Ziua Mamei este o zi în care ne uităm la puii noștri și ne amintim, încă o dată, ce norocoase suntem! Nu există nimic mai înălțător și mai copleșitor decât a fi mamă. Într-o lume în care nimic nu este pentru totdeauna, dragostea mamei rămâne cel mai sigur refugiu pentru al său copil.
Aveam 22 de ani atunci când testul de sarcină mi-a arătat două liniuțe roz, o imagine bine întipărită în minte, moment din care toată viața mea s-a schimbat. M-a cuprins o frică enormă și o nevoie uriașă de siguranță, de stabilitate, de încurajare necondiționată. La 23 de ani am născut, după o naștere traumatizată, o minune. Fetița mea a fost adusă la obrazul meu și mi-a dat primul ei pupic, așa cum a fost atunci, un pupic de nou născut, lipicios, cald și plin de toată iubirea și inocența din lume.
Apoi am fost adormită complet. Pupicul ei a rămas pe obraz mult timp după ce anestezia totală și-a făcut efectul.
Prima reacție după ce m-am trezit singură la ATI a fost „Unde e fetița? Poate îi e foame și trebuie să îi dau lăptic.”. O doamnă asistentă mi-a spus că nici nu am născut bine și că deja îmi făc griji.
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Rugăciunea Sfântului Gheorghe: forța sacră care îți alungă fricile și vindecă răni nevăzute
- „REVOLUȚIA INIMII. ȘI ÎNVIEREA EI.” — Prima conferință Fain & Simplu din 2026 are loc la Cluj, pe 24 aprilie
- Final de an cutremurător: Marte și Nodurile se aliniază, Mercur în careu cu Saturn ne obligă să vedem adevărul
Acela a fost momentul în care instinctul matern mi-a cuprins toată ființa, încă amorțită după acele câteva anestezii...Poate că atunci am știut că am un rol mai important decât orice pe lume: AM DEVENIT MAMĂ (iar asta nu e puțin lucru).
Nu cred că mamele sunt oameni, cred că sunt super-eroi deghizați în chipuri blânde și cu inimi de fier. Gata oricând să facă orice, oricât pentru binele copilului și gata oricând să o ia din nou de la capăt, în fiecare zi pentru a primi în dar un surâs de clopoței, pe care doar copiii știu să îl ofere.
La mulți ani celor care vă iubiți necondiționat puiul și care sunteți pregătite oricând să întoarceți o lume cu susul în jos pentru binele lui!
La mulți ani, eroine care alergați de dimineață până seara la serviciu-grădiniță-acasă!
- Femeia care și-a învățat lecțiile inimii devine de neoprit
- 5 Noiembrie: Cea mai puternică și mai mare Lună Plină a anului 2025. Suflete zguduite, destine răsturnate și puteri nemaivăzute
- Finalul de an explodează sub energia Săgetătorului! 7 corpuri cerești se întâlnesc în casa Arcașului de Foc. Ne rupem de tipare!
La mulți ani femei neînfricate care nu vă este teamă de nimeni și nimic, dar care inima vă este cât un purice atunci când cel mic este bolnav!
La mulți ani celor care faceți orice vă stă în putință pentru o viață mai bună, mai liniștită și mai sănătoasă pentru copilul vostru!
La mulți ani, mame de pretutindeni!
Copiii voștri sunt oglinda voastră, iar atunci când îi priviți pe ei să știți că sunteți, la rândul vostru, o minune de care cei mici se agață în viață! Să fiți fericite!