Spune ca atunci cand este alaturi de mine prefera orice altceva decat sa mai faca dragoste

De la: kudika464269, la data 2011-11-14 00:40:53
1. Sunt ravasit in continuare si incerc sa ma reculeg cat pot.

2. A fost un sentiment de neconceput chiar un adevarat oximoron si parca am simtit ca sunt inteles chiar de persoana care m-a parasit.

3. O sa incerc din rasputeri sa termin lucrarea de doctorat. O sa fie o lucrare a durerii si a suferintei. Printre randuri mi se vor citi lacrimile curse si durerea din suflet.

4. Poate ca asa a vrut Dumnezeu sa fie. Daca el vrea ca noi sa mai fim impreuna dupa un timp, asa sa fie.

5. Dupa cum spuneam, cel mai greu imi este ca nu am un umar pe care sa imi plang durerea.

6. Slabesc in continuare si nu am pofta de mancare.

De la: nikolas_09, la data 2011-11-27 12:29:35Buna tuturor! Din intamplare am citit despre tristetea ta. Hai sa iti povestesc ceva ce mi s-a intamplat si mie, poate asa vei intelege ca dragostea nu inseamna durere, refuzuri, tristete, singuratate, caderi psihice, nopti albe, plans, etc. Pana acum 2 luni am avut o relatie de 4 ani, 2 ani au fost superbi, eram cei mai invidiati de toti, cuplul perfect. L-am sustinut sa plece din tara cu job-ul, hai ca poti, hai ca se poate, este o ocazie unica, mereu am tacut cand si-a impus parerea lui masculina, jignirile din orice erau la ele acasa, ma agatam de orice vorba buna de la el, acum te vreau, acum esti un nimic, eu fac ce vreau cu banii mei, cand vreau eu, ies cu baietii de cate ori am chef, am renuntat la serviciu pentru el, la familie, la prieteni, ne-am mutat in alta tara si la 3 zile dupa ce m-am intors in tara, teoretic pentru 2 luni, ghici ce...s-a despartit de mine pe messenger si ca sa nu para ciudat m-a si sunat sa confirme cele spuse pe mess. Nu contest faptul ca am avut si zile bune, ca relatia a fost superba un timp, am pt. ce sa ii multumesc, ca om este minunat, ca iubit jalnic. Am stat, am plans, doi ani de zile, m-am inchis in mine, m-am transformat in ceva de nerecunoscut. Un om trist, fara speranta, fara zambet, pentru ca m-am complacut si m-am plafonat, am zis mereu ca este doar o perioada...si uite asa m-am trezit eu la 27 de ani, fara casa, fara masa, fara serviciu. Si acum ma intreb...a meritat? Merita oare? Pentru ce o viata amara? Pana cand o viata amara? A fost prima data in viata mea cand sora-mea m-a tinut in brate cand plangeam, am ajuns sa cautam psiholog impreuna...Iubirea nu trebuie sa te plimbe prin noroi, ea trebuie sa fie mana care te ridica din el! Nu merita sa te chinui asa, stiu ca este greu si mie mi-e greu, sufar, plang cand nu ma vede nimeni, dar o sa treaca, toate trec! Mult succes tie si tuturor va doresc!

De la: nikolas_09, la data 2011-11-28 14:57:21Pentru ca in ciuda faptului ca ultimii ani au fost cum au fost, am amintiri superbe si a facut pentru mine chestii pe care nimeni nu le-a mai facut pana acum, si in acesti ani au fost si clipe frumoase. Si in prostia mea inca sufar si il mai iubesc mai mult decat ar trebui. Si culmea este ca eu am fost singura vinovata si scorpia care s-a comportat urat cu prietenii lui si multe alte chestii. Asta este viata si astia sunt oamenii cu care traim si nu stim cu cine de fapt!

