Setari Cookie-uri
  1. Forum
  2. Moda
  3. Intrebari
  4. povestioare ...

povestioare ...

confuza..

inregistrati-va si castigati 500 euro
"Te-am facut pe tine!"


Un om de bine mergea prin oras si dadu de o fetita în zdrente care cerea de pomana. Îsi îndrepta gândul spre Dumnezeu: "Doamne, cum poti permite una ca asta? Te rog, fa ceva."
Pe seara, la telejurnal vazu diverse secvente cu morti si copii muribunzi si cu trupurile chinuite.
Se ruga iarasi: "Doamne, câta mizerie. Fa ceva!"
În timpul noptii, Dumnezeu îi spuse direct: "Am facut deja ceva: te-am facut pe tine!"
Aleys
Postat pe 14 Septembrie 2008 17:32
Ultimul retus


Când au fost alungati din Rai, Adam si Eva au plecat plini de ciuda si suparare. Aveau fetele întunecate, gurile schimonosite de durere, iar inimile le erau pline de amaraciune.
Pe rând, se acuzasera, se insultasera, se amenintasera.
"Nenorocitule, nu esti decât neputincios ... ", striga Eva.
"E doar vina ta!", vocifera Adam pâna ragusi. Mergeau cu pumnii înclestati, cu ochii scânteind de mânie si împovarati foarte.
Toate acestea îl întristau nespus pe Dumnezeu.
Se hotarî deci sa adauge ceva Creatiei.
Ceva ce nu fusese prevazut în planul initial. Trecu usor pe lânga barbat si femeie si le atinse inima si ochii.
Facu lacrimile.
Adam si Eva începura sa plânga. Povara si mânia ce-o aveau în suflet se topi. O noua duiosie îi învalui si se îmbratisara.

Poti plânge, daca vrei.
Aleys
Postat pe 14 Septembrie 2008 17:33
Zidul









Într-un deºert aspru ºi stâncos trãiau doi pustnici. Gãsiserã douã grote situate foarte aproape una de cealaltã.

Dupã ani ºi ani de rugãciune ºi sãlbatice renunþãri, unul dintre cei doi pustnici era convins cã ajunsese la desãvârºire.

Celãlalt era ºi el pios, dar totodatã bun ºi înþelegãtor. El se oprea întotdeauna sã vorbeascã cu puþinii pelerini ce veneau încolo, adãpostindu-i ºi hrãnindu-i pe aceia care se rãtãceau pe acolo sau pe cei care doreau sã se ascundã. "Acesta este timp pierdut pentru meditaþie ºi rugãciune" gândea cel dintâi pustnic, cãruia nu-i plãceau desele - chiar dacã nu îndelungate - absenþe ale celui de-al doilea.

Pentru a-l face sã înþeleagã în mod concret cât este de departe încã de sfinþenie, se hotãrî sã punã câte o piatrã la gura propriei sale grote ori de câte ori celãlalt avea sã comitã vreo greºealã.

Dupã câteva luni, în faþa grotei sale se înãlþa un zid de pietre, cenuºiu ºi sufocant. ªi el era închis înãuntru.



Uneori construim ziduri de jur împrejurul inimilor noastre, folosind pentru aceasta pietricelele de zi cu zi ale resentimentelor, ranchiunelor, tãcerilor, problemelor nerezolvate, supãrãrilor.

Datoria noastrã cea mai de seamã este aceea de a împiedica formarea unor astfel de ziduri în jurul inimilor noastre.

ªi mai cu seamã aceea de a încerca sã nu devenim "o piatrã în plus în zidurile altora ".
Aleys
Postat pe 14 Septembrie 2008 17:34
sunt la pagina 14 si abia, abia am reusit sa ma opresc un pic sa scriu acest mesaj.sunte-ti extraordinari.va pup dulce si sper ca paginile sa nu se mai termine...
di_cristina
Postat pe 15 Septembrie 2008 02:25
mic negru si urat nici nu ma obosesc sa citesc ce aberezi tu acolo.pacat..
di_cristina
Postat pe 15 Septembrie 2008 03:19
Rugaciune,Multumire,Lauda

Nu va ingrijorati de nimic;ci in orice lucru aduceti cererile voastre la cunostinta lui Dumnezeu,prin rugaciuni si cereri cu multumiri.
Si pacea lui Dumnezeu ,care intrece orice pricepere ,va va pazi inimile si gindurile in Hristos Isus.
(Fil:4.6-7)

Nu ingrijorari,ci rugaciuni.Nici o teama,ci o partasie plina de bucurie cu Dumnezeu.Aduceti nevoile si dorintele voastre inaintea Dumnezeului vietii voastre.Pazitorul sufletului
vostru.

Aduceti-le Lui cu o indoita masura de rugaciuni si multe laude,fara nici o indoiala,ci cu recunostinta in rugaciunea voastra.Sa fim siguri ca rugaciunile noastre sint implinite de Domnul si sa-L slavim pentru aceasta.El ne da acest har;
sa-I aducem laudele noastre.

Nu ingaduiti ca vreo nevoie sa nu fie adusa inaintea Lui si sa va roada inima;aduceti-le toate la cunostinta Lui.Alergati ,nu la oameni ,ci numai la Dumnezeu,Tatal Domnului Isus,care va iubeste in El.

In felul acesta vei gasi pacea lui Dumnezeu.Nu vei fi in stare sa intelegi pacea care te va cuprinde ca intr-o imbratisare infinita.
Inima si mintea,prin Isus Hristos,ti se vor cufunda intr-un ocean de odihna.

De-ar veni moartea ,saracia,suferinta sau prigoana vei fi in Domnul Isus la adapostul orcarui vint sau nor amenitator.

Asculta numai de aceasta invitatie duioasaa lui Dumnezeu.Da ,Doamne ,cred,Te rog ,ajuta-ma in necredunta mea!
10nails
Postat pe 15 Septembrie 2008 11:03
11 septembrie...

Dupa evenimentele de la 11 septembrie, o firma a invitat membrii ramasi ai altor firme care fusesera afectate de atentate sa imparta spatiul de birouri ramas disponibil. La una din intalnirile de dimineata, seful serviciului de securitate a spus povestile acelor oameni ramasi in viata… si motivele lor au fost toate lucruri "MICI":
Asa cum probabil ati mai auzit, directorul firmei a supravietuit in ziua aceea fiindca fiul lui incepuse gradinita. Un altul a ramas in viata fiindca iesise sa cumpere gogosi.
O femeie a intarziat la serviciu fiindca nu sunase ceasul desteptator. Un altul a pierdut autobuzul.
Un altul si-a murdarit hainele cu mancare la micul dejun si a trebuit sa se schimbe.
Altuia nu i-a pornit masina.
Unul s-a intors sa raspunda la telefon.
Copilul altuia nu a fost gata la timp pentru a fi dus la scoala.
Altul nu a gasit un taxi.
Exemplul care i-a uimit pe toti a fost al unui om care se incaltase cu o pereche de pantofi noi in dimineata aceea. Pe drum spre serviciu l-au ros pantofii si s-a oprit la farmacie sa cumpere leucoplast. De aceea este in viata astazi.

Acum, cand ma intepenesc in trafic, pierd un lift, ma intorc din drum sa raspund la telefon… adica toate acele lucruri marunte care ma enerveaza, ma gandesc ca probabil acela este locul in care Dumnezeu vrea ca eu sa ma aflu in acel moment… Data viitoare cand dimineata ta pare ca incepe prost, cand copiii se imbraca prea incet, nu gasesti cheile masinii, prinzi toate semafoarele pe rosu, nu te simti suparat sau frustrat. Dumnezeu este la datorie, datoria de a veghea asupra ta.
10nails
Postat pe 15 Septembrie 2008 11:06
Amanarea nu e rationala

Oricine stã ºi cugetã îºi dã seama cã amânarea mântuirii nu e ceva raþional. Nici un om sãnãtos la cap, cãzut în valuri, cãruia i se aruncã frânghia de salvare, nu zice: ..Mâine", cãci acum el are nevoie urgentã de salvare.
Nici un condamnat la moarte, cãruia i se acordã graþie¬rea, nu zice: „Mâine", ci o primeºte îndatã.
Nici un om, care se aflã într-o casã cuprinsã de flãcãri, când vin pompierii sã-1 salveze, nu zice: „Eu vreau sã mai dorm o noapte aici". Nici chiar cel slab de minte nu face o aºa nebunie.
De ce pãcãtosul, care e într-o stare mult mai gravã, cãci e pentru veci, mereu zice: „Nu azi, ci mâine"?
10nails
Postat pe 15 Septembrie 2008 11:08
M-a mantuit aseara

