povestioare ...

confuza..

inregistrati-va si castigati 500 euro

_dulcik_ Postat pe 20 Martie 2009 21:41
Arta de a fi om Un om nu trebuie judecat dupa calitatile lui , ci dupa felul in care stie sa si le foloseasca- La Rochefoucauld. Stim cu totii, ca omul isi petrece aproape jumatate din viata la serviciu, la locul de munca. Oriunde ai activa, in camp, la uzina, intr-un atelier, institutie bugetara sau de comert, in orice serviciu, te inconjoara colegi cu care comunici, poate mai mult decat comunici in familie. De fapt, comunicarea aceasta este specifica domeniului de activitate a institutiei si comunicarea aceasta ce are loc in acest caz este legata de profesie. Prima impresie conteaza, si totusi daca ai trecut cu bine de prima zi nu inseamna ca ai incheiat capitolul integrare. In prima zi e bine sa zambesti si sa asculti si sa nu faci mofturi. Sunt multe carti si articole care te invata cum sa lasi o prima impresie pozitiva. Ceea ce e cu adevarat greu este sa o mentii. Atunci cand lucrezi sub presiune iti arati adevarata fata. Si nu numai in situatii stresante ci si intr-o zi normala de munca poti sa ai atitudini si reactii nepotrivite. Etapele integrarii intr-o echipa sunt cunoasterea, competitia pentru stabilirea rolurilor, apoi etapa in care fiecare isi aplica rolul urmata de performanta data de echipa ca intreg, dezintegrare in care fiecare are competente foarte inalte, eficienta ridicata si, prin urmare, este promovat sau se angajeaza intr-o alta companie, pe o pozitie mai buna; astfel, echipa se destrama. De cate ori apare cineva nou echipa trece din nou prin aceste stadii. Cred ca s-a improprietarit ideea ca fiecare individ este caracterizat de anumiti parametri, pe care ii stie cu siguranta pe de rost. Pot raspunde la intrebarea care este culoarea mea preferata, melodia preferata si alte asemenea. Dar stiu cu siguranta ca cuvantul preferat este profesionist. Timpul investit in dezvoltare personala si in invatare aduce beneficii enorme in timp. < nu este ceea ce castiga prin munca sa, ci ceea ce devine prin ea.>> La prima vedere, cititul si experimentatul par paguboase, pentru ca nu produc nimic concret pe moment. Tot ce produc sunt niste idei, eventual chiar solutii la anumite probleme. Dar ideile si bagajul de cunostinte te ajuta sa iei decizii intelepte in viitor!Sunt o fire disciplinata, loiala, serioasa, practica si care se orienteaza catre succes. Imi cheltui energia metodic si ma catar incet spre telurile mele ambitioase avand un puternic simt al realitatii, In ultimul timp am invatat ca exista o multime de locuri cu resurse, oameni care impartasesc altora din experientele lor totul este sa stii unde-i poti gasi si sa fii la curent cu noutatile lor. Fiecare are ceva de zis si ascultandu-i pe toti nu poti decat sa-ti largesti viziunea.De ce ii privesti pe cei din jur de sus?Priveste mai atent la ei,fiecare om e unic, orice lucru e bun,orice treaba e buna...cand esti la serviciu,fa-ti treaba cum trebuie,si nu te mai gandi la altele. Imi place sa fac planuri. Sa stiu ca peste 2 zile, o luna, un an se va intampla ceva placut, ceva ce-l astept de atata vreme. Imi place sa ma gandesc cum o sa fie, sa-mi imaginez, sa construiesc scenarii. MOTTO "Concretizez material toate gandurile creatoare utile revelatiei functiei mele interioare si mi le asum cu toata libertatea." Nu ma dezechilibrez usor, nu intru in panica,si asta pentru ca sunt foarte organizata, putine lucruri ma iau prin surprindere.Chiar si dupa ce ocup functia pentru care m-am pregatit, continui sa ma documentez, sa citeasc, sa invet, sa ma specializez si supraspecializez. In ascensiunea pe scara ierarhiei ma pazez pe un singur lucru : pe mine. < decat acela la care te aflii tu insiti. Da dar eu sunt intr-o continua ascensiune si sper sa ne ridicam impreuna.>> Merg la serviciu, cu bucurie, cu atractie, cu o dorinta de a munci, atunci productivitatea muncii mele este mai mare. Nu ma supar pe colegul care m-a observat,nu m-a salutat si invers, mi-a raspuns la salut doar cu jumatate de voce cum mai spunem noi uneori. Doar nu stiu totul despre fiecare dintre ei ce probleme au,ce caractere au,ce probleme au cu sanatatea si multe altele.Daca ai ajuns sa-ti schimbi prietenii, colegii, ca si lucrurile care le aruncam, considerandu-le ca de acum nu sunt de folos, atunci inseamna ca ai pierdut astfel aprecierea fata de unicitatea fiecarui individ.Ca sa simti ce inseamna cu adevarat bucuria, trebuie sa ai cu cine sa o imparti. Probabil, ca toti am simtita ca o bucurie pe care o imparti cu un adevarat prieten sau coleg - e o bucurie de doua ori mai mare. Idealurile sunt ca stelele: s-ar putea sa nu le atingem, dar ne pot calauzi in viata.Esti inteligent daca nu crezi decat jumatate din ceea ce auzi; esti intelept daca sti care jumatate ; Succesul nu este niciodata final, iar infrangerea nu este niciodata fatala; ceea ce ramane in ultima instanta este curajul . Poti pierde banii - e rau. Poti pierde un prieten - e si mai rau. Dar daca ti-ai pierdut curajul si speranta - ai pierdut aproape totul.
Gandind mereu, mereu Orbecaim adesea cuprinsi de indiferenta . Uitam sa iubim rasaritul soarelui intr-o dimineata dulce de vara , cand fiorul racorii isi dezveleste de sub geana unei noi zile minunatia a tot ce ne inconjoara. Uitam sa ne inchinam adanc Atotputernicului Dumnezeu multumind pentru un nou rasarit vietii noastre. Pare-se ca ceva de rutina si prea neansemnata, o clipa de reculegere in preajma Atotprezentei Divine. Treburile zilnice ne cheama grabiti tumultului vietii acestea cu atatea si atatea preocupari si griji. Suntem stresati, nervosi, neangaduitori, reci, parca neavand aproape nimic in comun unii cu altii. Dar totusi avem: chipul si asemanarea lui Dumnezeu, suntem revarsarea Trinitatii (Tatal,Fiul si Duhul Sfant) in noi fiecare.O extraordinara intrepatrundere a divinului (sufletul) cu umanul (corpul ca materie). Partasia vietii vesnice o avem asigurata prin Rascumparatorul Hristos-Dumnezeu, prin jertfa Lui sangeroasa drept moment culminant. Undeva, peste aceasta framantare a zilei de ieri, de azi si de maine ramane in veghere Creatorul cerului si al pamantului. A fi ateu este simplu:negi tot ce intrece puterile tale.Se intampla sa negi de dragul de a te contrazice cu cineva, persistand in mod interminabil in aceasta incapatanare. Se intampla sa ai tot ce iti doresti si totusi aceasta nu este suficient. Oare atunci cand vei ajunge la pasul acela , poate neant il numesti ,nu vei gindi la ceva salvator ? Momentul acela trebuie sa fie critic , infiorator chiar. Sa vezi ca esti cuprins de neputinta, avutiile tale nefiind de nici un ajutor, prietenii neputand sa-ti intinda o