Telefon
031 228 61 20
& 031 228 61 23
Mai multe
Mai multe
|
Marea era starnita de vanturi si ploaie si astfel o barca cu cei din ea s-a rasturnat. Un supravietuitor a reusit sa ajunga pe o insula pustie. Speriat, infometat a inceput sa se roage si in scurt timp a prins curaj si a inceput sa mearga prin imprejurimi. Ziua viitoare a inceput sa isi procure si mancare, sa prinda un peste un animal. Apoi a reusit sa isi si construiasca un mic adapost din crengi si ce a mai putut gasi. In tot acest timp el s-a rugat la Dumnezeu sa il ajute si sa il ocroteasca. Ziua urmatoare simtea ca raul trecuse, se resemnase cu gandul ca va ramane pe insula. A plecat in cautare de hrana. Cand era pe drumul de intoarcere a observat fum. A alergat... ca sa descopere ca adapostul sau luase foc si se prabusise. Dezamagit a strigat catre cer indignat. In timpul acesta un vapor a observat fumul de pe insula si s-a apropiat. Astfel omul a reusit sa fie vazut si sa fie salvat. Nu totdeauna este dupa planul nostru, si nu intotdeauna ce ti se pare tie rau este cu adevarat rau. Nu inceta niciodata sa speri si sa crezi ! |
||
|
Aleys Postat pe 13 Septembrie 2008 18:23 |
||
|---|---|---|
|
perechea potrivita Mark statea pe canapea, privind peste ecranul televizorului undeva departe. Cum a putut Heather sa ii spuna asa dintr-o data ca ar fi bine sa se desparta? se intreba el pentru a mia oara. Dupa toate clipele petrecute impreuna timp de sase luni! Credeam ca totul merge bine. Si acum ea zice ca ar fi bine sa ne despartim pentru o vreme. Si pe deasupra imi spune ca nu stie nici ea de ce simte astfel! Marc s-a intors cu spatele la televizor. Un tip de liceu nu plange – nici daca i-a explodat lumea in fata. A incercat sa se poarte normal la cina, dar si ceea ce a reusit sa manance avea gust de carton. “Esti bolnav sau ce ai?” l-a intrebat Jason, fratele mai mic. “Nu” s-a rastit Mark. “Si mai lasa-ma in pace!” Tatal i-a aruncat o privire prin care ii spune ca ar fi bine sa se calmeze, si chiar si bunica il privea surprinsa. Dar lui nu ii pasa. Ei oricum nu ar fi inteles, chiar daca ar fi stat sa le explice. Nu ar fi inteles cat de mult tinea el la Heather. Numai faptul ca o conducea acasa, sau ca erau impreuna la orele de rugaciune, era suficient pentru a-i face viata mai frumoasa. Mai tarziu in camera sa, Mark a scos cateva carti din geanta, dar nu se putea concentra la teme. Nu se putea gandi decat la plimbarea facuta impreuna in dupa amiaza trecuta. Ea a fost atat de tacuta. Atat de tacuta ca imediat si-a dat seama ca ceva nu era bine, dar era sigur ca orice ar fi fost, putea sa fie indreptat. Cuvintele ei l-au lovit cand i-a spus ca ar trebui sa nu mai fie impreuna pentru o vreme. “Mark, sa stii ca nu am gasit pe altcineva. Numai ca… ar fi bine sa ne despartim si sa avem si alti prieteni.” Pentru o clipa, a ramas fara cuvinte, iar dupa aceea durerea i s-a transformat in manie. “Bine! Daca asa vrei, asa va fi!” si a lasat-o in drum fugind spre casa, incercand sa isi retzina lacrimile. Tragand adanc aer in piept, a incercat inca o data sa citeasca primul paragraf din cartea de istorie, dar parca nu avea nici o logica. O bataie la usa l-a facut sa tresara. Poate ca Heater a sunat sa spuna ca totul a fost o greseala, si ca nu mai putea sa traiasca fara el, dupa cum nici el nu mai putea sa traiasca fara ea. Dar nu, era bunica care venise sa locuiasca cu ei in urma cu putin timp. “Ai nevoie de ceva bunico?” A intrebat-o el, desi nu prea vroia sa stea de vorba cu cineva. “Mark m-am gandit ca poate tu ai nevoie de ceva.” “De ce as avea eu nevoie?” a raspuns el. “Te-am privit la masa si mi-am dat seama ca s-a intamplat ceva. Si pentru ca astazi ai ajuns acasa asa de devreme, m-am gandit ca poate are o legatura cu Heather.” “De unde stii?” Zambindu-I bunica i-a zis. “Asa am simtit eu.” Si luandu-i mana lui in mana sa, l-a intrebat: “Vrei sa stai de vorba despre asta?” “Nu poti face nimic bunico!” “Ma pot ruga, caci chiar daca eu nu cunosc problema, Dumnezeu o cunoaste.” “Heather mi-a dat papucii. Iar eu credeam ca avem o relatie perfecta.” “Cred ca iti este greu, si poate ca esti suparat pe ea, si pe restul lumii.” “Asta de unde o mai stii?” “Mark, vino putin in camera mea. Am ceva sa iti arat.” Pentru inca cateva minute, Mark a incercat inca o data sa citeasca pagina de istorie, intrebandu-se insa si ce ar avea bunica sa ii arate caci nu prea a adus multe cu ea cand s-a mutat la ei. Peste exact 15 minute, Mark batea la usa ei. “Priveste”, a zis bunica indreptand spre el un plic vechi. “E o scrisoare trimisa mie de tatal tau dintr-o tabara in care a plecat ca instructor.” “O scrisoare de la tata?” Mark a scos din plic o singura fila. Draga mama, Am cunoscut o fata in tabara! O cheama Shelley, si este o crestina veritabila. Ii place inotul si muzica, si toate celelalte lucruri care imi plac si mie. Si pe deasupra e si frumoasa. Mark s-a oprit. “Mama? Eu stiam ca s-au cunoscut intr-o tabara, dar de ce imi arati mie scrisoare aceasta?” “Citeste mai departe si vei vedea.” Stii ca nu vroiam sa vin aici anul acesta. Inainte ca Jan sa se desparta de mine vroiam sa stau acasa vara asta si sa petrec tot timpul cu ea. Iar dupa aceea, cand mi-a zis ca totul se incheie intre noi, am venit aici doar ca sa scap de toate. Sa fiu undeva departe. Oricum nici eu nu prea eram o companie buna. Oricum, vroaim sa iti spun ca nu prea te-am crezut cand mi-ai zis ca Dumnezeu avea pregatit ceva si mai bun pentru mine. Acum insa iti dau dreptate! Sunt liber sa fiu cu Shelley, si ma simt mult mai bine cu ea! Cand vom pleca spre casa, va trece si ea pe la noi pentru ca tu si tata sa o cunoasteti. Sunt sigur ca va va placea! Mark a privit lung scrisoarea. “O fata s-a despartit de tata? Dar el arata mult mai bine decat mine. El juca in echipa liceului, a fost presedintele clasei. Toate ii mergeau