In epoca in care traim o femeie de 1,70 m si 60 de kg este considerata grasa (exceptand poate Nicoleta Luciu ai carei sani cantaresc 30 kg, deci nu se pune). Incercand sa ne ridicam la aceste standarde (sau poate ar trebui sa spun sa ne coboram – acul cantarului), ne imbolnavim – atat psihic cat si fizic: suferim de mania dietelor si a kilogramelor. Mai mult, ne mandim cu aceasta problema, fiindca ne consideram femei “preocupate de silueta”.

Am sustinut intotdeauna o femeie care isi doreste sa arate bine, care cauta permanent sa isi imbunatateasca imaginea si sa progreseze. De aici si pana la a fi de acord cu standardele pe care le impun fotomodelele si unele vedete este un drum lung pe care nu pot si nu vreau sa il parcurg.

Un trup slab (nu neaparat frumos) cu pretul unui organism distrus, unui metabolism dat peste cap si a unei rezistente la stres egala cu zero nu mi se pare o afacere buna. Am ajuns la aceasta concluzie prin propria experienta si, din nefericire, multe din greselile facute in speranta ca ma voi simti macar o data in viata bine in corpul meu, nu mai pot fi rascumparate.

Din pacate au fost necesare multe greseli pentru a ma face sa vad intr-un final ceea ce fusese evident inca din prima clipa: indiferent cat de slaba ori cat de grasa as fi, cel mai important lucru este sa ma simt bine in propriul corp.

Nu sustin femeile care nu tin cont de greutate lor si alearga catre primul fast food in prima zi de dieta. Insa le pun la un loc alaturi de cele care se hranesc cu aer, care cantaresc cele 5 boabe de orez care tin loc de mic dejun, pranz si cina intr-o zi in care nu tin regim.

In viata cel mai important este sa te simti bine, sa iti gasesti echilibrul, sa fii multumita, dar in acelasi timp sa cauti permanent sa iti imbunatatesti viata, silueta... pe tine in general. Toate editorialele Kudika »