La 16 ani vrea sa plece

De la: thadoogback, la data 2010-09-11 09:44:45

De la: kudika319568, la data 2010-09-11 09:37:11Astazi iti vorbeste femeia, care atunci cand avea 16 ani a plecat de acasa, si-a luat inima in dinti si lumea in piept. Nici acasa la mine nu era bine, insa am incercat sa-mi transform parintii in aliati. Ei nu au reusit niciodata sa ma tina in frau, sa ma controleze, de aceea erau tot timpul certuri ( mai ales cu mama, pentru ca tatal meu a fost ca si inexistent in viata mea pana la varsta de 20 de ani, desi locuiam impreuna sub acelasi acoperis), iar intimitatea mea, practic nu exista. Fiind din provincie, i-am convins pe parintii mei, ca cel mai bine ar fi sa ma mut la Bucuresti, singura, ca sunt destul de mare si ca ma pot descurca. Spre surprinderea mea, au fost de acord. Ajunsa in Bucuresti, m-am trezit singura in Gara de Nord. Nu cunosteam orasul, dar am reusit sa ajung la niste prieteni, care m-au gazduit pana mi-am gasit unde sa ma mut cu chirie ( intelegerea cu ai mei, era, ca ei trebuiau sa-mi subventioneze mie pana la terminarea facultatii 100 de euro pe luna, chiria garsonierei). Dupa ce am gasit o garsoniera, care arata groanic, de aceea era si la 100 de euro, am curatat-o si m-am mutat in ea. Cluburile, distractiile si prieteniile au rezistat exact 3 luni, pentru ca eu trebuia sa si muncesc pentru a manca si in acelasi timp imi dadeam seama cat de voatile erau aceste distractii si cat de naivi erau tinerii care incercau sa epateze, tocmai din dorinta de a ascunde frustrarile innascute din cauza parintilor. Apoi m-am inscris la liceu, unde ma certam cu profesorii care imi spuneau sa-mi iau un tutore, etc. Cu pumnul in masa, plimbata din liceu in liceu ( nu-mi placea ca nu se facea carte, cu toate ca eram in licee de prestigiu din Bucuresti), cu ochii obositi de munca dupa scoala, am reusit sa termin liceul cu note foarte mari si cu admiratia sincera a celor din jur. Acum am 22 de ani si sunt mult mai matura decat multi tineri de varsta mea. Am reusit sa termin si facultatea si sa ma incojor de oameni, care culmea, acceptam de la ei, ceea ce de la parintii mei nu acceptam. Adica, sa ma invete din experienta lor. Astazi parintii mei sunt cei mai de pret oameni de pe lume si am invatat ca numai ei imi vor binele si ca ma iubesc neconditionat. Am reusit sa-mi apropii tatal. Aveam 20 de ani cand m-a mangaiat pentru prima oara, iar acum il vad ca pe un zeu. Dar mai important decat orice, eu vad in fiecare barbat un tata si in fiecare femeie o mama. Fiind psiholog, si lucrand cu copii si parinti deopotriva incerc sa le transmit experienta mea si sa le explic, ca daca au venit la psiholog, asta nu inseamna ca problemele se rezolva. Copilul are nevoie sa stie cu tu esti acolo sa-l sprijini in ceea ce vrea sa faca, nu sa-l ingradesti. Vrea sa-ti demonstreze in sinea lui ca educatia care tu i-ai dat-o pana la acea varsta a contat si ca nu are de ce sa-ti fie frica. Mai mult de atat: Dragi parinti, lasati-va copii sa creasca si sa plece, sa-si urmeze cursul vietii si sa aiba experientele lor! Nu-i faceti dependeti de voi! Si daca i-ati facut ca sa va ingrijeasca la batranete, ei bine, aflati ca asta nu o sa se intample, decat daca ii veti lasa sa se convinga de natura voastra de parinte si va capata acel nespus respect pentru ca a-ti avut inceredere in ei!
Va doresc mult succes si va stau la dispozitie oricand pentru intrebari.

Cu respect,
D.C. - presedinte al unui ONG pentru copii abandonati

mincinoasa mika cu ongul tau,,asta ti sa intamplat tie sau personajului din povestea ta ,,nu inseamna ca este valabil pentru oricine

De la: sirsof, la data 2010-12-01 20:34:05

De la: thadoogback, la data 2010-09-11 09:44:45

De la: kudika319568, la data 2010-09-11 09:37:11Astazi iti vorbeste femeia, care atunci cand avea 16 ani a plecat de acasa, si-a luat inima in dinti si lumea in piept. Nici acasa la mine nu era bine, insa am incercat sa-mi transform parintii in aliati. Ei nu au reusit niciodata sa ma tina in frau, sa ma controleze, de aceea erau tot timpul certuri ( mai ales cu mama, pentru ca tatal meu a fost ca si inexistent in viata mea pana la varsta de 20 de ani, desi locuiam impreuna sub acelasi acoperis), iar intimitatea mea, practic nu exista. Fiind din provincie, i-am convins pe parintii mei, ca cel mai bine ar fi sa ma mut la Bucuresti, singura, ca sunt destul de mare si ca ma pot descurca. Spre surprinderea mea, au fost de acord. Ajunsa in Bucuresti, m-am trezit singura in Gara de Nord. Nu cunosteam orasul, dar am reusit sa ajung la niste prieteni, care m-au gazduit pana mi-am gasit unde sa ma mut cu chirie ( intelegerea cu ai mei, era, ca ei trebuiau sa-mi subventioneze mie pana la terminarea facultatii 100 de euro pe luna, chiria garsonierei). Dupa ce am gasit o garsoniera, care arata groanic, de aceea era si la 100 de euro, am curatat-o si m-am mutat in ea. Cluburile, distractiile si prieteniile au rezistat exact 3 luni, pentru ca eu trebuia sa si muncesc pentru a manca si in acelasi timp imi dadeam seama cat de voatile erau aceste distractii si cat de naivi erau tinerii care incercau sa epateze, tocmai din dorinta de a ascunde frustrarile innascute din cauza parintilor. Apoi m-am inscris la liceu, unde ma certam cu profesorii care imi spuneau sa-mi iau un tutore, etc. Cu pumnul in masa, plimbata din liceu in liceu ( nu-mi placea ca nu se facea carte, cu toate ca eram in licee de prestigiu din Bucuresti), cu ochii obositi de munca dupa scoala, am reusit sa termin liceul cu note foarte mari si cu admiratia sincera a celor din jur. Acum am 22 de ani si sunt mult mai matura decat multi tineri de varsta mea. Am reusit sa termin si facultatea si sa ma incojor de oameni, care culmea, acceptam de la ei, ceea ce de la parintii mei nu acceptam. Adica, sa ma invete din experienta lor. Astazi parintii mei sunt cei mai de pret oameni de pe lume si am invatat ca numai ei imi vor binele si ca ma iubesc neconditionat. Am reusit sa-mi apropii tatal. Aveam 20 de ani cand m-a mangaiat pentru prima oara, iar acum il vad ca pe un zeu. Dar mai important decat orice, eu vad in fiecare barbat un tata si in fiecare femeie o mama. Fiind psiholog, si lucrand cu copii si parinti deopotriva incerc sa le transmit experienta mea si sa le explic, ca daca au venit la psiholog, asta nu inseamna ca problemele se rezolva. Copilul are nevoie sa stie cu tu esti acolo sa-l sprijini in ceea ce vrea sa faca, nu sa-l ingradesti. Vrea sa-ti demonstreze in sinea lui ca educatia care tu i-ai dat-o pana la acea varsta a contat si ca nu are de ce sa-ti fie frica. Mai mult de atat: Dragi parinti, lasati-va copii sa creasca si sa plece, sa-si urmeze cursul vietii si sa aiba experientele lor! Nu-i faceti dependeti de voi! Si daca i-ati facut ca sa va ingrijeasca la batranete, ei bine, aflati ca asta nu o sa se intample, decat daca ii veti lasa sa se convinga de natura voastra de parinte si va capata acel nespus respect pentru ca a-ti avut inceredere in ei!
Va doresc mult succes si va stau la dispozitie oricand pentru intrebari.

Cu respect,
D.C. - presedinte al unui ONG pentru copii abandonati

mincinoasa mika cu ongul tau,,asta ti sa intamplat tie sau personajului din povestea ta ,,nu inseamna ca este valabil pentru oricine

De la: sirsof, la data 2010-12-01 20:38:31

De la: sirsof, la data 2010-12-01 20:34:05

De la: thadoogback, la data 2010-09-11 09:44:45

De la: kudika319568, la data 2010-09-11 09:37:11Astazi iti vorbeste femeia, care atunci cand avea 16 ani a plecat de acasa, si-a luat inima in dinti si lumea in piept. Nici acasa la mine nu era bine, insa am incercat sa-mi transform parintii in aliati. Ei nu au reusit niciodata sa ma tina in frau, sa ma controleze, de aceea erau tot timpul certuri ( mai ales cu mama, pentru ca tatal meu a fost ca si inexistent in viata mea pana la varsta de 20 de ani, desi locuiam impreuna sub acelasi acoperis), iar intimitatea mea, practic nu exista. Fiind din provincie, i-am convins pe parintii mei, ca cel mai bine ar fi sa ma mut la Bucuresti, singura, ca sunt destul de mare si ca ma pot descurca. Spre surprinderea mea, au fost de acord. Ajunsa in Bucuresti, m-am trezit singura in Gara de Nord. Nu cunosteam orasul, dar am reusit sa ajung la niste prieteni, care m-au gazduit pana mi-am gasit unde sa ma mut cu chirie ( intelegerea cu ai mei, era, ca ei trebuiau sa-mi subventioneze mie pana la terminarea facultatii 100 de euro pe luna, chiria garsonierei). Dupa ce am gasit o garsoniera, care arata groanic, de aceea era si la 100 de euro, am curatat-o si m-am mutat in ea. Cluburile, distractiile si prieteniile au rezistat exact 3 luni, pentru ca eu trebuia sa si muncesc pentru a manca si in acelasi timp imi dadeam seama cat de voatile erau aceste distractii si cat de naivi erau tinerii care incercau sa epateze, tocmai din dorinta de a ascunde frustrarile innascute din cauza parintilor. Apoi m-am inscris la liceu, unde ma certam cu profesorii care imi spuneau sa-mi iau un tutore, etc. Cu pumnul in masa, plimbata din liceu in liceu ( nu-mi placea ca nu se facea carte, cu toate ca eram in licee de prestigiu din Bucuresti), cu ochii obositi de munca dupa scoala, am reusit sa termin liceul cu note foarte mari si cu admiratia sincera a celor din jur. Acum am 22 de ani si sunt mult mai matura decat multi tineri de varsta mea. Am reusit sa termin si facultatea si sa ma incojor de oameni, care culmea, acceptam de la ei, ceea ce de la parintii mei nu acceptam. Adica, sa ma invete din experienta lor. Astazi parintii mei sunt cei mai de pret oameni de pe lume si am invatat ca numai ei imi vor binele si ca ma iubesc neconditionat. Am reusit sa-mi apropii tatal. Aveam 20 de ani cand m-a mangaiat pentru prima oara, iar acum il vad ca pe un zeu. Dar mai important decat orice, eu vad in fiecare barbat un tata si in fiecare femeie o mama. Fiind psiholog, si lucrand cu copii si parinti deopotriva incerc sa le transmit experienta mea si sa le explic, ca daca au venit la psiholog, asta nu inseamna ca problemele se rezolva. Copilul are nevoie sa stie cu tu esti acolo sa-l sprijini in ceea ce vrea sa faca, nu sa-l ingradesti. Vrea sa-ti demonstreze in sinea lui ca educatia care tu i-ai dat-o pana la acea varsta a contat si ca nu are de ce sa-ti fie frica. Mai mult de atat: Dragi parinti, lasati-va copii sa creasca si sa plece, sa-si urmeze cursul vietii si sa aiba experientele lor! Nu-i faceti dependeti de voi! Si daca i-ati facut ca sa va ingrijeasca la batranete, ei bine, aflati ca asta nu o sa se intample, decat daca ii veti lasa sa se convinga de natura voastra de parinte si va capata acel nespus respect pentru ca a-ti avut inceredere in ei!
Va doresc mult succes si va stau la dispozitie oricand pentru intrebari.

