Am auzit mereu povesti cu oameni care au trecut peste o mare piedica din viata lor si pana la urma au trecut cu bine, au invatat ceva, s-au dezvoltat, s-au schimbat… au devenit mai buni. Cand a fost vorba de "marea mea schimbare" insa, toate povestile auzite sau citite n-au valorat nici cat o ceapa degerata. Priveam mereu la televizor sportivi formidabili, schiori care s-au accidentat si si-au petrecut restul vietii in scaun cu rotile, gimnaste cu spatele afectat de cine stie ce boala, piloti de curse mutilati de vreun grav accident; mereu, acesti oameni aveau un spirit extraordinar, un optimism iesit din comun, o vointa de fier sau pur si simplu o enorma pofta de viata, ceva de undeva care ii facea sa mearga inainte. Toti acesti oameni au trecut prin necazurile lor cu fruntea dreapta, au invatat din "necaz" si s-au schimbat in oameni noi, cu noi idealuri si ganduri si cu o credinta ca ceea ce li s-a intamplat a fost pentru un motiv anume, adica pentru a deveni ceea ce erau acum. Datoare fiind si eu cu o asemenea schimbare, nu am tratat-o totusi in acelasi fel. M-am infuriat, m-am razvratit, m-am incapatanat sa accept ce mi se intampla, m-am incapatanat sa vad negru in loc de alb, jumatatea goala a paharului in loc de cea plina si in nici un caz nu am vrut sa trag nici un fel de invataminte. Cum a fost? Greu. Urat. Incomparabil. Minunat. Inaltator. Da, acum pot adauga ultimele doua caracteristici. Inca lupt, impotriva schimbarii si pentru ea in acelasi timp, inca ma mai razvratesc, inca ma mai inchid in mine si inca mai gandesc negativ. Uneori. Alteori insa, privesc inapoi, ma vad, ma privesc in diverse ipostaze, ma studiez in aceleasi ipostaze acum compar, cantaresc, trag linie. E mai bine? Nu stiu. E… altfel, asta pot spune sigur. Daca sunt oameni care s-au luptat cu cancerul, care au pierdut in inundatii sau incendii intreaga lor agoniseala si tot n-au renuntat la viata, carora li s-a taiat accesul la o pasiune de-o viata din cauza unui handicap, atunci e clar ca ei stiu ceva ce eu nu stiu. Cu totii ne nastem a doua oara in viata, fie ca vrem fie ca nu. Unii se nasc din nou chiar de mai multe ori. Acum imi trec prin minte toate vorbele de duh pe care le-am auzit de-a lungul ultimului an: "ai invins, continua, n-ai invins, continua", "important e drumul nu destinatia", "asta e viata, cazi si te ridici", "nu s-a sfarsit lumea" si lista e mult mai lunga… sunt sigura ca multi o cunosc; sunt cuvinte pe care le-am crezut clisee, zicale; care nu am crezut ca ma vor putea schimba… si totusi… miracole se mai intampla. M-am nascut a doua oara si e… interesant. Nu e bine, nu e rau, e interesant. Dupa multe cautari in adancul sufletului, dupa clasica goana spre orice activitate care iti ocupa mintea si ti-o plimba departe de depresia ta, cum ar fi cursuri de diverse dansuri, limbi straine, plimbari montane periculoase, jogging pana la pierderea rasuflarii si ocazionale intalniri cu tigari si diverse licori, aruncari fanatice in religie sau dimpotriva, departari de ea, cautare de noi credinte, plansul de mila pe la toti homo sapiens, fie ei rude, parinti, prieteni, vanzatoare la supermarket, coafeze sau bieti participanti la trafic, lungul drum al meu catre lumina a inceput sa se contureze. Adaug aici o alta zicala clasica, dar la fel de adevarata: "totul e sa vrei". Asa, incetul cu incetul, pas cu pas, am ajuns intr-o zi, ce-i drept, nu de una singura ci in cabinetul unei persone acreditate sa lucreze cu mintea umana, la concluzia ca tocmai am supravietuit celei mai mari temeri a mea. Si am auzit ca nu sunt singura care are o teama, se zice ca ne nastem toti cu ele, sau le capatam pe parcursul vietii. Nu stiu daca si ceilalti "fricosi"si-au infruntat temerile, dar eu una, afland ca am iesit dintr-o asemenea lupta, m-am simtit teribil de invingatoare. Intr-adevar, in prima faza nu am crezut, m-am impotrivit din nou, am vrut sa vad minus in loc de plus, din nou… dar… poate candva voi intelege. In fond,daca stau sa ma gandesc, daca mergi pe strada si te impiedici de ceva, cazi si apoi te ridici si iti continui drumul, ca rade lumea de tine, sau intarzii la servici, sau pierzi tramvaiul, sau ploua si nu vrei sa distrugi si ce-a mai ramas din paltonul tau cel nou… motive exista... doar ca trebuie sa vrei sa le vezi. Pana la urma, inaintea mea, cineva a fost foarte destept si a sintetizat toate aceste fraze in trei cuvinte simple: "Just do it". De fapt,nu trebuie sa stim mai mult decat fraza aceasta mica si foarte eficienta. Un articol de Raluca
Par deshidratat, aspru si lipsit de stralucire? Am gasit solutia!
Mananca dupa regulile yoga, modeleaza-ti corpul si intra in armonie cu tine
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: