poveste de dragoste cu un condamnat

De la: suflet_calator, la data 2010-06-20 18:47:47topicul asta a fost deschis din plictiseala sau din amuzament.totul este o mare minciuna.
daca el abia are peste 30 si a stat deja 23 de ani in inchisoare,cand a fost inchis?in copilarie?
cati copii ati vazut sa faca inchisoare?si pe deasupra 25 de ani?
totul e o minciuna si atat...

De la: kitty_krieger, la data 2010-06-09 13:59:19

De la: rashela, la data 2010-06-09 08:27:36
Cine-l va sustine financiar? Cine-l va angaja cu cazier? (Bine, acum in functie de fapta lui, are o perioada dupa care se prescrie fapta si poate sa-si curete cazierul).

Nu se prescrie nimic. Odata ce ai cazier... cu el vei ramane pana la sfarsitul vietii. Cazierul nu se "curata" indiferent ce ai face sau ce etape ai vrea sa urmezi.

De la: GreenEyes78, la data 2010-06-20 20:11:27

De la: kitty_krieger, la data 2010-06-09 13:59:19
Cine-l va sustine financiar? Cine-l va angaja cu cazier? (Bine, acum in functie de fapta lui, are o perioada dupa care se prescrie fapta si poate sa-si curete cazierul).

Nu se prescrie nimic. Odata ce ai cazier... cu el vei ramane pana la sfarsitul vietii. Cazierul nu se "curata" indiferent ce ai face sau ce etape ai vrea sa urmezi.

De la: suflet_calator, la data 2010-06-20 18:47:47topicul asta a fost deschis din plictiseala sau din amuzament.totul este o mare minciuna.
daca el abia are peste 30 si a stat deja 23 de ani in inchisoare,cand a fost inchis?in copilarie?
cati copii ati vazut sa faca inchisoare?si pe deasupra 25 de ani?
totul e o minciuna si atat...

De la: kudika031403, la data 2010-06-12 13:23:30Buna. stiu ca probabil te-ai saturat de sfaturi si de reactii stricte gen "paraste-l", dar trebuie sa-i intelegi totusi si pe oamenii care reactioneaza astfel pentru ca, desi ne mandrim cu faptul ca evoluam, ca poate societatea noastra a inceput sa se mai "lumineze" in gandire, lucrurile nu au ajuns chiar atat de departe incat oamenii sa poata intelege o relatie ca cea pe care ne-o descrii tu.
in primul rand vreau sa iti spun ca nu sunt cu mult mai mare decat tine (am 20 de ani) si desi nu vreau sa sune ca din partea cuiva care se crede matura si cu capul pe umeri, timpul are "prostul obicei" sa ne schimbe radical gandirea, mentalitatea si uneori intr-o perioada relativ scurta. desi mi-e foarte greu sa inteleg intentistatea sentimentelor tale, indiferent ca e iubire sau nu ceea ce simti, pot sa iti spun ca am trecut printr-o situatie oarecum asemanatoare, numai ca barbatul in cauza nu era inca la inchisoare, dar nici mult nu mai avea sa ajunga. aveam 15 ani cand l-am cunoscut, m-am mandrit cu faptul ca pt o perioada am reusit sa il aduc pe calea cea buna, bineinteles cu mari eforturi, cu certuri in familie si cu toti cei din jurul meu care nu reuseau sa inteleaga ce anume ma poate atrage la un derbedeu. apoi asa cum "lupul isi schimba parul dar naravul ba" a revenit la calea lui cea rea, incercand sa ma traga si pe mine dupa el. eram la fel de disperata ca tine, il iubeam, reprezenta totul pt mine, as fi fost in stare sa ma marit cu el chiar a doua zi daca mi`o cerea. dar intotdeauna am pastrat intr-un colt al mintii o bucatica de ratiune care la un moment dat a iesit la iveala. as fi bagat mana in foc pt el, ca mie nu mi-ar fi facut niciodata nici un rau, s-a purtat tot timpul frumos cu mine si ii luam apararea in fata oricui. pana cand...intr-o zi mi-a dat o palma. si aia a pus capac din punctul meu de vedere. nu stiu cum sa iti explic greutatea deciziei pe care am luat`o sa ma despart de el...dar am facut`o. am stat impreuna 3 ani si nu puteam sa ma vad fara el vreodata. dar crede-ma ca timpul chiar face minuni si chiar daca nu sterge amintirea, poate nici sentimentele complet...cel putin te face sa poti analiza la rece, departe de el toata situatia si sa reusesti sa iti traiesti viata. pana te trezesti intr-o zi si realizezi ce prostie erai pe cale sa faci si ca esti complet vindecata si capabila sa iti duci viata mai departe. am fost si eu pe punctul de a merge la psiholog, dar pana la urma am realizat ca propriul psiholog pot sa fiu chiar eu, ca eu ma inteleg cel mai bine si`mi stiu trairile si sentimentele. chiar daca ajungi cu suferinta la apogeu, te simti disperata si tot tacamul, crede-ma ca esti suficient de puternica sa treci peste. si nu spun neaparat sa te desparti de el sau pur si simplu sa iti stergi din suflet tot ce simti pt el...dar priveste lucrurile intr-o perspectiva mai larga, nu te arunca sa faci lucruri pe care cu siguranta le vei regreta mai tarziu,cum ar fi casatoria. crede-ma, ii descoperi unui om parti noi si diferite chiar si cand traiesti cu el in aceeasi casa, dar cand te vezi in atat timp doar de 5 ori. convietuirea iti dezvaluie lucruri la care nu te astepti sub nici o forma. asa ca sfatul meu este sa nu te grabesti, continua sa vorbesti cu el, dar incearca in paralel sa iti traiesti viata. ca esti tocilara nu are nici o treaba cu toata situatia asta, decat poate pentru ca te impiedica sa iesi din casa atat de mult pe cat ar trebui. dar incearca sa nu mai gravitezi in jurul lui numai, iesi cu prietenii, iesi pur si simplu din casa si priveste lucrurile si din perspectiva noastra, a tuturor care am incercat sa te ajutam cu un sfat. cat despre judecata lui...nu avem nici unul dreptul sa ii aplicam o judecata sau sa ne dam cu parerea. doar ca iti spun...la 18 ani nu gandesti nici macar pe jumatate atat de matur si de serios pe cat crezi. indiferent prin ce greutati ai trecut si de ce natura au fost ele. si asta ti-o spune o fata care la 18 ani gandea exact ca tine, iar acum gandeste complet diferit. avem capacitatea de a crea foarte usor dependenta de cineva, mai ales cadn ne lipsesc din jur si din viata activitatile caracteristice varstei noastre. si asa cum ti-au spus majoritatea deja...nu te grabi sa faci vreo prostie..pentru ca anii astia nu ti-i mai da nimeni inapoi si e foarte greu sa traiesti cu regretul unei greseli imense, cand poti mai bine sa analizezi lucrurile si poate sa o eviti. daca mai ai nevoie de ajutor...poti sa-l ceri cu incredere. te-am pupat.