mana.Cum concepi oare momentul acela?Chiar nu exista o Putere salvatoare pentru acest proces existent? Pentru mine Aceasta este Dumnezeu. Dar pentru tine? Pentru mine sansa de salvare este El,calauza prin viata este El, scopul unei vieti eterne este El. Viata proprie poate sa-mi creeze o garantie vesnica, dar totodata si insucces prin necredinta. Exista insa si o forta a raului, panditoare, meschina, de a carei viclenie atarna soarta platii pacatului-acesta este diavolul. Cel mai bun antidot impotriva lui este rugaciunea. Prin rugaciune castigam o conduita morala ireprosabila, poruncile Decalogului, adevarat cod pentru a ramane chip si asemanare a lui Dumnezeu. Sunt un cod de legi prin care Dumnezeu cauta sa perfectioneze fiinta umana pana la desavarsire. Aplicabilitatea lor .? Aici ramanem impartiti. Unii mai cred in zei, pretinse puteri peste care insa a ajuns sa se depuna colbul invechit al timpului. Acestor neputinciosi se inchina, le cer ajutorul, in zadar. O parte din noi avem acest necuprins Dumnezeu alaturi de Salvatorul Iisus Hristos care cauta impacarea cu noi oferindu-ne caldura pacii Sale,cautand insa, dependent de noi un innoitor proces de sfintire. Unii accepta intru totul, altii intr-o oarecare masura. Dar: ori totul ori nimic, la Dumnezeu nu merge cu jumatate de masura. Iar totul inseamna fericirea eterna. Iubirea fata de Dumnezeu si fata de aproapele ar trebui sa ne caracterizeze, ar trebui sa excelam in aceste directii. Cand vom ajunge sa iubim pe Dumnezeu cu tot ceea ce avem, iar pe aproapele ca pe noi insine, vom fi foarte, foarte aproape de desavarsire.
_dulcik_ Postat pe 20 Martie 2009 21:41
O libertate anosta A fost odata ca niciodata, un om .Traia singur printre multi asemeni lui.Viata i se parea lipsita de sens si de rost, si asta cu toate ca avea bani multi, casa frumoasa si curata, multi servitori, etc. Adeseori se uita la servitorii sai.Ii parea rau de ei, simtea mila fata de ei in inima sa, si isi spunea, ce grea trebuia sa fie viata de sclav... El se bucura zi si noapte de libertatea sa, de banii sai.... chefuia cu prietenii, avea femei frumoase, manca mancarurile cele mai alese. Asa isi traia el viata, in vreme ce servitorii lui duceau o viata grea... locuiau in casi modeste, saracacioase... zi si noapte trebuiau sa lucreze... aveau legi de-ale lor, un stil al lor de viata ce omului nostru i se parea greu de suportat, dar cu toate acestea, pe chipurile lor se intrezarea mai mereu un zambet. Dar odata, la o petrecere, omul nostru s-a intalnit cu un vechi prieten.Si acel prieten, s-a uitat in ochii sai, si l-a intrebat: -Amice, care-i rostul vietii tale ? Si omul nostru nu a stiut ce sa ii raspunda... Pe zi ce trece, aceste cuvinte ii rasunau tot mai des in minte... care era rostul vietii sale...avea de toate, si totusi ii lipsea ceva.Nu reusea sa isi dea seama ce ii lipseste, si astfel s-a dus sa caute un sihastru, si sa ii caute povata. A urcat din greu pe drumuri si pe carari rar batute, prin hatisuri intunecate, prin poieni pline de lumina, si pe costise abrupte si inghetate, unde fiece pas te putea duce jos in hau.Si in final, a ajuns la grota unde locuia sihastrul.... A intrat inauntru, si sa asezat in fata ascetului, si l-a intrebat asa: -Ce imi lipseste mie, parinte ? Sihastrul s-a uitat in ochii sai, si i-a spus: -Iti lipseste un Stapan...

_dulcik_ Postat pe 20 Martie 2009 21:42
Ce fac banii din oameni Doi baieti din vecinatatea varstei de douazeci de ani admirau o fata , care la randul ei admira o vitrina a unui magazin de confectii. Ochii ei desprindea cu eleganta imaginatiei orice articol care o interesa si o imbraca spre satisfactia ei proprie de a fi altfel si mai interesanta. Pui pariu cu mine pe un milion de lei vechi ca fata din fata vitrinei va pica ametita in plasa declaratiei mele de dragoste instant? spuse baiatul cel inalt si atletic. Pierzi , zise cel scund. Nu vezi ca e fata serioasa. N-ai nici o sansa! il demoraliza cel mic. S-o crezi tu! De ce crezi ca poarta mini? Doar pentru privirile unui singur baiat? Ce zici, mergi la pariu? il provoca vlajganul. Ok, se arunca cel scund. Iti spun eu, cu fata asta nu-ti merge. Simt ca te va face afis. Si mai simt si un milion in buzunarul meu . Don Juanul isi alese un mers leganat si sigur si se indrepta spre fata extaziata din fata vitrinei. De ce va bateti joc de mine , domnisoara o aborda baiatul , fara nici o introducere. Nu inteleg ce spuneti. Nici nu va cunosc, ii raspunse nedumerita si indignata fata. Cred ca e bine sa va vedeti de treaba, incerca ea sa-l expedieze, asociind un zambet ironic. Si, ma rog, cu ce credeti ca-mi bat joc de dumneavoastra de va simtiti atat de ofensat? intra ea in prelungiri. Baiatul simti ca i s-a ridicat mingea la fileu. Cu indiferenta dumneavoastra, domnisoara . Eu stau la zece metri de tine si ma lasi ravasit si lovit de frumusetea ta rapitoare, fara sa-mi dai nici o atentie, zise el cu ceva moliciune in glas, parasind adresarea de politete pentru tutuiala amicala. Nu cred ca ti-ai gasit clientul care sa-ti cada zapacit in brate la prima vorba de agatat. Revin la prima sugestie: vedeti-va de treaba! insista ea cu un zambet ceva mai amuzant. Tocmai asta fac, domnisoara. Imi vad de treaba inimii mele. Vi se pare de prost gust ca am venit si v-am spus franc ce simt. Si eu , in locul dumneavoastra as gandi la fel. Dar credeti-ma, sunteti incantatoare. Stiu. Nu aveti nici o obligatie fata de un necunoscut. Dar daca veti trece de bariera neplacerii pe care v-am adus-o si imi veti da ocazia sa va mai vad macar odata, atunci ma veti face fericit, plusa el, zambindu-i ca un indragostit. Ma numesc Andrei si sigur iti vei aduce aminte de declaratia mea sincera de admiratie. Ca sa nu zic mai mult. Care este numele tau? Nu esti obligata sa mi-l spui, daca nu vrei. Macar ca amintire sa-l pot rosti pe drum spre facultate in fiecare dimineata. Numele meu este Anca, dar nu cred ca asta e important. Sunt grabita si trebuie sa ajung acasa. La revedere! zise fata incercand sa scape de stransoarea cuvintelor lui care o cam ametea. Tocmai asta vreau si eu . Sa ne revedem, zise Andrei speculand greseala de salut a fetei. Nu ai vrea sa ne vedem maine seara tot aici la o inghetata? avansa baiatul propunerea finala. Nu cred ca este posibil , zise ea zambind a da. Nu promit ezita ea , privind cu un suras de incantare in alta parte. Doar sa te mai vad odata si atat. E ca o implinire a ultimei dorinte pe care o cere un condamnat. Oricum ,Anca , iti multumesc ca m-ai tratat cu respect si cu eleganta. Ai aici cartea mea de vizita. Daca vei dori sa ne vedem imi dai un bip si eu am inteles. Daca nu vrei nici o problema pentru tine. E doar durerea mea , nu a ta. Maine seara la ora sapte. La libera ta simtire. Sper ca visul meu sa se implineasca. Sarut mana , Anca! o saluta Andrei cu un zambet de copil rusinat. Si pleca incet si meditativ in privirile fetei uluite si fara replica. In urmatoarea seara Anca a venit cu zece minute mai devreme de ora intalnirii. Dupa o saptamana mergeau de mana si se sarutau pe strada. Se gandeau chiar si la o partida maritala. Dupa doua saptamani prietenul lui ii dadea un milion de lei vechi, in urma demonstratiei lui Andrei ca a obtinut tot ce a vrut de la fata. Dupa o luna fata plangea in pumni dupa ce a aflat de la un coleg de-al ei despre pariul lui Andrei. Si avansurile lui pareau atat de autentice si adevarate! A aruncat atat de usor in cutia de carton pretul unei fericiri inchipuite. Baiatul si-a jucat excelent rolul de indragostit. Vroia doar doi banuti si i-a castigat. Atata facea fata in calculele lui de distractie. Doar doi banuti! Nu vroia mai mult. Nici chiar fericirea. Doar sa-si astampere pofta!
_dulcik_ Postat pe 20 Martie 2009 21:42
Dragobetele Fiu al Babei Dochia, "Dragobetele" era sarbatorit pe 24 februarie. Sarbatoarea de Dragobete este echivalentul romanesc al sarbatorii Valentine"s Day, sau ziua Sfantului Valentin, sarbatoare a iubirii. Probabil ca 24 februarie insemna pentru omul arhaic inceputul primaverii, ziua cand natura se trezeste, ursul iese din barlog, pasarile isi cauta cuiburi, iar omul trebuia sa participe si el la bucuria naturii. Entitate mitologica asemanatoare lui Eros sau Cupidon, Dragobetele se diferentiaza de blajinitatea Sfantului Valentin din traditia catolica, fiind un barbat chipes, un neastamparat si un navalnic. Preluat de la vechii daci, unde Dragobetele era un petitor si un nas al animalelor, romanii au transfigurat Dragobetele in protectorul iubirii celor care se intalnesc in ziua de Dragobete, iubire care tine tot anul, asa cum si pasarile "se logodesc" in aceasta zi. In aceasta zi satele romanesti rasunau de veselia tinerilor si de zicala : Dragobetele saruta fetele. Sunt multe credintele populare cu referire la Dragobete. Astfel se spunea ca cine participa la aceasta sarbatoare avea sa fie ferit de bolile anului, si mai ales de febra, si ca Dragobetele ii ajuta pe gospodari sa aiba un an imbelsugat. Imbracati de sarbatoare, fetele si flacaii se intalneau in fata bisericii si plecau sa caute prin paduri si lunci, flori de primavara. In sudul Romaniei (Mehedinti), fetele se intorceau in sat alergand, obicei numit zburatorit, urmarite de cate un baiat caruia ii cazuse draga. Daca baiatul era iute de picior si o ajungea, iar fata il placea, il saruta in vazul tuturor. Sarutul acesta semnifica logodna celor doi pentru un an, sau chiar pentru mai mult, Dragobetele fiind un prilej pentru comunitate pentru a afla ce nunti se mai pregatesc pentru toamna. Nici oamenii mai in varsta nu stateau degeaba, ziua Dragobetelui fiind ziua in care trebuiau sa aiba grija de toate orataniile din ograda, dar si de pasarile cerului. In aceasta zi nu se sacrificau animale pentru ca astfel s-ar fi stricat rostul imperecherilor. Femeile obisnuiau sa atinga un barbat din alt sat, pentru a fi dragastoase tot anul. Fetele mari strangeau de cu seara ultimile ramasite de zapada, numita zapada zanelor, iar apa topita din omat era folosita pe parcursul anului pentru infrumusetare si pentru diferite descantece de dragoste. O alta traditie spune ca Dragobetele a fost transformat intr-o buruiana, numita Navalnic, de Maica Precista, dupa ce nesabuitul a indraznit sa ii incurce si ei cararile.
