Advertorial Lecția de viață care l-a învățat că NU POT înseamnă, de fapt, POT

Radu așa s-a născut, cu un picior mai scurt decât celalalt. O dizabilitate locomotoră - pe înțelesul tuturor- de la care îl dor articulațiile non-stop. A ajuns, însă, să se adapteze la durere, chiar daca nu există noapte în care să nu se trezească de 20-30 de ori de durere

“Eu m-am născut așa, dar în urmă cu trei ani, m-am accidentat la spate. Și atunci au început durerile. Durerea de spate a trecut după vreo 2 săptămâni, dar s-a mutat durerea în picioare și atunci am pierdut mai toată flexibilitatea. Am continuat să fac sport, cât mai puteam. Anul trecut, când a început pandemia, nu am făcut deloc mișcare pentru că nu aveam unde. Și am crezut că odihna îmi va face bine. Dar nu, a agravat situația”, ne-a spus Radu Hojda.

Omul din scaunul cu rotile i-a schimbat viața

Când s-au deschis parcurile, s-a apucat de sport. Și, într-o zi era foarte obosit, dar și-a zis că mai stă 30 minute să se antreneze. Atunci a văzut un scăunel cu rotile și pe omul din el, care se apropia de zona unde era Radu. L-a văzut coborând din cărucior și aruncând-l peste cele 2 trepte mari. Apoi a coborât și el în 2 mâini, dar totul a fost foarte natural. L-a văzut că încearcă să urce un spalier în mâini. A urcat până sus. I s-a părut foarte periculos ce face omul din scaunul cu rotile. Radu, fiind cu un prieten la inele, l-a invitat să se antreneze cu ei și a început să-i coboare inelele la nivelul lui. După o săptămână, s-au întâlnit din nou și Radu a aflat de Climb Again, centrul de escaladă în care tinerii cu dizabilități se pot antrena.

Radu făcea oricum mult sport, sportul nu a lipsit niciodată din viața lui. În ultimiii ani s-a antrenat cu un grup în parc. La -20 grade, cu căciulă, 2 straturi de mănuși sau pe ploaie. Spune că motivația venea din dorință de a le demonstra altora că poate mai mult decât ei și atunci nici nu mai era luată în seamă dizabilitatea.

A mai auzit el că escalada ajută și s-a mai gândit să încerce, dar când a auzit că ai nevoie de ham, espadrile, instructor, i s-a părut complicat din cauza picioarelor lui. Știa că e un sport de picioare și având o dizabilitate, nu credea că vă găși pe cineva care să îl învețe. Obișnuia să se uite la filme, vedea cum se cățără alții și apoi se uita la picioarele lui și cum își târșie el picioarele, și s-a gândit că nu are nimeni timp să îl învețe pe el. Așa că din start a plecat cu “nu pot”.

Totul este doar o lecție pe care trebuie să o înveți

La centrul Climb Again, însă, a descoperit o altă lume. Sala de escaladă, deschisă atât celor cu dizabilități, dar și celor fară dizabilități, l-a învățat că, de fapt, poate. Văzându-i pe cei care au dizabilitate, continuând să facă ceea ce fac, să participe la competiții și să aibă realizări, l-a schimbat mai mult mental decât fizic. Povestește cum a văzut determinarea lui Răzvan, Cosmin sau Angelo și că nu se dau bătuți, în ciuda dizabilității lor de vedere. Vazandu-i pe ei cum își depășesc condiția, și-a spus că nu vrea să se plângă, chiar dacă are durerile pe care le are și că vrea să facă ceea ce fac și ei. De la ei și-a luat motivația și a început să ignore durerea fizică.

Acum, încearca să le insufle și copiilor care vin la escaladă la Climb Again că tot ce se întâmplă cu ei e doar o lecție pe care trebuie să o învețe, că ei nu au dizabilitate. Pentru Radu e greșit să facă comparație între tipici și cei cu dizabilități și îi tratează cu egalitate. “Asta pentru că nici mie când am fost mic nu mi s-a zis că am o problemă, am fost încurajat că sunt ok.”

Radu și-ar dori ca oamenii o să-și dea seama că viața nu e despre lucruri materiale, ci despre ceea ce oferi, contează mai mult să oferi decât să primești.

Escalada este puterea lui Radu. Și a altor zeci de copii cu diferite tipuri de dizabilități. Dacă vrei să ajuți, donează 2 euro prin SMS la numărul 8844 cu textul VEZI sau orice altă sumă pe site-ul https://www.climbagain.ro/cum-poți-ajuta-tu !

Asociatia Climb Again este o organizatie non-guvernamentala afiliata la Federatia Romana de Alpinism si Escalada (FRAE), fondata si condusa de Claudiu Miu, fost campion balcanic de escalada.

Deschis la initiativa lui Claudiu Miu, sportiv de performanta care a suferit un accident, centrul Climb Again organizeaza din 2014 sesiuni gratuite de terapie prin escalada, sprijin psiho-emotional si kinetoterapeutic pentru copii si tineri cu dizabilitati: deficiență de vedere, de auz, tulburari neuromotorii, deficiente asociate. Climb Again este si coordonatoarea Lotului Romaniei de Paraclimbing.

O campanie sustinuta de: news.ro, agerpres.ro, doctordebine.ro, manager.ro, viva.ro, unica.ro, avantaje.ro, Thinkdigital, spotmedia.ro, muntii-nostri.ro totuldespremame.ro, smartliving.ro, kudika.ro, garbo.ro, 9am.ro, wall-street.ro, Rock FM, Blitz TV, Itsy Bitsy FM, Mistic Media, Spectacular, Universal Solution


Kudika
7 Noiembrie 2021
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.


Setari Cookie-uri