Cu respect,
D.C. - presedinte al unui ONG pentru copii abandonati


AUZI FEMEIE DRAGA, ai niste parinti care te-au lasat sa pleci singura in Bucuresti si sa faci ce vrei, crezand ca esti un copil destul de matur la varsta aia? PE BUNE, AI INVATAT MULTE LUCRUUURI, MULTE DE LA PARINTII TAI, de aceea tu ai impresiile astea tampite, comentariul tau care are un titlu ,,Micuta care a devenit mare peste noapte''.
Trebuia sa te lase sa cresti pana erai sigura pe tine, dar tu ai vrut sa devii la 16 ani care i-ai avut un om matur care poate locui singura, sa munceasca si sa invete?
Ai scris acolo pe la sfarsit, sa ne lasam copiii sa isi ia inima in dinti si sa aiba experintele lor, mi se pare o tampenie ,cea mai mare absurditate care am auzit-o in viata mea. Daca toti copiii ar face asa cum ai facut tu, ar deveni un om matur peste noapte, unde am ajunge? Am ajunge intr-o lume in care copiii locuiesc singuri, parintii singuri, si daca ii intreaba cineva pe parintii tai ce ai facut tu la 16 ani, ce vor zice ei? ,,Si-a luat inima in dinti doar pentru a trai o experienta care a facuto sa greseasca foarte tare, dar nu a fost nevoita''.
De ce sa traiasca ceilalti copii astfel de experiente? E ceva urat, deoarece tu nu ti-ai trait copilaria pana la sfarsit!!!
IERI AI FOST O FATA CARE VENEA DE LA SCOALA SI ACASA ISI PRIMEA MANCAREA DE LA MAMA, APOI PLECA IN PARC CU PRIETENII, IAR A DOUA ZI AI DEVENIT O ,,FEMEIE'' CARE SI LUCRA, SI MERGEA LA SCOALA,INTR-UN APARTAMENT SINGURA, DEOARECE A LUAT ACEASTA DECIZIE CREZAND CA VIATA ARE CULOAREA ROZ INTOTDEAUNA, DAR UNEORI, AI NEVOIE SI DE ALTII PENTRU ATI INDEPLINI DORINTELE.

Va sugerez ceva tuturor, un sfat foarte util!!!!!!!!! Nu va grabiti copilaria doar pentru a vedea cum e sa fi un adult responsabil, deoarece ti-ai pierdut copilaria.. din cauza ca te-ai mutat in alt spatiu necunoscut.
Nu stiu daca ce ai zis tu a fost adevarat,..dar totusi, nu face nimeni bine daca face asa!!

De la: moniknghel, la data 2010-12-06 14:14:59buna.si eu am fost in pozitia "fetitei cand am fost de varsta ei.am "plecat" de acasa de nenumarate ori.imi doream libertate,si incredere din partea parintilor dar alegeam niste mijloace care dovedeau opusul.poate ca daca mi-ar fi dat aceasta libertate dorinta mea de a sta cat mai mult cu prietenii nu ar mai fi fost asa mare si arzatoare.asta pana intr-o zi,intr-o vara aproape de terminarea scolii cand am plecat definitit.a venit vara.mama deja obisnuita cu micile mele escapade pe care nu avea cum sa le opreasca m=a lasat o zi ,o saptamana..nu stiu nici eu exact cat,ca pana atunci ma rupsesem de tot de ce insemna familia mea.atunci cand s-a hotarat sa ma caute disperata,a aflat ca deja eram casatorita.le-am sfasiat inima parintilor,nu trece o zi acum in care sa nu regret.consecintele va imaginati,am plecat din tara,in cipru fara sa stiu exact ce ma asteapta acolo si m-am supus vietii pe care urma sa o am .mi-am sunat parintii cu cateva zile inainte de craciun sa-mi cer iertare si nu am avut puterea sa le spun unde sunt si ce fac.m-au iertat,parintii iarta si m-am intors la ei.am suferit mult pentru alegerile mele ,nici makar scoala nu am terminat-o ,ma chinui la 25 de ani sa-mi termin liceul.nu poat sa ma angajez nici makar la mcdonalds.sfatull meu ar fi sa-i dati mai multa libertate si sa-i arati ca aveti incredere in ea,aceasta incredere este foarte importanta,mai ales pentru un adolescent,ca daca o sa vrea sa plece o sa plece si nu aveti cum sa impiedicati asta,pe mine au incercat inclusiv sa ma incuie in casa si am sarit de la balcon(et1-dar totusi).