De la: nikolas_09, la data 2011-11-27 12:29:35Buna tuturor! Din intamplare am citit despre tristetea ta. Hai sa iti povestesc ceva ce mi s-a intamplat si mie, poate asa vei intelege ca dragostea nu inseamna durere, refuzuri, tristete, singuratate, caderi psihice, nopti albe, plans, etc. Pana acum 2 luni am avut o relatie de 4 ani, 2 ani au fost superbi, eram cei mai invidiati de toti, cuplul perfect. L-am sustinut sa plece din tara cu job-ul, hai ca poti, hai ca se poate, este o ocazie unica, mereu am tacut cand si-a impus parerea lui masculina, jignirile din orice erau la ele acasa, ma agatam de orice vorba buna de la el, acum te vreau, acum esti un nimic, eu fac ce vreau cu banii mei, cand vreau eu, ies cu baietii de cate ori am chef, am renuntat la serviciu pentru el, la familie, la prieteni, ne-am mutat in alta tara si la 3 zile dupa ce m-am intors in tara, teoretic pentru 2 luni, ghici ce...s-a despartit de mine pe messenger si ca sa nu para ciudat m-a si sunat sa confirme cele spuse pe mess. Nu contest faptul ca am avut si zile bune, ca relatia a fost superba un timp, am pt. ce sa ii multumesc, ca om este minunat, ca iubit jalnic. Am stat, am plans, doi ani de zile, m-am inchis in mine, m-am transformat in ceva de nerecunoscut. Un om trist, fara speranta, fara zambet, pentru ca m-am complacut si m-am plafonat, am zis mereu ca este doar o perioada...si uite asa m-am trezit eu la 27 de ani, fara casa, fara masa, fara serviciu. Si acum ma intreb...a meritat? Merita oare? Pentru ce o viata amara? Pana cand o viata amara? A fost prima data in viata mea cand sora-mea m-a tinut in brate cand plangeam, am ajuns sa cautam psiholog impreuna...Iubirea nu trebuie sa te plimbe prin noroi, ea trebuie sa fie mana care te ridica din el! Nu merita sa te chinui asa, stiu ca este greu si mie mi-e greu, sufar, plang cand nu ma vede nimeni, dar o sa treaca, toate trec! Mult succes tie si tuturor va doresc!

De la: nikolas_09, la data 2011-11-27 12:29:35Buna tuturor! Din intamplare am citit despre tristetea ta. Hai sa iti povestesc ceva ce mi s-a intamplat si mie, poate asa vei intelege ca dragostea nu inseamna durere, refuzuri, tristete, singuratate, caderi psihice, nopti albe, plans, etc. Pana acum 2 luni am avut o relatie de 4 ani, 2 ani au fost superbi, eram cei mai invidiati de toti, cuplul perfect. L-am sustinut sa plece din tara cu job-ul, hai ca poti, hai ca se poate, este o ocazie unica, mereu am tacut cand si-a impus parerea lui masculina, jignirile din orice erau la ele acasa, ma agatam de orice vorba buna de la el, acum te vreau, acum esti un nimic, eu fac ce vreau cu banii mei, cand vreau eu, ies cu baietii de cate ori am chef, am renuntat la serviciu pentru el, la familie, la prieteni, ne-am mutat in alta tara si la 3 zile dupa ce m-am intors in tara, teoretic pentru 2 luni, ghici ce...s-a despartit de mine pe messenger si ca sa nu para ciudat m-a si sunat sa confirme cele spuse pe mess. Nu contest faptul ca am avut si zile bune, ca relatia a fost superba un timp, am pt. ce sa ii multumesc, ca om este minunat, ca iubit jalnic. Am stat, am plans, doi ani de zile, m-am inchis in mine, m-am transformat in ceva de nerecunoscut. Un om trist, fara speranta, fara zambet, pentru ca m-am complacut si m-am plafonat, am zis mereu ca este doar o perioada...si uite asa m-am trezit eu la 27 de ani, fara casa, fara masa, fara serviciu. Si acum ma intreb...a meritat? Merita oare? Pentru ce o viata amara? Pana cand o viata amara? A fost prima data in viata mea cand sora-mea m-a tinut in brate cand plangeam, am ajuns sa cautam psiholog impreuna...Iubirea nu trebuie sa te plimbe prin noroi, ea trebuie sa fie mana care te ridica din el! Nu merita sa te chinui asa, stiu ca este greu si mie mi-e greu, sufar, plang cand nu ma vede nimeni, dar o sa treaca, toate trec! Mult succes tie si tuturor va doresc!

