Setari Cookie-uri

Meditația, cheia către accesarea potențialului tău mai înalt

Odată cu ascensiunea planetei și evoluția conștiinței umane, capacități pe care le-am accesat până acum încep să se treazească în fiecare dintre noi.

Intuiția devine mai puternică iar conectarea noastră la energia celor din jur precum și capacitatea de o ”citi”, mai ușoară. Am aflat mai multe despre cum ne putem cultiva aceste abilități la Conscious Life Expo 2019, în Los Angeles, în cadrul unui workshop susținut de Karyn Reece, medium, vindecător și îndrumător spiritual.

Karyn Reece îți recomandă ca, atunci când dorești să te conectezi cu puterile tale extrasenzoriale și cu tărâmurile nevăzute, să începi prin a spune o rugăciune. In cadrul workshopului am lucrat în perechi și ne-am conectat unul la energia celuilalt. Karyn ne-a îndemnat să ne lăsăm duși de val și să nu punem sub semnul întrebării informațiile care ne vin în minte, indiferent cât de bizare sau de nebunești ar părea.

Citește și:

Cheia principală pentru a obține rezulate este meditația. Cu cât meditezi mai mult, cu atât începi să percepi mai mult și mai bine dincolo de ceea ce înregistrezi doar prin cele cinci simțuri. Este ca atunci când mergi la sală și lucrezi o grupă musculară. Cu timpul, aceasta se tonifiază și devine mai puternică. De asemenea, începi să îți creezi propriul cod. ”Fiecare dintre noi are propriul dicționar când vine vorba de extrasenzorial,” spune Karyn Reece. Este adevărat că penele albe simbolizează îngeri însă o imagine precum o barcă poate avea semnificații diferite pentru persoane diferite.

Informațiile îți pot veni în diverse feluri. Poți auzi sau mirosi, poți vedea forme geometrice sau culori, poți vedea imagini în fața ochilor (așa cum mi se întâmplă mie) sau pur și simplu poți știi, fără să ai dovezi, că un anumit obiect pe care îl cauți se află într-un anumit loc. De asemenea, observă cum te simți, cum se simte corpul tău, atunci când primești o anumită informație. Ține un jurnal și nu uia că este important să fii în largul tău și să te simți bine. Dacă ceva ți se pare anapoda, pur și simplu spune stop.

Citește și:

Ca în orice altceva în viață, nu uita să îți setezi intenția și să o afirmi înainte de a începe să lucrezi. Și nu uita să stabilești un cod de comunicare cu ghizii tăi spirituali.

Featured foto by OLaLa Merkel via Shutterstock

Vizionare placuta


Andreea Billig este scriitoare, autoare a best-seller-ului "I Choose...

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.