De ce sunt mai bune alimentele bio? Care sunt diferentele dintre alimentatia obisnuita si cea bio? Este alimentatia bio mai sanatoasa decat alimentatia obisnuita? Cum putem manca bio? Iata cateva din cele mai frecvente intrebari care sunt puse atunci cand ne dorim sa deschid un subiect de discutie despre alimentele bio.

Ce sunt alimente bio?

Alimentatia bio a devenit o tendinta globala, fiind reprezentata de alimente obtinute in urma unor largi restrictii care au scopul de a scoate produse cat mai naturale. Spre exemplu, alimentele bio nu sunt obtinute prin folosirea chimicalelor, pamanturile de cultura sunt intai detoxifiate sa zicem asa de substantele chimice, apoi se cultiva pe ele, plantele nu sunt grabite sa creasca, se respecta distanta dintre acestea, normele de irigare, animalele nu sunt hranite cu substante care le ingrasa si le grabesc cresterea, sunt tinute in medii nestresante pentru ele si asa mai departe. Poate cel mai bun exemplu il reprezinta recentul scandal al oualor provenite de la gainile stresate. Ouale bio ar trebui sa provina de la gaini crescute in suficient spatiu si in aer liber.

Alimentele pe care le gasim acum in magazinele mari sunt obtinute in conditii “industriale”, conditii care au ca scop principal obtinerea a cat mai multor produse vandabile, intr-un timp cat mai scurt si cu cheltuieli investite cat mai mici. Asadar, pentru aceste beneficii ale producatorului sunt folosite substante care grabesc cresterea plantelor si copacilor, animalele sunt crescute in spatii tot mai mici, impachetarea si imbutelierea alimentelor se face in asa fel incat acestea sa se conserve si sa reziste cat mai mult, ca in final sa constatam ca toate aceste procese implica un numar mare de chimicale care ne pot afecta sanatatea.

Intr-adevar, se considera ca alimentele bio aduc un plus de vitamine si minerale, sunt sarace in toxine, ajutand in felul acesta mentinerea sanatatii. Insa pentru noi, romanii, preturile foarte piperate ale acestor alimente nu ne sunt tocmai accesibile. In alta ordine de idei, noi avem propriile noastre alimente bio provenite de la vanzatorii din mediul rural pe care ii gasim in piata si care vand "cele mai bio" alimente la preturi de 10 ori mai mici decat cele din magazinele Bio! Dar care din pacate sunt tot mai marginalizati de standardizarea pietei si de altii care, sa zicem, se descurca mai bine.

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: