August 2008 23:39 |
||
|
Alege optimismul! Rob este tipul de om pe care þi-ar plãcea sã-l cunoºti: e întotdeauna bine dispus ºi are întotdeauna ceva pozitiv de spus. Dacã cineva îl intreabã cum îi merge, el rãspunde: “Dacã ar fi mai bine de atât, ar fi nevoi de doi oameni pentru atâta bine!” E un optimist. Dacã un coleg are o zi rea, Rob reuºeºte întotdeauna sã-l facã sã vadã partea pozitivã a situaþiei. Am devenit curios ºi într-o zi l-am întrebat: “Nu înþeleg, nu este cu putinþã sã fii optimist în toate zilele, tu cum reuºeºti?” Rob îmi rãspunse: “În fiecare zi când mã trezesc, ºtiu cã am douã posibilitãþi: Pot sã aleg sã fiu bine dispus sau pot sã aleg sã fiu rãu dispus. ªi aleg sã fiu bine dispus. Când mi se intâmplã ceva rãu, pot sã aleg între a fi o victimã sau pot sã aleg sã învãþ din ce mi s-a întâmplat. ªi eu aleg sã învãþ. De fiecare datã când cineva vine la mine sã se lamenteze pentru ceva, pot sã aleg între a-i accepta plângerile sau pot alege sã-l ajut sã vadã latura pozitivã a vieþii. ªi eu aleg întotdeauna partea bunã a vieþii. “Dar asta nu este întotdeauna aºa de uºor” i-am spus. “Ba da, zise Rob, întreaga viaþã este o problemã de opþiuni. Când îndepãrtezi din viaþã tot ceea ce nu conteazã cu adevãrat, totul devine o chestiune de opþiuni. Depinde de tine sã alegi cum sã reacþionezi la diverse situaþii, tu trebuie sã decizi cum sã-i laºi pe alþii sã-þi influenþeze atitudinea faþã de viaþã. Tu alegi sã fii bine sau rãu dispus. Pânã la sfârºit tu eºti acela care decizi cum sã-þi trãieºti viaþa”. Dupã aceastã discuþie am pierdut legãtura cu Rob fiindcã mi-am schimbat locul de muncã, dar adesea mã regãseam gândindu-mã la cuvintele lui atunci când optam pentru ceva în viaþã în loc sã reacþionez la evenimente. Apoi am aflat cã Rob a avut un accident groaznic la locul de muncã, a cãzut de la 18 metri înãlþime ºi dupã o operaþie de 8 ore ºi dupã o îndelungatã spitalizare a ieºit având o placã de oþel în spate. M-am dus sã-l vãd ºi l-am întrebat dacã se simte tot atât de bine. “Vrei sã vezi cicatricile mele?” “Dar cum faci sã rãmâi pozitiv dupã ce þi s-a întâmplat?” “În timp ce cãdeam, primul lucru care mi-a venit în minte a fost fetiþa mea. Apoi în timp ce zãceam pe pãmânt, mi-am zis cã pot sã aleg între a muri ºi a trãi. ªi am ales sã trãiesc!” “Dar nu þi-a fost fricã?” “Atunci când m-au dus la spital ºi am vãzut expresiile feþelor surorilor ºi doctorilor, mi-a fost fricã fiindcã era de parcã se uitau la un om mort. Apoi un infirmier m-a întrebat dacã am alergie ºi am rãspuns: DA! Toþi m-au privit ºi atunci am urlat: sunt alergic la gravitaþie! Toþi au izbucnit în râs, ºi eu le-am spus: acum operaþi-mã ca pe un om viu, nu ca pe unul care e deja mort!” Rob m-a învãþat cã în fiecare zi avem posibilitatea de a alege sã trãim o viaþã deplinã. ªi este inutil sã fim mereu îngrijoraþi pentru mâine fiindcã fiecare zi vine cu problemele ei cu care trebuie sã trãim, ºi mâine ne vom gândi la problemele de mâine. La urma urmei, azi este ziua de mâine pentru care îþi fãceai probleme ieri. Astazi este prima zi din viitorul tau! Alege ºi tu optimismul! Umple-þi inima de iubire, aºterne-þi zâmbetul pe faþã ºi savureazã fiecare clipã! |
||
|
gabi_a_lu_miki Postat pe 1 Septembrie 2008 09:40 |
||
Ca nu avem somn noaptea?! :) 
|
||
|
Mikand Postat pe 1 Septembrie 2008 22:06 |
||
|