De la: alegro6543, la data 2011-11-28 15:09:08

De la: nikolas_09, la data 2011-11-27 12:29:35Buna tuturor! Din intamplare am citit despre tristetea ta. Hai sa iti povestesc ceva ce mi s-a intamplat si mie, poate asa vei intelege ca dragostea nu inseamna durere, refuzuri, tristete, singuratate, caderi psihice, nopti albe, plans, etc. Pana acum 2 luni am avut o relatie de 4 ani, 2 ani au fost superbi, eram cei mai invidiati de toti, cuplul perfect. L-am sustinut sa plece din tara cu job-ul, hai ca poti, hai ca se poate, este o ocazie unica, mereu am tacut cand si-a impus parerea lui masculina, jignirile din orice erau la ele acasa, ma agatam de orice vorba buna de la el, acum te vreau, acum esti un nimic, eu fac ce vreau cu banii mei, cand vreau eu, ies cu baietii de cate ori am chef, am renuntat la serviciu pentru el, la familie, la prieteni, ne-am mutat in alta tara si la 3 zile dupa ce m-am intors in tara, teoretic pentru 2 luni, ghici ce...s-a despartit de mine pe messenger si ca sa nu para ciudat m-a si sunat sa confirme cele spuse pe mess. Nu contest faptul ca am avut si zile bune, ca relatia a fost superba un timp, am pt. ce sa ii multumesc, ca om este minunat, ca iubit jalnic. Am stat, am plans, doi ani de zile, m-am inchis in mine, m-am transformat in ceva de nerecunoscut. Un om trist, fara speranta, fara zambet, pentru ca m-am complacut si m-am plafonat, am zis mereu ca este doar o perioada...si uite asa m-am trezit eu la 27 de ani, fara casa, fara masa, fara serviciu. Si acum ma intreb...a meritat? Merita oare? Pentru ce o viata amara? Pana cand o viata amara? A fost prima data in viata mea cand sora-mea m-a tinut in brate cand plangeam, am ajuns sa cautam psiholog impreuna...Iubirea nu trebuie sa te plimbe prin noroi, ea trebuie sa fie mana care te ridica din el! Nu merita sa te chinui asa, stiu ca este greu si mie mi-e greu, sufar, plang cand nu ma vede nimeni, dar o sa treaca, toate trec! Mult succes tie si tuturor va doresc!

Mda. Deci se intampla si de-astea ?
N-am acu' comentariile la mine, da' pot sa zic un lucru : trist.

De la: nikolas_09, la data 2011-11-27 12:29:35Buna tuturor! Din intamplare am citit despre tristetea ta. Hai sa iti povestesc ceva ce mi s-a intamplat si mie, poate asa vei intelege ca dragostea nu inseamna durere, refuzuri, tristete, singuratate, caderi psihice, nopti albe, plans, etc. Pana acum 2 luni am avut o relatie de 4 ani, 2 ani au fost superbi, eram cei mai invidiati de toti, cuplul perfect. L-am sustinut sa plece din tara cu job-ul, hai ca poti, hai ca se poate, este o ocazie unica, mereu am tacut cand si-a impus parerea lui masculina, jignirile din orice erau la ele acasa, ma agatam de orice vorba buna de la el, acum te vreau, acum esti un nimic, eu fac ce vreau cu banii mei, cand vreau eu, ies cu baietii de cate ori am chef, am renuntat la serviciu pentru el, la familie, la prieteni, ne-am mutat in alta tara si la 3 zile dupa ce m-am intors in tara, teoretic pentru 2 luni, ghici ce...s-a despartit de mine pe messenger si ca sa nu para ciudat m-a si sunat sa confirme cele spuse pe mess. Nu contest faptul ca am avut si zile bune, ca relatia a fost superba un timp, am pt. ce sa ii multumesc, ca om este minunat, ca iubit jalnic. Am stat, am plans, doi ani de zile, m-am inchis in mine, m-am transformat in ceva de nerecunoscut. Un om trist, fara speranta, fara zambet, pentru ca m-am complacut si m-am plafonat, am zis mereu ca este doar o perioada...si uite asa m-am trezit eu la 27 de ani, fara casa, fara masa, fara serviciu. Si acum ma intreb...a meritat? Merita oare? Pentru ce o viata amara? Pana cand o viata amara? A fost prima data in viata mea cand sora-mea m-a tinut in brate cand plangeam, am ajuns sa cautam psiholog impreuna...Iubirea nu trebuie sa te plimbe prin noroi, ea trebuie sa fie mana care te ridica din el! Nu merita sa te chinui asa, stiu ca este greu si mie mi-e greu, sufar, plang cand nu ma vede nimeni, dar o sa treaca, toate trec! Mult succes tie si tuturor va doresc!



Draga niko.am si eu o fata ,care n-a avut norocul sa fie fericita in prima casnicie.8 ani au fost prieteni,2 ani casatoriti cu acte ,dar na- fost sa fie sa mearga mai departe cu casnicia lor.A fost distrusa dar iam fost alaturi.Am inteles ca n-ai copii si asta te v-a ajuta sa mergi mai departe si sa te ridici din nou.Trebuie sa fi tare sa poti s-o iei de la inceput.Ai familia care te sprijina si-ti este aproape...deci nu esti a nimanui!!!

De la: nikolas_09, la data 2011-11-28 17:52:19Nu stiu daca merita sau nu. Eu asa am considerat, asa cum am mai spus in felul lui este un om minunat, am avut si eu partea mea de vina, eu mi-am dat demisia cu ceva timp inainte ca noi sa plecam din motive medicale si pt mine era ceva de genul nu te angaja ca plecam, ba hai ca te poti angaja ca nu se stie cand imi iese permisul de munca si tot asa. In tot acest timp eu am renuntat la ideea de mine si tot ce am facut, am facut pt noi si pt el, gandindu-ma exclusiv la noi. Asa am considerat eu ca trebuie. Nu il condam, nu il judec, el a considerat ca mie imi va fi mai bine fara el si poate ca asa va fi. Ma deranjeaza ca acum aud niste lucruri urate despre mine, nu sunt o sfanta, nu traiesc si nu ma comport dupa codul bunelor maniere, dar ma deranjeaza ca sta si vb cu prietenii lui despre mine si trag ei concluzii despre mine, cand ei nu stiu mai nimic despre mine. Nu vreau compatimire, am mai spus, vreau doar sa imi treaca aceasta durere care mi-a facut mintea si sufletul praf. Sa redevin eu cea de acum 4 ani, sa am puterea sa zambesc din nou cum trebuie, nu din complezenta si poate cine citeste asta sa se gandeasca de doua ori cand este pe cale sa isi petreaca ani din viata sau viata cu un om dificil.