ca pe roate. De ce s-ar desparti cineva de el?” “Poate pentru ca sa o intalneasca pe mama ta.” “Da.” Nici Mark nu se putea gandi la o pereche mai perfecta decat parintii sai. “Bineinteles ca asta s-a intamplat cateva luni mai tarziu. Nu chiar imediat, si in tot acel timp, era o persoana cu care nu prea aveai cum sa te intelegi. Mark, stiu ca suna prea simplu, dar Dumnezeu are un mod prin care rezolva toate lucrurile spre binele celor ce il iubesc pe El. Noi nu putem sa vedem aceasta imediat pentru ca privirea noastra nu bate asa de departe. Noi vedem doar ce se intampla acum, insa Dumnezeu ne vede tot viitorul. Eu nu iti spun ca iti va fi usor cand te vei intalni cu Heather, in mod special daca ea va fi cu altcineva.” “Chiar ca imi va pica greu.” “Poate ca va dura putin pana cand iti vei da seama ca ceea ce s-a intamplat nu este o catastrofa, asa ca intre timp de ce nu te pui sa faci lucruri pe care ai fi dorit sa le faci dar nu aveai timp pentru ele caci tot timpul erai cu Heather? De exemplu sa mai scoti chitara din dulap, sau sa practici din nou lucrurile care iti erau placute. Cu Heather nu prea aveai timp pentru multe, in mod special pentru lucrurile care nu ii placeau ei. Tu ai si alti prieteni, si am auzit ca unii dintre ei s-au apucat de un nou proiect la biserica.” Mark a dat aporbator din cap. Nimic nu il va face sa o uite pe Heather. Insa bunica avea dreptate in sensul ca erau multe lucruri pe care si le dorea sa le faca dar nu avea timp pentru ele. Nu ar strica sa se apuce din nou de ele. “Multumesc” a zis Mark dupa care a sarutat obrazul bunicii. “Dar de ce ai pastrat scrisoarea toti acesti ani?” Cu zambetul pe buze, si tragand din ochi bunica i-a raspuns. “Stia Domnul ca voi mai avea nevoie de ea.” Dumnezeu ne spune: Eu pot sa-ti vad ziua de azi si de maine. Si lucrez tot timpul pentru a-ti oferi tot ce am Eu mai bun! |
||
|
Aleys Postat pe 13 Septembrie 2008 18:31 |
||
|
Astronomii impart stelele pe o scara a luminozitatii si stralucirii. Ei le numesc pe cele mai stralucitoare, stele de prima magnitudine. Sunt numai 20 de stele de felul acesta. Urmatoarele stele ca stralucire se numesc stele de magnitudinea a doua. Apoi vin stelele de magnitudinea a treia si asa mai departe pana la stelele de magnitudinea a sasea, cele mai sterse stele pe care le putem vedea cu ochiul liber. Din acel punct, putem sa vedem celelalte stele numai prin telescop, dar scara continua pana la magnitudinea 20 si in continuare. Primii astronomi au folosit instrumente primitive pentru a scruta cerul si pentru le gasi locul stelelor. Ei au numarat exact 5119 stele - stele pe care le putem vedea cu ochiul liber, de la primamagnitudine pana la magnitudinea a sasea.In 1610, cu ajutorul unui telescop primitiv, Galileo a descoperit mii de stele care nu au putut fi observate inainte. Din acea zi pana astazi numarul stelelor descoperite a ajuns de la 5119 la miliarde. Astronomii estimeaza ca galaxia noastra - Calea laptelui - are 100 miliarde de sori sau stele. Fotografiile cerului instelat noaptea, facute cu cele mai mari telescoape, arata cel putin 500 milioane de alte galaxii. Unii estimeaza ca ar fi 1 miliard de galaxii.! Acum, sa presupunem ca fiecare galaxie nu are mai multe stele decat a noastra. Asta ar insemna ca sunt cel putin 100 de miliarde de miliarde de stele. In acest punct este mai sigur sa spui ca indiferent cat de avansate vor fi instrumentele noastre telescopice, nu vom fi niciodata in stare sa numaram ostirea cerului. Daca te gandesti cum poate fi scris 100 de miliarde de miliarde ia o foaie de hartie si dupa un 1 scrie 20 de zerouri. Numele oficial al acestui numar este de 100 de quintilioane. Asta inseamna multe stele si este numai un numar estimativ a ceea ce poate fi acolo sus. Ieremia, scriind in acelasi timp istoric si fara ajutorul vreunui instrument uman dar cu ajutorul unei viziuni ceresti, a declarat ca "ostirea cerului nu se poate numara". Ce-ar fi daca fiecare din aceste stele ar avea o planeta sau doua sau cinci sau sase sau mai multe de explorat? Crezi ca vor fi destule locuri de vizitat si lucruri de facut in vesnicie? |
||
|
|
||
|
Aleys Postat pe 13 Septembrie 2008 18:36 |
||
|
Un cuplu de pensionari calatorea de-a lungul tarii cu masina. Cei doi s-au oprit la un restaurant pentru masa de pranz. La plecare femeia si-a uitat unica pereche de ochelari pe masa restaurantului. Dupa mai mult de 20 de mile parcurse si-a dat seama ca nu-i mai are. Iar pentru ca lucrurile sa fie si mai complicate, sotul a mai trebuit sa mearga alte 20 de mile mai departe pe autostrada pana ce a putut intoarce masina … Sotul a bombanit tot drumul inapoi: asa faci tu mereu, tu intotdeauna uiti, tu niciodata nu iei aminte, uite ce vreme pierduta… Iar biata de ea nu indraznea sa mai spuna nimic, simtindu-se vinovata…. Ah, cum a putut sa fie atat de uituca? Au ajuns la restaurantul cu pricina si in timp ce sotia cobora din masina sa se duca dupa ochelari, sotul i-a spus: Pentru ca tot am batut atata drum pentru ochelari, daca tot de duci inauntru dupa ei, sa iei si portofelul meu lasat pe scaunul pe care am stat! Suntem gata sa ne ofensam, sarind afectati, jigniti, ofensati pentru lucruri mici. Si in acest timp uitam de barnele din ochii proprii |
||
|
Aleys Postat pe 13 Septembrie 2008 18:42 |
||
|
Virtutea recunoºtinþei La avva Amina vine ucenicul ºi îl roagã sã-i vorbeascã despre liniºtea sufletului ºi despre iertare ºi iubire în faþa lui Dumnezeu. Atunci avva îi spuse: – Sunt multe ispite în lumea de azi, dar ca sã le depãºeºti, prin ajutorul lui Dumnezeu, trebuie sã-mi urmezi sfatul: Celui ce-þi face bine trece-i numele pe o tãbliþã de argint ºi s-o þii mereu în chilia ta, iar celui care þi-a fãcut un rãu mergi la malul mãrii ºi scrie pe nisip numele lui. A fi recunoscãtor faþã de binefãcãtorul tãu ºi a fi iertãtor faþã de duºmanul tãu sunt faptele cele mai plãcute la Dumnezeu. |
