Setari Cookie-uri

Advertorial Creatorii de conținut și artiștii multimedia doriți la Timișoara 2023

Luna aceasta, în cadrul Programului Cultural "Timișoara 2023 - Capitală Europeană a Culturii", sunt deschise două apeluri - oportunități de exprimare artistică și creativă pentru artiști, videografi și creatori de instalații multimedia. Astfel, apelurile "Timișoara Altfel" și "Timișoara Incognito" sunt la dispoziția artiștilor și creatorilor de conținut, iar termenul limită de depunere este 31 octombrie 2023.

Pentru participanții la "Timișoara Altfel", provocarea constă în a dezvolta un concept de instalație multimedia care pornește de la tema dată și în a descrie ideea într-un mod cât mai creativ. Selecția se va baza pe trei criterii esențiale, care includ viziunea artistică, coerența conceptului și integrarea sa în tema dată.

Cele 5 proiecte selectate vor avea ocazia de a-și pune în aplicare proiectul și de a contribui la peisajul cultural al orașului Timișoara într-un mod unic, iar fiecare concept câștigător va fi premiat cu 1.000 de euro; bugetul estimativ pentru implementarea fiecărui proiect este de 10.000 de euro.

Al doilea apel „Timișoara Incognito - Liber de stereotipuri”, revine anul acesta cu un concurs de videografie dedicat tuturor iubitorilor de film. Prin intermediul acestui concurs, doritorii sunt invitați să-și exprime creativitatea și să surprindă frumusețea și autenticitatea Timișoarei. Cele 3 secțiuni tematice din cadrul concursului sunt:

 Urban Exploration - ai liber să filmezi dinamismul, emoția și vibrația străzilor
 Cultural Enthusiasm - surprinde efervescența din programul cultural
 Architectural Heritage - explorează din perspective noi patrimoniul local

Juriul este alcătuit din specialiști în domeniu, Florin Iepan - regizor, Bogdan Mustățea - creator digital și Ovidiu Roteliuc - producător, fiind cei care vor evalua fiecare lucrare și vor oferi câte trei premii fiecărui loc, astfel: premiul III în valoare de 100 de euro, premiul II în valoare de 200 de euro, iar premiul I va fi în valoare de 300 de euro. De asemenea, cele mai bune filmări vor promova Timișoara în mediul online și vor fi incluse într-un album virtual pe paginile oficiale ale programului Timișoara 2023.

Mai multe detalii despre regulamente se găsesc aici: https://timisoara2023.eu/ro/apeluri-deschise/apel-deschis-concurs-de-instalatii-multimedia-timisoara-altfel/
https://timisoara2023.eu/ro/apeluri-deschise/open-call-timisoara-incognito-concurs-de-videografie/

Programul Cultural Național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” este finanțat de către Municipiul Timișoara, Ministerul Culturii și Consiliul Județean Timiș.

Parteneri principali: Banca Transilvania, Catena, Linde Gaz Romania, Cramele Recaș, Iulius Town, Profi
Broadcaster oficial: TVR
Partener de mobilitate: Automobile Bavaria


Kudika
28 Octombrie 2023
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.