Mai multe
Cei doi pelerini Doi pelerini urcau pe un drum abrupt, în vreme ce îi ºfichiuia un vânt rece. Stãtea sã se dezlãnþuie furtuna. Aºchii de gheaþã ºuierau învârtindu-se în vârtejuri ameþitoare printre stânci. Cei doi oameni înaintau cu greu. ªtiau bine cã, dacã nu aveau sã ajungã la timp la adãpost, aveau sã piarã în furtuna de zãpadã. Pe când inima le devenise cât un purice din pricina grijii ºi erau aproape orbiþi de ninsoare, ajunserã în apropierea unei prãpãstii, de unde auzirã niºte gemete. Un biet om cãzuse în hãu ºi, neputând sã se miºte, striga dupã ajutor. Unul dintre ei zise: - Acesta îi este destinul. Acest om este condamnat la moarte. Hai sã grãbim pasul sau îi vom împãrtãºi ºi noi soarta. ªi se grãbi sa înainteze, puþin plecat pentru a se opune forþei vântului. Pe cel de-al doilea, în schimb, îl cuprinse mila ºi începu sã coboare râpa abruptã. Îl gãsi pe rãnit, ºi-l puse pe spate ºi urcã iar, chinuit, panta grea. Se lãsa întunericul. Cãrarea era tot mai întunecatã. Pelerinul care purta rãnitul în spate era asudat ºi tare ostenit, când zãri luminile adãpostului. Îl însufleþi pe rãnit, spunându-i sã reziste, dar, pe neaºteptate, se împiedicã de ceva întins de-a latul cãrãrii. Privi ºi nu putu sã nu tresarã de oroare: la picioare sale era întins trupul tovarãºului sãu de drum. Frigul îl omorâse. El scãpase de aceeaºi soartã numai pentru cã se ostenise sã-l poarte pe umerii sãi pe amãrâtul pe care îl salvase din râpã. Trupul acestuia ºi efortul menþinuserã cãldura care i-a fost necesarã pentru a supravieþui. |
||
Aleys Postat pe 16 Septembrie 2008 16:36 |
||
---|---|---|
Tânãra era în cele mai proaste toane cu putinþã. κi scosese la ivealã toþi þepii, asemeni unui arici speriat de un animal. Erau prea multe îndatoriri acasa, i se adresau prea multe întrebari, prea multe... multe altele! Mama îi repeta aceeaºi veºnica predica, cu raþionamentele, explicaþiile ºi recomandarile aferente. Tânãra se cãtrãni ºi mai rãu. Apoi, privindu-ºi mama în ochi, izbucni: - Mama, sunt sãtulã de toate predicile tale obositoare! De ce nu ma strângi mai degraba în braþe? Nici o povaþã nu mi-ar putea face mai mult bine decât acest gest! Mama rãmase cu gura cãscata. Fiica ei cerea din priviri o îmbrãþiºare. Cu un glas în care se simþeau lacrimile gata sã izbucneascã, zise: - Vrei ... vrei sã te îmbrãþiºez? Dar ºtii ca ºi eu vreau ca tu sã mã îmbrãþiºezi? ªi îºi lua fiica la piept cu braþele larg deschise, îmbrãþiºând-o ca ºi când ar fi fost tot copilul de odinioara. Fiecare, indiferent de vârstã (chiar ºi la ºaptezeci de ani) are nevoie de mângâierea unui sãrut, de o îmbrãþiºare, de exprimarea concreta a iubirii. Adesea suntem prea rezervaþi, prea timizi pentru a ne arata adevãratele simþãminte astfel încât le ascundem mai degraba dupã o mascã rece ºi severa, de teamã sã nu-i lãsãm pe cei pe care îi iubim sã vadã slãbiciunea noastrã. Cu toate acestea, numai cãldura umanã ne poate scãpa din frigul epocii noastre. |
||
Aleys Postat pe 16 Septembrie 2008 16:37 |
||
cu multa placere...va multumesc si eu tuturor pt povestile voastre...sper sa invatam ceva din ele...va pup pe toti sa aveti o zi frumoasa | ||
|
||
Aleys Postat pe 16 Septembrie 2008 16:42 |
||
am o problema...am mai pus o povestioara de vreo 3 ori si vad k nu apare...dar ce scriu da...ce se intampla? | ||
Aleys Postat pe 16 Septembrie 2008 16:45 |
||
vin si eu cu o mica povestioara Un elefant se scalda de zor intr-un lac. Pe mal era un soricel care-i striga de zor sa iasa putin afara. Elefantu’ ca ‘Nu’, soricelu’ ‘Hai, iesi te rog’ si tot asa vreo jumatate de ora. - De ce vrei sa ies? - Iti spun numai daca iesi. Manat de curiozitate, elefantul iese afara pana la urma si-l intreaba pe soricel: -De ce ai vrut sa ies? -Eram curios sa vad daca nu porti slipul meu… Mai degraba ar intra elefantul in slipul soarecelui, decat Dumnezeu in conceptele noastre despre El. (din ‘Cantecul Pasarii’ de Anthony de Mello) |
||
Postat pe 16 Septembrie 2008 22:01 |
||