||
|
Aleys Postat pe 13 Septembrie 2008 20:32 |
||
|
CREDINÞà NETÃGÃDUITà Nobel, celebrul inventator al dinamitei, cãuta un om serios, de caracter, fãrã patima banului. Îi fu recomandat un inginer tânãr, care se afla în mari dificultãþi materiale. - Sã vinã mâine la dejun, zise Nobel. Inginerul a fost punctual. S-au aºezat la masã, iar Nobel începu o discuþie în care declarã rãzboi credinþei. Inginerul îngãlbeni; el avea credinþã ºi se simþea jignit în convingerile sale. Nobel îi observã tulburarea ºi-ºi dublã atacul. Inginerul simþea cã se sufocã: îºi spuse pãrerea, îl contrazise pe adversar, îl combãtuse, rãspunse, se apãrã. κi vedea nãruite speranþele. Convorbirea lua a turnurã dramaticã. De ce îl mai chemase? Sã-ºi batã joc de el? La un moment dat, Nobel începu sã râdã în hohote, întinzând adversarului sãu, prieteneºte, mâna. - Îmi place, zise. Ai venit sã-mi ceri un serviciu ºi în loc sã mã mãguleºti, îmi þii piept. Foarte bine. Credinþa dumitale a fost mai mare decât interesul. Te angajez! |
||
|
Aleys Postat pe 13 Septembrie 2008 20:38 |
||
|
A ne juca cu Dumnezeu Într-o zi, un om se alãturã unui grup de copii care se jucau într-o curte. El se apucã sã sarã capra ºi sã facã tot soiul de maimuþãreli pentru a-i amuza pe prunci. Mama unuia dintre copii privea de la fereastrã. Dupã o vreme, ea coborî în curte ºi se apropie de copilul ei. - Uite fiule, omul ãsta e un sfânt, îi zise ea. Du-te la el! Omul nostru îl luã pe copil de umãr ºi îl întrebã: - Ce vrei sã faci, copile? - ªtiu ºi eu? întrebã copilul. Tu ce vrei sã fac? - Pãi tu trebuie sã-mi spui ce ai chef sã taci. - Ei bine, mie îmi place sã mã joc. - Ce-ai zice atunci sã te joci cu Dumnezeu? Bãiatul rãmase cu gura cãscatã, fãrã a mai ºti ce sã rãspundã. Atunci, sfântul urmã: - Dacã izbuteºti sã te joci cu Dumnezeu faci lucrul cel mai frumos cu putinþã. Toatã lumea îl ia pe Dumnezeu numai în serios, iar El se plictiseºte de moarte în acest fel. Joacã-te cu Dumnezeu, copile. E un tovar㺠de joc cum nu s-a mai pomenit. Un învãþãtor al legii stãtea privind la ce se întâmpla în piaþa unde miºuna lumea. Pe neaºteptate, i se înfãþiºã profetul Ilie. Învãþãtorul legii profitã de prilej ºi îi ceru profetului: - Fii luminã în necunoaºterea mea: vreunul dintre aceºti neguþãtori va putea intra în Împãrãþia lui Dumnezeu? - Nici unul dintre ei, chiar nici unul! Rãspunse profetul clãtinând din cap. În acea clipã sosirã în piaþã doi oameni. Ei începurã sã facã tot soiul de giumbuºlucuri, glume ºi caraghioslâcuri pentru a atrage lumea. În jurul lor se adunarã oamenii cu mic cu mare, amuzându-se, râzând ºi aplaudând. Profetul Ilie exclamã: - Aceºtia vor intra cu siguranþã în Împãrãþia lui Dumnezeu. Învãþãtorul legii se duse sã vorbeascã cu cei doi mãscãrici. - Dar voi ce vindeþi? întrebã el. Ei rãspunserã: - Chiar dacã inima noastrã este adesea tristã, vrem sã le oferim tuturora bucuria de a trãi. |
||
|
Aleys Postat pe 13 Septembrie 2008 20:43 |
||
|
Alegerea Un om care se simtea vesnic împovarat de greutatile vietii i se plânse unui maestru spiritual vestit. "Nu mai pot! Viata mi-e un chin!" Maestrul lua o mâna de cenusa si o lasa sa cada într-un pahar plin cu apa curata, buna de baut, pe care-l avea pe masa, spunând: "Acestea sunt suferintele tale." Toata apa se tulbura si se murdari. Maestrul arunca apa, lua o alta mâna de cenusa la fel cu cea dinainte, i-o arata omului nostru, se apropie apoi de fereastra si o arunca în mare. Cenusa se împrastie într-o clipa, iar marea ramase la fel ca înainte. "Vezi?", îl lamuri înteleptul. "În fiecare zi trebuie sa alegi între a fi un pahar de apa sau marea." Prea multe inimi neîncapatoare, prea multe suflete sovaitore, prea multe minti nepricepute si brate închise. Una dintre lipsurile majore ale timpului nostru este curajul. Nu îndrazneala prosteasca, temeritatea inconstienta, ci adevaratul curaj, care în fata fiecarei probleme spune linistit:"Exista cu siguranta o solutie pe undeva, iar eu o voi gasi ." (Bruno Ferrero) |
||
|
Aleys Postat pe 13 Septembrie 2008 20:47 |
||
|
Asediul Se spune ca la Los Angeles, în lumea cinematografica, invidiatii oameni de film care se prefac mereu ca "lucreza la un proiect important", îsi povestesc o zi obisnuita în felul urmator: "Va sculati la opt. Beti un suc de portocale si va luati vitaminele. O plimbare de o jumatate de ora cu câinele va pregateste pentru micul-dejun. Apoi, cititi ziarele si posta. Pe la zece si jumatate, o prima baie tonifianta în piscina, apoi gimnastica relaxanta, baie, plaja si toaleta completa. Urmeaza lunch-ul pe care-l puteti lua împreuna cu prietenii. Dupa lunch si cafea, de obicei se vizioneaza un film într-o proiectie privata, sau shopping si telefoane. Pe la orele saisprezece, tenis, echitatie sau golf. La întoarcere, o a doua baie în piscina, stretching si fitness de dupa-masa. Dupa aceste exercitii, dus, masaj si, întru totul recomandata, o mica siesta. Când va treziti, aveti optzeci de ani." Un om de afaceri. stresat si uzat de prea multele-i angajamente, se duse la un maestru de viata spirituala sa-i ceara sfat. Maestrul îi spuse: " Când un peste ajunge pe uscat se da de ceasul mortii. La fel si tu începi sa mori când te lasi dus de lucrurile lumesti. Pestele se poate salva daca se reîntoarce repede în apa. Tu trebuie sa te întorci repede în singuratate." Omul de afaceri se înspaimânta. "Trebuie sa-mi las toate afacerile si sa ma retrag într-o manastire?" "Nu, nu! Pastreaza-ti afacerile si refugiaza-te în inima ta." În lexicul spiritualitatii exista un cuvânt foarte frumos: "reculegere". El exprima momentul în care ne oprim pentru a culege "bucatile" din noi pe care ziua le-a împrastiat. ( |
||
|
Aleys Postat pe 13 Septembrie 2008 20:50 |
||
|
Astronomul Prietenul meu ºi cu mine am vãzut odatã un orb care ºedea de unul singur la umbra templului. - Priveºte, acela este omul cel mai înþelept din þinutul nostru, zise prietenul meu, iar eu m-am apropiat de orb pentru a-i da bineþe. Dupã ce am discutat puþin, i-am zis: - Iartã-mã cã te întreb, dar de câtã vreme eºti orb? - De când m-am nãscut, îmi rãspunse. - ªi pe ce cale a cunoaºterii te-ai îndreptat? - Sunt astronom, îmi spuse. ªi, punându-ºi mâna pe piept, zise iar: - Cercetez toate stelele, luna ºi soarele de aici |
||
|
Aleys Postat pe 13 Septembrie 2008 20:53 |
||
|
O femeie care era pe cale de a muri din pricina unui cancer hotãrâse sã-ºi dedice ultimele zile ale vieþii cunoaºterii de sine. Ea scria: "Am început sã mã ocup de gândurile ce-mi trec prin cap, de obiectele pe care le aleg, de lucrurile pe care le îndrãgesc, de cãrþile pe care le citesc. Am înþeles cã toate acestea erau un reflex al meu ºi spuneau câte ceva despre mine. Astfel am cunoscut o persoanã extraordinarã: pe mine însãmi. Dar, ceea ce am învãþat mai de preþ - dupã ce am priceput cã aveam sã le pãrãsesc pe toate - este faptul cã tot ce aveam era în fapt propria-mi persoanã, ceea ce sunt. Sunt pe cale de a muri de cancer, dar niciodatã nu am fost aºa de vie ºi fericitã ca acum. " |
||
|
Aleys Postat pe 13 Septembrie 2008 20:54 |
||
|
Balta Era odata o balta mica. Era fericita ca exista si se bucura rautacios când stropea pe cineva cu ajutorul unei masini. Îi era frica doar de un lucru: de soare. "Este moartea baltilor", se gândea ea cu fiori. Un poet care mergea cu capu-n nori, nimeri în balta cu amândoua picioarele, dar în loc sa se supere, se împrieteni cu ea. "Buna ziua!", spuse el, iar balta îi raspunse: "Buna ziua!" "Cum de-ai ajuns aici jos?", o întreba poetul. În loc de raspuns, balta îsi aduna toate puterile si oglindi în ea bolta cerului. Vorbira îndelung despre Tatal cel Mare, despre ploaie si despre faptul ca baltii îi era atât de frica de soare. Bunul poet vru sa-i risipeasca teama si-i vorbi despre imensitatea marii, despre alunecarea pestilor si despre bucuria valurilor. Îi mai povesti ca marea este patria si mama tuturor baltilor si ca viata de pe pamânt si din mare se datoreaza soarelui. Pâna si viata baltilor. Seara îi cuprinse pe poet si pe balta înca absorbiti de dialogul lor mut. Dupa câteva zile, poetul se întoarse la umeda sa prietena. O gasi dansând în vazduh, în lumina calda a soarelui. Balta îi explica: "Datorita tie am înteles. Atunci când soarele m-a cuprins cu gingasia lui, nu mi-a mai fost frica. M-am lasat luata, iar acum plec pe urmele gâstelor salbatice care-mi vor arata drumul spre mare. La revedere si nu ma uita!" |
||
|
Aleys Postat pe 13 Septembrie 2008 21:00 |
||
|
Un carbune se simtea murdar, urât si nefolositor. Se hotarî deci sa devina alb si slefuit. Încerca diferite produse chimice si diferite operatii chirurgicale. Dar nu era nimic de facut. "Singura solutie ar fi focul ", i se spuse. Carbunele se arunca în foc. Deveni o creatura luminoasa, stralucitoare, calda, iradianta, magnifica. "Te mistui", îi spusera. "Dar dau lumina si caldura", raspunse carbunele, în sfârsit fericit. Lasa-te cuprins de soarele si de focul Spiritului si vei straluci ca o stea pe cer pe drumurile infinitului. |
||
|
Aleys Postat pe 13 Septembrie 2008 21:01 |
||
|
Binecuvântarea Într-o buna zi, renumitul parinte Henri Nouwen, care decisese sa traiasca în comunitatea Arcai dupa o cariera universitara, vazu venind spre el o fata handicapata apartinând acestei comunitati; aceasta îi spuse: - Henri, îmi dai o binecuvântare? Parintele Henri Nouwen raspunse automat la aceasta cerere, facând cu degetul semnul crucii pe fruntea fetei. În loc de a se arata multumita, aceasta protesta cu vehementa: - Nu, asa nu-i bine. Eu vreau o binecuvântare adevarata! Parintele Nouwen îsi dadu seama ca îi raspunsese din obisnuinta si de forma si îi zise: - Iarta-ma, am sa-ti dau o binecuvântare adevarata când o sa fim adunati cu totii la slujba. Dupa liturghie, pe când erau de fata în jur de treizeci de persoane care sedeau pe jos în cerc, parintele Nouwen spuse: - Janet mi-a cerut sa-i dau o binecuvântare speciala. Ea simte ca are nevoie acum de ea. Fata se ridica si merse înspre preot, care purta un lung vesmânt alb cu mâneci largi care îi acopereau cu totul mâinile. Deodata, Janet îl îmbratisa si îsi lipi capul de pieptul sau. Fara sa pregete, parintele Nouwen o învalui cu mânecile sale, de aproape ca o ascunse în faldurile vesmântului sau. Pe când erau astfel îmbratisati, parintele Nouwen rosti: - Janet, as vrea sa stii ca tu esti fiica preaiubita a lui Dumnezeu. Tu esti de mare pret înaintea Domnului. Surâsul tau, dragalasenia ta fata de ceilalti membrii ai comunitatii si toate faptele bune pe care le faci ne arata ce fiinta minunata esti. Stiu ca în ultimele zile te-ai simtit darâmata si ca inima ta este trista, dar vreau unintesc cine esti: esti o persoana deosebita, iar Dumnezeu si cei din jur te iubesc mult. Janet îsi înalta capul si îl privi; surâsul sau deschis vadea faptul ca simtise si primise cu adevarat binecuvântarea. Atunci când Janet se întoarse la locul sau, si ceilalti handicapati vrura sa primeasca binecuvântarea. Pâna si unul dintre asistenti, un tânar de douazeci si patru de ani, ridica mâna si el: - Si eu? - Desigur, haide! raspunse parintele Nouwen. Îl îmbratisa si zise: - John, este asa de bine ca te aflii aici. Tu esti fiul preaiubit al lui Dumnezeu. Prezenta ta aduce tuturora bucurie. Atunci când întâmpini dificultati si viata îti pare grea, aminteste-ti mereu ca esti învaluit într-o iubire nesfârsita. Tânarul îl privi cu lacrimi în ochi si zise: - Multumesc, multumesc din inima. Ideea ca suntem blestemati ni se pune parca mai usor decât aceea ca suntem binecuvântati. Ar trebui sa redescoperim frumusetea binecuvâtarii. Si atunci când lucrurile merg rau si viata ne pare grea, sa ne amintim cine suntem: suntem niste persoane deosebite, iubite mult de Dumnezeu si de cei de alaturi. |
