Setari Cookie-uri

povestioare ...

Multumesc pentru aprrecieri ... :) Cand o sa mai gasesc cate o povestioara, o sa o scriu si aici ... Asta cu conditia sa nu fie scrisa deja! (Am citit tot forumul ... )
catalinaOlo
Postat pe 28 Septembrie 2008 13:16
- Felicitari CatalinaOlo, si eu chiar daca am neglijat un pic povestioarele in ultimul timp dar promit ca voi mai veni cu multe povestioare noi ... iar daca doar unui singur om ii vor folosi talcurile acelor povestioare ma voi simti mai mult decat fericit ... si voi considera ca timpul investit aici nu a fost un timp pierdut! ... (mai mult ma bucur si ca vad si cititori din Sibiu! ...)
supermiki
Postat pe 28 Septembrie 2008 14:21
bv pysicat2006 chiar ma impresionat
bestiuitza
Postat pe 28 Septembrie 2008 14:31
super tare...de azi de la ora 14 citesc incontinuu pe forum..la unele am lacrimi in ochi,la altele plang ,la altele pur si simplu zambesc...dar din toate am invatat multe..datorita lor m-am impakat cu un prieten drag,datorita lor am sunat-o pe mama si i-am spus kt de mult o iubesc,datorita lor..am inv sa fiu mai fericita si sa vad cu adevarat lucrurile kre merita atentie..va multumesc mult pt tot..sunteti super adevaratzi prieteni virtuali..va iuby mult pe toti ..pupici pt toti mai ales pt supermiki
ikka
Postat pe 28 Septembrie 2008 19:32
- Ma bucur ca am reusit sa facem atat de mult pentru tine, ma bucur ca iti plac aceste povestioare si ai si invatat ceva din talcul lor ... ma bucur ca am contribuit macar la un zambet din partea ta ... ma bucur ca si eu sunt o mica particica care a contribiut la luarea unor decizii bune ... si cel mai tare ma bucur ca ma consideri prieten ... chiar daca doar virtual! ... (acum simt intradevar ca timpul investit nu a fost timp pierdut!! ...)
supermiki
Postat pe 28 Septembrie 2008 21:03
Închipuie-þi cã la naºtere primim fiecare o cutiuþã a vieþii cu care ne putem juca. Înãuntru se aflã piesele unui puzzle.

Fiecare dintre ele reprezintã un aspect al potenþialului nostru. Dacã le priveºti separat nu par sã aibã prea mare însemnãtate. Dar dacã reuºeºti sã o aºezi pe fiecare dintre ele la locul ei, vei obþine o imagine cu ceea ce eºti ºi ceea ce poþi DEVENI!

De cele mai multe ori aceste cutii rãmân închise.
Limitãrile impuse de mediul în care trãim ºi opiniile celor din jurul nostru sunt cele care primeazã ºi au un important cuvânt de spus asupra cursului vieþii noastre.
Nicidecum potenþialul cu care am fost înzestraþi!

Motive pentru care se întâmplã aceasta sunt destule: nu ne-a spus nimeni cã ar trebui sã facem altfel; avem prea multe lucruri importante de care trebuie sã ne ocupãm - trebuie sã luãm note bune, trebuie sã ne cãutãm o slujbã bunã, sã ne creºtem familia, sã ne plãtim facturile; avem atât de multe distracþii - emisiunile Tv, calculatorul ºi internetul, ºtirile, bârfele.
A-þi întoarce privirea spre tine, a deschide cutiuþa ºi a încerca sã rezolvi acel puzzle poate, poate vei descoperi o comoarã, nu pare deloc atractiv.

E mult mai uºor sã alegem varianta de a lãsa pur ºi simplu ca viaþa sã se întâmple decât sã intrãm în joc ºi sã ne asumãm riscul de a pierde ºi de a câºtiga.

Dar viaþa nu este despre a pierde sau a câºtiga.
Este despre ALEGEREA pe care o faci între a lãsa cutia INCHISA ºi a da câºtig de cauzã SOARTEI sau de a încerca sã rezolvi puzzle-ul ºi a lucra cu propriul potenþial pentru a vedea câte vise poþi TRANSFORMA în realitate.