De la: polin, la data 2011-11-28 18:20:37

De la: nikolas_09, la data 2011-11-27 12:29:35Buna tuturor! Din intamplare am citit despre tristetea ta. Hai sa iti povestesc ceva ce mi s-a intamplat si mie, poate asa vei intelege ca dragostea nu inseamna durere, refuzuri, tristete, singuratate, caderi psihice, nopti albe, plans, etc. Pana acum 2 luni am avut o relatie de 4 ani, 2 ani au fost superbi, eram cei mai invidiati de toti, cuplul perfect. L-am sustinut sa plece din tara cu job-ul, hai ca poti, hai ca se poate, este o ocazie unica, mereu am tacut cand si-a impus parerea lui masculina, jignirile din orice erau la ele acasa, ma agatam de orice vorba buna de la el, acum te vreau, acum esti un nimic, eu fac ce vreau cu banii mei, cand vreau eu, ies cu baietii de cate ori am chef, am renuntat la serviciu pentru el, la familie, la prieteni, ne-am mutat in alta tara si la 3 zile dupa ce m-am intors in tara, teoretic pentru 2 luni, ghici ce...s-a despartit de mine pe messenger si ca sa nu para ciudat m-a si sunat sa confirme cele spuse pe mess. Nu contest faptul ca am avut si zile bune, ca relatia a fost superba un timp, am pt. ce sa ii multumesc, ca om este minunat, ca iubit jalnic. Am stat, am plans, doi ani de zile, m-am inchis in mine, m-am transformat in ceva de nerecunoscut. Un om trist, fara speranta, fara zambet, pentru ca m-am complacut si m-am plafonat, am zis mereu ca este doar o perioada...si uite asa m-am trezit eu la 27 de ani, fara casa, fara masa, fara serviciu. Si acum ma intreb...a meritat? Merita oare? Pentru ce o viata amara? Pana cand o viata amara? A fost prima data in viata mea cand sora-mea m-a tinut in brate cand plangeam, am ajuns sa cautam psiholog impreuna...Iubirea nu trebuie sa te plimbe prin noroi, ea trebuie sa fie mana care te ridica din el! Nu merita sa te chinui asa, stiu ca este greu si mie mi-e greu, sufar, plang cand nu ma vede nimeni, dar o sa treaca, toate trec! Mult succes tie si tuturor va doresc!



Draga niko.am si eu o fata ,care n-a avut norocul sa fie fericita in prima casnicie.8 ani au fost prieteni,2 ani casatoriti cu acte ,dar na- fost sa fie sa mearga mai departe cu casnicia lor.A fost distrusa dar iam fost alaturi.Am inteles ca n-ai copii si asta te v-a ajuta sa mergi mai departe si sa te ridici din nou.Trebuie sa fi tare sa poti s-o iei de la inceput.Ai familia care te sprijina si-ti este aproape...deci nu esti a nimanui!!


Si inca ceva.Tatal fetei mele a murit cand eu eram gravida in 7 luni.Dupa 5 ani mi-am refacut viata si am luat-o de la zero.Dzeu mia dat taria sa-mi refac viata.Am o fam iubitoare si doi copii mari-mari.
Nu te uita inapoi si incearca sa mergi mai departe,sa-ti construiesti din nou fericirea.NU EXISTA NU POT!!!
Poate, numai daca nu vrei!!!

De la: guru_ion, la data 2011-11-28 18:23:29

De la: nikolas_09, la data 2011-11-28 17:52:19Nu stiu daca merita sau nu. Eu asa am considerat, asa cum am mai spus in felul lui este un om minunat, am avut si eu partea mea de vina, eu mi-am dat demisia cu ceva timp inainte ca noi sa plecam din motive medicale si pt mine era ceva de genul nu te angaja ca plecam, ba hai ca te poti angaja ca nu se stie cand imi iese permisul de munca si tot asa. In tot acest timp eu am renuntat la ideea de mine si tot ce am facut, am facut pt noi si pt el, gandindu-ma exclusiv la noi. Asa am considerat eu ca trebuie. Nu il condam, nu il judec, el a considerat ca mie imi va fi mai bine fara el si poate ca asa va fi. Ma deranjeaza ca acum aud niste lucruri urate despre mine, nu sunt o sfanta, nu traiesc si nu ma comport dupa codul bunelor maniere, dar ma deranjeaza ca sta si vb cu prietenii lui despre mine si trag ei concluzii despre mine, cand ei nu stiu mai nimic despre mine. Nu vreau compatimire, am mai spus, vreau doar sa imi treaca aceasta durere care mi-a facut mintea si sufletul praf. Sa redevin eu cea de acum 4 ani, sa am puterea sa zambesc din nou cum trebuie, nu din complezenta si poate cine citeste asta sa se gandeasca de doua ori cand este pe cale sa isi petreaca ani din viata sau viata cu un om dificil.

timpul este cel mai bun cicatrizant.

