Propunere capitolul II - nu am reusit s-o trimit altfel

Subiect nou
Alege alt forum  
Voteaza:
 
iriscos Avatarul lui iriscos

5 mesaje
Membru din: 7/11/2007

Trebuia sa se intoarca... Trebuia... Era singurul cuvant care ii rasuna in minte. Ajunsa la usa apartamentului,Maya apasa butonul soneriei. O clipa aparu surprinsa ca nimeni nu-i vine in intampinare...Se trezi apoi parca dintr-un cosmar si realiza ca ramasese singura pe lume... Descuie usa... Intunericul din casa o infiora. Odata aprins, becul lumina incaperea. Dar cum ramanea cu sufletul ei cufundat in intuneric, cu toate visele ei naruite intr-o secunda? Se prabusi palida in fotoliu.Era noapte? Era zi? Nu-si dadea seama si poate chiar nu mai conta. Ramase asa... cu ochii atintiti la luna care o privea rece pana inzori.
Cantecul vesel al pasarelelor anunta o noua zi. Ca si cum o forta nevazuta, nebanuita ii oferea ajutor coordonandu-i toate miscarile si gandurile, Maya puse mana pe telefon si, cu glas pierit, inecat in lacrimi, anunta tragedia rudelor apropiate si prietenilor.
In curand nu mai era singura... Casa forfotea de zgomot, de persoane care aveau sarcini precis trasate. Se pregateau pentru a-i conduce pe drumul catre o lume mai buna pe cei dragi. Doar Maya statea intinsa in patul ei...Stia ce are de facut, dar corpul parca nu o asculta. Vru sa se ridice, dar picioarele se impotriveau cu indarjire. Doar ochii priveau fara oprire la tavanul camerei incercand sa gaseasca raspunsuri. Lumea parca si uitase de ea...Erau preocupati toti pentru a mai "pierde" timpul sa o consoleze. Dar ea avea atata nevoie de asta...Statu acolo pana cand primele raze de luna isi facura simtita prezenta... lacrimile straluceau in lumina lor, apoi se stingeau pe perna, asa cum valurile marii se sparg de mal...Somnul puse intr-un sfarsit stapanire... si Maya o visa pe mama sa care o saruta pe frunte, binecuvantandu-i somnul, pe tatal sau bucuros de ginerele pe care urma sa-l aiba... Nu in ultimul rand il vazu pe Alex, barbatul caruia trebuia sa-i fie mireasa. Il vazu oferindu-i inelul de logodna pe care nu demult ea singura si-l alesese dintr-o vitrina. Si tocmai cand inelul era atat de aproape sa-si ocupe locul pe degetul sau firav, tresari...isi privi rapid mana. Fusese doar un vis. Dar era atat de frumos! Ar fi dorit sa adoarma din nou, cu speranta ca se va continua. Dar linistea era acum tulburata de voci precipitate care veneau de pe holul apartamentului. Preotul citea o slujba pe care ea nu o auzea... auzea insa plansetele rudelor, ale vecinilor... Nimeni nu observase macar ca ea lipsea. Se alatura tacuta convoiului... Cat de mult ii iubise pe cei care se hotarasera s-o paraseasca! Inima ii era sfasiata de durere. Ce avea sa faca singura? Cum putea sa supravietuiasca intr-o lume atat de rece si dura, in care nu mai era iubita de nimeni? "Nici Dumnezeu nu ma iubeste, gandi Maya. Altfel, acum as fi fost eu in locul lor... "
Asemeni unui robot, Maya privi cum sicriele celor trei disparura sub 3 mormane de pamant. Abia acum observa ca strangea in mana 2 trandafiri... Cand si de unde ii luase? Nu-si putea aduce aminte. Ghimpii lor ii strapunsesera pielea fina, dar Maya nu simtea aceasta durere car altadata ar fi facut-o sa planga....Era asemeni unei papusi teleghidate, numai ca nu stia inca cine detinea controlul ei. daca ar fi aflat, probabil ar fi plans si ar fi implorat sa apese butonul "stop" pentru ca suferintele ei sa ia sfarsit. Ar fi fost mai simplu asa, aici si acum, inmormantata alaturi de cei pe care-i iubise atat de mult! Dar cine era ea sa-si hotarasca viata?Sau moartea?
O ora mai tarziu se aafla din nou in apartamentul sau, singura intre cei patru pereti goi si lipsiti de viata. Soarele stralucea, dar nu pentru ea. Va mai putea vedea Maya vreodata stralucirea lui, se va mai putea bucura vreodata frumusetile naturii care altadata ii incantau sufletul si ii faceau inima sa tresara? se intinse in pat si ramase asa pana a doua zi. Nu stia daca trecuse o ora sau zece, nu stia nici macar ce zi este. In acord cu sufletul ei, cerul era acum plin de nori si o ploaie torentiala se porni. fulgerele ii sagetau inima, iar tunetele ii aduceau aminte parca de bataile clopotului cimitirului din ziua care tocmai trecuse. Cat ar fi vrut sa poata uita acea zi, dar se pare ca pana si natura se incapatana sa i-o aminteasca, pana si natura ii era potrivnica. De ce nici macar ea nu-i putea fi prietena?Nu-i era teama, cu toate astea se ghemui langa pat...ca prin vis auzi taraitul telefonului. pana mai eiri mama o suna zilnic de la serviciu sa o intrebe ce a facut la scoala. Plina de speranta alerga si ridica receptorul. " Sa fie mama?", dar o voce rece si distanta ii franse aripile in zbor.Vru sa inchida telefonul, insa deslusi printre multele cuvinte spuse de femeia de la capatul celelalt al firului numele facultatii la care tocmai fusese acceptata. Era facultatea la care visase atat de mult sa ajunga! si fusese admisa! ea, care se considera o persoana inutila, fusese admisa la cea mai buna facultate din oras. Visase atat de mult ziua in care avea sa paseasca pe holul facultatii, in prima sa zi de curs...Bucuria i-a fost brusc intrerupta cand constata ca femeia nu avea de gand sa o felicite pentru reusita sa, voia doar sa-i aminteasca ca peste exact o saptamana trebuia sa plateasca taxa de scolarizare, altfel urma sa fie exclusa din randul studentilor. Nu reusi decat sa sopteasca cu voce pierita si sa o asigure pe acea femeie ca isi va achita taxa. Ii era teama ca va pierde ceea ce castigase cu multa munca. Receptorul ii cazu din mana iar Maya se prabusi in fotoliu. Lacrimile de disperare incepura sa apara... Visul ei de-o viata era pe cale sa se naruiasca...