“Avem cu ce!”.
Cu fiecare nouã zi din viaþa noastrã vom avea ocazia sã ne descoperim puþin câte puþin ºi sã ne dezvoltãm în direcþia care ni se potriveºte! Trebuie doar sã fim dispuºi sã rãscolim prin lada cu zestre pentru a rezolva puzzle-ul!
supermiki
Postat pe 29 Septembrie 2008 08:54
super tare si asta ce fain...:*:*:* daca as sti as spune si eu dar nu stiu :( mai ascultam knd eram in clasa a 12a la religie..aveam un prof super tare si ne spunea din astea...sau povesti de viata din tzara doar k el ne spunea mereu "un coleg de al meu","un prieten ..etc etc" era cam penibil..dar am avut multe de invatat cum am avut si de aici..CLAR supermiki nu a fost o pierdere de timp..ci doar un timp investit in educarea noastra spirituala:P
ikka
Postat pe 30 Septembrie 2008 01:12
Cei doi vecini
Un þãran cam rãu la suflet a gãsit într-o zi pe pãºunea sa vaca vecinului. Mânios, omul a luat animalul la bãtaie, dupã care l-a legat ºi l-a dus înapoi, spunându-i vecinului sãu:
- Dacã mai gãsesc o singurã datã vaca ta la mine-n grãdinã, sã ºtii cã o bat ºi mai rãu, ai auzit ?
A doua zi, însã, vecinul cel dintâi gãsi ºi el, în bãtãtura sa, douã oi ale celuilalt, ce se strecuraserã printr-o spãrturã a gardului. S-a apucat omul ºi a reparat gardul, dupã care a luat frumos oile ºi le-a dus stãpânului lor, celui crud, spunându-i:
- Am gãsit la mine-n curte douã dintre oile dumitale. Le-am adãpat ºi þi le-am adus acasã. Dacã am sã le mai gãsesc ºi altã datã în curtea mea, sã ºtii cã am sã fac la fel: am sã le port de grijã ºi am sã þi le aduc nevãtãmate.
- Îþi mulþumesc - i-a rãspuns þãranul - puteai sã faci la fel ca mine, dar acum îmi dau seama cã eu am greºit. Vei vedea cã a doua oarã nu se va mai întâmpla!
ªi, într-adevãr, þãranul s-a þinut de cuvânt.
Când vrei sã-i arãþi cuiva cã a greºit, nu trebuie sã o faci cu rãutate, ci cu blândeþe ºi rãbdare ºi, atunci, cu siguranþã, vei reuºi.

gabi_a_lu_miki
Postat pe 30 Septembrie 2008 11:43
Cine s-ar fi gandit?


Doi pesti traiau într-un acvariu.
Înotând lenes în cerc, aveau timp sa stea de vorba, ba chiar si de un strop de filosofie.
Într-o zi, unul din pesti îl întreaba pe celalalt:
"Tu crezi ca exista Dumnezeu?"
" Sigur ca da!"
"Si de unde stii?"
"Cine crezi ca ne schimba apa în fiecare zi?"

Viata curge în noi asemenea unui fluviu linistit si e o minune.
Dar ne obisnuim si cu minunile. Fiecare zi e un dar cu totul nou, o noua pagina de umplut.
Dumnezeu ne schimba apa în fiecare zi. Dumnezeu nu moare în ziua în care încetam sa mai credem într-un Dumnezeu personal, însa murim noi în ziua în care viata noastra înceteaza sa mai fie luminata de stralucirea continua si reînnoita zi de zi a unei minuni a carei sursa se afla dincolo de orice închipuire.

Aleys
Postat pe 1 Octombrie 2008 17:47
Printesa


A fost odata un rege care avea o fiica desteapta foc si foarte frumoasa. Printesa suferea însa de o boala misterioasa. Pe masura ce crestea, mâinile si picioarele-i slabeau, în timp ce auzul si vazul i se împutinau. Multime de doctori încercasera s-o vindece, dar în zadar.
Într-o zi, la curte sosi un batrân despre care se spunea ca ar cunoaste secretul vietii. Toti curtenii se grabira sa-l roage sa vina în ajutorul printesei bolnave.
Batrânul îi dadu copilei un cosulet de nuiele cu capac, si-i spuse: "Ia-l si ai grija de el. Te va vindeca."
Nerabdatoare si plina de bucurie, printesa deschise capacul, dar ceea ce vazu o umplu de uimire si de tristete. În cosulet, zacea un copil, doborât de boala, si mai nenorocit si mai suferind decât ea.
Printesa îsi lasa sufletul cuprins de compatimire si, în ciuda durerilor, lua copilul în brate si începu sa-l îngrijeasca. Trecura luni, iar printesa nu avea ochi decât pentru copil. Îl hranea, îl mângâia, îi surâdea, îl veghea noptile, îi vorbea cu duiosie, chiar daca toate acestea îi pricinuiau o mare suferinta si oboseala.
La aproape sapte ani dupa acestea, se petrecu ceva de necrezut. Într-o dimineata, copilul începu sa zâmbeasca si sa mearga. Printesa îl lua în brate si începu sa danseze râzând si cântând, usoara si nespus de frumoasa cum nu mai fusese de multa vreme. Fara sa-si dea seama se vindecase si ea.

Doamne, când mi-e foame, trimite-mi pe cineva care are nevoie de hrana;
când mi-e sete, trimite-mi pe cineva care are nevoie de apa;
când mi-e frig, trimite-mi pe cineva care trebuie încalzit;
când sufar, trimite-mi pe cineva pe care sa mângâi;
când crucea mea începe sa fie prea grea, da-mi crucea altuia s-o împart cu el;
când sunt sarac, adu-mi pe cineva care e în nevoie;
când nu am timp, da-mi pe cineva pe care sa-l ajut o clipa;
când ma simt descurajat, trimite-mi pe cineva pe care sa-l încurajez;
când simt nevoia de a fi înteles, da-mi pe cineva care sa aiba nevoie de întelegerea mea;
când as vrea ca cineva sa aiba grija de mine, trimite-mi pe cineva de care sa am grija;
când mâ gândesc la mine, îndreapta-mi gândurile catre altii.