CAPCANA Era un sat mereu atacat de mistreþi. În fiecare zi vierii sãlbatici intrau în sat ºi fãceau mare tãrãboi cãutându-ºi hrana. Sãtenii au încercat diferite metode pentru a lupta ºi a-i vâna, dar fãrã prea mult noroc. Într-o zi, un inþelept veni sã-l sfãtuiascã pe mai marele statului. Acesta le-a spus sãtenilor sã îi asculte întocmai sfaturile ºi instrucþiunile. Deznãdãjduiþi, sãtenii au acceptat. Înþeleptul le-a spus sãtenilor sã adune mâncarea din toate gospodãriile ºi sã o punã în mijlocul unui câmp. Ei i-au urmat sfatul ºi îndatã au vãzut sute de mistreþi apropiindu-se de locul unde fusese pusã mâncarea. Mistreþii au fost îngrijoraþi iniþial, dar odatã ce au luat o înghiþiturã, au prins curaj ºi s-au întors în zilele urmãtoare. În fiecare zi, sãtenii puneau cât mai multã mâncare iar mistreþii veneau acolo sã mãnânce. Dupã un timp, înþeleptul spuse oamenilor sã ridice 4 stâlpi mari în colþurile câmpului. Mistreþii erau prea ocupaþi sã mãnânce ºi n-au observat. Dupã câteva sãptãmâni mistretii aveau deja obiceiul de a veni sã mãnâce mâncarea pusã de sãteni. Înþeleptul a pus apoi oamenii sã împrejmuiascã cu un gard câmpul ºi sã facã o poartã mare pe unde sã poatã intra mistreþii sã mãnânce. În cele din urma sãtenii au reuºit sã facã gardul ºi au închis poarta prinzând mistreþii înãuntru. Mistreþii fuseserã învinºi în final. Morala: Obiceiurile pot fi dezvoltate cu uºurinþã ºi dificil de descotorosit. Mistreþii au fost prinºi datoritã lãcomiei lor de a obþine hrana fãrã efort. Ei au devenit aºa de încrezãtori ºi s-au complãcut în situaþia aceasta. Nici nu ºi-au dat seamã cã sunt prinºi în cursã. Majoritatea dintre noi suntem asemeni mistreþilor deoarece devenim la fel de încrezãtori în ocupaþiile ºi afacerile noastre dar nu ne dãm seama cã într-un fel sau altul cãdem ºi noi în capcanã. Cãutãm siguranþa mai mult decât libertatea. |
||
|
supermiki Postat pe 2 Septembrie 2008 08:45 |
||
|
Darul... Se povesteste cã un tânãr, singur la pãrinti, urma sã-si încheie cu brio studiile academice. De luni de zile admirase o masinã expusã în vitrina unui magazin auto. Stia cã tatãl lui îsi poate permite sã cumpere o astfel de masinã, asa cã si-a exprimat dorinta sã o primeascã în dar la absolvire. Ziua mult asteptatã se apropia, însã fãrã ca tânãrul sã poatã depista vreun semn cã masina mult visatã va intra în posesia sa. O usoarã dezamãgire începuse sã i se cuibãreascã în inimã. În seara dinaintea festivitãtii de absolvire, tatãl si-a chemat fiul în birou. L-a felicitat pentru anii de studiu si i-a spus cât de mândru este de el si cât de mult îl iubeste. Apoi i-a întins o cutie frumos împachetatã, rostind emotionat: „Felicitãri, fiule!" Fiul a deschis cutia, sperând cã va gãsi în ea cheile masinii. Însã în cutie se afla o biblie scumpã, îmbrãcatã în piele, cu numele lui scris în litere aurite pe copertã. Dezamãgirea i s-a transformat în mânie. - Cu banii pe care îi ai, tu îmi dai ca dar la absolvire o Biblie? Trântind Biblia pe biroul tatãlui, tânãrul a iesit furios din camerã, pãrãsind definitiv casa tatãlui sãu. Anii au trecut. Tânãrul de odinioarã avea de-acum o afacere prosperã si o familie frumoasã. Într-un târziu, si-a dat seama cã vremea nu stã în loc si a hotãrât sã-si viziteze tatãl, pe care nu-l mai vãzuse din ajunul absolvirii facultãtii. Însã înainte ca sã poatã pleca la drum, o telegramã fulger îl anuntã cã tatãl lui a decedat si cã toatã averea i-a rãmas lui, ca singur mostenitor. Ajuns din nou acasã dupã ani de zile, inima i-a fost coplesitã de tristete si regrete. A intrat în biroul tatãlui sãu. La un capãt al mesei grele din lemn de stejar se afla biblia pe care o primise în ajunul absolvirii – în aceeasi pozitie în care o lãsase el înainte de a pãrãsi casa pãrinteascã. Cu ochii împãienjeniti de lacrimi, fiul a luat-o, a deschis-o si a început sã citeascã în ea. La un moment dat, întorcând încã o filã, un plic alb a fluturat la podea. S-a aplecat sã ridice plicul, pe care se afla adresa magazinului auto de unde sperase cu ani în urmã sã primeascã masina mult visatã. În plic, un contract de vânzare, datat în ziua absolvirii. ACHITAT – scria în litere mari peste termenii contractului. Masina îl astepta de ani de zile în garaj. De câte ori nu trecem cu vederea binecuvântãrile lui Dumnezeu, doar pentru cã nu sunt „împachetate" cum ne-am asteptat ? |