Inima prieteniei Vorbe dulci sunt usor de spus, lucruri dragute sunt usor de cumparat, dar oameni de treaba sunt greu de gasit, viata se termina cand tu incetezi sa visezi, speranta moare cand tu incetezi sa crezi, dragostea se termina cand tu incetezi sa mai tii la cineva, prietenia se sfarseste cand tu nu mai imparti, asa ca imparte cu cine crezi ca iti este prieten, sa iubesti fara conditii, sa vorbesti fara intentii, sa daruiesti fara motive, sa tii la cineva fara explicatii, e inima adevaratei prietenii. |
||
10nails Postat pe 17 Septembrie 2008 10:54 |
||
Dar daca exista? Un mare ateu a zis: "Un singur lucru îmi tulburã plãcerile vieþii. Mã tem cã Biblia e totuºi adevãratã. Dacã aº putea sã ºtiu cã moartea e un somn veºnic, aº fi fericit. Dar aici e ceea ce mã tulburã: dacã Biblia e adevãratã, atunci eu sînt pierdut pe veci". |
||
10nails Postat pe 17 Septembrie 2008 11:01 |
||
Iubirea adevarata Se spune cã a existat odatã un arbore bãtrân ºi maiestuos, cu ramurile întinse spre cer. Când înflorea, fluturi de toate formele ºi culorile veneau de pretutindeni ºi dansau în jurul lui. Când fãcea fructe, pãsãri din þãri îndepãrtate veneau sã guste din ele. Ramurile sale arãtau ca niºte braþe vânjoase. Era minunat. Un bãieþel obiºnuia sã vinã ºi sã se joace sub el în fiecare zi, iar copacul s-a obiºnuit cu el ºi a început sã-l iubeascã. Ceea ce este mare ºi bãtrân se poate îndrãgosti de ceea ce este mic ºi tânãr, cu condiþia sã nu fie ataºat de ideea cã el este mare, iar celãlalt mic. Copacul nu avea aceastã idee, aºa cã s-a îndrãgostit de bãiat. Aºadar, copacul s-a îndrãgostit de bãieþelul care venea în fiecare zi sã se joace sub el. Ramurile sale erau foarte înalte, dar el ºi le apleca, pentru ca bãiatul sã le poatã atinge pentru a-i mângâia florile ºi pentru a-i culege fructele. Ori de câte ori venea copilul, arborele îºi pleca ramurile. Când micuþul îi mângâia florile, bãtrânul copac se simþea cuprins de un val incredibil de fericire. Bãiatul a crescut. Uneori, dormea în poala copacului, alteori îi mânca fructele, sau purta o coroanã împletitã din florile sale. Se simþea atunci de parcã ar fi fost regele junglei. Vãzând cum bãiatul poartã o cununã din florile sale, dansând cu ea, copacul se simþea fericit. Îl aproba cu ramurile sale; cânta în bãtaia vântului. Bãiatul a crescut ºi mai mult. A început sã se caþere în copac, legãnându-se pe ramurile sale. Ori de câte ori se odihnea pe ele, copacul se simþea fericit. Timpul a trecut, iar bãiatul a început sã fie apãsat de alte îndatoriri. Avea ambiþiile lui. Trebuia sã îºi treacã examenele, sã îºi facã prieteni… De aceea, a început sã vinã din ce în ce mai rar pe la copac. Acesta îl aºtepta însã cu o nerãbdare din ce în ce mai mare, strigându-i din adâncurile sufletului sãu: „Vino, vino. Te aºtept”. Când bãiatul nu venea, copacul se simþea trist. Bãiatul a crescut ºi mai mult, iar zilele în care trecea pe la copac au devenit din ce în ce mai rare. Toþi cei care cresc în lumea ambiþiilor îºi gãsesc din ce în ce mai puþin timp pentru iubire. Bãiatul a devenit ambiþios ºi prins în afacerile sale lumeºti. „Ce copac? De ce ar trebui sã-l vizitez?” Într-o zi, pe când trecea prin apropiere, copacul i-a strigat: „Ascultã! Te aºtept în fiecare zi, dar tu nu mai vii pe la mine”. Bãiatul i-a rãspuns: „Ce poþi sã-mi oferi, ca sã trec sã te vãd? Eu îmi doresc bani”. Uimit, copacul i-a spus bãiatului: „Nu vei mai veni decât dacã îþi voi oferi ceva? Îþi ofer tot ceea ce am”. „Din pãcate, nu am bani. Aceasta este o invenþie a oamenilor. Noi, copacii, nu avem bani. În schimb, suntem fericiþi. Crengile noastre se umplu de flori, apoi de fructe. Umbra noastrã îi rãcoreºte pe cei încãlziþi. Când bate vântul, dansãm ºi cântãm. Deºi nu avem bani, pãsãrelele se cuibãresc pe ramurile noastre ºi ciripesc vesele. Dacã ne-am implica ºi noi în afaceri financiare, am deveni la fel de înrãiþi ºi de nefericiþi ca voi. Nu, noi nu avem nevoie de bani”. Bãiatul i-a spus: Atunci, de ce sã vin la tine? Nu am de gând sã merg decât acolo unde pot obþine bani. Am nevoie de bani. Copacul s-a gândit mult, dupã care a spus: „Atunci, culege-mi fructele ºi vinde-le. În felul acesta, vei obþine bani”. Bãiatul s-a luminat imediat la faþã. S-a urcat în copac ºi a cules toate fructele copacului, chiar ºi pe cele necoapte. În graba sa, i-a rupt crengile ºi i-a scuturat frunzele, dar copacul s-a simþit din nou fericit. Bãiatul nu ºi-a dat nici mãcar osteneala sã-i mulþumeascã arborelui, dar acestuia nu-i pãsa. Adevãrata sa mulþumire s-a produs atunci când acesta a acceptat oferta sa de a-i culege fructele, pentru a obþine bani în schimbul lor. Bãiatul nu s-a mai întors multã vreme. Acum avea bani ºi era foarte ocupat sã obþinã cu ajutorul lor încã ºi mai mulþi bani. A uitat cu totul de copac, ºi astfel au trecut anii. Copacul era trist. Întreaga sa fiinþã era în agonie. Dupã mulþi ani, bãiatul, devenit între timp adult, s-a întors la copac. Acesta i-a spus: „Vino la mine. Vino ºi îmbrãþiºeazã-mã”. Bãrbatul i-a rãspuns: „Terminã cu prostiile. Fãceam asemenea lucruri pe vremea când eram un copil fãrã minte”. Copacul a insistat: „Vino, mângâie-mi crengile. Danseazã cu mine”. Bãrbatul i-a rãspuns: „Terminã cu flecãreala asta stupidã! Acum doresc sã-mi construiesc o casã. Îmi poþi oferi o casã?” Copacul a exclamat: „O casã? Bine, dar eu trãiesc fãrã sã stau într-o casã”. Singurii care trãiesc în case sunt oamenii. Toate celelalte creaturi trãiesc liber, în naturã. Cât despre oameni, cu cât casa în care trãiesc este mai mare, cu atât mai mici par în interiorul ei. „Noi nu trãim în case, dar uite ce îþi propun: îmi poþi tãia crengile, pentru a-þi construi o casã cu ajutorul lor”. Fãrã sã mai piardã timpul, bãrbatul a luat un topor ºi i-a tãiat crengile copacului. Din acesta a rãmas acum doar trunchiul, dar el era foarte fericit. Bãrbatul a plecat, fãrã sã-ºi mai dea osteneala sã arunce în urmã mãcar o privire. ªi-a construit casa visatã, iar anii au trecut din nou. Copacul, devenit acum un simplu trunchi fãrã crengi, a continuat sã-l aºtepte. Ar fi vrut sã îl strige, dar nu mai avea ramuri ºi frunze care sã poatã cânta în bãtaia vântului. Vânturile continuau sã batã, dar el nu mai putea scoate nici un sunet. Cu un efort suprem, sufletul sãu a reuºit sã rosteascã o ultimã chemare: „Vino, vino, iubitul meu”. Timpul a trecut, iar bãrbatul a îmbãtrânit. Odatã, se afla prin apropiere, aºa cã a venit ºi s-a aºezat sub copac. Acesta l-a întrebat: „Ce mai pot face pentru tine? Ai venit dupã foarte, foarte mult timp”. Bãtrânul i-a rãspuns: „Ce poþi face pentru mine? Aº vrea sã ajung într-o þarã îndepãrtatã, sã câºtig ºi mai mulþi bani. Pentru asta, am nevoie de o barcã”. Fericit, copacul i-a spus: „Taie-mi trunchiul ºi fã-þi o barcã din el. Aº fi extrem de fericit sã devin barca ta ºi sã te ajut sã mergi astfel în þara aceea îndepãrtatã, pentru a câºtiga mai mulþi bani. Dar, te rog, ai grijã de tine ºi întoarce-te cât mai repede. Voi aºtepta de-a pururi întoarcerea ta”. Omul a adus un ferãstrãu, a tãiat trunchiul copacului, ºi-a fãcut o barcã din el ºi a plecat. Acum, din copac nu a mai rãmas decât rãdãcina, dar el a continuat sã aºtepte cu rãbdare întoarcerea celui iubit. Odatã, cineva s-a aºesat lângã ciot. Acesta i-a ºoptit: „Am un prieten care a plecat departe ºi nu s-a mai întors. Mã tem sã nu se fi înecat, sau sã nu se fi rãtãcit. Poate cã s-a pierdut în þara aceea îndepãrtatã. Poate cã nici mãcar nu mai este în viaþã. O, cât mi-aº dori sã aflu veºti de la el! Mã apropii de sfârºitul vieþii, aºa cã tot ce mi-aº mai dori ar fi sã aflu veºti despre el. Atunci aº muri liniºtit. Dar ºtiu cã nu ar mai veni nici dacã mi-ar auzi strigãtul, cãci nu mai am nimic sã-i ofer, iar el nu înþelege decât acest limbaj”. Dacã viaþa noastrã ar semãna cu acest copac, întinzându-ºi ramurile pânã departe, gata sã le ofere umbrã ºi adãpost tuturor celor în nevoie, deschizându-ºi braþele în faþa tuturor, am înþelege ce este iubirea. |
||
10nails Postat pe 17 Septembrie 2008 11:25 |
||
MACAR O ORA Cu voce timida si ochii plini de asteptare, micutul priveste pe tatal sau si-l intreaba “Taticule, cat castigi pe ora?” Tatal cu un zambet sever raspunde:“Auzi, fiule, aceste lucruri nu ti le spun nici tie, nici mamei tale…” Copilul insista: ” Dar taticule, spune-mi cat castigi pe ora? Reactia tatalui a fost putin severa, dar ii raspunde: “douazeci de dolari pe ora” Atunci copilul intreaba: “Tata poti sa-mi dai zece dolari?” Tatal s-a suparat si cu multa bruschete ii spuse: “Acesta este motivul pentru care ai vrut sa stii cat castig pe ora? Du-te, deja trebuia sa dormi si sa nu ma mai deranjezi…baiat profitor!” Un pic mai tarziu, tatal reflecta asupra problemei, se simte vinovat si nu poate urmari programul TV. Se gandea ca poate copilul avea nevoie de bani ca sa cumpere ceva de mare interes pentru el, se ridica si pleca spre camera copilului. Cu voce timida intreba: - “Dormi fiule?” - “Nu tata….” - “Asculta fiule, aici ai cei zece dolari pe care i-ai cerut…” - “Multumesc taticule” spuse copilul si bagand manutele sub perna mai scoase zece dolari. - Atunci spuse: “Taticule, acum sunt fericit….am deja douazeci de dolari” - Bine, fiule, acum spune-mi pentru ce aveai nevoie de bani?” Copilul raspunse : “Taticule,ai putea sa-mi vinzi o ora din timpul tau? MORALA Vedem cum cu fiecare zi care trece, timpul devine una din cele mai importante resurse pe care le avem... atat de importanta incat preferam sa o investim in ore suplimentare la locul de munca in loc sa le oferim acelor persoane cu adevarat importante pentru noi |
||
supermiki Postat pe 20 Septembrie 2008 00:45 |
||
nici nu stii cata dreptate ai.. | ||
Postat pe 20 Septembrie 2008 00:51 |
||
- Se poate sa ai TU dreptate ... Dar chiar crezi ca NU stiu? ... | ||
supermiki Postat pe 20 Septembrie 2008 09:07 |
||
Era tarziu... ...Era tarziu. Amintirile il copleseau. Zilele petrecute cu ea ii reveneau mereu in minte, degeaba incerca sa-si indrepte gandurile in alta parte strangand cu putere din ochi. El stia mai bine ca oricare altul ca nici mintea si nici gandurile nu-i erau stapanite de ea, ci sufletul. Fusese singura femeie care reusise sa intre in acel loc unde pana atunci nu fusese decat intuneric si frig. Fusese singura care ii intelegea fiecare cuvant si fiecare gest. Niciodata nu era nevoie de alte explicatii. Ce insemnase ea pentru el?! Greu de spus. La inceput, cand a vazut-o prima oara a stiut ca o s-o iubeasca, dar un sentiment de frica i-a cuprins intreaga fiinta. El nu mai iubise pe nimeni. De ce acum pe ea? Era o necunoscuta, cum sa puna o necunoscuta stapanire pe sufletul lui? Frica aceasta, departe de a fi reala, l-a facut sa fuga de propriile lui sentimente, visul lui a incetat cuminte la fel cum a inceput. In egoismul lui si-a dorit s-o aiba macar pentru o seara. O seara si apoi viata lui ar fi decurs la fel de firesc ca pana in clipa cand ea a indraznit sa-i iasa in cale. S-a intamplat exact cum si-a dorit, parca a fost scenariul unui film: a vrut-o pe ea, cea mai frumoasa. Si a avut-o. A fost cea mai frumoasa noapte de dragoste din intreaga sa existenta. Mainile lui puternice alunecau pe trupul ei catifelat. Descoperind pasiunea care se ascundea in ea. Vroia s-o simta cat mai aproape, sa devina una si aceeasi fiinta. Buzele lui fierbinti alunecau pe sanii ei plini de dorinta. Iar ea, ea era prizoniera nebuniei lui. In acele momente el stia ca desi acum el era cel care-o poseda, in final cel posedat va fi el, poate pentru tot restul vietii. Si, desi isi dorea s-o iubeasca cu fiecare parte a corpului lui, frica aceea nebuna nu-i dadea pace. Ii era frica sa se lase iubit si se temea ca poate el nu ar fi capabil de sentimente atat de marete. Era mai simplu sa iubeasca mai multe femei, decat sa iubeasca una singura. Fugea astfel fara sa-si dea seama poate de singura sansa care i se oferea in viata: aceea de a iubi si de a fi iubit. Nu stia nefericitul ca o mare iubire nu intalnesti decat o data in viata. Sau poate nu-i pasa. Au mai fost seri in care a fost a lui, dar nimic nu l-a facut sa o vrea pentru totdeauna. De fapt sufletul lui isi dorea asta, doar ca nu avea curaj s-o spuna cu voce tare. S-a multumit astfel s-o piarda desi o iubea. Isi hranea sufletul cu cate o noua cucerire in fiecare seara. Asta pana cand a vazut-o pe ea la bratul altui barbat. Il durea si nu stia de ce. Era atat de simplu si la indemana raspunsul: pentru ca o iubea. Dar acum alt barbat ii poseda trupul si sufletul.... |
||
Postat pe 21 Septembrie 2008 14:45 |
||
Ai vazut vreodata cum se joaca delfinii? Nu ma refer la cei tinuti in captivitate, ci la delfinii liberi, din apele oceanelor. Traiesc langa ocean si, din cand in cand, am privilegiul de a vedea aceste creaturi splendide printre valuri. Ei nu isi vaneaza hrana, nici nu fug de un atacator si nici nu vor sa ajunga intr- un anumit loc. Pur si simplu se distreaza. Ei inoata printre valuri, se ascund sub ele si, crede- ma, fac surfing. Ai vazut vreodata vreo sticla in mare? Stii ce se intampla cu ea. Valurile o arunca incolo si incoace, o inghit si o scuipa, iar la suprafata fac ce vor cu ea. Intre acestea avem si noi de ales. Intre delfin si sticla. Delfinii folosesc valurile. Ei nu pot decide cat de mari vor fi acestea cand ii vor ajunge sau cand se vor sparge, ci iau fiecare val in parte si hotarasc: sub acesta ne vom scufunda, prin acesta vom inota, iar acesta e bun de surfing. Ei pot hotari! Sticla nu! Valurile o arunca asa cum vor ele. Se afla la discretia lor si pluteste pana ce e aruncata pe plaja, respinsa de ape ca un lucru lipsit de importanta. Ce esti tu oare in oceanul vietii, delfin sau sticla? Folosesti imprejurarile, sansele in avantajul tau? Sau esti o sticla aruncata la intamplare, dependenta de ziua de maine, care decide in locul tau? Speri si in acelasi timp te temi de ghinion? Nu poti decide cat de mari sunt valurile sau cand si unde se vor sparge; ceea ce te face sa fii un invingator sau un ratat este tocmai reactia la imprejurari." Fragment din "BUCURIA DE A INVINGE", scrisa de MICHAEL BEER |
||
gabi_a_lu_miki Postat pe 22 Septembrie 2008 19:59 |
||
Un simplu gest! Un bãieþel ce vindea reviste pentru ºcoala sa, a ajuns în faþa unei case pe care oamenii o vizitau foarte rar. E o casã veche, la un pas de a se dãrâma, iar proprietarul acesteia e un bãtrân care cu greu ieºea afarã. Iar când ieºea nu îºi saluta niciodatã vecinii, ba mai mult le arunca priviri crunte, duºmãnoase. Bãieþelul îºi luã inima în dinþi ºi bãtu la uºa bãtrânului. În timp ce aºtepta a început sã transpire ºi sã tremure de fricã. A fost avertizat de pãrinþii sãi sã ocoleascã acea casã. Dar trebuia sã îºi facã norma la vânzarea revistelor, aºa cã nu avea încotro. Pe când era pe punctul sã renunþe ºi sã plece mai departe, uºa s-a deschis încet. “Ce doreºti?” l-a întrebat bãtrânul. “Domnule, eu vând aceste reviste ºi mã întrebam dacã nu cumva doriþi ºi dumneavoastrã sã cumpãraþi una.” Bãtrânul se holba la copil fãrã sã scoatã un cuvânt pe gurã. Bãiatul, reuºind sã arunce o privire în casa bãtrânului, observã cã acesta are deasupra ºemineului o colecþie de figurine-cãþei foarte vechi. “Colecþionaþi cãþei?”, întrebã curios bãiatul. “Da, am multe colecþii. Ele sunt familia mea, sunt tot ceea ce am.” Auzind acestea bãiatului i se fãcu milã de bãtrân pentru cã pãrea un suflet atât de singur. “ªtiþi, domnule, eu am câteva reviste pentru colecþionari care ar fi perfecte pentru dumneavoastrã. Una dintre ele este chiar despre cãþei.” “Nu bãiete, nu am nevoie de nicio revistã. La revedere.”, zise bãtrânul în timp ce închidea uºa. Bãiatul s-a întristat pentru cã nu a reuºit sã-ºi vândã revista. Mai trist era însã la gândul cã acel bãtrân era atât de singur în casa lui mare. Mergând acasã îi venise însã o idee. Avea o micã figurinã cu un cãþel pe care o primise de mult de la mãtuºa lui. Cum acea figurinã nu însemna foarte mult pentru el de vreme ce avea un câine în carne ºi oase ºi o familie numeroasã, s-a decis sã i-o ducã bãtrânului. A fugit într-un suflet la casa acestuia ºi a bãtut la uºã. Bãtrânul a deschis ºi i-a spus tãios: “Bãiete, þi-am spus cã nu am nevoie de nicio revistã!” “Domnule, ºtiu asta. Eu doar v-am adus un cadou.” Zicând acestea, copilul i-a înmânat figurina iar faþa bãtrânului s-a luminat într-o clipitã. “Eu am un câine acasã, aºa cã acesta e al dumneavoastrã”, continuã bãiatul. Bãtrânul a încremenit de uimire. Nimeni, niciodatã nu i-a dãruit nimic ºi nici nu i-a arãtat atãta bunãtate. “Bãiete, tu ai o inimã mare. De ce ai fãcut acest gest?” Copilul îi zâmbi bãtrânului ºi îi rãspunse: “Pentru cã îþi plac câinii!” Din acea zi bãtrânul a început sã iasã mai des din casã ºi sã intre în vorbã cu vecinii sãi. El ºi bãiatul au devenit buni prieteni. În fiecare sãptãmânã copilul venea la el în vizitã împreunã cu cãþelul sãu. Sã nu uitãm niciodatã cã suntem aici pentru a-i face fericiþi pe cei din jurul nostru, pentru a le aduce luminã ºi speranþã! Un simplu gest poate schimba o viaþã. |
||
gabi_a_lu_miki Postat pe 23 Septembrie 2008 14:14 |
||