_dulcik_ Postat pe 20 Martie 2009 21:43
Primul pas Drumul, oricat de lung ar fi el, incepe cu primul pas... Cunoastem, din experienta, ca primul pas este facut cu greutate, cu mari eforturi si ca evenimentul este incarcat de dramatism si vulnerabilitate. Ce s-ar face copilasul daca nu ar exista poala mamei? Ce s-ar face puisorul de pasare daca n-ar exista aripa ocrotitoare si purtatoare de grija a parintelui? Ce s-ar face mielutul daca nu ar avea o mama care sa poarte povara laptelui pentru el? Va mai amintiti cum ati reusit sa faceti primul pas in viata? Dar primul pas in scoala? Cata emotie! Simteai cum iti ard urechile si in centrul universului tau sufletesc parca avea loc un fel de implozie. Lacrimi de bucurie copilareasca inundau campia obrajilor... Dar cum a fost cu primul pas in casatorie? Va mai amintiti? Sentimente inaltatoare, bucurie maxima si tremur de spaima sfanta au facut miting la poarta inimii. Iar ea, biata inima, alerga asa de tare incat ar fi castigat, desigur, primul loc la disciplina 100 de metri garduri! De ce se intampla asa? Exista, desigur, un raspuns la aceasta dilema: recunoastem sau nu, avem un fel de fobie pentru inceputuri. De aceea, noi oamenii, am scris proverbe pe marginea acestui subiect: Mai bun este sfarsitul unui lucru decat inceputul lui. - (Solomon /Eclesiastul 7:8) Primul pas e zdrobitor / Al doilea e mai usor! Ne temem de viitor, de primul pas si de aceea nu dorim sa ne asumam riscuri. Dar oare nu riscam mai mult prin faptul ca nu riscam? Foarte multi vor ramanea, pentru totdeauna, saraci pentru ca nu vor sa-si investeasca banii. Se tem. Multi nu vor ajunge niciodata scriitori, poeti sau oratori pentru ca nu vor iesi din conul de umbra, de teama criticilor. Cei mai multi vor pierde vesnicia si toate minunatele fagaduinte biblice pentru ca se tem de reactia colegilor, prietenilor si rudelor. Ori, tocmai acest comportament tradeaza frica fata de primul pas. Dar stii ceva, prietene? Cunosc oameni care au reusit sa faca primul pas, si nu cu stangul, in viata, in cariera, in universul spiritual si sunt oameni fericiti si realizati din toate punctele de vedere. De ce au reusit ei? Ei au inteles ceea ce tu poate inca nu stii: Cand te ingrijorezi, crezi mai mult in problemele tale decat in promisiunile lui Dumnezeu! Iata, ultima luna a anului 2001, imbracata in alb stralucitor, se pregateste de drum lung. O data cu plecarea ei, v-a sosi un an nou. Poate nu te-ai asteptat sa mai fi pe aici, pe aceasta stea, ca sa dai piept cu anul 2002! Dar daca se intampla, oare nu inseamna pentru tine, o noua sansa, un alt timp de har, o alta ocazie de nou inceput? Hotaraste-te sa nu mai risipesti timpul! Risca si fa primul pas spre Dumnezeu! Al doilea o sa fie mai usor si incet, incet vei invata sa zbori spre El. Iar daca simti cum iti tremura aripile, incheieturile si inima , sa crezi ca este vremea pentru stabilitate. Acest deziderat nu vine de la oameni ci este darul lui Dumnezeu. Iti doresc succes, dragul meu, si nu uita: Este mai bine sa-ti lasi caile calauzite de Dumnezeu decat sa-L lasi sa-ti corecteze caile gresite!
