Îmi dau seama că scriu acest material despre ceea ce mă inspiră să fiu bine și frumoasă inside out când nu sunt tocmai bine, frumusețea mea interioară pălește pe lângă cea a altora, iar cea fizică își pierde din însemnătate. Dar poate tocmai de aceea îl scriu, ca să mă scot un pic la lumină și fiindcă, atunci când vorbim despre ceea ce ne preocupă, găsim și resursele ca să le gestionăm. Eram tare mândră că dincolo de panică, frici, sentimentul acesta de groază și nesiguranță, printre tonele de știri despre război, nedreptate și suferința semenilor de lângă noi, reușeam să mă mențin pe linia de plutire. Să mă mențin bine emoțional ca să îi pot liniști și pe cei din imediata mea apropiere – exercițiu învățat și exersat în pandemie… Retail jobs

Dar astăzi mă simt un pic copleșită… de scenariile posibile și imposibile despre războaie mondiale și crize economice fără precedent, de butonul roșu de nucleare în alertă, de prețurile exorbitante, căzute dintr-un teatru al absurdului, de cozile apocaliptice în benzinării, de maternitățile bombardate dincolo de granița cu noi, de copiii uciși, de întrebarea unui prieten dacă am un plan de back up sau de fugă în caz de Doamne-ferește (nu, nu am, dar nu faceți ca mine, nu știu dacă sunt exemplul cel mai bun), că poate o să mor și nu am iubit cu adevărat sau suficient etc.

Aș vrea să nu ne mai arătăm cu degetul unul pe altul și în vremuri tulburi să râdem unii de alții, să ne criticăm și să ne judecăm. Mulți dintre noi au trăit deseori la limită, la limita sărăciei și a nu avea destul. Suntem, mulți dintre noi, nepoții și nepoatele bunicilor care au traversat două războaie mondiale – poate chiar au luptat în ele, marea foamete, molime, deportări, vieți luate de la zero sau de la cap, fuga în munți din calea ororilor rușilor dacă te-ai născut femeie. Trauma transgenerațională se transmite, au descoperit oamenii de știință, și rămâne înscrisă și în ADN-ul nostru. Moștenirea epigenetica nu este un scenariu SF. Să ne mire că reacționăm cum reacționăm?

Ce este mai bine sau mai rău – să spui că nu se întâmplă nimic lângă tine și să îți continui viața ca și cum chiar nu s-ar fi întâmplat nimic sau să îți pui baza supraviețuirii tale într-o cisternă de benzină și în rezerve de iodură de potasiu? Oricum ar fi, ambele sunt modalități de coping cu realitățile pe care le trăim. În ultima noapte de pandemie, întâia noapte de război, în timp ce alții erau bombardați în căminele lor călduroase, eu mi-am turnat un pahar zdravăn de irish cream în timp ce prietena mea își făcea lista țărilor unde viața ar putea fi mai liniștită și mai fără violențe în perioada următoare. Nu ar fi mai normal să ne acceptăm latura vulnerabilă omenească și să recunoaștem că frica, sentiment uman, naște în noi reacții diferite, uneori urâte, și că nu este nimic de condamnat, de hăhăit sau de criticat aici atâta timp cât nu lezăm pe alții?

Și totuși iată-mă aici, încercând să pun pe lista acele lucruri care în aceste zile innegurate îmi umplu totuși sufletul și mă fac să mă întorc la sentimente mai bune și mai optimiste, să cred, ca și până acum, în frumusețea valorilor umane, în umanitate și în faptul că există mai mult bine decât rău pe lume, mai multă lumină în noi decât întuneric:

Mă alimentez de la empatia, bunătatea, compasiunea, solidaritatea umană, de la cei care îi ajută necondiționat pe cei aflați în suferință. Mă inspiră oamenii care acționează atunci când este nevoie, se mobilizează, organizează, implementează rapid și nu se opresc la un nivel declarativ. Îi admir pentru puterea de a face bine, pesemne că iubirea îți dă aceste forțe supraomenești. Dar și superoamenii au nevoie la rândul lor de o baie caldă, o masă hrănitoare, o mângâiere și un pat confortabil în care să își tragă sufletul și să își reîncarce bateriile. Aveți grijă și de voi ca să puteți avea grijă și de alții!

Mă uimește puterea mamelor care nu își doresc decât ca ai lor copii să fie în siguranță și fac imposibilul prin frig, foame, printre lacrimi pentru asta și mi-aș dori ca nimeni altcineva să nu mai treacă prin ce au trecut ele. Mă inspiră oamenii care sunt buni când ar putea să fie orice altceva. Oamenii care se roagă mai întâi pentru alți oameni pe care nu îi cunosc, care emit gânduri bune. Cred cu tărie că și ele ajută atunci când nu putem să o facem altfel. Îmi oferă putere și mie oamenii care nu renunță, iar determinarea lor de a-și depăși circumstanțele mă inspiră să fac tot ce pot eu mai bine și cu ale mele.

O spun cu toată sinceritatea, sunt câteva lucruri pe lume care mi se par de o frumusețe aproape de perfecțiune și îmi fac sufletul să se înalte și să vibreze ca într-o biserică, mai ales dacă mă aflu în echilibru cu mine și cu ce este în jurul meu: cerul nopții cu stele îl simt cel mai acut – un reminder al conexiunii noastre cu universul, cu ceea ce se află dincolo de planeta noastră minusculă, cerul cu nori albi – artă live, în continuă mișcare, cerul la răsărit – ce energie fantastică a începutului are!, lumina stinsă a apusului, misterul și spiritualitatea sărbătorilor creștine, vântul de mai – divin să îl simți pe piele, în păr și printre florile și arbori de primăvară, toamna în toate formele ei – și posomorâtă, și colorată, ochișorii inocenți de copii, ochii ridați de înțelepciune și experiență ai bătrânilor.

Momentan încă le avem. Avem posibilitatea să ne clătim ochii și inima cu ele, sunt tot acolo pentru mulți dintre noi. Lalele au înflorit și anul acesta. Zăpada a căzut, deși în martie. Au apărut mărțisoarele pe tarabe. Oamenii din apropierea mea mai îndepărtată încearcă să fie mai buni și mai umani. Uneori apare o sclipire de speranță, speranța unui armistițiu și a păcii.

Iar puterea conexiunii umane și a iubirii pentru toate formele de viață încă mi se pare că este forța motorie a umanității, o forță extraordinară. Dacă avem vreo speranță de salvare ca specie umană, de aici va veni.

“Când mă cuprinde disperarea, îmi amintesc modul în care adevărul și iubirea au câștigat întotdeauna de-a lungul istoriei. Au fost tirani și criminali și, pentru un timp, au părut invincibili, dar în cele din urmă au căzut întotdeauna. Gândește-te la asta – întotdeauna”, spunea Gandhi.

Uite cum proiectez eu cine o să câștige acest război. Poate o să încline cumva balanța acolo unde trebuie.

Vizionare placuta

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: