Setari Cookie-uri

Advertorial Gift Idea, povestea sărbătorilor într-un coș cadou. De ce comandă companiile cadourile de Craciun din luna octombrie?

Cine nu iubește sărbătorile de iarnă cu Moș Nicolae si Moș Crăciun, două figuri iconice ale sărbătorilor de iarnă ce aduc nu doar un prim gust dulce al Crăciunului, ci și ocazia de a ne bucura de cadouri minunate într-o seară magică de decembrie.

Cadourile sunt mici comori care ne fac să simțim magia Crăciunului chiar mai devreme. Luna decembrie aduce cu sine o atmosferă specială de sărbătoare, iar pentru multe companii, aceasta este o oportunitate de a arăta recunoștința față de angajați, clienți și parteneri. Firmele caută în această perioadă cadouri corporate care să transmită mesajul potrivit și să aducă bucurie în inimile celor care le primesc.
De la jucării și cărți, până la coșuri pline cu bomboane, ciocolată sau cozonac, Gift Idea oferă o gamă variată de cadouri pentru copii, angajați sau retaileri și creează experiențe memorabile și semnificative prin intermediul fiecărui coș cadou oferit. La fel ca valorile Gift Idea, tradiția cadourilor are rădăcini adânci în sărbătorile de iarnă. Astfel, generozitatea, dragostea și bucuria de a oferi converg cu obiectivele companiei, amintind ca magia Crăciunului există în fiecare dintre noi.
Pentru companii, coșurile cadou ce oferă o varietate de produse, de la băuturi fine și gustări gourmet până la produse tradiționale reprezinta alegerea ideala. Iar Gift Idea s-a impus ca un nume de încredere în lumea cadourilor având o gamă diversificată de opțiuni pentru a satisface toate gusturile și preferințele clienților. Diferențiatorul constă în abordarea inovatoare și atenția la detalii. Astfel, fiecare cadou este ales cu grijă și atent personalizat. În plus, pentru Gift Idea cadourile sunt mijloacele prin care se sărbătoresc conexiunile umane. De aceea, oferă nu doar produse de calitate, ci și povești care să aducă bucurie și emoție în viața celor dragi.
”Știm cât de important este să transmitem mesajul corect prin intermediul cadourilor noastre. De aceea, suntem alături de clienții și partenerii noștri, oferindu-le cele mai bune soluții. Iar pentru comenzi cu volum mare sau plasate din timp, punem la dispoziție promoții și discounturi în funcție de valoarea comenzii. În plus, colaborăm direct cu cele mai importante companii din sectoare variate, de la automotive și farma până la construcții, telecomunicații, bancar, energie, asigurări, agricultură, imobiliar și juridic. Suntem parteneri pentru agenții de publicitate și companii de distribuție, asigurându-ne că produsele noastre ajung la publicul larg. Abordarea noastră consultativă este orientată către client și nevoile acestuia, iar în timpul sărbătorilor precum Crăciunul, Paștele, 1-8 Martie și 1 Iunie, oferim posibilitatea de a împărtăși bucuria prin gesturi memorabile și cadouri de neuitat.”, declară Cosmin Poenaru, fondator Gift Idea.
Cu o infrastructură de producție eficientă și o echipă dedicată, Gift Idea poate produce pana la 15.000 de cadouri pe zi, demonstrând astfel angajamentul ferm față volumul mare de comenzi. În plus, cu peste 300.000 de cadouri vândute anual, compania se bucură de încrederea și aprecierea clienților.
”Echipa Gift Idea este formată din adevărați gurmanzi și experți în arta cadourilor, iar pasiunea pentru această artă este definitorie. Pentru noi fiecare cadou spune o poveste și transmite emoții profunde, iar site-ul Gift Idea vine în sprijinul tuturor clienților. Toate echipele noastre înțeleg arta combinațiilor de arome și eleganța vinurilor fine, iar așa cum ne place nouă să spunem, La Gift Idea, suntem mai mult decât un furnizor de cadouri, suntem partenerul tău în arta dăruirii și a creației de amintiri valoroase.”, spune Cosmin Poenaru, fondator Gift Idea.
Stocurile de produse destinate cadourilor sunt limitate, motiv pentru care Gift Idea plasează comenzile de aprovizionare către furnizori cu mult timp înainte, de cele mai multe ori în lunile de vară, pentru a asigura stocul de produse. Acest proces necesită timp, în special din cauza volumelor mari de marfă, iar producţia poate dura între șase şi opt săptămâni. De cele mai multe ori, clientii fideli ai companiei obişnuiesc să plaseze comenzi până în august, cel târziu, pentru a se asigura că vor avea la dispoziţie produsele dorite. Această abordare permite companiei să ofere servicii de înaltă calitate, asigurându-se, în acelși timp, de livrarea la timp a produselor.
Anual, fiecare etapă a activităților Gift Idea este îmbunătățită treptat, de la procesul de ambalare și până la livrare. Astfel, fiecare fază a activității companiei a fost optimizată, inclusiv implementarea cu succes a soluțiilor avansate, precum sistemele ERP (Enterprise Resource Planning) și WMS (Warehouse Management System), care au dus la reducerea costurilor și la creșterea productivității, generând astfel un impact semnificativ asupra eficienței operaționale.
De asemenea, trasabilitatea produselor, începând de la momentul intrării în depozit până la momentul livrării către clienți, reprezintă un element crucial ce oferă transparență și siguranță pe durata întregului proces.
Experiența valoroasă și lecțiile învățate sunt rezultatul colaborării constante cu rețelele de retail prin intermediul cărora se comercializează produsele Gift Idea, precum și a interacțiunilor continue cu partenerii și clienții B2B.


Kudika
7 Noiembrie 2023
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.