Setari Cookie-uri

Advertorial Nadina lansează 'Inima mea', piesă dedicată tuturor celor care au nevoie de un suflet pereche

Nadina este genul de artist care demonstrează că nimic nu este imposibil. Aceasta este dedicată activității artistice și aduce, mereu, în atenția publicului, muzică pentru și din suflet. Așa se face că noua ei piesă, "Inima mea", aduce un vibe de petrecere și o dedicație pentru toți cei care își caută sau și-au găsit sufletul pereche, care au rămas un cuplu dincolo de obstacolele vieții


"Dincolo de puterea gândurilor noastre, stă voința de a face ca lucrurile să se și întâmple. Așa am procedat și cu noua mea piesă, o melodie pe care mi-am dorit să o ofer celor care cred că iubirea este darul înălțător al vieții. Atunci cand iubești, totul în jur prinde culoare. Mâncarea are alt gust, oamenii ți se par altfel. Atunci cand iubesti, “eu” se transforma în “noi”. Este foarte ușor să pleci, să renunți la omul iubit, dar mai greu este să construiești, să comunici sau să repari.", a spus Nadina.
Nadina, pe numele ei real Adina Gabriela Tihulcă, a urcat pe scenă, pentru prima dată, la vârsta de 11 ani, iar în zona comercială a devenit cunoscută în anul 2017, sub numele Nadiris. 3 ani mai târziu, artista a ales să-și schimbe numele în Nadina. Cele mai cunoscute piese ale artistei sunt „Alibi”, „Mi-e dor” și „Mare nuntă”. Pe lângă preocuparea pentru zona muzicală a carierei ei, Nadina este și creator de conținut, și de asemenea, participa in calitate de artist la evenimente private, și își ține aproape comunitatea din social media, unde are peste 100.000 de persoane active.
VIDEO: https://youtu.be/Vr0EGd_HPak?si=EZ6Abc0_d8m-kFCr


“INIMA MEA” este o piesa scrisa din suflet pentru suflete. Cred ca se vor regasi in ea foarte multe persoane. “


Atat versurile, cat si linia melodica, au fost facute de catre Nadina. De instrumental s-au ocupat Kony si Alex Stoica, iar de mix-master Idu Andrei si Mihai Codreanu de la On Music.
Clipul a fost filmat de catre Cristi Kamarad, iar de parul si machiajul artistei s-au ocupat Madalin Dragomir si Larisa Ene de la Pretty Glam Academy.


Kudika
5 Aprilie 2024
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.