Aleys
Postat pe 1 Octombrie 2008 17:50
LISTA DE CUMPARATURI
Louise Redden, o femeie imbracata saracacios, cu o privire de om invins, a intrat intr-o zi intr-o bacanie. S-a apropiat de stapanul magazinului intr-un mod foarte umil si l-a intrebat daca nu ar putea sa-i dea si ei pe datorie cateva alimente.
I-a explicat cu glas usor ca sotul ei era foarte bolnav si ca nu putea munci, si ca aveau si sapte copii, care trebuiau hraniti.

John Longhouse, bacanul, a privit-o de sus si i-a cerut sa paraseasca imediat magazinul sau.

Avand insa in gand nevoile familiei sale, femeia i-a mai spus: Va rog, domnule, o sa va aduc banii inapoi de indata ce voi putea.


John insa ii spuse ca nu-i poate da pe datorie, pentru ca nu are credit deschis la magazinul sau.

Langa tejghea se mai afla inca un client, care a auzit discutia dintre cei doi. Clientul facu cativa pasi inainte si ii spuse bacanului ca o sa acopere el costurile pentru orice are aceasta femeie nevoie pentru familia sa.

Bacanul raspunse parca in sila: Ai o lista cu cumparaturile de care ai nevoie?
Louise a raspuns: Da, domnule.
O.K, spuse bacanul, atunci pune-o pe cantar si eu o sa-ti dau marfa de aceeasi greutate cu lista dumitale.


Louise, ezitand o clipa, cu privirea in jos, baga mana in geanta si scoase o bucatica de hartie pe care scrise ceva in graba. Apoi puse cu grija biletelul pe cantar, cu privirea tot aplecata.

Ochii bacanului si ai celuilalt client priveau plini de uimire cum cantarul statea inclinat in partea cu hartia. Bacanul, privind la cantar, s-a intors usor catre client si ii spuse mormaind: Nu-mi vine sa cred!
Clientul a zambit, iar bacanul a inceput sa tot puna pe cantar alimente. Cantarul tot nu se echilibra, asa incat acesta tot punea pe el alimente, din ce in ce mai multe, pana cand pe cantar nu a mai incaput nimic. Bacanul sedea privind cu dezgust. In fine, smulse bucatica de hartie de pe cantar, si o privi cu mare uimire.
Nu era vorba de o lista de cumparaturi, ci era o rugaciune, care spunea asa:

"Iubite Doamne, Tu imi cunosti nevoile, asa ca eu le pun in mainile Tale."

Bacanul ii dadu femeii alimentele si privea in continuare tacut, inmarmurit. Louise ii multumi si pleca din magazin. Celalat client ii dadu bacanului o hartie de 50 de dolari si ii spuse: A meritat toti banii! Numai Dumnezeu stie ce greutate are o rugaciune.
Paula_Maria
Postat pe 1 Octombrie 2008 18:31
Odata, un om statea linistit la masa, ospatandu-se cu pofta din felurile pregatite. La picioare, s-a asezat cainele sau. Uitandu-se in ochii omului, cainele isi spunea:
"Da Doamne sa manance cu pofta stapanul meu si, dupa ce s-o satura, sa-mi dea si mie o bucatica!"
In acest timp, s-a apropiat si pisica. Privindu-l pe om cum mananca si gudurandu-se pe langa el, isi spunea in sinea ei:
"Da Doamne sa orbeasca stapanul meu, doar o clipa, sa-i pot fura mancarea!"

Cainele astepta sa primeasca tot ce omul s-ar fi indurat sa-i dea, cunoscand bunatatea stapanului sau. Pisica, insa, pandea orice moment sa poata fura, lacomia indemnand-o sa nu se multumeasca cu ceea ce ar fi primit.


Asa este si in viata. Unii dintre prietenii care ne inconjoara sunt asemenea cainelui, adica fideli si devotati, rabdatori si sinceri. Altii, insa, sunt asemenea pisicii: oricand cu un zambet pe buze, dar mereu cu rautate in suflet, asteptand doar prilejul sa fure si sa profite de pe urma ta.

Cand ai in preajma ta prieteni adevarati, bucura-te pentru ei si pentru prietenia voastra; cand vezi, insa, ca de tine se apropie si cei asemenea pisicii, nu-i goni si nu te purta cu ei asa cum ar merita, ci roaga-te pentru ei si incearca, prin bunatatea ta, sa ii faci si pe ei mai buni.

