Setari Cookie-uri

Sinéad O’Dwyer setează standardele pentru design incluziv în cadrul Zalando Visionary Award 2024

Zalando, una dintre cele mai importante platforme online de fashion și lifestyle din Europa, anunță câștigătoarea Zalando Visionary Award 2024: Sinéad O’Dwyer.

CP

Brandul londonez, fondat de designerul irlandez Sinéad în 2018, creează piese vestimentare de designer pentru femei, femmes și persoane cu corpuri diverse care ies din normele de gen (gender non-conforming). În cadrul parteneriatului dintre Zalando și Copenhagen Fashion Week, și în calitate de beneficiar al premiului, Sinéad O’Dwyer va avea debutul pe podiumul de la Copenhaga, în programul oficial SS25 din luna august.

Zalando Visionary Award celebrează creatorii viitorului prin punerea în prim-plan a designerilor și brandurilor cu o abordare vizionară în crearea unui impact social pozitiv, stimulând inovația și creativitatea în industria modei și dincolo de aceasta. Cu valori solide ale brandului și o viziune clară asupra viitorului modei, Sinéad O’Dwyer a arătat dedicare în crearea unor schimbări semnificative prin proiectarea, dezvoltarea și producerea constantă de îmbrăcăminte pentru diferite dimensiuni ale corpului. Ea provoacă standardele tradiționale din industrie, susținând colecții cu adevărat incluzive și o selecție diversă de modele. Viziunea brandului este profund ancorată în emancipare și exprimarea de sine, căutând să creeze îmbrăcăminte de lux care să transmită celui care o poartă încredere și confort.

Citește și:

Sinéad O’Dwyer și-a exprimat entuziasmul: „Câștigarea Zalando Visionary Award este o onoare și este deosebit de importantă pentru business, mai ales în acest moment delicat pentru brandurile independente. Ne oferă suportul necesar pentru a ne continua misiunea, construind mai departe pe munca pe care am depus-o pentru a aduce o viziune mai expansivă și echitabilă asupra frumuseții în lume. Diversitatea corporală este sursa noastră de inspirație și forța care ne conduce, și credem că design-ul incluziv este singura modalitate de a crea îmbrăcăminte etică, durabilă, funcțională și modernă. Abia așteptăm să fim prezenți la Copenhagen Fashion Week și să împărtășim acest lucru cu o nouă platformă și un nou public.”

Citește și:

Juriul Zalando Visionary Award a adunat lideri din industria modei pentru a selecta câștigătorul, inclusiv Giuliano Calza, renumitul Fondator și Director Creativ al GCDS, Edward Buchanan, Directorul Creativ al SANSOVINO6, precum și Herbert Hofmann, Directorul Creativ & Buying al Highsnobiety. Cecille Thorsmark, CEO-ul Copenhagen Fashion Week, și Lena-Sophie Röper, General Manager, Designer al Zalando, au completat panelul juriului cu experiența și îndrumarea pentru a o premia pe Sinéad O’Dwyer pentru dedicarea sa în promovarea unor schimbări semnificative în industrie.

Giuliano Calza, membru al juriului și Fondator și Director Creativ al GCDS, a declarat: „Acceptarea acestui rol în juriu a fost determinată, în primul rând, de nenumăratele momente în care m-am simțit neauzit, dorindu-mi o platformă care să-mi poată da voce. Sunt plin de o bucurie profundă și mă simt privilegiat pentru că mi s-a oferit oportunitatea de a-mi aduce contribuția la această cauză distinsă. Celebrarea unui premiu de acest calibru poartă o greutate imensă, care rezonează nu numai în prezent, ci și cu potențialul de a incentiva inspirația pentru generațiile viitoare, amplificând chiar idealurile pe care le admir. Angajamentul ferm al lui Sinéad față de diversitate și pionieratul în inovație, într-o industrie care deseori pare blocată în trecut, este cu adevărat lăudabil. Importanța unui premiu precum Zalando Visionary Award nu poate fi subestimată, deoarece joacă un rol esențial în susținerea designerilor emergenți și investirea în viitorul lor, oferindu-le o platformă pentru a-și expune talentul și creativitatea.”

Citește și:

    Sinéad a fost lăudată de către juriu pentru aspectele vizionare ale design-urilor sale, precum și pentru angajamentul său ferm față de inovație. Pornind de la forma corpului ca sursă de inspirație pentru colecția sa, Sinéad evită tiparele tradiționale de desen și folosește formele reale, demonstrând inovație și incluziune ca punct de plecare pentru brandul său. De asemenea, ea împinge limitele creativității prin dezvoltarea propriului stil, "Shibari", o reinterpretare a unei tehnici japoneze de bondage, precum și prin experimentarea cu diverse țesături în lucrările sale; împletituri din tricot, benzi din satin încrețit cu broderie din mărgele de cristal. Abordarea brandului în ceea ce privește design-ul este caracterizată de interesul pentru legătura dintre ornamentare și construcție.

    Citește și:

      Lena Sophie Röper, General Manager, Designer la Zalando, declară: „Sinéad O’Dwyer demonstrează clar valorile pe care dorim să le vedem și reprezintă spiritul Zalando Visionary Award. Brandul atinge echilibrul potrivit între aceste valori și designuri unice, soluții inovatoare cu o colecție provocatoare, purtabilă și incitantă. Este o modă nouă și abordarea progresivă a lui Sinéad reprezintă ceea ce susține Zalando - promovarea noii generații de designeri care îndrăznesc să viseze și să creeze un viitor mai bun pentru modă.”

      În calitate de câștigătoare, Sinéad O’Dwyer va primi un premiu în valoare de 50.000 de euro și își va prezenta colecția în cadrul Copenhagen Fashion Week în august 2024, beneficiind de sprijin adițional din partea Zalando pentru producția prezentării, astfel încât să fie pusă în evidență dedicarea inspirațională față de diversitate și inovație.

      Citește și:

        Kudika
        8 Mai 2024
        Echipa Kudika
        Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:
        Ti-a placut acest articol?

        Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.