Într-un district minier din Anglia, un tânãr, în drum spre minã pentru schimbul de noapte, a trecut pe lângã o casã de rugãciune unde era adunat mult popor. Fiindcã avea timp destul, a intrat ºi el sã asculte Evanghelia, în acea searã, Cuvântul Domnului a lucrat la inima lui. El s-a con¬vins de pãcatele sale ºi a cerut ca Domnul sã-1 ierte, sã-1 mântuiascã. Apoi, ºi-a luat felinarul ºi a plecat la minã. în timpul nopþii, în subteran, s-a produs o prãbuºire. Unii au fost omorâþi, iar alþii grav rãniþi. Tânãrul, care se oprise pe la bisericã, a fost scos viu, dar în stare foarte gravã. Cei ce I-au dus cu targa la prim ajutor au vãzut cã el tot miºcã din buze. S-au oprit ºi au plecat urechea sã audã ce zice. El repeta mereu: „Slavã Domnului cã m-a mântuit asearã! Slavã Domnului cã m-a mântuit asearã!"
Dacã ai fi fost tu în locul lui, care îþi era starea?
10nails
Postat pe 15 Septembrie 2008 11:10

O istorioara traita:
Prietenul meu deschise sertarul dulapului sotiei sale
si scoase un mic pachet invelit in matase.
Acesta, spuse el, nu este un simplu pachet,
este o piesa de lenjerie.
Desfacu pachetul si privi atent matasea si dantela.
L-am cumparat prima data cand am fost impreuna
la New York, acum vreo 8 sau 9 ani,
dar nu l-a folosit niciodata.
Vroia sa-l pastreze pentru o ocazie speciala.
Ei bine, cred ca acum e momentul potrivit
Se apropie de pat si puse acest pachet alaturi de
alte lucruri aduse de cei de la pompe funebre.
Sotia lui tocmai murise.
Intorcandu-se spre mine imi spuse:

Sa nu pastrezi nimic pentru o ocazie speciala.
Fiecare zi pe care o traiesti este o ocazie speciala.
Ma gandesc intotdeauna la cuvintele lui,
mi-au schimbat viata
Astazi citesc mai mult ca inainte si fac mai putine
treburi in casa. Ma asez pe terasa si admir peisajul
fara sa ma sinchisesc de buruienile din gradina.
Imi petrec mai mult timp cu familia si prietenii
si mai putin cu lucrul.
Am inteles ca viata este un ansamblu
de experiente valoroase.
De acum nu mai pastrez nimic.
Daca am chef, folosesc paharele de cristal in fiecare zi
sau imi pun haina noua ca sa ma duc la supermarket.
Nu mai pastrez cel mai bun parfum pentru sarbatori.
Expresiile de tipul: “intr-o zi”, sau “ intr-una din zilele
astea” le-am scos din vocabularul meu.
Nu sunt sigur ce ar fi facut sotia prietenului meu
daca ar fi stiut ca nu va mai fi a doua zi
(o zi la care ne gandim cu nepasare).

Cred ca si-ar fi sunat familia si cei mai buni prieteni.

Poate si-ar fi sunat cativa fosti prieteni pentru a se
impaca sau pt. a se scuza pentru o cearta mai veche.

Imi place sa cred ca ar fi mers probabil sa manace
mancare chinezeasca (bucataria ei preferata).

Toate aceste lucruri marunte nefacute
m-ar enerva mult daca as sti ca orele-mi sunt numarate.

As fi nervos ca nu mi-am mai vazut prietenii
cu care urma sa ma intalnesc “intr-una din zilele astea”.

Nervos ca nu am scris scrisorile pe care intentionam
sa le scriu “intr-una din zilele astea”.

Nervos ca nu le-am spus celor apropiati ca ii iubesc

Acum, nu mai aman nimic si nu mai pastrez nimic
care poate sa-mi aduca fericire si zambet in viata.
Imi spun ca fiecare zi e speciala.
Fiecare zi, fiecare ora, fiecare minut este special.
Daca primesti acest mesaj este pentru ca
cineva iti vrea binele si pentru ca la randul tau
si tu ai oameni care-ti sunt dragi.
Daca esti prea ocupat ca sa-l trimiti si altora
si iti spui : “il voi trimite ‘zilele astea’”, va fi cam tarziu
pentru ca s-ar putea sa nu o faci niciodata.
arlechino
Postat pe 15 Septembrie 2008 13:36
- Excelente postarile voastre ... cateodata ar trebui sa ne mai oprim din alergarea asta ... cu sau fara rost ... si sa meditam ... nu credeti? ...
supermiki
Postat pe 15 Septembrie 2008 14:18
cata dreptate ai
MIKI_21_IEEE
Postat pe 15 Septembrie 2008 16:43
Sonata lunii

Care dintre noi n-a avut vreodata un moment de mare durere?
Cine n-a simtit in vreun moment al vietii dorinta de a renunta?
Cine inca nu s-a simtit singur, extrem de singur si a avut senzatia de a fi pierdut sensul sperantei?

Nici oamenii faimosi, bogati, importanti nu sunt scutiti de a avea momentele lor de singuratate si de adanca amaraciune. La fel i s-a intamplat unuia din recunoscutii compozitori ai tuturor timpurilor, Ludwig Van Beethoven, nascut in anul 1770, in Bonn, Germania, care a murit in anul 1827, in Viena, Austria.

Beethoven traia una din aceste zile triste, fara stralucire si fara lumina. Era foarte abatut din cauza mortii unui principe al Germaniei care fusese ca un tata pentru el.

Tanarul compozitor suferea de o mare lipsa de afectivitate. Tatal sau era alcoolic inrait si il batea. A murit pe strada din cauza betiei. Mama sa a murit foarte tanara. Fratele sau de sange nu l-a ajutat niciodata cu nimic si la toate astea se adauga agravarea bolii sale. Simptomele de surzenie incepeau sa-l tulbure, gata sa-l lase nervos si iritat.

Beethoven putea sa auda doar folosind un fel de trombon ( palnie ) acustic in ureche. Lua cu sine totdeauna o hartie si un caiet pentru ca oamenii sa-si scrie ideile si asa sa poata comunica, insa nu toti aveau rabdare pentru asta, nici ca sa-le citeasca de pe buze.

Dar cum nici un fiu al lui Dumnezeu nu este uitat, sosi ajutorul spiritual, prin intermediul unei fete oarbe, care locuia in aceeasi modesta pensiune, unde se mutase Beethoven, si care ii spuse aproape strigand „Eu as da totul ca sa pot vedea o noapte cu clar de luna”.

Auzind-o, Beethoven se emotiona pana la lacrimi. La urma urmei, el putea vedea! El isi putea pune maiestria in compozitiile sale.

Pofta de viata ii reveni si atunci compuse una din piesele cele mai frumoase ale umanitatii: „Sonata Clar de luna”.

În tema sa, melodia imita pasii lenti ai unor persoane, probabil ai sai sau ai altora, care duceau sicriul mortuar al principelui, protectorul sau.

Privind la cerul argintat de clarul de luna si amintindu-si de tanara oarba, ca si cand s-ar intreba de cauza mortii unui mecena atat de iubit, el se lasa cufundat intr-un moment de adanca meditatie transcendentala.

Unii specialisti in muzica spun ca cele trei note, care se repeta insistent in tema primei parti a Sonatei, sunt cele trei silabe ale cuvantului „why?” (de ce?) sau ale altui cuvant sinonim, in germana.

Dupa ani de la depasirea suferintei, va veni incomparabila “Oda a bucuriei”, ultima parte din Simfonia a IX-a, care incununeaza misiunea acestui compozitor, deja cu totul surd.

“Oda bucuriei” exprima recunostinta sa adusa vietii, pentru faptul de a nu se fi sinucis.

Totul datorita acelei fete oarbe, care i-a inspirat dorinta de a transpune in note muzicale o noapte cu luna.

Cu sensibilitatea sa, Beethoven a descris, prin melodie, frumusetea unei nopti scaldate de clarul de luna [razele lunii], pentru cineva care nu putea vedea cu propriii sai ochi.
gabi_a_lu_miki
Postat pe 15 Septembrie 2008 18:34
cate poti invata din povestioara ta
si de cate ori inblaturam persoanele de langa noi,care au facut ceva important pt noi doar din egoism
e pacat k am ajuns noi oamenii sa fim asa de egoisti si sa nu ne bucuram de ceea ce avem
MIKI_21_IEEE
Postat pe 16 Septembrie 2008 11:18
cata dreptate.....
MIKI_21_IEEE
Postat pe 16 Septembrie 2008 11:26
va felicit pentru acest topic care este plin de invataminte!

Postat pe 16 Septembrie 2008 11:59
A fost odata ca niciodata un deal, si pe dealul acesta cresteau trei copaci inalti. Cum e vorba de o poveste, copacii aveau si ei visurile lor, pe care si le povesteau unul altuia. Primul a spus:
-Eu vreau sa fiu transformat in corabie, sa duc pe mare printii si printesele lumii.
-Eu, a zis al doilea copac, as vrea sa fiu transformat intr-un sipet care sa tina comorile cele mai mari ale lumii.
-Eu, zise ultimul copac, vreau sa ajung cel mai mare si mai falnic copac de pe dealul asta si sa se uite cu respect spre mine toti oamenii.

Intr-o zi au venit acolo taietorii de lemne. Primul copac jubila cand a fost taiat, caci se vedea cea mai mare corabie construita vreodata. Al doilea la fel, caci se vedea o lada plina de aur curat.Al treilea era ingrozit, dar a fost si el taiat.
Primul copac a fost dus intr-un sat de pescari si transformat in cateva barci de pescuit. Al doilea, in loc de lada cu comori, a fost facut iesle pentru animale. Al treilea a fost taiat in doua bucati si lasat intr-un grajd, vreme de multi ani.

Visurile copacilor pareau sa fi fost sfaramate. Corabiile, comorile si semetia pareau acum atat de departe. Dar…
Peste ani, o femeie insarcinata nu a avut unde sa nasca si a nascut in ieslea facuta din trunchiul celui de-al doilea copac. Mai tarziu, fiul ei a iesit pe mare intr-o zi cu barcile facute din primul copac si s-a facut furtuna mare. El a spus furtunii sa stea si furtuna L-a ascultat.
Dupa o vreme, omul acela a carat in spate lemnele facute din cel de-al treilea copac si a fost rastignit pe o cruce facuta din lemnul acestuia.

O iesle poate sa tina cea mai mare comoara, o barca de pescuit poate sa il transporte pe cel mai mare rege, iar doua lemne pot fi copacul cel mai inalt vazut vreodata.

Aveti vise ce par a fi sfaramate? Vi se pare ca sunteti intr-o situatie fara iesire? Poate va mai ganditi…
Malak
Postat pe 16 Septembrie 2008 12:07
sinteti extraordinari....cind sint deprimata vin aici si citesc .....imi incarc bateriile,daca pot sa spun asa,ma ridic si merg mai departe....
cocolino6
Postat pe 16 Septembrie 2008 12:28
Urmele Creatorului in atom

Atomul mãrturiseºte cã existã un Creator. Dr. John H. Martin, fizician, cercetãtor ºtiinþific în domeniul atomului, a zis: "De exemplu, luaþi noile forþe, care s-au descoperit prin recentele explorãri ale nucleelor atomice. Ele reprezintã dupã cum se pare o nouã ordine a legii fizice, dar o lege care este ordonatã. De exemplu, ele nu pot fi explicate, prin legile noastre tradiþionale ale gravitaþiei, magnetismului ºi atracþiei electrostatice. Cu cît pãtrundem mai adînc în misterele atomului, cu atît mai imponderabile devin aceste forþe. Dar cunoºtinþa pe care noi am descope-rit-o, a dovedit cã ele acþioneazã, într-un mod ordonat. ªi tocmai aceastã consecvenþã, în a ordona aceste forþe, mã sileºte pe mine sã cred într-un Divin Plãnuitor. în universul nostru fizic putem observa rezultatele Celui ce le-a rînduit ºi le-a plãnuit. Noi îi gãsim urmele".
10nails
Postat pe 16 Septembrie 2008 12:36
toata lumea ar trebui sa citeasca morala asta
dar am ajuns la concluzi a k nu mai poti avea incredere in nimeni
cand tie bine e toata lumea alaturi de tine dar cand dai de greu nu mai este nimeni alturi de tine
nu ne dam seama cat rau facem persoaneleo dragi cu o vorba ...
si nici nu mai putem da timpul inapoi sa recuperam timpul pierdut
MIKI_21_IEEE
Postat pe 16 Septembrie 2008 14:38
cata dreptate ai
fiecare vedem viata sau lumea asa cum vrem noi
tu si sotul tau aveti niste povestioare super interesante
si un suflet frumos
dk ar fi lumea plina de astfel de oameni ce diferit ar fi totul
MIKI_21_IEEE
Postat pe 16 Septembrie 2008 14:48
ideala ideea cu povestioarele
de azi dimineata stau si citesc cu toate k sunt la servici imi facui timp si pt ele
MIKI_21_IEEE
Postat pe 16 Septembrie 2008 14:53
Acolo unde se îngemaneaza cerul cu pamântul


Doi calugari citisera într-o veche carte din biblioteca manastirii ca undeva, la capatul pamântului, exista un loc unde cerul se îngemaneaza cu pamântul. Se hotarâra sa plece în cautarea acelui loc si îsi fagaduira sa nu se întoarca înapoi pâna ce nu aveau sa-l gaseasca. Strabatura lumea întreaga, înfruntara nenumarate primejdii si, mai ales, acceptara toate grelele sacrificii pe care le implica un pelerinaj în cele patru colturi ale lumii. Nu fura scutiti nici de diversele ispite care pot împiedeca pe oricine sa-si atinga tinta. Dar izbutira sa depaseasca toate încercarile.
Stiau ei ca în acel loc aveau sa gaseasca o poarta la care era de ajuns sa bata si aveau sa se pomeneasca fata în fata cu Dumnezeu. Gasira acea poarta.
Fara a mai pregeta, cu inima cât un purice, batura.
Încetisor, poarta se deschise. Tremurând din tot trupul, cei doi calugari ai nostri intrara si... se pomenira în chiliuta lor din manastire.

