Când aveam câțiva ani de-i numărai pe degetele mâinilor, copilaream în mediul rural și tradițiile de Paște erau respectate acolo, simțeai sărbătoarea cu bucuria de copil, mâncai dulciuri pe săturate, ciocneai ouă, mergeai la biserică, te bucurai pur și simplu de lucruri mărunte, care se desfășoară în jurul tău, te bucurai cu toate simțurile. Și noi, copiii, eram tare băgați în seama de către toți. Era așa bine, fără griji, doar bucurie și iubire. Retail jobs

Pe măsură ce am crescut și am ajuns la oraș, sărbătoarea și-a schimbat atmosfera. A devenit mai restrânsă, dar tot frumoasă, alături de părinți, prieteni, rude. Un timp pe care să îl savurezi alături de cei pe care îi iubești, un timp de revedere, crescând ușor-ușor sentimentul de rădăcini familiale.

Anii au mai trecut și viața a făcut că fix în preajma acestei sărbători minunate să pierd oameni dragi. Oameni pe care îi onorez mereu, oameni a căror iubire mi-au creat rădăcini și totodată mi-au dat aripi. Mixul între suferința pierderii și bucuria sărbătorii a fost efervescent ani la rând, până ce sufletul mi s-a liniștit, rănile mi s-au vindecat și tot cea mai rămas sunt amprentele iubirii.

Astăzi Paștele e mai puțin despre mine, e mai mult pentru copil, trăind bucuria prin ochii lui.

Am totuși câteva gânduri, rezoluții, plantate în mintea mea, destinate sufletului meu, pe care aș vrea să le respect în toate zilele și nu doar în prag de sărbătoare...

... să mă întâlnesc mai des cu membrii familiei, cei care au mai rămas. Și încerc să am grijă că măcar de câteva ori în an aceste întâlniri să le onorez. Îmi fac bine sufletului, îmi întăresc rădăcinile, sentimentul de iubire necondiționată, de apartenența. Și e atât de plăcut și liniștitor să îi revăd!

... să cred mai mult în bunătatea omaneilor și să îi iert pe cei care au greșit față de mine sau care, vrând-nevrând, mi-au produs suferință. Este atât de eliberator pentru mine să iert, să vindec rana aceea, să alung ranchiuna și frustratea, pe care le resimt ca și cătușe pentru suflet.

... să risc mai des să greșesc, dar să îmi aduc aminte că e bine să nu fac greșeli ireparabile. Puterea de a acționa, de a mă implică nu este nativă în cazul meu, ci am cultivat-o, dar parcă e loc de mai mult.

... să îmi aloc timpul de care am nevoie să mă vindec, să mă îngrijesc, să mă simt bine. În ritmul contracronomentru din fiecare zi, parcă orice e prioritar în fața acestui timp pentru mine. Mi-am învățat lecția că este o capcană. Dacă eu nu sunt bine, multe nu vor fi bine. E un cerc vicios. Cum ziceam, o capcană.

... să am mai multă încredere în mine. Mi-am dat seama că cel mai aprig critic al meu sunt eu însămi. Și mi-am propus să mă iubesc mai mult, să fiu mai îngăduitoare cu mine, dar mai ales să fiu mai încrezătoare în forțele mele. Știu că am pierdut deja din renunțare, din amânare.

... să mă bucur mai mult de ceea ce am. Tendința de a mă focusa în special pe ce am nevoie și mai puțin pe ceea ce am deja, este nocivă, toxică pentru mine. De fiecare dată când îmi întorc privirea spre ceea ce am realizez ce bogată sunt, ce om norocos și binecuvântat sunt.

... să nu las să treacă nici măcar o zi fără să fac ceva frumos. Dificil de definit acest „ceva frumos”. Ceva care să îmi hrănească sufletul. Acesta este sfatul cheie prin care reușesc să depășesc emoțional și cele mai grele zile.

Sper că în suflete voastre, în casele voastre, sărbătorile pascale să vi-i aducă alături pe toți cei dragi, să va aducă armonie, iubire, pace interioară și tot ce-i mai bun în lume. Paște Fericit!

Sursa foto: Nelli Syrotynska/ shutterstock.com

Vizionare placuta

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: