Setari Cookie-uri

Frenul scurt sublingual (anchiloglosie) la bebeluși și copii

Frenul sublingual scurt, anchiloglosia, limba sudată, limba scurtă, limba legată, ața limbii scrtată - toate aceste denumiri sunt sinonime. Frenul scurt sublingual ridică mai multe probleme încă de la naștere, atât pentru mame, cât și pentru copii.

Atunci când frenul (ața limbii) nu a crescut suficient în viața intrauterină (anchiloglosia este congenitală), nici limbuța copilului nu a crescut corespunzător și mai ales nu a căpătat mișcările naturale care să îl ajute pe bebe în primul rând să se hrănească, să tragă laptele din sânul mamei (copiii învață încă din viață intrauterină să miște limba și să înghită lichidul amniotic).

Citeste si articolul: Frenul sublingual scurt: experiența noastră cu tăierea frenului bebelușului

Așadar, când bebe se naște, primele semne pe care mama le observă pot fi:

  • scăderea lactației: mama crede că nu are destul lapte pentru a hrăni bebelușul, care pare mereu flămând. Bebelușul nu se poate hrăni corespunzător pentru că nu reușește să tragă suficient lapte, apoi dacă sănii nu se golesc, nu va crește lactația - este un cerc vicios.
  • bebelușul nu reușește să doarmă bine, este mereu agitat;
  • bebelușul pare că are colici;
  • bebelușul nu ia bine în greutate;
  • mama face ragade (răni la nivelul mamelonului) sau prezintă dureri ori alt disconfort în alăptare (de exemplu canale înfundate);
  • bebelușul doarme cu gura deschisă;
  • bebe stă mult timp la san, poate să scape sânul din guriță - bebe chiar adoarme la san, trezindu-se după scurt timp să mănânce din nou, suptul îl obosește și nu îl satură;
  • în timpul suptului bebe scoate sunete;
  • bebelușul prezintă balonare și crampe abdominale (înghite aer);
  • pentru că pierde sânul din gură, bebelușul poate avea tendința să muște;
  • buza de sus a bebelușului este granulată;

Mai târziu, când copilul mai crește, apar probleme în alimentație, de exemplu este posibil să îi placă anumite texturi alimentare, cum ar fi cele mai lichide, cremoase, de asemenea poate prezenta tulburări de vorbire pentru că nu poate mișca limba în mod corespunzător.

Frenul sublingual scurt - ce este de făcut?

Eu recomand întotdeauna ca atunci când mămica se confruntă cu orice problemă, să își asculte intuiția. Dacă simte că alăptarea nu merge ușor sau așa cum își dorește, poate fi de mare ajutor un consultant în alăptare acreditat IBCLC, chemat chiar în prima săptămâna de la naștere. Acesta poate identifica problemele mamei sau ale bebelușului care îngreunează alăptarea, ajută mama să prevină ragadele (rănile mamelonare) sau chiar să sporească lactația și poate identifica un fren sublingual scurt. Dacă nu cunoașteți un astfel de consultant, puteți suna la 07Alaptare.

Frenetomia clasică sau cu laser

Tratamentul frenului sublingual scurt e bine a se realiza cât mai devreme de la naștere, poate chiar în primele săptămâni. Astăzi, dincolo de frenetomia clasică (realizată cu bisturiul, cu sau fără anestezie locală), se poate practica și frenetomia cu laser, această din urmă având avantajul că bebelușul va sângera mai puțin, iar recuperarea este foarte rapidă, micuțul putând fi alăptat la scurt timp după intervenție.

Există situații când anchiloglosia asociază și alte malformații faciale. În acest caz este posibil să se efectueze o intervenție complexă, realizată sub anestezie generală, care necesita urmarirea unui anumit protocol chirurgical - frenuloplastia.

Referințe:

www.mommypotamus.com/a-step-by-step-guide-to-diagnosing-tonguelip-ties/

"Ankyloglossia and its management", publicat in 2011 in Journal of Indian Society of Periodontology, autori Tanay V. Chaubal, Mala Baburaj Dixit.

"Treatment of Ankyloglossia for Reasons Other Than Breastfeeding: A Systematic Review", publicat in 2015 in Pediatrics, autori Sivakumar Chinnadurai, David O. Francis, Richard A. Epstein, Anna Morad, Sahar Kohanim, Melissa McPheeters.

Mayo Clinic - https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/tongue-tie/diagnosis-treatment/drc-20378456

Descopera toate produsele de care ai nevoie pentru copilul tau intr-un singur loc.

Foto: By Akkalak Aiempradit/shutterstock.com

Vizionare placuta


Descriere Iulia Maftei – Kudika.ro

 

Încă de când mă aflam pe băncile Facultății de Medicină Carol Davila, am constat că dincolo de a cunoaște știința...

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.