De la: kudika464269, la data 2011-11-30 02:05:22Imi pare rau sa aud inca o poveste trista ca si a mea.
Eu mi-am schimbat radical stilul de viata.
Dupa cum va povesteam, de 2 saptamani ma duc la sala. Ma simt excelent. Simt ca am mai multa energie si ma simt mult mai bine. Mi-am schimbat si obiceiurile alimentare si incerc sa imi impun un anumit program.
Am mai avansat putin cu lucrarea de doctorat si vreau ca pana la sfarsitul anului sa o termin.
Am incercat sa ma refugiez partial in munca. Mi-au venit cateva idei noi pe care doresc sa le pun in practica.
Am fost contactat de 2 ori de persoana care m-a parasit, m-am intalnit si odata cu ea. Era extrem de surprinsa sa vada ca m-am schimbat. Vad ca ei nu ii este prea bine acum, dar am renuntat sa ma mai implic sa o ajut cu ceva. Mi-a propus sa ne petrecem Craciunul impreuna. Nu am putut sa ii dau un raspuns, fiindca nu am vrut sa o refuz in fata. I-am spus ca mai vedem.
Chiar stateam intr-o seara sa ma gandesc cine mi-a fost aproape in aceasta perioada. Poate ca asa pot sa vad adevaratii prieteni. Nu stiam cu cine sa mai discut sa mai scap de durere. Numai eu stiu cum parca ii imploram sa ma asculte si sa ma inteleaga. Mi-a fost foarte greu si nu pot sa spun ca acum imi este bine, dar incerc sa gandesc pozitiv. Cred ca toate lucrurile se intampla cu un scop si ca daca faci fapte bune o sa fii rasplatit pe alta parte.
As da un sfat drei. Nikolas. Eu am facut tot posibilul sa comunic in aceasta perioada. Si cu persoana care m-a parasit, si cu parintii si cu prietenii, cu toata lumea. Am incercat sa fiu impacat ca am incercat sa fie bine, dar si sa vad cum stau lucrurile cu adevarat. Simt cum comunicarea m-a eliberat. Incearca sa nu tii in tine. Spune, urla, vorbeste, discuta. Este foarte dureros ca iti aduci aminte de ce a fost si nu este rau sa speri ca va mai fi. Eu sunt de parere ca oamenii se pot schimba.
Si sa nu uit. Va urez tuturor la MULTI ANI! La multi ani, Romania!

De la: kukla, la data 2011-11-30 18:53:49

De la: kudika464269, la data 2011-11-30 02:05:22Imi pare rau sa aud inca o poveste trista ca si a mea.
Eu mi-am schimbat radical stilul de viata.
Dupa cum va povesteam, de 2 saptamani ma duc la sala. Ma simt excelent. Simt ca am mai multa energie si ma simt mult mai bine. Mi-am schimbat si obiceiurile alimentare si incerc sa imi impun un anumit program.
Am mai avansat putin cu lucrarea de doctorat si vreau ca pana la sfarsitul anului sa o termin.
Am incercat sa ma refugiez partial in munca. Mi-au venit cateva idei noi pe care doresc sa le pun in practica.
Am fost contactat de 2 ori de persoana care m-a parasit, m-am intalnit si odata cu ea. Era extrem de surprinsa sa vada ca m-am schimbat. Vad ca ei nu ii este prea bine acum, dar am renuntat sa ma mai implic sa o ajut cu ceva. Mi-a propus sa ne petrecem Craciunul impreuna. Nu am putut sa ii dau un raspuns, fiindca nu am vrut sa o refuz in fata. I-am spus ca mai vedem.
Chiar stateam intr-o seara sa ma gandesc cine mi-a fost aproape in aceasta perioada. Poate ca asa pot sa vad adevaratii prieteni. Nu stiam cu cine sa mai discut sa mai scap de durere. Numai eu stiu cum parca ii imploram sa ma asculte si sa ma inteleaga. Mi-a fost foarte greu si nu pot sa spun ca acum imi este bine, dar incerc sa gandesc pozitiv. Cred ca toate lucrurile se intampla cu un scop si ca daca faci fapte bune o sa fii rasplatit pe alta parte.
As da un sfat drei. Nikolas. Eu am facut tot posibilul sa comunic in aceasta perioada. Si cu persoana care m-a parasit, si cu parintii si cu prietenii, cu toata lumea. Am incercat sa fiu impacat ca am incercat sa fie bine, dar si sa vad cum stau lucrurile cu adevarat. Simt cum comunicarea m-a eliberat. Incearca sa nu tii in tine. Spune, urla, vorbeste, discuta. Este foarte dureros ca iti aduci aminte de ce a fost si nu este rau sa speri ca va mai fi. Eu sunt de parere ca oamenii se pot schimba.
Si sa nu uit. Va urez tuturor la MULTI ANI! La multi ani, Romania!

Ai facut foarte bine ca nu ai acceptat sa petreci sarbatorile cu ea.........
Comunicarea este foarte importanta, mai ales cand esti intr-o stare nu foarte buna...
Felicitari ca ai reusit.

De la: polin, la data 2011-11-30 21:43:33

De la: kukla, la data 2011-11-30 18:53:49

De la: kudika464269, la data 2011-11-30 02:05:22Imi pare rau sa aud inca o poveste trista ca si a mea.
Eu mi-am schimbat radical stilul de viata.
Dupa cum va povesteam, de 2 saptamani ma duc la sala. Ma simt excelent. Simt ca am mai multa energie si ma simt mult mai bine. Mi-am schimbat si obiceiurile alimentare si incerc sa imi impun un anumit program.
Am mai avansat putin cu lucrarea de doctorat si vreau ca pana la sfarsitul anului sa o termin.
Am incercat sa ma refugiez partial in munca. Mi-au venit cateva idei noi pe care doresc sa le pun in practica.
Am fost contactat de 2 ori de persoana care m-a parasit, m-am intalnit si odata cu ea. Era extrem de surprinsa sa vada ca m-am schimbat. Vad ca ei nu ii este prea bine acum, dar am renuntat sa ma mai implic sa o ajut cu ceva. Mi-a propus sa ne petrecem Craciunul impreuna. Nu am putut sa ii dau un raspuns, fiindca nu am vrut sa o refuz in fata. I-am spus ca mai vedem.
Chiar stateam intr-o seara sa ma gandesc cine mi-a fost aproape in aceasta perioada. Poate ca asa pot sa vad adevaratii prieteni. Nu stiam cu cine sa mai discut sa mai scap de durere. Numai eu stiu cum parca ii imploram sa ma asculte si sa ma inteleaga. Mi-a fost foarte greu si nu pot sa spun ca acum imi este bine, dar incerc sa gandesc pozitiv. Cred ca toate lucrurile se intampla cu un scop si ca daca faci fapte bune o sa fii rasplatit pe alta parte.
As da un sfat drei. Nikolas. Eu am facut tot posibilul sa comunic in aceasta perioada. Si cu persoana care m-a parasit, si cu parintii si cu prietenii, cu toata lumea. Am incercat sa fiu impacat ca am incercat sa fie bine, dar si sa vad cum stau lucrurile cu adevarat. Simt cum comunicarea m-a eliberat. Incearca sa nu tii in tine. Spune, urla, vorbeste, discuta. Este foarte dureros ca iti aduci aminte de ce a fost si nu este rau sa speri ca va mai fi. Eu sunt de parere ca oamenii se pot schimba.
Si sa nu uit. Va urez tuturor la MULTI ANI! La multi ani, Romania!

Ai facut foarte bine ca nu ai acceptat sa petreci sarbatorile cu ea.........
Comunicarea este foarte importanta, mai ales cand esti intr-o stare nu foarte buna...
Felicitari ca ai reusit.