Într-o buna zi, pe când avea niste oaspeti învatati, Rabinul Mendel di Kozk îi uimi întrebându-i pe neasteptate:
- Unde salasluieste Dumnezeu?
Aceia îl luara în râs:
- Dar ce te-a apucat? Oare nu e si lumea întreaga plina de marirea sa?
Rabinul nostru dadu el însusi raspunsul asteptat.
- Dumnezeu locuieste acolo unde îl lasa omul sa salasluiasca.
Iata esentialul: sa-l lasam pe Dumnezeu sa salasluiasca în noi. Dar nu-l putem lasa sa locuiasca în noi daca noi însine nu suntem prezenti, prezenti cu adevarat, daca noi însine nu traim, daca nu traim cu adevarat.

"Iata, Eu stau la usa si bat" spune Dumnezeu în Scriptura.
Oare noi îi vom deschide astazi usa noastra?

(Bruno Ferrero)
Aleys
Postat pe 16 Septembrie 2008 16:25
Asigurarea


Era odata un om de treaba care se numea Romoletto si care locuia într-o casuta pe malul Tibrului. Într-o dimineata de primavara, Romoletto îsi dadu seama ca apa acestuia ajunsese pâna la usa casei lui. Plouase mult, iar apele Tibrului crescusera bine, fiind galbene si amenintatoare.
Îl îngrijora putin ceea ce se spunea la radio. "Toti cei care locuiesc în apropierea Tibrului trebuie sa îsi paraseasca locuintele: se asteapta o revarsare a apelor", se repeta într-una la jurnal. Romoletto era foarte pios si avea multa încredere în Dumnezeu. Asa încât îngenunche si începu sa se roage.
- Doamne, salveaza-ma!
În acea clipa, auzi un glas din înalt:
- Nu te teme, Romoletto, îti port eu de grija!
Era glasul Domnului.
Romoletto, plin de bucurie, se ridica si începu sa trebaluiasca asa cum facea zi de zi, ca si cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Pe la ora zece, apa îi ajunsese la mijloc si Romoletto se refugie la etaj. Trecu pe acolo un echipaj al pompierilor.
Unul dintre acestia îl zari si striga:
- Grabiti-va, haideti cu noi! Este periculos sa ramâneti aici!
- Nu, eu am asigurare de sus! raspunse Romoletto, aratând spre cer.
Pe la cinci, apa ajunsese deasupra patului lui Romoletto si acesta se retrase la mansarda. Trecu pe acolo o barca a celor de la Protectia civila si cineva striga:
- Haideti imediat de acolo! Apa este înca în crestere!
Romoletto refuza însa cu încapatânare:
- Am eu ocrotitorul meu, raspunse.
Pe la cinci si un sfert, apa trecuse de streasina si Romoletto se urca pe acoperis. Trecu prin preajma o barca de cauciuc a Crucii rosii în cautarea celor care mai puteau fi salvati. În zadar încercara sa-l ia de acolo pe Romoletto. El se agatase de horn ca si scaiul.
- Nu este nevoie. Am eu cine sa ma salveze!
Apa însa crestea în continuu si, la sase farara zece minute, Romoletto se îneca.
Pe când ajunse în rai, Romoletto fierbea de furie. Se duse drept la Dumnezeu si îi zise cu repros:
- Ai zis ca îmi vei purta de grija si, când colo, iata-ma mort si îngropat!
Dumnezeu îl privi cu multa bunatate si îi spuse:
- Dar eu ti-am purtat de grija, Romoletto. Ti-am trimis trei barci!
Aleys
Postat pe 16 Septembrie 2008 16:28
Era un sarman care primise de la viata numai lovituri. Dar el se ruga într-una:
- Doamne, te rog, ajuta-ma sa câstig macar la loto.
Lucrurile mergeau tot mai rau cu el, însa el se ruga:
- Doamne, da-mi o mâna de ajutor, fa sa câstig la loto. În fiecare zi înalta spre cer aceasta rugaciune:
- Doamne, da-mi o mâna de ajutor..., fa sa câstig la loto.
Pâna ce, într-o noapte, glasul lui Dumnezeu îl trezi:
- Pai tu sa-mi dai o mâna de ajutor: ia macar un loz!
Aleys
Postat pe 16 Septembrie 2008 16:28
Atâta doar...


O groaznica seceta cuprinsese tinutul.
Iarba mai întâi se îngalbeni se si apoi se ofilise cu totul. Tufisurile se uscasera si copacii îsi pierdusera seva. Nu cadea din cer nici un strop de ploaie si diminetile veneau una dupa alta fara sa aduca pamântului macar trecatoarea prospetime a rouai.
Vietuitoarele mai mici sau mai mari mureau cu miile. Putine erau acela care aveau forta de a fugi din acel desert care înghitea totul.
Seceta era tot mai grea zi de zi. Pâna si radacinile adânc înfipte în pamânt, îsi pierdusera frunzele. Toate fântânile si toate izvoarele secasera. Apa pâraielor si a râurilor scazuse de tot.
Doar o singura floare ramasese vie, deoarece un izvoras mai dadea câtiva stropi de apa. Izvorul însa era disperat si spunea:
- Totul este arid, secat si pe moarte. Si eu nu pot sa fac nimica. Ce noima au cei doi stropi de apa pe care îi dau?
Prin apropiere era însa un batrân copac puternic. El asculta plânsetul izvorasului si, înainte de a pieri si el, îi spuse acestuia:
- Nimeni nu asteapta ca tu sa înverzesti iarasi întreg acest desert. Datoria ta este sa tii în viata acea floare. Atâta doar.

Cu totii suntem responsabili pentru câte o floare. Uitam însa prea adesea de ea si ne plângem de tot ceea ce nu izbutim sa facem.
Aleys
Postat pe 16 Septembrie 2008 16:29
Bambusul


Într-o gradina de soi, crestea un bambus cu o înfatisare aparte. Stapânul gradinii îl îndragea mai mult decât orice alt copac. An dupa an, bambusul crestea si se facea tot mai puternic si mai frumos, deoarece stia ca Stapânul îl iubea si era fericit pentru aceasta.
Într-o zi, Stapânul gradinii se apropie de arborele sau cel drag si îi spuse:
- Bambusul meu drag, am trebuinta de tine.
Minunatul copac simti ca venise clipa pentru care fusese creat si zise, cu multa bucurie:
- Stapâne, gata sunt. Fa din mine ce vrei.
Glasul Stapânului era grav:
- Va trebui sa te tai însa pentru a putea face ceea ce vreau cu tine.
Copacul se înspaimânta:
- Sa ma tai, Doamne? Pe mine, cel mai frumos copac din gradina ta? Nu, te rog, nu! Foloseste-ma spre bucuria ta, Stapâne, însa, te rog, nu ma taia.
- Bambusul meu drag, daca nu te tai, nu te pot folosi.
Peste gradina se asternu tacerea. Pâna vântul înceta sa mai bata. Bambusul îsi pleca încetisor coroana si murmura:
- Doamne, daca nu ma poti folosi fara a ma taia, reteaza-ma.
- Bambusul meu drag, continua Stapânul, nu doar ca trebuie sa te tai, dar trebuie sa-ti retez crengile, si frunzele.
- Stapâne, ai mila de mine. N-ai decât sa-mi distrugi frumusetea, dar lasa-mi macar crengile si frunzele!
- Daca nu le tai, nu te pot folosi! Soarele îsi ascunse fata, un fluture îngrozit îsi lua zborul. Tremurând, bambusul zise încetisor:
- Stapâne, reteaza-le!
- Bambusul meu drag, dar trebuie sa fac mai mult decât atât. Trebuie sa-ti despic tulpina în doua si sa-ti scot afara inima. Daca nu fac asta, nu te pot folosi.
Bambusul se pleca pâna la pamânt si îngaima:
- Doamne, taie-mi tulpina si scoate-mi si inima.
Astfel, Stapânul gradinii taie bambusul, îi reteza crengile si frunzele, îi despica tulpina în doua si îi scoase maduva. Apoi îl duse într-un loc unde tâsnea un izvor cu apa proaspata, undeva în apropierea câmpurilor sale care aveau de suferit de pe urma secetei. Cu multa atentie, lega la izvor unul dintre capetele bambusului sau drag, pe celalalt îndreptându-l spre câmpul uscat.
Apa cristalina, proaspata si dulce începu sa curga prin trunchiul bambusului spre câmpuri. Acolo se sadi orez si recolta fu din cele mai bune.
Astfel, chiar retezat si ciopârtit, bambusul deveni o adevarata binecuvântare.
Pe când era copacul cel frumos, bambusul traia doar pentru sine si îsi contempla propria frumusete. Retezat, ranit, desfigurat, se preschimbase într-un jgheab pe care Domnul îl folosea pentru a face împaratia sa roditoare.