CINE MOARE? Moare cate putin cine se transforma in sclavul obisnuintei ... urmand in fiecare zi aceleasi traiectorii; cine nu-si schimba existenta ... cine nu risca sa construiasca ceva nou ... cine nu vorbeste cu oamenii pe care nu-i cunoaste. Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru. Moare cate putin cine evita pasiunea ... cine prefera negrul pe alb si punctele pe "i" in locul unui vartej de emotii ... acele emotii care invata ochii sa staluceasca, oftatul sa surada si care elibereaza sentimentele inimii. Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este nefericit in lucrul sau; cine nu risca certul pentru incert pentru a-si indeplini un vis; cine nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte sfaturile"responsabile". Moare cate putin cine nu calatoreste; cine nu citeste; cine nu asculta muzica; cine nu cauta harul din el insusi. Moare cate putin cine-si distruge dragostea; cine nu se lasa ajutat. Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si de mila si detestand ploaia care nu mai inceteaza. Moare cate putin cine abandoneaza un proiect inainte de a-l fi inceput; cine nu intreaba de frica sa nu se faca de ras si cine nu raspunde chiar daca cunoaste intrebarea. Evitam moartea cate putin, amintindu-ne intotdeauna ca: "a fi viu" cere un efort mult mai mare decat simplul fapt de a respira. Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o fericire splendida. Totul depinde de cum o traim ... Daca va fi sa te infierbanti, infierbanta-te la soare. Daca va fi sa inseli, inseala-ti stomacul. Daca va fi sa plangi, plange de bucurie. Daca va fi sa minti, minte in privinta varstei tale. Daca va fi sa furi, fura o sarutare. Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica. Daca va fi sa simti foame, simte foame de iubire. Daca va fi sa doresti sa fii fericit, doreste-ti in fiecare zi... |
||
supermiki Postat pe 24 Septembrie 2008 21:52 |
||
Foarte frumos!Si daca e asa(si asa este) ,inseamna ca eu am inceput reanvierea ! Numai eu stiu cat am trait fara sa traiesc!! |
||
carela Postat pe 25 Septembrie 2008 17:06 |
||
- Ma bucur pentru tine ca cel putin ai observat si ca ai decis sa faci ceva in privinta asta ... | ||
supermiki Postat pe 25 Septembrie 2008 19:37 |
||
Un barbat era satul de a mai merge la munca in fiecare zi iar sotia lui sa stea acasa. Voia sa vada cu ochii lui ce se petrece in timp ce el muncea din greu la birou, zicand astfel: Doamne eu merg la servici in fiecare zi si muncesc 8 ore pe zi, in timp ce sotia mea sta fara nici o grija acasa. Vreau ca si ea sa stie prin ce trec eu zilnic, asa ca, te rog, permite-mi sa facem schimb pt o zi. Amin! Dumnezeu, in minunata sa intelepciune, i-a indeplinit dorinta. Dimineata urmatore, destul de sigur pe sine, barbatul se trezi in pielea sotiei sale. S-a ridicat, a gatit micul dejun pt partenerul sau de viata, a trezit copiii, le-a pregatiti hainele, le-a servit micul dejun, le-a facut pachetele pt scoala, i-a dus la scoala, a venit repede acasa, a adunat toate hainele si a dus hainele la spalat, s-a dus la banca, s-a dus la cumparaturi si din nou acasa ca sa lase cumparaturile; apoi a plecat sa plateasca cheltuielile lunare. Revenita acasa a curatat cutia pisicii si a imbaiat cainele. Era deja ora 13. A facut paturile, si a adunat alte rufe, a aspirat in toata casa, a sters praful si a spalat bucataria. A fugit apoi la scoala dupa copii cu care, pe drum, a intrat in discutii contradictorii. Acasa a pregatit din nou laptele si biscuitii pt copii si s-a ocupat de ei pt ca sa isi faca temele. Apoi si-a instalat masa de calcat si a inceput sa calce uitandu-se cu coada ochiului la TV. La ora 16:30 a inceput sa curete cartofii si sa spele legumele pt salata, a gatit carnea de porc si a pregatit mancarea de cina. Dupa cina, din nou, a spalat toata bucataria, vasele, a adunat din nou toata hainele, a facut baie copiilor si i-a pregatit pt culcare. La ora 9 era deja extenuate datorita trebulilor din timpul zilei, dar pt ea ziua nu s-a terminat inca… era asteptata in pat de sotul sau pentru a face dragoste, lucru pe care le-a facut cu brio, fara ca sa aiba plangeri din partea partenerului. A doua zi barbatul s-a trezit si imediat a venit in genunchi inaintea lui Dumnezeu si I-a zis: Doamne, nu stiu la ce m-am gandit cand am cerut sa fiu in pielea sotiei mele…am gresit asa de mult sa o invidiez pe sotia mea crezand ca sta degeaba acasa toata ziua… Te rog, te rog mult, dar te rog, fa schimbarea la loc cum eram! Amin! Dumnezeu in infinita Sa intelepciune i-a replicat: Fiule, cred ca ai invatat o lectie buna si bucuros as face schimbarea inapoi…dar vezi tu…va trebui sa astepti 9 luni…noaptea trecuta tocmai ai ramasgravida si va trebui sa si nasti….!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! |
||
catalinaOlo Postat pe 26 Septembrie 2008 13:35 |
||
- Da Catalina! ... excelenta povestioara ... iti multumim pentru ea ... | ||
supermiki Postat pe 26 Septembrie 2008 13:44 |
||
Catalina e super povestioara ta,ar trebui s-o citeasca toti barbatii care muncesc foarte mult,felicitari inca o data! | ||
gabi_a_lu_miki Postat pe 26 Septembrie 2008 20:02 |
||
UN VIERME MIC E noapte… La masa, plecat peste hartie, Cu abecedaru-n fata, sta un copil si scrie… Dar, langa el, vicleana, in luciul filei roze, Zambeste o soparla din cartea lui cu poze! Acum, gandind, copilu-si pune creionul intre dinti: - Soparlele-s frumoase si repezi si cuminti! Usor el da o foaie si alta si-nca una, Apare papagalul, paunul si pauna… Si un cocos cum scurma, hranind o gainusa, Si un… dar stai, afara, cine-a scancit la usa? Baiatul sta si-asculta; e un glas sau e o parere…? Se duce-n prag si striga: - E cineva?... Tacere… Ba nu e, un glas subtire: - Auzi? Mi-e frig, inghet, copile deschide, sunt un sarman drumet! - Dar cine esti? Mi-e frica! Sunt mic; sa-ntreb pe tata… - Nu, nu-ntreba, deschide, ca ploua cu galeata… Si apoi, stiu basme multe si ghicitori… un sac… - Dar cine esti? - Un vierme. - O, dar viermii nu prea-mi plac! - Dar eu sunt mic, o scama; si abia ma vezi cand eu ma fac covrig, - Hai, trage zavorul ca mi-e frig! Si i-a deschis baiatul. - Noroc si seara buna! - Noroc! Dar unde-i ploaia? - A stat… Nu vezi ca-i luna! Si viermele, in hohot, icni in ras pe prag; - Dar stai, nu-nchide usa, caci dupa mine trag Un vechi si bun prieten, un soricel, din pod. - Sunt eu! Dar unde-i cartea? Ia da-mi-o sa ti-o rod… Si apoi sa dam fuga pe mese si prin grinde, sa facem mii de pozne… Dar stai, ma rog, nu-nchide, ca trag si eu cu coada o bufnita flamanda. - O bufnita? Mi-e frica! - O, dar bufnita e blanda. - Sunt bufnita, priveste-n ochii mei rotunzi! De-acum sa umbli noaptea, iar ziua sa te-ascunzi! Sa te feresti de tata si de mama; si de acum nu-ti fie frica… Deschide bine usa, ca vine-o vulpe mica… - Eu… ma cunosti din basme si cred ca ma iubesti… - Eu stiu, insa, ca vulpea… strica! - Ce…! Glume, povesti. Dac-ai s-asculti de mine am sa te-nvat sa furi… - Sa fur?! Dar e pacat! - N-ai teama! Nu scrie in Scripturi, ca apele furate - Mai dulci sunt, mai curate… Si-acum, deschide bine usa-n laturi, ca vine, Vine iute o zana fara seaman… Zambind sa-i iesi in cale, slavite-i caracatiti! - Nu, n-o primesc, afara… dar, prea tarziu, Caci vulpea cea sireata si sarpele mladiu Dau usa la perete… si sute de ventuze Se prind in rotocoale, pe umeri, peste buze… - Vai, ce rece-mbratisare! Cum mi se frange trupul!... - Asaaa… sunt deznadejdea! Acum apare lupul!... El pe chenarul usii cu ochii de foc se-arata, E lupul ce ranjeste! - Vinooo…! Tata! Ca trasnetul loveste o flacara pe lup Si umedele brate de pe copil se rup. - Tu dormi?! Imi zice tata… si lectia n-ai scris! - O, ce bine-i langa tata! Ce bine c-a fost vis! “Minciuna nu-i o crima!”, iti spune lumea-ndata, “E un vierme mic ce trece si floare-ai tot curata! Dar floarea nu mai e curata! Un vierme nu-i ca roua! Intaia ta minciuna aduce pe a doua; Intai e o veriga, apoi un lant – robia – Si-apoi atrage lenea; si lenea lacomia… Apare bautura, desfraul, furtisagul… Apoi, cand deznadejdea paseste-n graba pragul, Te-nvata sa-ti curmi viata si sa sfarsesti cu crima. Cine a tras zavorul? Doar o minciuna… prima. |
||
Postat pe 26 Septembrie 2008 23:53 |
||
- foarte frumos Oanna ... multumim! ... | ||
supermiki Postat pe 27 Septembrie 2008 00:11 |
||
Postat pe 27 Septembrie 2008 00:12 |
||
barbatul taur si femeia scorpion ce parere aveti? | ||
dona_madona Postat pe 27 Septembrie 2008 01:47 |
||
ai gresit topicul | ||
bestiuitza Postat pe 27 Septembrie 2008 01:52 |
||
pot cumpara o casa dar,nu poti cumpara un camin pot cumpara un ceas dar,nu timpul pot cumpara o carte dar,nu cunoasterea pot cumpara o pozitie dar,nu respectul pot plati medicul dar,nu sanatatea pot cumpara sufletul dar,nu viata pot cumpara sex dar,nu dragostea inca nu leam citit pe toate,dar doamne ce mult imi plac :sml- citesc ce ai scris tu pt mine,tucuti eu ochii aia fr ai tai,mult mai ajutat tu pe mine appy0144: miki si cind am probleme,fac aerobic mintal |
||
mari58 Postat pe 27 Septembrie 2008 03:44 |
||
- suuuper! ... ai vazut ca te ajuta? .. | ||
supermiki Postat pe 27 Septembrie 2008 08:26 |
||
scrisoarea unui tata !!! "Dragul meu, In ziua in care o sa ti se para ca am ajuns batran si eu poate nici nu o sa-mi dau seama, te rog sa ai rabdare cu mine si sa incerci sa ma intelegi. Daca am sa vars in timp ce mananc supa si daca nu o sa ma mai pot imbraca singur, ai rabdare cu mine si gandeste-te la cat timp mi-am petrecut eu cu tine pentru a te invata sa mananci si sa te imbraci singur. Daca atunci cand vorbesc cu tine iti voi repeta mereu aceleasi lucruri te rog nu ma intrerupe...cand tu ai fost mic a trebuit sa-ti spun aceeasi poveste de o mie de ori pana adormeai seara in pat. Daca o sa ma trimiti sa ma spal si eu nu vreau, nu te supara pe mine si nu ma repezi. Aminteste-ti cum fugeam dupa tine si cate motive am inventat pentru a te convinge sa faci baie. Cand o sa vezi ca nu ma pricep la tehnologia moderna...da-mi timp sa invat si sa ma obisnuiesc si nu te uita la mine cu dispret. Aminteste-ti ca eu te-am invatat atatea lucruri cu care te-ai confruntat in viata. Cand voi ajunge sa-mi pierd memoria sau sa uit ce-am vrut sa spun da-mi timp sa-mi reamintesc si daca nu-mi voi putea aminti nu te supara pe mine. Cel mai important lucru pentru mine nu este conversatia ci sa petrec timp cu tine si sa ma asculti. Daca vreodata o sa refuz mancarea, nu ma forta sa mananc. Stiu eu bine cand mi-e foame si cand nu. Cand picioarele mele slabe si obosite nu o sa ma mai ajute sa merg tine-ma de mana asa cum si eu te-am tinut de mana cand tu ai invatat sa umbli. Si intr-o buna zi cand iti voi spune ca nu mai vreau sa traiesc, ca vreau sa plec la Domnul, nu te supara pe mine...va veni o zi in care ma vei intelege. Incearca sa intelegi ca batranetea nu este traita ci supravietuita. Intr-o zi vei descoperi ca, in ciuda greselilor mele, intotdeauna am vrut ce e mai bine pentru tine si am facut totul pentru tine sa-ti mearga mai bine decat mi-a mers mie. Cand ma vezi in preajma ta, sa nu fii trist, manios...te rog doar sa stai langa mine, sa ma intelegi si sa ma ajuti asa cum si eu am facut cand tu erai copil. Ajuta-ma sa umblu...ajuta-ma sa-mi inchei umblarea pe acest pamant cu dragoste si rabdare. Te voi rasplati doar cu un zambet si cu dragostea imensa ce am avut-o intotdeauna pentru tine. Te iubesc fiul meu Cu dragoste, al tau tata |
||
pysykat2006 Postat pe 27 Septembrie 2008 11:59 |
||
- excelenta povestioara! ... bine ai venit pe acest tpic! ... si iti multumim! ... | ||
supermiki Postat pe 27 Septembrie 2008 13:23 |
||
miki ma ajuta da,sunt alta tucuti eu mintea ta,si ochii aia frumosi | ||
mari58 Postat pe 28 Septembrie 2008 01:14 |
Subiect | Mesaje | Ultimul Mesaj |
---|---|---|
a avut cineva probleme cu tenul ( roseata, dermatita, usoara acnee) de la fumat, iar apoi cand s a lasat au trecut? | 8 | De la: lea_zuk 14 Aprilie 2009 09:25 |
Sunt inalta...cu ce-ar trebui sa ma imbrac ? | 34 | De la: lookinforu 11 Decembrie 2012 17:02 |
O surpriza pentru iubetul meu... | 5 | De la: veve1 21 Noiembrie 2009 12:43 |
|
||
fostul sot | 9 | De la: Maidaneza 4 Decembrie 2009 16:19 |
Lungimea pantalonului | 1 | De la: kudika323007 20 Octombrie 2010 08:59 |
Site-ul Kudika.ro este creat si administrat de SC Internet Corp SRL.
Pentru propuneri de colaborare privind promovarea pe site-ul kudika.ro,
va rugam sa contactati departamentul de vanzari la sales@internetcorp.ro
Sediul social: Bucuresti, Str. Putul lui Zamfir nr. 28, Sector 1
Solicitarile cu privire la protectia datelor cu caracter personal pot fi trimise la email gdpr@internetcorp.ro
Termenul legal in care poti primi un raspuns din partea noastra este de 30 zile calendaristice.