||
|
gabi_a_lu_miki Postat pe 3 Septembrie 2008 10:19 |
||
|
ECONOMISIND VIATA Ne obisnuim sa traim in apartamente si sa nu avem alta viziune decat ce ne ofera ferestrele din jur, iar pentru ca nu avem viziune curand ne obisnuim sa nu mai privim afara. Pentru ca nu privim afara, curand ne obisnuim sa nici nu mai tragem draperiile... ... Iar pentru ca nu mai tragem draperiile, curand ne obisnuim sa aprindem tot mai devreme lumina.. Pe masura ce ne obisnuim astfel, uitam soarele, uitam aerul, uitam spatiile deschise... Ne obisnuim sa ne trezim tresarind pentru ca e tarziu... Ne bem cafeaua pe fuga pentru ca suntem presati de timp... Ne obisnuim sa citim ziarul in autobuz ca sa nu pierdem timpul... Sa mancam un sandwich pentru ca nu avem timp sa luam masa... Sa plecam de la munca dupa ce deja s-a innoptat... Sa dormim in autobuz pentru ca suntem franti de oboseala... Sa cinam in graba si sa dormim bustean fara a fi trait nimic din ziua care a trecut... Ne obisnuim sa credem ca oamenii apropiati noua vor fi mereu langa noi, ne gandim ca sunt bine fara sa ne preocupam sa aflam daca asa este, lasam o zi intreaga sa treaca iar la urma spunem la telefon “astazi nu pot sa vin...ne vedem alta data... Poate saptamana viitoare...” Suradem celorlalti fara sa ni se surada inapoi. Suntem ignorati cand vrem cel mai mult sa fim vazuti. Daca cinematograful e plin ne multumim cu un scaun in primul rand chiar daca trebuie sa ne sucim gatul. Daca munca e grea ne consolam cu sfarsitul de saptamana. Iar daca la sfarsit de saptamana nu sunt prea multe de facut si ramanem fara bani,o sa ne culcam devreme pentru ca intotdeauna avem restante de somn de recuperat. Ne obisnuim sa economisim viata... Care chiar si asa tot se cheltuieste, si cu toata obisnuinta noastra de economisire, noi PIERDEM VIATA! Se spune: “Moartea este atat de sigura de victoria ei incat ne ofera avantaj o viata intreaga” Timpul nu se poate opri in loc si nici depozita undeva; existenta noastra curge cu mare viteza, dar in timpul cat traim avem ocazia sa ne schimbam obiceiurile astfel incat sa beneficiem de o mai buna calitate a vietii, sa apreciem si sa ne bucuram de fiecare respiratie, de fiecare bataie a inimii. Sa nu ne transformam viata intr-o rutina inutila care ne face doar nefericiti. Dumnezeu ne-a pus la dispozitie toate elementele pentru a fi fericiti, satisfacuti si recunoscatori pentru acest mare dar (care este viata) pe care ni l-a dat cu atata iubire. Viata nu trebuie economisita... Ci traita din plin! Sa aveti parte de O viata frumoasa! |
||
|
Paula_Maria Postat pe 3 Septembrie 2008 20:32 |
||
| Subiect | Mesaje | Ultimul Mesaj |
|---|---|---|
| Jurnal intim??? risc sau nu??? | 41 | De la: domino88 16 Octombrie 2009 23:22 |
| Lotiune de plaja | 5 | De la: Linda_Giulia 10 August 2009 17:26 |
| Cum procedezi in cazul de fata ? A-ti testat? | 2 | De la: greierash_is_back 1 Noiembrie 2009 13:33 |
|
|
||
| unde crezi ca se duc banii | 1 | De la: kudika082043 25 Noiembrie 2009 21:49 |
| merita sa ma mut la bucuresti? | 7 | De la: Shhh 3 Mai 2010 08:29 |
Site-ul Kudika.ro este creat si administrat de SC Internet Corp SRL.
Pentru propuneri de colaborare privind promovarea pe site-ul kudika.ro,
va rugam sa contactati departamentul de vanzari la sales@internetcorp.ro
Sediul social: Bucuresti, Str. Putul lui Zamfir nr. 28, Sector 1
Solicitarile cu privire la protectia datelor cu caracter personal pot fi trimise la email gdpr@internetcorp.ro
Termenul legal in care poti primi un raspuns din partea noastra este de 30 zile calendaristice.