Setari Cookie-uri

Olivia Addams și ADI colaborează pentru prima dată și lansează 7 Duminici

Cu voci pline de emoție și armonie, Olivia Addams și Adi Istrate reușesc să transmită intensitatea și complexitatea unei iubiri tumultoase în noua lor piesă. ,,7 Duminici" este o poveste despre a face tot posibilul pentru a-ți recâștiga fericirea în iubire, chiar dacă asta înseamnă să faci alegeri dificile.

Cu tine, săptămâna mea are 7 duminici...

Cu voci pline de emoție și armonie, Olivia Addams și Adi Istrate reușesc să transmită intensitatea și complexitatea unei iubiri tumultoase în noua lor piesă. ,,7 Duminici" este o poveste despre a face tot posibilul pentru a-ți recâștiga fericirea în iubire, chiar dacă asta înseamnă să faci alegeri dificile.

Piesa a fost scrisă de Marius Dia, Adi Istrate, Olivia Addams și Alexandru Turcu, care s-a ocupat și de partea de producție.

,,Când piesa a fost gata, am încercat să o împart cu cât mai multe persoane, să adun păreri. Fiecare s-a regăsit în alt mod în ea și tocmai aceste interpretări diferite m-au făcut să vreau să o lansez. Cred că <<7 Duminici>> poate fi un medicament pentru suflete." ne spune Olivia Addams.

Citește și:

,,Mă bucur că a ieșit colaborarea asta frumoasă cu Olivia. Noi avem multe piese făcute împreună și când am primit piesa de la ea, a venit inspirația direct și am scris o parte pe ea. Super mândru sunt de ce a ieșit și că, în sfârșit, ne-am nimerit să scoatem o piesă frumoasă împreună. Sper să vă regăsiți în ea. ❤️" ne spune ADI.

Olivia Addams este unul dintre puținii artiști români care au succes atât la nivel local, cât și internațional. Single-uri precum „Stranger" – piesă care a primit discul de platină în Polonia, „Fool Me Once" și „Never Say Never" au dominat topurile Airplay și Shazam din Polonia timp de câteva săptămâni consecutive, ceea ce a făcut-o pe Olivia una dintre cele mai apreciate artiste din teritoriu. La începutul anului, Olivia a lansat primul ei cântec românesc, o surpriză mult așteptată pentru fanii ei. „Scrisori în minor", scris de Carla's Dreams, a reușit să depășească 3 milioane de stream-uri, asigurându-i un loc în Top 10 Radio Airplay. ,,Răsărit perfect" a urmat de asemenea traiectoria succesului, ajungând pe una dintre primele poziții în Top 10 Airplay și, de asemenea, colaborarea cu rareș pentru piesa "Buchet de trandafiri" a reușit să facă parte din Top 10 Radio Airplay săptămâni la rând. În plus, colaborarea cu florianrus pentru ,,Până îmbătrânim" a fost extrem de bine primită de radiouri și fanii artiștilor, piesa ajungând în Top 100 Airplay încă din prima săptămână de la lansare. A fost de asemenea prezentă în trending-ul YouTube și Shazam. Anul acesta, Olivia a cucerit inimile oamenilor cu piese precum ,,Comete", alături de Randi, ,,Dor", ,,Plata cu dor", în colaborare cu DOC, care a fost 3 săptămâni în Top 10 Radio Airplay, ajungând până pe #6 și "Dangerous", piesă ce se aude pe radiouri din țări precum Polonia și Lituania.

La doar 22 de ani, ADI este un talentat artist și un songwriter de excepție, fost student al Irish Institute of Modern Music din Londra, secția de compoziție și voce. Pasiunea pentru muzică a descoperit-o la vârste fragede, învățând să cânte la tobe, pentru ca mai apoi să se ducă și spre chitară, chitară bas, pian și marimba. Fost membru în trupa Maxim, care a făcut ravagii în rândul adolescenților, ADI și-a început cariera solo recent, odată cu participarea în cadrul primului sezon al talent show-ului One True Singer. Cu un background artistic ce cuprinde peste 450 de concerte în toată țara, printre care și concerte pe scene mari alături de James Arthur și Willy William, ADI e pregătit să demonstreze că are toate calitățile necesare unui artist de succes. Primul său album, "11", lansat alături de Erika Isac, s-a bucurat de o apreciere mare în rândul tinerilor, bucurându-se de sute de folosiri ale sound-urilor pe platforma TikTok. Cea mai de succes piesă a sa, ,,Totul meu" în colaborare cu Holy Molly, este de 13 săptămâni în Top 10 cele mai ascultate piese de la radio, ajungând până pe locul #1 și are peste 400K de videoclipuri realizate pe sound-ul din platforma TikTok, fiind cea mai folosită piesă din aplicație în anul 2023.

Citește și:

Vizionare placuta


Pasionata de tot ce inseamna comunicare, scris si carti bune, m-am reorientat catre pasiunile mele dupa ce magia nasterii unui copil s-a produs si in cazul meu. Kinetoterapeut la baza, tehnician...

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.