"Suferiti de pe urma unui om rau ?
Iertati-l, ca sa nu fie astfel doi oameni rai!"
Paula_Maria
Postat pe 1 Octombrie 2008 18:34
- Woow Aleys! ... Paula! ... cat de adevarat! ... va multumim! ...
supermiki
Postat pe 2 Octombrie 2008 12:00
Exemplul


- Tata, cum începe un razboi? întreba Andrea, impresionata de ceea ce vazuse la jurnal. - Vezi tu, puiule, cam asa stau lucrurile: daca, de pilda, între Statele Unite si Anglia apare o serioasa neîntelegere într-o anumita chestiune...
Mama îl întrerupse:
- Nu vorbi prostii. Între Anglia si America nu sunt niciodata conflicte!''.
- Dar ce importanta are? Dadeam doar un exemplu.
- Numai asa poti sa-i împui copilului capul cu tot soiul de prostii!
- Macar eu îi umplu capul cu ceva, în vreme ce dupa tine ar putea sa ramâna gol.
- Hai, nu mai spune... Nu-ti dai seama ca esti ridicol?
Andrea interveni atunci:
- Va multumesc, am priceput...

Aleys
Postat pe 2 Octombrie 2008 22:06
Fluviul ºi deºertul







Curgând liniºtit spre mare, un fluviu întâlni în calea sa un deºert ºi se opri. În faþa lui se aºterneau doar stânci cu tot felul de capcane ºi peºteri ascunse, dune de nisip care se pierdeau departe la orizont. Fluviul rãmase încleºtat de teamã.

- Acesta îmi este sfârºitul. Nu voi izbuti sã strãbat deºertul. Nisipul îmi va absorbi apa ºi eu voi dispãrea. Nu voi ajunge niciodatã la mare. Totul este pierdut, gândi cu disperare.

Încetiºor, apele sale începurã sã se încãlzeascã. Fluviul era pe cale sã se transforme într-o mlaºtinã ºi sã moarã.

Însã vântul auzise plângerea sa ºi se hotãrî sã-i salveze viaþa.

- Lasã-te încãlzit de soare, astfel te vei ridica la cer sub formã de vapori. De restul mã voi ocupa eu, îi sugerã el.

Fluviului i se fãcu încã mai fricã:

- Eu sunt fãcut sã curg lin ºi maiestuos printre douã maluri de pãmânt, rãmânând lichid. Nu sunt fãcut sã zbor prin aer.

Vântul rãspunse:

- Nu-þi fie teamã. Atunci când te vei înãlþa spre cer sub formã de vapori te vei transforma într­-un nor. Eu te voi purta dincolo de deºert ºi tu vei putea sã cazi iar pe pãmânt sub formã de ploaie; vei redeveni astfel fluviu ºi vei ajunge la mare.

Dar fluviului îi era prea fricã ºi de aceea fu înghiþit de deºert.



Mulþi dintre noi uitãm cã nu existã decât o singurã cale pentru ca sã putem depãºi neprevãzutul deºert al simþirii ºi dificilele perioade de secetã care stãvilesc uneori liniºtitul curs al existenþei noastre.

Aceastã cale este viaþa spiritualã, care presupune disponibilitatea de a ne lãsa transformaþi de Soarele care este Dumnezeu ºi duºi de Vântul Spiritului. Dar asta implicã un risc pe care puþini ni-l asumãm. Deoarece, aºa cum spune Isus, "vântul suflã unde vrea: câte unul îl simte, dar nu poate spune dincotro vine ºi încotro se îndreaptã".

Aleys
Postat pe 2 Octombrie 2008 22:09
- Excelent fetita mica! ...
supermiki
Postat pe 3 Octombrie 2008 11:59
Sunt foarte dragute povestioarele...inca nu am apucat sa citesc tot pare cel mai in teresant topic de pana acum. Ma bucur mult ca a avut cineva ideea asta. Felicitari si promit ca in curand ma voi afla si eu printre voi. Va multumesc, mi-ati facut seara mai frumoasa.

raskolnikova
Postat pe 3 Octombrie 2008 21:41
De la: supermiki, la data 2008-08-05 16:18:52 sau ...

Vrabiuta

A fost odata un vaduv care locuia impreuna cu cele 2 fete ale sale care erau foarte curioase si inteligente. Fetele ii puneau mereu multe intrebari... la unele stia sa le raspunda, la altele nu... Cum isi dorea sa le ofere cea mai buna educatie, intr-o zi si-a trimis fetele in vacanta cu un intelept. Inteleptul stia intotdeauna sa le raspunda la intebarile pe care ele le puneau. La un moment dat una dintre ele a a adus un o vrabiuta pe care planuia sa o foloseasca pentru a insela inteleptul.

-Ce vei face? o intreba sora ei.
-O sa ascund vrabiuta in mainile mele si o sa intreb inteleptul daca e vie sau moarta.
Daca va zice ca e moarta, imi voi deschide mainile si o voi lasa sa zboare. Daca va zice ca e vie, o voi strange si o voi strivi. Si astfel orice raspuns va avea, se va insela.

Cele doua fete au mers la intelept care medita si l-au gasit meditand.

- Am aici o vrabiuta ... Spune-mi inteleptule, e vie sau moarta?

Foarte calm, inteleptul surase si le zise:

-Depinde de tine... fiindca e in mainile tale

MORALA
Asa este si viata noastra, prezentul si viitorul nostru. Nu trebuie sa invinovatim pe nimeni cand ceva nu merge: noi suntem responsabili pentru ceea ce dobandim sau nu. Viata noastra e in mainile noastre, ca si vrabiuta. De noi depinde sa alegem ce vom face cu ea.



Nimic mai adevarat miki totul sta in mainile noastre
toti ne nastem inteligenti ramane de vazut cum traim sa nu murim ca prosti ,viata e cel mai scump dar si ea este in mainile noastre adevarat haideti sa incercam sa o traim frumos , sa aducem veselia , dragostea , bunatatea , gandirea pozitiva in ea iar mainile noastre se vor deschide larg ptr a putea imbratisa viata
asiatici au o vb
exista un timp cand poti si nu vrei dar vine un timp cand nu mai poti oricat ai vrea
nu uitati scumpii mei viata poate fi uneori scurta asa ca triti frumos
eu personal NU MA CERT NICIODATA CU NIMENI PTR CA VIATA ESTE SCURTA SI POT MURI SUPARATA ASA CA PREFER SA PRIMESC PASUL CATRE URMATOAREA VIATA CU UN ZAMBET LARG
TE PUPIC MIKI
DAR SI PE VOI TOTI TRAITI FRUMOS VIATA ESTE UN MIRACOL
alex_sh07
Postat pe 4 Octombrie 2008 09:30
Migdalul


Înalt si puternic, drept si cu coroana spre cer, un migdal domina livada.
Era fericit atunci când elegantii cocori sau distinsii pitigoi topaiau pe ramurile sale; primea cu drag la sine sticletii, privighetorile sau alte pasari cântatoare.
Într-o zi însa, pe una dintre crengile sale se aseza o pupaza. Pasarea pleca urechea la zgomotele ce veneau de sub scoarta copacului si îsi dadu seama ca acolo misunau o multime de larve mici, dar gustoase. Îsi vârî asadar ciocul lung si curb în trunchiul migdalului, începând sa scoata de acolo larvele si sa le manâce.
Migdalul nostru se cufunda în tristete. Nenorocita aceea de pasare care îi ciopârtea scoarta, distrugându-i frumusetea, era chiar nesuferita.
Minunatul migdal facu tot ce îi statea în putinta pentru a alunga pupaza, care în fine, într-o buna zi îsi lua zborul de acolo.
Din clipa aceea larvele începura sa creasca si sa se înmulteasca, pâna ce invadara întreg trunchiul.
Si atunci fu de ajuns o pala de vânt pentru ca orgoliosul migdal sa fie doborât la pamânt.

Daca te bate cineva la cap, subliniindu-ti defectele si lipsurile, nu te înfuria. Multumeste-i.



Aleys
Postat pe 4 Octombrie 2008 13:37
O prietenie grea


Un cal si un câine au legat o prietenie pe cinste. De aceea cautau diverse cai de a-si arata unul altuia pretuirea. Câinele îi aducea calului cele mai bune oase pe care le afla, câta vreme calul îi lasa câinelui portia sa de fân.
Asa de mult tineau unul la altul încât au murit amândoi de foame.

Fericirea mea eu o stiu, nu tu.
Nu doar pentru ca tu poti constitui o simpla prezenta trecatoare,
dar si pentru ca tu vrei sa fiu ceea ce eu nu sunt.
Nu pot sa fiu fericit atunci când ma schimb
doar pentru a-ti satisface tie orgoliul.
Si nu pot sa ma simt fericit atunci când ma critici
pentru ca nu gândesc asa cum gândesti tu
sau pentru ca nu vad lucrurile asa cum le vezi tu.
Spui ca sunt prea rebel.
Totusi, de câte ori ti-am respins convingerile,
si tu te-ai ridicat împotriva alor mele.
Eu nu caut sa-ti modelez mintea.
Stiu ca te stradui sa fii tu însuti,
dar nu pot admite ca tu sa-mi spui ce trebuie sa fiu.
Ziceai ca sunt o persoana stearsa pe care cu usurinta poti sa o uiti.
Atunci de ce ai încercat sa te folosesti de viata mea
pentru a-ti demonstra tie însuti cine esti?

Aleys
Postat pe 4 Octombrie 2008 13:38
Parfumul







Hinduºii istorisesc o legendã stranie... aceea a cãprioarei de pe creste.

Cu mulþi-mulþi ani în urmã, era o cãprioarã care simþea în nãri un puternic parfum de mosc. Ea se cãþãra pe crestele verzi ale munþilor ºi simþea acel minunat parfum, atât de pãtrunzãtor ºi dulce. Alerga ca o sãgeatã prin pãduri ºi acel parfum o însoþea mereu, plutind în aer.

Cãprioara noastrã nu izbutea sã priceapã de unde venea acea mireasmã care o tulbura într-atât.

Ea se asemãna cu cântecul unui flaut, la a cãrui chemare nimeni nu putea rezista.