Ceea ce noi numim suferinta Dumnezeu denumeste prin cuvintele "am trebuinta de tine"
Aleys
Postat pe 16 Septembrie 2008 16:32
Ca intr-o oglinda


Într-o buna zi, împaratul trimise dupa unul dintre vasalii sai. În tinutul sau, acesta era cunoscut pentru cruzimea si zgârcenia lui, supusii sai traind stapâniti de frica. Împaratul îi spuse:
"Vreau sa pornesti la drum si sa-mi gasesti un om cu adevarat bun." Acesta îi raspunse: "Prea bine, stapâne" si supus, îsi începu cautarea. Întâlni multi oameni, vorbi cu ei, si dupa multa vreme se întoarse la împarat si-i spuse: "Stapâne, am facut precum mi-ai poruncit, cautând prin toata lumea un om cu adevarat bun. Dar nu-i de gasit. Toti sunt egoisti si rai. Nicaieri nu se gaseste omul pe care-l cauti."
Împaratul îl lasa sa plece si trimise dupa un alt vasal, cunoscut pentru generozitatea si bunatatea sa si foarte iubit de catre supusi. Împaratul îi spuse: "Prietene, as vrea sa pornesti la drum si sa-mi cauti un om rau cu adevarat."
Si acesta asculta si în calatoriile sale întâlni si vorbi cu multa lume. Dupa o buna bucata de vreme, se întoarse la împarat si-i spuse:
"Stapâne, n-am izbutit. Sunt oameni necugetati, corupti, carora nu le pasa de nimeni si de nimic, dar nicaieri n-am putut gasi un om rau cu adevarat. În ciuda scaderii lor, toti au un suflet bun."

Odata, pe înserate, un taran se aseza pe pragul modestei sale case bucurându-se de racoarea serii. În apropiere, serpuia un drumeag care ducea spre sat; un om care trecea îl vazu pe taranul nostru si se gândi:
"Omu' asta e fara gres un mare lenes, sta de pomana si cât e ziua de mare lâncezeste pe pragul casei..." La putina vreme, aparu un alt trecator. Acesta se gândi: "Omu' asta e un donjuan. Sade aici ca sa se poata uita la fetele care trec, ba poate le mai si necajeste..." În fine, un strain care se îndrepta spre sat îsi zise: "Omu' asta e de buna seama un mare muncitor. A trudit toata ziua, iar acum se bucura de odihna bine meritata..."
La drept vorbind, nu putem sti prea multe despre taranul asezat pe pragul casei. Putem spune însa multe despre cei trei oameni care se îndreptau spre sat: primul era un lenes, al doilea un om rau, iar al treilea un mare muncitor.

Tot ceea ce spui vorbeste despre tine; mai ales când vorbesti despre altii.
Aleys
Postat pe 16 Septembrie 2008 16:34
Capitalul


Un tata daduse cu ceara caroseria masinii, iar acum o freca cu grija pentru a-i da luciu. Baiatul sau de unsprezece ani îl ajuta, frecând cu cârpa barele de protectie.
"Vezi, draga", spunea tatal, "masina este un capital al familiei, trebuie s-o îngrijim, sa-i acordam atentie si timp."
"Sigur, tata."
"Asa fiule!"
Urma un moment de tacere.
"Atunci eu nu sunt un capital al familiei," sopti încet baiatul.
"Dar de ce?"
"Tu nu ai niciodata timp pentru mine."

Care este capitalul tau familial?

Un prieten de-al meu are un baiat mort dupa baschet, iar prietenului meu nu i-a placut niciodata baschetuI. Dar într-o vara, îsi sacrifica toate zilele libere pentru a-si duce fiul sa vada toate meciurile echipei nationale în campionatele europene de baschet. Calatoria lua mai bine de trei saptamâni si costa o suma maricica.
La întoarcere, prietenul meu fu întrebat: "Dar chiar atât de mult îti place baschetul?"
"Deloc", raspunse. "Dar îmi iubesc mult baiatul!"
Aleys
Postat pe 16 Septembrie 2008 16:35
- Foarte frumos Aleys ... multumim! ...
supermiki
Postat pe 16 Septembrie 2008 16:36

Recomandari

Subiect Mesaje Ultimul Mesaj
ajutoooor! 13 De la: iu123 6 Septembrie 2009 09:37
Indiferenta? 32 De la: _Cryssa_ 25 Februarie 2011 08:38
Lenjeria intima rosie-vulgara sau sexy? 49 De la: _rox3lla_ 18 Martie 2011 20:47
buna tuturor 8 De la: niko13 1 August 2009 22:49
:) 2 De la: kudika051526 13 Iulie 2009 11:11