||
|
Aleys Postat pe 13 Septembrie 2008 21:03 |
||
|
Cei doi taietori de lemne Doi oameni munceau în aceeasi padure taind lemne. Copacii erau mari, puternici si vânjosi. Cei doi taietori de lemne îsi foloseau securile cu aceeasi maiestrie, dar cu metode diferite: primul lovea trunchiul cu o constanta de neînchipuit, lovitura dupa lovitura, fara sa se opreasca decât câteva clipe pentru a-si mai trage rasuflarea. Cel de-al doilea facea o mica pauza la fiecare ora. La apus, primul taietor de lemne era la jumatatea trunchiului. Era lac de sudoare si n-ar mai fi rezistat nici cinci minute în plus. Al doilea, sa vezi si sa nu crezi, terminase! Începusera în acelasi timp si cei doi copaci erau la fel! Primului taietor de lemne nu-i venea sa-si creada ochilor! "Nu mai înteleg nimic! Cum ai reusit sa termini când te opreai la fiecare ora?" Celalalt zâmbi: "Tu ai vazut ca ma opream dupa fiecare ora, dar n-ai vazut ca profitam de pauza si pentru a-mi ascuti securea". Spiritul tau e asemenea securii. Nu-l lasa sa se rugineasca. Ascute-l câte putin în fiecare zi: 1. Opreste-te zece minute si asculta putina muzica. 2. Plimba-te de câte ori poti. 3. Îmbratiseaza în fiecare zi persoanele dragi tie si spune-le: "Te iubesc!" 4. Sarbatoreste zile de nastere, aniversari, onomastici si tot ce-ti vine în minte. 5. Fii dragut cu toti. Si cu cei din casa ta. 6. Zâmbeste. 7. Roaga-te. 8. Ajuta pe cineva care are nevoie de tine. 9. Alinta-te. 10. Uita-te la cer si priveste spre înalt. |
||
|
Aleys Postat pe 14 Septembrie 2008 16:59 |
||
|
Cel mai frumos lucru al tatii Tata îl întreaba pe Alexe care avea cinci anisori: "Ce-ti place cel mai mult la tata?" Dupa ce s-a gândit putin, Alexe îi spune: "Mama." "Când îti dai seama ca toate merg bine în familie", fu întrebata o fetita. "Când îi vad pe tata si pe mama ca se saruta", raspunse ea. Parintii nu trebuie sa se ascunda în dulap pentru a se saruta. De fiecare data când îsi arata iubirea care-i uneste, copiii se simt cuprinsi de o încredere care îi încalzeste si îi bucura. Ei stiu bine ca iubirea reciproca a parintilor este singura stânca solida pe care-si pot cladi viata. |
||
|
Aleys Postat pe 14 Septembrie 2008 17:00 |
||
|
De ce vã este fricã? Era odatã o familie fericitã care locuia într-o casã de la perifieria oraºului. Într-o noapte însã, izbucni un incendiu puternic în bucãtãrie. În timp ce flãcãrile se întindeau, pãrinþii ºi copiii fugirã afarã. Dar în acea clipã îºi dãdurã seama cã lipsea cel mai mic, un copil de cinci ani. Pe când dãdea sã iasã, speriat de puterea flãcãrilor ºi de fumul înecãcios, se întoarse din drum ºi urcã cu un etaj mai sus. Ce sã facã? Mama ºi tatãl se uitau unul la altul disperaþi, iar fetiþele începurã sã plângã. Acum era imposibil sã te mai aventurezi în cuptorul de dinãuntru. Dar iatã cã de sus, se deschise geamul mansardei ºi copilul se arãtã la fereastrã strigând disperat: "Tatã! Tatã!" Tatãl fugi ºi-i strigã: "Sari jos!" Dedesubt, copilul nu vedea decât foc ºi fum, dar auzi vocea ºi rãspunse: "Tatã, nu te vãd ... " "Te vãd eu ºi e destul. Sari jos!", urlã bãrbatul. Copilul sãri ºi se trezi teafãr ºi nevãtãmat în braþele puternice ale tatãlui, care-l prinsese în zbor. Tu nu-l vezi pe Dumnezeu. Dar el te vede. Aruncã-te! |
||
|
Aleys Postat pe 14 Septembrie 2008 17:01 |
||
|
Doua capete Pe malurile unui lac din India de Nord, era odata o pasare mica cu doua capete, unul la dreapta, unul la stânga si un singur corp. Într-o zi, în timp ce se învârtea cautându-si de mâncare, cu ochii capului din dreapta vazu un fagure de miere salbatica pe care se si arunca. Capul din stânga spuse: "Da-mi si mie!" Dar capul din dreapta nu-l asculta si mânca fagurele pe nerasuflate. Atunci, capul din stânga jura razbunare si în timp ce pasarea hoinarea prin padure, la stânga se ivira niste bobite foarte amare. Capul din stânga le vazu primul si, desi stia ca nu sunt bune si ca fac rau la stomac, ciuguli totusi câte putu. Se gândea între timp: "Ne va durea burta, dar macar asa egoistul din partea cealalta va învata ce este solidaritatea." Cum boabele erau otravitoare, la putin timp dupa aceea pasarea se simti cuprinsa de niste dureri înfioratoare, iar în scurta vreme, îi pricinuira moartea. Murira si cele doua capete, cel din dreapta si cel din stânga, pentru ca niciunul nu avusese minte. Astfel mor multe familii. Din teama de a iubi. "Relatiile profunde m-au speriat întotdeauna ", recunoaste un student, "pentru ca toate par sa impuna mari responsabilitati. Întotdeauna mi-a fost teama ca nu voi putea face fata numeroaselor exigente si cerinte pe care o angajare de acest gen le aduce cu sine. Iar când am gasit în fine curajul sa încep o relatie profunda si stabila, am fost uimit sa constat ca ma simteam mai puternic decât înainte. Din acel moment am avut impresia ca dispun de doua capete, nu de unul, si la fel, de patru mâini, de patru picioare si de o alta lume. Capacitatile mele de a ma realiza si de a evolua s-au dublat, asa cum s-au dublat si alternativele pe care le aveam la dispozitie. Acum mi-e mult mai usor sa-i iubesc pe ceilalti. Ma simt mult mai puternic si nu-mi mai este frica." (Bruno Ferrero) |
||
|
Aleys Postat pe 14 Septembrie 2008 17:03 |
||
|