ªi iatã, cãprioara noastrã o porni la fugã - din codru în codru - în cãutarea izvorului acelui minunat ºi tulburãtor parfum.

Cãutarea era tot ceea ce mai ºtia. Biata fãpturã nu se mai gândea nici la hranã, nici la apã, nici la somn ºi nici la altceva. Ea nu ºtia de unde venea chemarea acelei miresme, dar simþea cã trebuie sã-i dea ascultare, cãutându-­i urma prin pãduri, peste vãi ºi munþi, ceea ce ºi fãcu pânã când, înfometatã, ostenitã, fãrã nici o vlagã ºi alergând înainte doar la întâmplare, lunecã de pe o stâncã ºi cãzu rãnindu-se de moarte.

Rãnile sale erau dureroase ºi adânci.

Cãprioara noastrã îºi linse pieptul însângerat ºi, în acea clipã, descoperi un lucru de necrezut. Parfumul, acea mireasmã care o vrãjise, chiar din trupul sãu venea, din acel "sãculeþ" de mosc pe care îl au toate cãprioarele din specia sa.

Biata fãpturã respirã adânc acel parfum, dar era prea târziu ...



"Prea târziu te-am iubit, frumuseþe strãveche ºi mereu nouã, prea târziu te-am iubit. Tu erai înlãuntrul meu, iar eu în afarã trãind fãrã tine ºi aruncându-mã asupra acelor frumuseþi pe care tu le-ai plãsmuit ºi care fãrã tine nu ar fi putut exista. Tu erai mereu cu mine, dar eu nu te-am gãsit. "

Aleys
Postat pe 4 Octombrie 2008 13:40
Candva demult a existat un rege foarte intelept.Simtind ca il lasa puterile,a hotatat sa-si desemneze ca succesor pe unul dintre cei trei fii ai sai.
Fiecare dintre cei trei fii studiase in tari indepartate,astfel cel mare fiind dintotdeauna un rebel,a invatat toate fineturile razboiului.Cel mijlociu se dedicase stiintelor,pentru el totul trebuia sa fie explicabil si ca atare,nimic nu trebuia schimbat daca nu era neaparat nevoie.Cel mic insa avuse diversi invatatori intelepti,astfel ca invatase sa traiasca in armonie cu natura si intelese ca valorile interioare sunt cele mai importante.
Adunandu-si toti feciorii laolalta,regele vroi sa stie care dintre ei e demn de a-i fi succesor.
"Ce ai face daca ai fi rege?" il intreba pe fiecare.
Cel varstnic raspunse: "Mult stimate rege si tata,eu as schimba imediat cat de multe s-ar putea"
Cel mijlociu spuse: "Eu cred ca totul trebuie sa ramana asa cum este, si as continua opera ta"
Fiul cel mic simtindu-se in comuniune cu natura raspunse: "Draga tata,tot ceea ce este,e bine asa cum este,caci altfel nu ar fi"
Desi batranul rege nu a inteles pe deplin acest raspuns,ceva ii spunea ca cel mic ar trebui sa devina rege,ceea ce si facu.

De fiecare data cand batranul rege ii cerea un sfat succesorului sau,primea acelasi raspuns:"tot ceea ce este,e bine asa cum este,caci altfel nu ar fi"
Cu timpul,regele cel batran deveni tot mai suparat ca fiul sau nu il scutea de povara luarii deciziilor.

Intr-o zi frizerul care il radea pe rege l-a taiat la obrazul stang.Taietura era atat de adanca incat sangera abundent.
De suparare,il arunca pe frizer in temnita iar apoi il intreba pe succesorul sau daca procedase bine.Acesta ii raspunse: "Draga tata,tot ceea ce este,e bine asa cum este,caci alfel nu ar fi".
Atunci batanul rege,simtind ca a ajuns la capatul rabdarii,il arunca si pe fiul sau in temnita.

Cateva zile mai tarziu,batranul rege,cufundat in ganduri,plimbandu-se,parasi hotarele micului sau regat.Deoadata,se trezi in fata unor canibali care tocmai iesisera la vanat.Seful lor se apropie de rege,se uita la rana de pe obraz si zise: "Arati bine pentru varsta ta,as fi mancat cu placere un rege,insa credinta noastra ne interzice sa mancam carnea unui om deja ranit".

Atunci regele pricepu.Se intoarse repede la palat si dadu dispozitie ca fiul sau si frizerul sa fie eliberati.
Ii povesti fiului ce i se intamplase si isi ceru iertare.Fiul il privi intistat si zise: "Regele meu,tot nu ai priceput inca"
"Dar ce sa pricep?" exama regele uimit
"Uite,tata draga,daca nu m-ai fi aruncat in temnita,probabil ca te-as fi insotit in plimbarea ta.Si pentru ca eu nu sunt ranit,eu as fi fost cel mancat de canibali.
Deci vezi,draga tata: TOT CEEA CE ESTE,E BINE ASA CUM ESTE,CACI ALTFEL NU AR FI."
























andreea1976
Postat pe 4 Octombrie 2008 15:39
sunt minunate toate povestioarele... ce sa mai zic...superbe!!!multe din ele, citindu-le m-au facut sa lacrimez si m-au emotionat. cat adevar in ele si abia daca realizam.ma bucur ca exista acest topic. felicitari supermiki...impresionant ca acest topic a fost deschis de un barbat.nu vreau sa jignesc pe nimeni si nu vreau sa se inteleaga ca am ceva impotriva barbatilor insa femeile prin definitie sunt mai emotive si mai sensibile, asa ca, venind de la un barbat e putin mai ciudat. felicitari inca o data si scrieti in continuare
Adela_Oana
Postat pe 4 Octombrie 2008 20:01
Aleys ... andreea1976 ... va multumim pentru povestioare ... si ma bucur foarte tare cand vad ca sunt oameni carora le plac aceste povestioare si mai mult ... chiar spun lucrul acesta, in felul acesta simti ca ai facut ceva folositor.
Multumesc pentru aprecieri! ...
Oricum ... daca MACAR unei singure persoane, am reusit prin aceste povestioare cu talc sa-i ating in vre-un viata ... sa-l ajut in vre-un fel sa ia o decizie ... daca l-am facut sa mediteze in pic ... inseamna ca nu mi-am pierdut timpul degeaba! ...
Si tare mult ma bucur ca am vazut ca sunt cativa care chiar au comfirmat asta! ...
supermiki
Postat pe 5 Octombrie 2008 12:28
Test


1. Intr-o mina ai un vas plin cu apa fierbinte si in cealalta o broscuta.
2. Ii dai drumul in apa fierbinte. Ce va face broscuta?
In momentul in care va simti apa fierbinte, broscuta va face saritura vietii ei si va fi in afara pericolului.

Testul nr.2
1. Intr-o mina ai acelasi vas de data asta plin cu apa calduta si in cealalta aceeasi broscuta.
2. Ii dai drumul in apa.
3. Ce va face broscuta? ... In momentul in care va simti apa, va ramine acolo si se va intinde de placere.
DAR ... Sub vas arde o luminare si apa se incalzeste usor-usor. Apa este la temperatura de 35 de grade ...
Ce face broscuta? ... Sta in apa.
Apa ajunge la 45 de grade ... Ce face broscuta? ... Nu ii este prea placut, dar este inca in apa! ...
Apa ajunge la temperatura de 55 de grade ... Ce face broscuta? ... Respira cu greutate si ii este greu sa se miste, dar continua sa stea in apa ...
Temperatura apei a ajuns la 65 de grade ... Ce face broscuta? ... Fierbe in apa, ramane fara suflare.
Atunci de ce nu sare afara? ... Ei bine, nu sare pt caaa: Nu a simtit primejdia! ...
Realitatea s-a schimbat si ea a simtit ceva ... dar nu a inteles! ... Cind situatia a devenit periculoasa era deja lipsita de puteri pentru a mai actiona.

MORALA
Noi toti ne asemanam cu broscutele.
Natura ne-a inzestrat cu puterea de a recunoaste pericolele imediate si de a le ocoli; sintem pregatiti sa le vedem si sa ne ferim de ele sau sa fugim. Dar sintem orbi in fata schimbarilor si pericolelor care apar si se dezvolta treptat:
- Datoriile care cresc incet-incet ...
- Viata intima care se schimba si se transforma intr-o relatie plina de tacere si suferinta….
- Locul nostru de munca care era o data excelent ... Etc ... etc ... si fiecare din noi are exemple asemanatoare, sunt comvins o multime! ...
Asa ca ...
Incetati sa mai inghititi broscute si incepeti sa faceti schimbari!
Fiti mai atenti la ceea ce se intimpla in jurul vostru… nu va complaceti intr-o situatie numai pt ca este comod si placut… deschideti ochii la schimbarile care se petrec in jurul vostru si in viata voastra.
Veti intelege mai bine pericolele ce ar putea apare si va veti putea feri din timp ... inainte de a fi prea tirziu! ...
supermiki
Postat pe 5 Octombrie 2008 12:35
Misiunea


Dupa un îndelungat rastimp de viata comunitara, de meditatie si rugaciune, trei discipoli îsi parasira maestrul si îsi începura misiunea în lume.
Dupa zece ani, cei trei se întoarsera sa-l vada pe învatatorul lor.
Batrânul calugar îi pofti sa seada în jurul sau, întrucât durerile batrânetii nu-l mai lasau sa se ridice. Fiecare dintre ei începu sa povesteasca tot ceea ce facuse.
- Eu, începu cel dintâi cu un oarece orgoliu în glas, am scris o multime de carti si le-am vândut în milioane de exemplare.
- Ai umplut asadar lumea de hârtie, zise învatatorul.
- Eu, cuvânta cel de-al doilea cu mândrie, am predicat într-o multime de locuri.
- Ai umplut asadar lumea cu vorbe, zise învatatorul.
Spuse si cel de-al treilea:
- Eu ti-am adus aceasta pemita ca sa ai de ce sa-ti sprijini picioarele sa nu te doara.
- Tu, zise învatatorul surâzând, tu l-ai gasit pe Dumnezeu.

Aleys
Postat pe 5 Octombrie 2008 20:34
Un mare ascet, cunoscut în întreaga lume pentru sfintenia sa, locuia într-o pestera adânca. Sedea toata ziulica cufundat într-o profunda meditatie si avea mereu gândul îndreptat spre Dumnezeu.
Într-o buna zi însa, pe când ascetul cel sfânt medita, iesi la iveala un soricel si începu sa-i rontaie încaltarile. Pustinicul deschise ochii foarte înfuriat.
- De ce ma deranjezi în timp ce meditez?
- Dar îmi este foame, scânci soricelul.
- Du-te încolo, soarece blestemat, izbucni iar ascetul. Cum îndraznesti sa ma deranjezi chiar acuma când eu caut comuniunea cu Dumnezeu?
- Dar cum sa gasesti comuniunea cu Dumnezeu daca nici macar de mine nu poti tine seama?

Aleys
Postat pe 5 Octombrie 2008 20:34
- excelent Aleys ! ...
supermiki
Postat pe 5 Octombrie 2008 20:45
Femeile si lumea
(o "scurta istorie" a umanitatii care m-a amuzat dar a carei morala mi s-a parut interesanta)

Femeia nu mai accepta sa locuiasca in copac. Si plange. Barbatul descopera pestera. In pestera e frig. Femeia plange. Barbatul descopera focul. Copii tipa de foame. Femeia plange. Barbatul descopera toporul, arcul si bata si pleaca la vanatoare. De la atata carne, copilul se imbolnaveste de scorbut si beri-beri. Femeia plange. Barbatul descopera agricultura. Deoarece mamutul se lasa cu greu ucis, Barbatul lipseste prea mult de acasa. Femeia plange. Barbatul incepe sa creasca animale domestice: vaca, oaie, porc, gaina, etc. Femeia s-a saturat de friptura facuta la tepusa cu garnitura de boabe verzi fierte mancata de pe o frunza. Si plange. Barbatul descopera olaritul.
In pestera e curent si umezeala si din cauza asta copii racesc, fac pneumonie si mor. Femeia plange. Barbatul construieste mai intai un bordei apoi o casa din lemn si piatra. A venit iarna si e frig. Femeia plange. Barbatul descopera ca pielea si blana animalelor moarte se poate prelucra si confectioneaza haine. Hainele din piele si din blana miros urat. Femeia plange. Barbatul descopera pe rand hainele din lana (care sunt aspre si zgarie - Femeia plange), hainele din in (care tot aspre sunt - Femeia suspina) si intr-un final hainele de matase (care par a fi multumitoare – Femeia
zambeste).
Diverse treburi lipsite de importanta cum ar fi protectia turmelor de animale si starpirea potentialilor pradatori tin Barbatul departe de casa. Femeia plange. Barbatul domesticeste cainele si pisica. Femeia observa ca seamana prea mult cu semenele ei. Si incepe sa planga. Barbatul inventeaza fardurile si bijuteriile. Femeia se plictiseste de atata stat in casa si vrea sa-si largeasca
orizontul. Normal, incepe sa planga. Barbatul inventeaza roata, domesticeste calul si descopera barca pentru ca femeia e fragila si oboseste repede. In plus de asta nimeni n-ar vrea sa o auda iar plangand… peste ani… Femeia simte nevoia de a “evada” din cotidian. Nu are timp, bani sau
dispozitia pentru excursii in strainatate, cu prietenele s-ar plictisi, la TV nu e nimic de vazut, afara e vreme urata. Capac peste toate, ca de obicei, Barbatul nu e acasa si oricum nici el n-ar intelege mare lucru. Femeia ar avea chef de a scrie ceva care sa-i aduca complimentele unor necunoscuti si sa fie o chestie care sa pastreze anonimatul si absolut totul trebuie sa fie sub control si… Pentru a nu stiu cata oara in istorie, Femeia incepe sa planga. Barbatul inventeaza blog-ul.
Morala: Cand femeile plang, umanitatea evolueaza.
Alta morala: Fara femei am trai si acum in copac.



Malak
Postat pe 6 Octombrie 2008 09:32
- interesant Malak ... multumim!
supermiki
Postat pe 6 Octombrie 2008 12:41

Recomandari

Subiect Mesaje Ultimul Mesaj
poti ramane gravida doar de la o simpla penetrare? 18 De la: miss_darine 28 Noiembrie 2009 20:26
diane 35 ingrasa? 2 De la: stem_29 1 Iulie 2010 23:40
Ce bine e sa ai o relatie buna. 17 De la: Kallliste 15 Iunie 2010 13:17
Dragostea? 16 De la: cathysailor 22 Mai 2009 23:41
compatibilitate 3 De la: l_diana_c 28 Mai 2009 15:43