Setari Cookie-uri

Vopsirea părului acasă versus la salon

Indiferent de motivul pentru care alegi să îți vopsești părul, cu siguranță ai avut cel puțin o dată-n viață dilema: acasă sau la salon? Nu știm exact care au fost plusurile și minusurile tale, însă despre ale noastre vrem să îți vorbim azi. ==▷▷▷

De cele mai multe ori, vopsirea părului la femei - și nu numai - este un ritual care schimbă mood-ul și uneori chiar și viața. Acesta este unul dintre motivele principale pentru schimbarea culorii părului o dată la ceva timp.

Apoi, mai există și partea estetică, cea care ține de acoperirea firelor albe sau de schimbarea culorii pentru a se potrivi mai bine cu noi, ca întreg aflat în continuă evoluție.

Indiferent de motivul pentru care alegi să îți vopsești părul, cu siguranță ai avut cel puțin o dată-n viață dilema: acasă sau la salon? Nu știm exact care au fost plusurile și minusurile tale, însă despre ale noastre vrem să îți vorbim azi.

Am făcut un chestionar în echipă, iar rezultatele le poți citi chiar aici. Apoi suntem curioase să ne spui și tu cum îți vopsești părul și de ce!

Citește și:

Avantaje pentru a-ți vopsi părul acasă

Costurile sunt reduse, în primul rând, pentru că nu trebuie să ajungi la un salon și înapoi acasă. Apoi, poți să găsești o vopsea de par profesională pe care să o folosești chiar din confortul casei tale și să te bucuri de rezultate apropiate celor de la salon. În plus, nu contribui la cheltuielile pe care stiliștii le au în legătură cu spațiul și economisești din nou. Se știe că în prețul cerut de stiliști nu se încadrează doar manopera, anii lor de studiu și produsele efective, ci și alte costuri adiacente.

Timpul pe care îl petreci pe drum până la salon și înapoi acasă nu ți-l restituie nimeni. Vopsindu-ți părul acasă nu mai trebuie să stai minute în șir pe drum și în trafic, ci poți să petreci timp alături de cei dragi sau lucrând. Vopsele de calitate găsești în magazine online de profil, așa că poți să le comanzi cu doar câteva clickuri.

Citește și:

Acest proces este și unul de învățare a unui lucru sau a tehnicilor noi, pe care poți să le îmbunătățești în timp, în funcție de ceea ce îți dorești.

Avantajele vopsirii părului la salon

Acum că știi trei avantaje pentru care să alegi să-ți vopsești părul acasă, urmează să-ți enumerăm alte trei pentru care să mergi la salon.

În primul rând, beneficiezi de experiența unei persoane care face asta zi de zi, pe de o parte, și are și studii serioase de specialitate, pe cealaltă parte. Ea va ști mereu cum să amestece culorile în așa fel încât să fie combinația perfectă pentru tine și îți va da și sfaturi legate de styling.

Rezultatele pe care le vei primi vor fi mereu de excepție - mai puțin atunci când stilistul chiar nu a înțeles ce îți dorești și poate să fie un eșec. Aceste situații sunt însă rare și nu ai de ce să te gândești că ți se va întâmpla chiar ție așa ceva, mai ales dacă vii cu imagini care să exprime rezultatul dorit.

Citește și:

Dacă îți dorești tehnici gen balayage, cel mai sigur este să mergi la salon în loc să încerci tu să le pui în practică în baie. Acestea au nevoie de studiu și de mult exercițiu, așa că este cel mai indicat să te lași pe mâinile unui specialist.

Fie că alegi să te vopsești acasă sau la salon, ai grijă ca mereu să fie aplicată pe firul de păr o vopsea de calitate. Uită de cele tip mass-market, deoarece și cele profesionale, pe care le găsești în magazinele specializate, au prețuri decente. Nu merită pentru câțiva lei în minus să îți pui în pericol firul de păr și scalpul deopotrivă.

Atunci când vine vorba despre sănătate și frumusețe, trebuie să alegi mereu produse de calitate în care să ai încredere. Fie că le-ai mai folosit tu, cineva drag sau vin la recomandarea unui specialist, asigură-te că nu îți vor lipsi niciodată din trusa de cosmetice. Mai mult decât atât, ideal ar fi să le folosești și în concedii, iar dacă nu găsești varianta lor mini, să le transferi într-un recipient care este acceptat la orice aeroport din lume.

Citește și:

Vopsitul părului la femei este un ritual care ține atât de felul în care arată, cât și de cel în care se simt. Dacă și tu ai unul, ține-te de el, indiferent că se desfășoară în propriul cămin sau la salon!

Credite foto: unsplash.com

Vizionare placuta


Kudika
1 Septembrie 2023
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.