Setari Cookie-uri

Transformarile din locuinta iti pot schimba viata in bine

Iata ce fel de transformari sunt recomandate, daca simti ca ai nevoie de o doza de optimism si de un nou inceput.

transformari in locuinta
Stii ce se spune: o femeie care isi schimba tunsoarea sau culoarea parului își va schimba in curand si viata. Nu spunem ca nu este adevarat, dar daca iti doresti schimbari profunde, ar trebui sa te concentrezi mai mult asupra spatiului in care locuiesti. Iata la ce ne referim.

Chiar daca nu crezi in principiile feng shui, care afirma ca mediul ambiant ne poate influenta energia (qi, sau suflul vital, cum ii spun chinezii), le-ai putea da dreptate psihologilor, care ne spun ca modul in care organizam spatiul de locuit, dar si culorile pe care le alegem pentru decor, ne afecteaza starea de spirit. De exemplu, intr-o incapere in care tocmai am facut ordine, gandurile noastre vor fi limpezi si coerente.

Aceeasi regula se aplica si atunci cand realizezi diferite schimbari in apartament: noutatile, culorile proaspete si o organizare mai eficienta a spatiului iti vor influenta starea. Iata ce fel de transformari sunt recomandate, daca simti ca ai nevoie de o doza de optimism si de un nou inceput:

Citește și:

1. Depoziteaza, arunca sau doneaza tot ceea ce nu mai este cu adevarat necesar in prezent, fie ca este vorba despre haine vechi, tablouri sau chiar piese de mobilier. Acesta este primul pas spre innoire.

2. Acorda o mai mare atentie rafturilor, reorganizand obiectele aflate aici si decorand intr-un mod diferit. Poti chiar sa vopsesti etajerele in nuante proaspete, sau doar sa asezi aici cateva elemente noi: fotografii, obiecte care vorbesc despre pasiunile tale, cat mai multe vase cu flori.

3. Redu timpul acordat treburilor casnice si creeaza in acelasi timp spatiu suplimentar in bucatarie, prin instalarea unei astfel de masini de spalat vase incorporabile, care nu doar ca este un adevarat asistent pe care nu trebuie sa il supraveghezi, dar face si altceva: ascunde vasele murdare de ochii musafirilor.

4. Daca ai o pasiune pentru bricolaj si chiar pentru tamplarie, poti crea cu propriile maini o piesa de mobilier multifunctionala, cum ar fi o canapea de mici dimensiuni realizata din paleti de lemn, peste care asezi o saltea sau multe perne confortabile. Ce obtii in acest mod? Spatiu, deoarece o astfel de canapea permite si depozitarea cutiilor, originalitate, un nou loc pentru citit si bucuria ca ai putut realiza ceva pe cont propriu.

Citește și:

locuinta
5. Reconditioneaza si vopseste scaunele vechi, dar care se remarca printr-un design la care nu ai vrea sa renunti prea curand. Culori precum: albastrul, galbenul si verdele vor crea o atmosfera de calm sau buna dispozitie.

6. Daca vei schimba toate cuverturile si fetele pernelor decorative, vei avea dintr-o data impresia ca te-ai mutat intr-o alta casa. Adauga si cateva ghivece noi si efectul e garantat!

7. Uneori, motivul pentru care nu te simti confortabil intr-o locuinta este lumina. Mai exact, poate fi vorba fie despre absenta luminii naturale, fie despre becuri care difuzeaza o lumina mult prea rece. Solutia este sa nu te rezumi la o singura lampa suspendata de plafon, ci sa instalezi si lampi de podea, lampi pentru citit sau spoturi luminoase care creeaza o atmosfera calda. In acelasi timp, poti schimba vechile jaluzele cu unele in culori mai vesele, evitand insa nuantele inchise.

Citește și:

Surse foto: Shutterstock

Vizionare placuta


Kudika
5 Octombrie 2017
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.