Copil fiind aveam obiceiul de a face impreuna cu prietenele liste lungi ce cuprindeau toate insusirile barbatului ideal. Cautam impreuna in cotloane ascunse ale mintii insusiri dintre cele mai nastrusnice si adaugam la propria lista orice calitate nascocita de propriul neuron, ori cel al vreunei surate. Rezultatul era o reuniune de fantezii care, de cele mai multe ori, se bateau cap in cap.

Mai tarziu, in adolescenta, am inceput sa structurez mintal un altfel portret robot din care am eliminat acele calitati care nu corespundeau dorintelor si nevoilor mele si am ajuns sa iubesc obsedant rezultatul. Era un barbat aproape perfect al carui unic cusur era inexistenta.

Daca acest om minunat s-ar fi aflat oriunde in lume, atunci i-as fi daruit dragostea mea vesnica si neconditionata. Din pacate insa, toate cautarile mele au fost in zadar, iar ambitia si siguranta mea ca voi gasi acul in carul cu fan nu au dat roadele mult visate. Ar fi fost imposibil: iubitul meu nu exista, iar cursa lunga de cautare in care pornisem era o adevarata vanatoare de vrajitoare.

Am inceput incet, dar sigur, sa ma satur de singuratate, de jelanie, de dor si, intr-un moment fara sens, l-am alungat din inima pe zburatorul meu lipsit de chip, dar plin de suflet. Am coborat stafeta, lipind-o de sol, astfel incat oricine facea un pas catre viata mea ar fi putut sari facil peste pragul jos. Am cunoscut barbati cu chip frumos, dar fara suflet, a caror prezenta nu ar fi putut vreodata sa miste universul meu ticsit de dragoste. Si nu am fost mai fericita, mai implinita, sau mai plina de speranta. Dimpotriva, acesti barbati m-au impovarat cu resentimente si complexe.

Nu am stiut pana de curand care este solutia. Am fugarit miraje in timp ce ma cazneam sa iubesc natarai, insa nicicand prin mintea mea neghioaba nu a trecut gandul de a fixa stafeta exact la jumatate, lasand putin de la mine si asteptand cam tot atat de la el.

In viata, reteta fericirii este compromisul: nu poti cere totul fara a oferi ceva, ori poti, dar in zadar, fiindca nimeni nu este indeajuns de puternic incat sa poata accepta darul tau. Calea spre fericire este cea din mijloc, iar drumul tau se sfarseste la jumatate, caci daca te incumeti sa-l parcurgi singura pe tot, s-ar putea ca la capat sa nu te mai astepte cel visat.

Compromisul nu inseamna resemnare, nici mediocritate, ci decizia de a trai cu adevarat, de a evolua intr-un spatiu ale carui limite tu insati le stabilesti, fara a cadea in extrema nonconformismului, ori cea a rigorilor absolute.


Toate editorialele Kudika »