De la: Lavi_adesso, la data 2010-12-15 23:37:19

De la: moniknghel, la data 2010-12-06 14:14:59buna.si eu am fost in pozitia "fetitei cand am fost de varsta ei.am "plecat" de acasa de nenumarate ori.imi doream libertate,si incredere din partea parintilor dar alegeam niste mijloace care dovedeau opusul.poate ca daca mi-ar fi dat aceasta libertate dorinta mea de a sta cat mai mult cu prietenii nu ar mai fi fost asa mare si arzatoare.asta pana intr-o zi,intr-o vara aproape de terminarea scolii cand am plecat definitit.a venit vara.mama deja obisnuita cu micile mele escapade pe care nu avea cum sa le opreasca m=a lasat o zi ,o saptamana..nu stiu nici eu exact cat,ca pana atunci ma rupsesem de tot de ce insemna familia mea.atunci cand s-a hotarat sa ma caute disperata,a aflat ca deja eram casatorita.le-am sfasiat inima parintilor,nu trece o zi acum in care sa nu regret.consecintele va imaginati,am plecat din tara,in cipru fara sa stiu exact ce ma asteapta acolo si m-am supus vietii pe care urma sa o am .mi-am sunat parintii cu cateva zile inainte de craciun sa-mi cer iertare si nu am avut puterea sa le spun unde sunt si ce fac.m-au iertat,parintii iarta si m-am intors la ei.am suferit mult pentru alegerile mele ,nici makar scoala nu am terminat-o ,ma chinui la 25 de ani sa-mi termin liceul.nu poat sa ma angajez nici makar la mcdonalds.sfatull meu ar fi sa-i dati mai multa libertate si sa-i arati ca aveti incredere in ea,aceasta incredere este foarte importanta,mai ales pentru un adolescent,ca daca o sa vrea sa plece o sa plece si nu aveti cum sa impiedicati asta,pe mine au incercat inclusiv sa ma incuie in casa si am sarit de la balcon(et1-dar totusi).

De la: AdrianaR, la data 2010-11-03 12:51:07

De la: elaxxx, la data 2010-11-03 12:48:06Si eu am fugit de acasa de mai ulte ori.. n-a functionat, n-avea nimeni cohones sa-mi ia apararea sau sa ma gazduiasca, nici macar tatal meu adevarat (parintii fiind divortati).
Am gasit o alta solutie, lucram pe langa scoala chiar si 8-10 ore in schimbul de noapte.. cum puteam. Atata timp cat aduceam si bani in casa si nici nu eram nevoita sa-i vad la fata era beton. Pe langa toate astea mai aveam si bursa. In momentul in care in facultate (dupa vreo 5 ani de truda) era sa pierd bursa, am plecat din nou.. de data asta avem >18 ani si si prieteni cu cohones. Asa ca am primit un loc unde sa invat, sa-mi recastig bursa (in sesiunea de re-uri) si de atunci banii castigati ramaneau pentru mine. Acopereau cu greu chirie si alte cele pe urma.. dar m-am descurcat si pot spune ca a fost cea mai fericita perioada din viata mea, nu mai depindeam de nimeni.
Iar anii de munca au facut sa obtin mult mai usor un job, respectul si admiratia celor din jur.

aiaiaiaai...parca vad ca abia te`ai intors dupa 3 luni de Spania

De la: kudika020179, la data 2011-01-02 22:31:23eteeeeeeee neah..!!!:)))) eu am 16 ani..sh am plecat de acasa..!!tot din cauza asta..!!mama nu ma asculta deloc..nu imi oferea pic de intimitate....ma controla sh afara,sh pe mess,sh la tel..!!asculta ceea ce zicea lumea ...!!pe mn nu ma lasa sa vorbesc..!!ma descurc singura..!!sunt pe cont propriu..!!i.am zis d mult k plec k plec..sh am plecat..!!ea tot zicea..sh pleaca..ce nu te las eu?..bne..m.a dat la politie..sh nu mi.a fkt niik..!!sh nici aks nu m.a dus..:)))..asa k fata aia ..poate sa ma contacteze..:)))...mamele in ziua d azi..sunt d groazaa....!!