Setari Cookie-uri

Fara perdea, la medicul ginecolog

Despre viata intima ne vine greu sa vorbim, dar sunt cazuri cand sinceritatea in fata medicului ginecolog este vitala.

ginecologie Foto: ldutko, Shutterstock

Nu sunt multe femeile care o data ajunse in cabinetul medicului ginecolog spun adevarul gol-golut in fata doctorului. Fie ca e vorba despre numarul partenerilor avuti, de folosirea sau nu a prezervativului ori de tratamentele pe care si le-au aplicat ”dupa ureche”, femeilor le vine greu sa vorbeasca ”fara perdea”. Dar tocmai aceste intrebari ale medicului, care pot parea stanjenitoare, il vor ajuta sa puna diagnosticul corect.

Despre viata intima ne vine greu sa vorbim, dar sunt cazuri cand sinceritatea in fata medicului ginecolog este vitala. Pentru a afla mai multe despre acest subiect, am stat de vorba cu Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrica-ginecologie, cu specializare in infertilitate. ”Daca o pacienta nu raspunde cu sinceritate intrebarilor adresate de medicul ginecolog, nu face decat sa intarzie stabilirea diagnosticului corect si a tratamentului de care aceasta are nevoie pentru a-si rezolva problema medicala. Si, chiar daca unele intrebari pot fi stanjenitoare, este indicat ca pacienta sa depaseasca momentul de jena si sa raspunda sincer”. Iata cateva intrebari la care este bine sa raspunzi deschis si cu sinceritate:

Citește și:

Cati parteneri sexuali ai avut?

Este important ca medicul ginecolog sa stie varsta la care ti-ai inceput activitatea sexuala, precum si istoricul tau sexual. Doar astfel ti se pot recomanda investigatii pentru depistarea unor eventuale boli cu transmitere sexuala, o posibila sarcina etc.

Sangerezi in timpul actului sexual?

Daca ti s-a intamplat o data, dupa o noapte pasionala, nu trebuie sa dai fuga la doctor. Dar in cazul in care aceste sangerari se repeta des, mergi la doctor pentru un consult de specialitate. Poate fi vorba despre o banala infectie ori de o inflamatie a colului uterin, de o posibila endometrioza sau de existenta unui fibrom uterin ori de lubrifierea insuficienta a vaginului.

Cat de des folosesti prezervativul?

Folosirea prezervativului te fereste de foarte multe necazuri, ne-a declarat dr. Vythoulkas. Incepand cu o sarcina pe care nu ti-o doresti in acel moment, o posibila boala cu transmitere sexuala si, nu in ultimul rand, de infectia cu HPV.

Citește și:

Menstruatia este regulata?

Existenta unui ciclu menstrual neregulat nu este un lucru pe care sa nu-l marturisesti medicului ginecolog. Menstruatia neregulata poate fi semnul unei posibile dereglari hormonale, ea arata posibila existenta a unor chisturi sau a unei infectii. In functie de varsta, menstruatia neregulata poate fi semnul premenopauzei sau a menopauzei precoce.

Ai dureri in timpul actului sexual?

”Intotdeauna le spun pacientelor ca sexul ar trebui sa implice placere, nu durere”, ne-a declarat dr. Vythoulkas. Aceste dureri nu sunt normale si ele pot ascunde infectii vaginale sau ale tractului urinar ori boli cu transmitere sexuala. O alta cauza probabila poate fi vaginismul, o afectiune care se manifesta prin contractura involuntara a muschilor vaginali si perivaginali in momentul actului sexual.

Citește și:

Ai sesizat un miros neobisnuit?

Dereglarea pH-ului sau aparitia unei infectii pot fi cauzele acestuia. Daca apare doar in apropierea menstrei, este firesc. Dar daca este permanent si devine suparator, poate fi semnul unei infectii locale. Chiar si unele produse de igiena, precum folosirea exagerata a produselor de ingrijire intima, pot duce la aparitia acestei probleme, a mai declarat dr. Vythoulkas.

Foto prima pagina: Africa Studio, Shutterstock

Vizionare placuta


Kudika
23 Aprilie 2017
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.