Ghemul de lana Era odata un împarat la curtea caruia, fiindca tocmai se asezase în cetatea de scaun, se dadea un mare ospat. În sala de ospete împaratul primea onorurile si darurile. Toate erau de mare pret: arme stralucitoare, cupe de argint, brocarturi brodate cu aur. Sirul celor care aduceau daruri era pe terminate, când aparu, schiopatând si sprijinindu-se cu greu într-un toiag, o taranca batrâna cu saboti butucanosi. Fara sa scoata un cuvânt, scoase din traista un pachet înfasurat cu grija într-o pânza. La gestul femeii care aseza la picioarele împaratului un ghem de lâna alba, din sala izbucnira hohote de râs. Era lâna de la cele doua oi ale sale, singura ei avere, toarsa în noptile lungi de iarna. Fara sa spuna nimic, regele se înclina demn, iar apoi facu semn ca ospatul sa înceapa, în timp ce batrâna taranca strabatea sala încet, masurata din cap pâna-n picioare de privirile batjocoritoare ale curtenilor. Femeia îsi relua prin noapte drumul cel lung spre cocioaba ei construita în mijlocul padurii, unde pâna atunci prezenta ei nu fusese decât tolerata. Ajunsa însa în fata casei, se opri cuprinsa de spaima. Cocioaba era înconjurata de soldatii împaratului care împlântau de jur împrejur pari pe care întindeau firul de lâna alba. "Vai de mine!", se gândi biata batrâna cu inima strânsa, ,,împaratul s-a suparat din pricina darului meu ... Soldatii ma vor prinde si ma vor arunca în închisoare ... " Când o vazu, comandantul se pleca cu respect si-i spuse: "Bunica, din ordinul bunului nostru împarat, tot pamântul care va putea fi împrejmuit cu firul de lâna, de acum înainte e al dumitale." Noul ei pamânt era tot atât de mare pe cât fusese de lung ghemul de lâna. Primise cu masura cu care daruise. Cerem mult si ne este frica sa daruim. |
||
|
Aleys Postat pe 14 Septembrie 2008 17:06 |
||
|
Ispita Într-o zi foarte calduroasa de vara, un muncitor primise sarcina de a sapa gradina stapânului. Se apuca de lucru fara chef si începu sa-l blesteme pe Adam, singurul vinovat, dupa parerea lui, pentru toate împovararile. Blestemele si insultele sale ajunsera la urechile stapânului care, apropiindu-se îi spuse: "Dar de ce îl blestemi pe Adam! Fac prinsoare ca si tu ai fi facut la fel în locul lui." "Cu siguranta nu!", raspunse lucratorul. "Eu as fi rezistat ispitei!". "Vom vedea!", spuse stapânul si îl invita la masa de prânz. La ora fixata, lucratorul se înfatisa la casa stapânului, iar acesta îl pofti într-o sala unde se afla o masa încarcata cu tot felul de bunatati. "Poti mânca tot ce voiesti", îi spuse stapânul angajatului. "Doar de supiera din mijlocul mesei sa nu te atingi, pâna ma voi întoarce." Lucratorul nu se lasa rugat, se aseza la masa, si cu o pofta de lup începu sa înfulece una dupa alta delicatesele ce-i erau servite. La sfârsit, privirea-i fu atrasa irezistibil de supiera. Curiozitatea mai ca-l înnebunea, nu mai rezista si pâna la urma, cu mare grija de-abia apuca sa ridice putin capacul supierei, ca din ea sari un soarece. Lucratorul îl apuca de ceafa, dar soarecele-i scapa din mâna. Începu vânatoarea. Zgomotul scaunelor si meselor rastunate îl facu pe stapân sa se-ntoarca din drum. "Ai vazut?", îl întreba stapânul. Apoi îl mustra râzând: "Pe viitor, în locul tau, n-as mai blestema pe Adam si greseala lui cu voce tare!" "Eu? Nu! Eu sunt altfel! Eu nu m-as fi comportat asa cu siguranta! "Ce prost ai fost! Trebuia sa faci asa si asa ..." Câte feluri de a-i acuza pe ceilalti. Cel care-l acuza însa pe celalalt, se acuza pe sine înca si mai mult. |
||
|
Aleys Postat pe 14 Septembrie 2008 17:09 |
||
|
Leul de piatra Era odata un elev în vârsta de saptesprezece ani care visa ca un leu îl devora cu coltii sai ascutiti. A doua zi de dimineata, pleca împreuna cu colegii sai de clasa într-o excursie într-un oras necunoscut, în care însa nu avea de ce sa se teama ca va da de vreun leu. Înfricosat totusi de acel vis, tânarul se îndrepta spre o biserica. Ajuns în piata unde se ridica aceasta, zari un leu de piatra care racnea spre cer cu gura larg deschisa. - A, uite leul care ma mânca azi noapte! Le povesti tovarasilor sai visul. Apoi, pentru a le demonstra ca nu credea în vise, se apropie râzând de leu. - Ma recunosti, leule? Hai, desteptarea! Desclesteaza-ti coltii si însfaca-ma de poti! Si, zicând acestea, îsi vârî pâna la cot mâna în gura lui... Tipa însa de durere si cu teama, scotându-si iute mâna însângerata de acolo si cazând la pamânt. Un scorpion urias care se aciuase în gura leului de piatra îi strapunsese mâna cu acul sau înveninat. Pot sa ma opresc din baut când am chef. Acum doi ani m-am lasat de fumat, dându-mi seama ca era un obicei costisitor si ca nu merita. Nu sunt deloc dependenta. Se întâmpla sa nu iau nici o doza câte sase luni; si când iau, ce mare lucru? Îmi pare ca nu-i mare scofala sa evadez uneori, e chiar frumos. Nu-i ceva de neînteles. Oamenilor le place sa exagereze în ceea ce priveste consecintele... Kenny, 19 ani (cu o saptamâna înainte de a muri din cauza unei supradoze) (Bruno Ferrero) |
||
|
Aleys Postat pe 14 Septembrie 2008 17:11 |
||
|
Minunea - Crezi în minuni? - Da. - Da? Dar ai vazut vreuna? - O minune? Da. - Unde anume? - In tine. - Sunt eu oare o minune? - Desigur. - Cum asa? - Respiri, ai pielea moale si calda, inima îti bate, poti sa vezi, sa auzi, sa alergi, sa manânci, sa sari, sa cânti, sa râzi, sa iubesti, sa plângi... - Aha... doar pentru asta? |
||
|
Aleys Postat pe 14 Septembrie 2008 17:12 |
||
|
Norul de ploaie si duna de nisip Un foarte tânãr noriºor de ploaie (ºi este lucru ºtiut cã viaþa norilor este în genere scurtã ºi agitatã) descindea pentru prima oarã din ceruri împreunã cu un ºir de nori denºi ºi cu înfãþiºarea ciudatã. Pe când treceau deasupra uriaºului deºert al Saharei, ceilalþi nori, cu mai multã experienþã, îl zorirã: - Hai iute, dacã te opreºti aici, eºti pierdut! Noriºorul nostru era însã curios din fire, aºa cum sunt toþi tinerii, ºi se lãsã sã lunece spre capãtul ºirului de nori, care acum semãna cu o cireadã de vite bune de înjugat. - Dar ce faci? Miºcã-te odatã! ºuierã dinapoia lui vântul. Însã noriºorul nostru zãrise dunele de nisip auriu ºi acesta era un spectacol fascinant. Plutea încetiºor. Dune!e îi pãreau niºte nori de aur mângâiaþi de vânt. O dunã chiar îi surâse, zicându-i: - Salutare! Era o dunã de nisip tare drãgãlaºã, abia alcãtuitã de vântul care îi rãscolea coama strãlucitoare. - Salutare! Pe mine mã cheamã Ola: se prezentã noriºorul. - Iar pe mine Una, rãspunse duna. - Cum îþi petreci tu acolo jos viaþa? - Ei ... cu soare ºi vânt. Este un pic cãlduþ, dar e destul de bine. Dar tu, cum îþi petreci viaþa? - Tot cu soare ºi vânt ... ºi zburând colo-colo pe cer. - Viaþa mea e tare scurtã. Atunci când se va întoarce vântul cel puternic, probabil n-am sã mai fiu. - ªi îþi pare rãu cã este aºa? - Un pic. Am impresia cã nu sunt bunã de nimic. - ªi eu mã voi transforma încurând într-o ploaie ºi voi cãdea pe pãmânt. Aceasta îmi este menirea. Duna stãtu o clipã pe gânduri ºi apoi spuse: - ªtii tu cã noi spunem cã ploaia este ruptã din rai? - Nu mã credeam chiar aºa de important, zise râzând noriºorul. - Le-am auzit pe unele dune mai bãtrâne povestind cât este de frumoasã ploaia. Dupã ea, noi ne acoperim cu niºte minunãþii ce poartã numele de iarbã ºi flori. - Aºa este, le-am vãzut ºi eu. - Probabil eu nu le voi vedea însã niciodatã, conchise duna cu tristeþe. Noriºorul nostru cugetã o clipitã ºi apoi zise: - Aº putea picura eu ploaia acum asuprã-þi ... - Dar astfel tu ai muri ... - În schimb, tu ai înflori, zise noriºorul ºi se lãsã sã cadã, transformându-se într-o ploaie ce avea culorile curcubeului. În ziua urmãtoare, micuþa dunã avea sã înfloreascã. Una dintre cele mai frumoase rugãciuni pe care le ºtiu zice aºa: "Doamne, fã din mine o candelã. Aº arde, eu, este adevãrat, dar astfel le-aº dãrui celorlalþi luminã. " |
||
|
Aleys Postat pe 14 Septembrie 2008 17:15 |
||
|
Oaia De îndata ce a fost creata, oaia a descoperit ca era cel mai slab animal. Mereu îi tremura inima sa nu cumva sa fie atacata de alte animale mai puternice si mai fioroase. Nu stia de fel cum avea sa se apere. Se întoarse la Creatorul sau si îi povesti ce patimea. - Vrei ceva ca sa te aperi? o întreba cu blândete Dumnezeu. - Da. - Ce ai zice de o pereche de colti ascutiti? Oaia dadu din cap: - Cum as putea sa manânc asa din iarba frageda? Si apoi as avea o înfatisare înfioratoare. - Ai vrea mai degraba niste gheare puternice? - A, nu, poate mi-ar veni cheful sa le folosesc si când nu s-ar cuveni ... - Ai putea atunci sa ai saliva înveninata, urma Domnul cu rabdare. - Nici pomeneala. As fi urâta si alungata de toti, asa cum se întâmpla cu sarpele. - Dar de doua coarne tari ce ai zice? - O, nu ... Caci atunci nu m-ar mai mângâia nimeni. - Dar, pentru a te apara, ai totusi nevoie de ceva care sa faca rau celor ce te ataca... - Eu sa fac rau cuiva? Nu, n-as putea în capului. Mai degraba ramân asa cum sunt... Noi, fiintele umane, parem a fi pierdut din vedere faptul ca suntem un fel de animale care nu au nici macar blana sau colti ascutiti pentru aparare. Dar nu rautatea, ci umanitatea este cea care ne ocroteste: acea capacitate de a-i iubi pe ceilalti si de a primi iubirea pe care doresc sa ne-o ofere ceilalti. Nu duritatea ne daruieste pacea în timpul noptii, ci tocmai blândetea, aceea care îi face pe cei de lânga noi sa doreasca a ne învalui cu iubirea lor. Adevarata putere a omului consta în blândetea sa. |
||
|
Aleys Postat pe 14 Septembrie 2008 17:18 |
||
|
Pilda Un pustinic vãzu odatã într-o pãdure un ºoim. Pasãrea ducea spre cuibul sãu o bucatã de came: sfâºie carnea în multe bucãþele sã hrãneascã cu ea un pui de cioarã rãnit. Pustnicul se minunã de faptul cã un ºoim hrãnea un pui de cioarã ºi se gândi: ,,Dumnezeu mi-a dat un semn. El nu uitã nici mãcar de un pui de cioarã rãnit. Dumnezeu a fãcut ca un ºoim înspãimântãtor sã ºtie sã hrãneascã o pasãre lipsitã de ocrotire dintr-o altã specie. Înþeleg de aici cum Dumnezeu dã tuturor fiinþelor cele de care au trebuinþã; ºi noi ne preocupãm într-atât de noi înºine... De acum încolo voi înceta sã mai am grijã de mine! Dumnezeu m-a fãcut sã pricep ce am de fãcut. Nu am sã-mi mai caut de mâncare! Dumnezeu nu lasã în parãsire pe nici una dintre creaturile sale: nu mã va abandona nici pe mine”. Zis ºi fãcut: se aºezã acolo în pãdure ºi nu se mai clinti din loc: se ruga ºi iar se ruga; nu fãcea nimic altceva. Rãmase astfel timp de trei zile ºi trei nopþi, fãrã a bea vreun strop de apã sau a lua vreo îmbucãturã de mâncare. Dupã aceste zile, pustnicul era atât de slãbit era încât nu mai era în stare nici sã-ºi ridice mâna. Cum era aºa de lipsit de putere, adormi. ªi iatã cã în vis i se arãtã un înger. Îngerul îl privi cu tristeþe ºi îi grãi: “Este adevãrat cã semnul era pentru tine. Dar tu trebuia sã înveþi a urma pilda ºoimului!” Atunci Isus întrebã: “«Care dintre aceºti trei þi se pare cã a fost aproapele celui cãzut între tâlhari?». Iar el a zis: «Cel care a fãcut milã cu el». ªi Isus i-a zis: «Mergi ºi fã ºi tu asemenea» (Luca 10, 36-37)”. Cu prea multã uºurinþã considerãm cã noi suntem cei care trebuie sã primim. Isus vrea însã ca noi sã fim cei care dãruim. |
||
|
Aleys Postat pe 14 Septembrie 2008 17:22 |
||
|
Predica Sfântului Francisc Într-o zi, iesind din manastire, sfântul Francisc îl întâlni pe fratele Gineprio. Era un frate bun si simplu, iar sfântu1 Francisc îl îndragea foarte mult. Întâlnindu-l îi spuse: "Frate Gineprio, vino sa mergem sa predicam." "Parinte", raspunse el, "tu stii ca n-am decât putina învatatura. Cum as putea vorbi eu oamenilor?" Dar cum sfântul Francisc insista, fratele Gineprio accepta. Mersera prin tot orasul rugându-se în tacere pentru toti cei care lucrau în pravalii si în gradini. Le zâmbira copiiilor si mai ales celor saraci. Schimbara câteva cuvinte cu cei mai în vârsta. Îi mângâiara pe cei bolnavi. O ajutara pe o femeie sa duca o cofa grea cu apa. Dupa ce strabatusera de mai multe ori orasul, sfântul Francisc spuse: "Frate Gineprio, e timpul sa ne întoarcem la manastire." "Si predica noastra?" "Am facut-o ... Am facut-o", raspunse sfântul zâmbind. Daca ai un prafum în buzunar, nu este nevoie sa le-o spui tuturor. Parfumul va vorbi pentru tine. Cea mai buna predica esti tu. |
||
|
