Weekend-ul trecut am sarit intr-un autocar cu directia Sibiu, cu un singur schimb de haine si cu un jind adunat din povestile altora de a vedea cum si-a pus regizorul Silviu Purcarete amprenta pe “Faust”-ul lui Goethe. Faima pe care a capatat-o, de la debutul din 2007 si pana azi, aceasta piesa de teatru, nu se datoreaza doar succesului fulminant inscris la Festivalul International de la Edinburgh. Laurilor, criticii pozitive si word-of-mouth-ului elogios li se adauga elementul alternativului misterios, care intriga inainte ca punerea-n scena sa ajunga sa fascineze: spectacolul nu poate fi jucat intr-un spatiu conventional, mi-ati spus, si iata cum mi-ati starnit curiozitatea...
Realizat de Ioanina
Contractul pe care Faust il semneaza, in sange se-ntelege, ii va asigura descinderea in toiul celor mai walpurgice ritualuri si participarea (lacoma dar sovaielnica) la acte de-o cruzime rara – si, mai ales, rareori atacate atat de neindulcit, intr-o viziune regizorala atat de bine integrata in substraturile tenebroase ale poemului. Tabuurile sfasiate in “Faust”-ul lui Purcarete iti vor ingheta sangele in vene, si nu o data – de exemplu, tratamentul pervers aplicat unei pre-pubere pe scena multi nu l-am inghiti nici pe marele ecran, cu care suntem mult mai permisivi oricum. 