Poate niko si cu464269 ar putea face un bun parteneriat impreuna!?.Dar cine v-a face primul pasul n-ar fi o idee rea,,,,haaa,ce ziceti!
Miar place sa fiu un kupidon....poate se vor mai uita pe aici din curiozitate si le dau ideia si o vor pune in aplicare....ce zici niko dar tu kudikule 269???....pt moment,dati-va mesaje private...tot pe kudika...si apoi anuntatine si pe noi.Sa nu va suparati pe mine....sant o pers mai in varsta....dar ma gandesc la voi cu drag....

De la: nikolas_09, la data 2011-12-01 16:13:20

De la: polin, la data 2011-11-30 21:43:33

De la: kukla, la data 2011-11-30 18:53:49

De la: kudika464269, la data 2011-11-30 02:05:22Imi pare rau sa aud inca o poveste trista ca si a mea.
Eu mi-am schimbat radical stilul de viata.
Dupa cum va povesteam, de 2 saptamani ma duc la sala. Ma simt excelent. Simt ca am mai multa energie si ma simt mult mai bine. Mi-am schimbat si obiceiurile alimentare si incerc sa imi impun un anumit program.
Am mai avansat putin cu lucrarea de doctorat si vreau ca pana la sfarsitul anului sa o termin.
Am incercat sa ma refugiez partial in munca. Mi-au venit cateva idei noi pe care doresc sa le pun in practica.
Am fost contactat de 2 ori de persoana care m-a parasit, m-am intalnit si odata cu ea. Era extrem de surprinsa sa vada ca m-am schimbat. Vad ca ei nu ii este prea bine acum, dar am renuntat sa ma mai implic sa o ajut cu ceva. Mi-a propus sa ne petrecem Craciunul impreuna. Nu am putut sa ii dau un raspuns, fiindca nu am vrut sa o refuz in fata. I-am spus ca mai vedem.
Chiar stateam intr-o seara sa ma gandesc cine mi-a fost aproape in aceasta perioada. Poate ca asa pot sa vad adevaratii prieteni. Nu stiam cu cine sa mai discut sa mai scap de durere. Numai eu stiu cum parca ii imploram sa ma asculte si sa ma inteleaga. Mi-a fost foarte greu si nu pot sa spun ca acum imi este bine, dar incerc sa gandesc pozitiv. Cred ca toate lucrurile se intampla cu un scop si ca daca faci fapte bune o sa fii rasplatit pe alta parte.
As da un sfat drei. Nikolas. Eu am facut tot posibilul sa comunic in aceasta perioada. Si cu persoana care m-a parasit, si cu parintii si cu prietenii, cu toata lumea. Am incercat sa fiu impacat ca am incercat sa fie bine, dar si sa vad cum stau lucrurile cu adevarat. Simt cum comunicarea m-a eliberat. Incearca sa nu tii in tine. Spune, urla, vorbeste, discuta. Este foarte dureros ca iti aduci aminte de ce a fost si nu este rau sa speri ca va mai fi. Eu sunt de parere ca oamenii se pot schimba.
Si sa nu uit. Va urez tuturor la MULTI ANI! La multi ani, Romania!

Ai facut foarte bine ca nu ai acceptat sa petreci sarbatorile cu ea.........
Comunicarea este foarte importanta, mai ales cand esti intr-o stare nu foarte buna...
Felicitari ca ai reusit.

Poate niko si cu464269 ar putea face un bun parteneriat impreuna!?.Dar cine v-a face primul pasul n-ar fi o idee rea,,,,haaa,ce ziceti!
Miar place sa fiu un kupidon....poate se vor mai uita pe aici din curiozitate si le dau ideia si o vor pune in aplicare....ce zici niko dar tu kudikule 269???....pt moment,dati-va mesaje private...tot pe kudika...si apoi anuntatine si pe noi.Sa nu va suparati pe mine....sant o pers mai in varsta....dar ma gandesc la voi cu drag....