Aleys Postat pe 14 Septembrie 2008 17:23 |
||
|
Pumnul de nisip Georgio, un baietandru de treisprezece ani, se plimba pe plaja împreuna cu mama sa. Dintr-odata, el o întreba: - Mama, cum poti sa pastrezi un prieten dupa ce odata l-ai gasit? Mama reflecta câteva secunde, apoi, aplecându-se, lua doi pumni de nisip. Tinându-si palmele îndreptate în sus, strânse tare un pumn: nisipul îi scapa printre degete si, cu cât strângea mai tare pumnul, cu atât nisipul se scurgea mai mult. În acelasi timp, tinu larg deschisa cealalta mâna: nisipul tot ramase în causul palmei. Georgio privi uimit si apoi striga: - Acum înteleg. |
||
|
Aleys Postat pe 14 Septembrie 2008 17:25 |
||
|
În spatele unei statuete uitata de lume a Fecioarei, aflata într-o mica bisericuta de la munte, am gasit "Rugaciunea inimii deschise". Iata cum suna ea: Doamne, ajuta-ma sa fiu pentru toti un prieten care asteapta fara a obosi, care are inima deschisa si buna, care daruieste cu iubire, care asculta neostenit, care aduce multumire cu bucurie. Un prieten pe care sa poata conta oricine are nevoie de sprijin. Ajuta-ma sa fiu un prieten de nadejde caruia sa i se poata adres oricine oricând doreste: sa pot darui o prietenie linistitoare, sa iradiez o pace plina de bucurie, pacea ta, Doamne. Fa sa fiu deschis si primitor mai cu seama cu cei mai slabi si lipsiti de aparare. Astfel, fara a face cine stie ce lucruri marete, voi putea sa îi ajut pe ceilalti sa te simta mai aproape, Doamne al blândetii. (Bruno Ferrero) |
||
|
Aleys Postat pe 14 Septembrie 2008 17:25 |
||
|
Sarbatoarea creatiei În ziua a saptea, dupa ce se încheiase creatia, Dumnezeu hotarî ca era timpul pentru sarbatoarea sa. Creaturile abia plasmuite se preocupara cu toate sa-i ofere în dar lui Dumnezeu ceea ce aveau sa gaseasca mai frumos. Veveritele adusera nuci si alune, iepurii - morcovi si radacini dulci, oile - lâna moale si calda, vacile - lapte spumos cu smântâna. Mii de îngeri se adunara în cerc si cântara o melodie celesta. Omul astepta sa-i vina rândul si era îngrijorat. "Oare ce îi voi putea darui eu? Florile dau mireasma, albinele - miere, pâna si elefantii s-au oferit sa îi faca dus lui Dumnezeu cu trompele lor ca sa se racoreasca ... ". Omul se asezase la capatul sirului si continua sa îsi framânte mintea. Toate creaturile treceau prin fata lui Dumnezeu si îi înfatisau darurile lor. Când mai ramasesera doar câteva - melcul, broasca testoasa si alte creaturi lenese omul cazu în disperare. Veni si rândul sau. Si atunci omul facu ceea ce nici o alta creatura nu îndraznise sa faca. Alerga la Dumnezeu, sari pe genunchii sai, îl îmbratisa si îi spuse: - Te iubesc! Chipul lui Dmnnezeu se lumina si toata creatia întelese ca omul îi facuse lui Dumnezeu darul cel mai frumos si rasuna în univers imnul Aleluia. "Pentru ce ne-a creat Dumnezeu? Dumnezeu ne-a creat pentru a-l cunoaste, a-l iubi si a-i sluji în aceasta viata si pentru a-l vedea la fata în cealalta viata în rai. " (Catehismul papei Pius al X-lea) "Lasa-ma sa te iubesc, Doamne. Ce altceva am eu în cer sau pe pamânt în afara de Tine? Dumnezeul inimii mele, partea mea de vesnicie lasa-ma sa ma agat de Tine. Fii totdeauna cu mine, iar, daca voi fi tentat sa te parasesc, Tu, Doamne, nu ma lasa." |
||
|
Aleys Postat pe 14 Septembrie 2008 17:27 |
||
|
Sotia perfecta Mulla Nasrudin sedea în pravalia sa de ceai când sosi un vecin care voia sa-i vorbeasca. "Mulla, ma casatoresc si sunt tare emotionat", îi spuse vecinul. "Tu nu te-ai gândit niciodata sa te casatoresti?" Nasrudin îi raspunse: "Ba da, m-am gândit. Si când eram tânar mi-o doream foarte mult. Voiam sa gasesc sotia perfecta. Am pornit la drum pentru a o gasi si am mers la Damasc. Acolo am întâlnit o femeie frumoasa, plina de gratie, distinsa si foarte spirituala, dar care nu cunostea lumea. Am pornit atunci din nou la drum îndreptându-ma spre Isphahan. Acolo am întâlnit o femeie pe cât de spirituala pe atât de mondena, frumoasa din multe puncte de vedere, dar nu reuseam sa comunicam. La urma am mers la Cairo si, dupa multe cautari, am gasit-o. Era profunda, plina de gratie, frumoasa din toate punctele de vedere, în largul ei atât în lume cât si în imperiile care o transcend. Simteam ca am gasit femeia perfecta." "Atunci de ce n-ai luat-o de sotie, Mulla?", îl întreba prietenul. "Bietul de mine!", spuse Nasrudin clatinând din cap, "si ea cauta sotul ideal." Un celibatar îi ceru calculatorului sa-i gaseasca tovarasa de viata perfecta. "Vreau o fata micuta si gratioasa careia sa-i placa sporturile nautice si activitatile de grup." "Casatoreste-te cu un pinguin", îi raspunse calculatorul. A iubi înseamna a primi pe un "altul" cu felul sau de a fi, cu diversitatea sa, cu defectele sale, si nu copia vreunui vis prostesc de-al nostru. Sotul perfect este cel care nu vrea o sotie perfecta |
||
|
Aleys Postat pe 14 Septembrie 2008 17:31 |
||
| Subiect | Mesaje | Ultimul Mesaj |
|---|---|---|
| ce trebuie sa mananc pentru masa musculara? | 7 | De la: Elena_B_ 21 Iunie 2009 10:46 |
| cine doreste sa devina...................,v-am facut curioase? | 1 | De la: sdanaioana 15 Octombrie 2008 23:01 |
| Castigatori concurs FITOMAGRA | 3 | De la: adr_ioana 8 Mai 2009 22:17 |
|
|
||
| te yubesc | 1 | De la: kudika383737 14 Aprilie 2011 22:44 |
| Suvite blonde cu decolorant Kallos. | 3 | De la: Saranghee_Kira_1 15 Septembrie 2012 17:45 |
Site-ul Kudika.ro este creat si administrat de SC Internet Corp SRL.
Pentru propuneri de colaborare privind promovarea pe site-ul kudika.ro,
va rugam sa contactati departamentul de vanzari la sales@internetcorp.ro
Sediul social: Bucuresti, Str. Putul lui Zamfir nr. 28, Sector 1
Solicitarile cu privire la protectia datelor cu caracter personal pot fi trimise la email gdpr@internetcorp.ro
Termenul legal in care poti primi un raspuns din partea noastra este de 30 zile calendaristice.