_dulcik_ Postat pe 20 Martie 2009 21:44
Dupa fapta si rasplata Cu mult timp in urma, a trait un boier tare bun. Intr-o zi, l-a chemat la el pe un taran si i-a spus: - Uite, omule, fiindca stiu ca familia ta o duce destul de greu, vreau sa te ajut. Iti dau de munca si te platesc foarte bine. Vrei sa lucrezi pentru mine? - Sigur, boierule - a raspuns omul bucuros - ce trebuie sa fac ? - Sa-mi construiesti o casa, la marginea padurii. Taranul a plecat bucuros si, chiar din acea zi, s-a apucat de treaba. Boierul ii dadea bani pentru tot ce trebuia sa cumpere. Insa omul ce si-a spus ? "E, si asa nu ma vede, ce-ar fi sa-l insel ?!" Si, in loc sa faca totul asa cum ar fi trebuit, a inceput sa cumpere lucruri ieftine si proaste si sa cheltuiasca banii ce ii ramaneau. Cand a terminat, casa arata tare frumos pe dinafara, dar taranul stia ca n-o facuse bine si ca, destul de repede, ea se va strica. Cand i-a aratat casa boierului, acesta i-a spus: - Fiindca stiu ca tu si familia ta locuiti intr-o cocioaba mica, iti fac cadou aceasta casa. De-aia te-am lasat pe tine sa o construiesti si ti-am spus acum, la sfarsit, tocmai pentru ca bucuria voastra sa fie mai mare. Acum si-a dat seama omul de greseala sa. A vrut sa-l insele pe altul si, de fapt, singur s-a inselat. Daca ar fi fost cinstit si si-ar fi vazut de treaba, si-ar fi facut un bine lui si familiei sale. Acum, insa, parerile de rau nu mai puteau indrepta nimic. In sinea lui, omul s-a jurat sa nu mai insele niciodata pe nimeni. "Dupa cum ne purtam noi cu aproapele, asa se va purta Dumnezeu cu noi."
_dulcik_ Postat pe 20 Martie 2009 21:44
O mie de puncte O mie de puncte Un crestin care se mandrea cu faptele sale bune a visat intr-o noapte ca era la poarta cerului. Cu litere uriase, pe frontispiciul portii scria: "Cei ce vor sa intre aici au nevoie de 1000 de puncte". Ingerul l-a intrebat: - Ce ai facut in viata? - Eu? Am fost credincios Domnului intreaga mea viata. Am pazit Cuvantul lui Dumnezeu cu toata sfintenia. - Foarte bine. Ai un punct. Altceva? - Am dat mai mult decat zeciuiala de fiecare data pentru lucrarea Domnului. Am ajutat pe saraci, pe vaduve, pe orfani. - Exceptional. Inca un punct. - Am crescut o familie numeroasa de copii, pe care i-am facut misionari. Eu insumi am predicat Evanghelia si am ajutat la raspandirea ei. - Nemaipomenit! Asa oameni cam rar vin pe aici, a spus ingerul. Inca un punct. Ai mai facut ceva? Bietul om s-a pierdut cu totul. Daca pentru tot ce spusese pana acum valora numai 3 puncte, ce sa mai adauge ? A ridicat ochii spre uriasa inscriptie si, a citit din nou: "Cei ce vor sa intre aici au nevoie de 1000 de puncte!" A oftat adanc si a exclamat: - Doamne, aici se poate intra doar prin harul Tau! - Exact, a spus ingerul. 997 de puncte!
_dulcik_ Postat pe 20 Martie 2009 21:44
Merele de peste gard Merele de peste gard Un boier avea multa avere. Pe domeniul sau se aflau multi pomi fructiferi. Cei saraci nu puteau intra deoarece ii despartea un gard mare de aceste fructe. Intr-o buna zi boierul a hotarat sa lase saracii sa intre si le-a zis: - Puteti sa culegeti ce vreti si cat vreti, numai sa nu rupeti crengile de la copaci ! - Zis si facut, au intrat si s-au infruptat din ei. In acest timp boierul se uita dintr-un loc ascuns la ei si a observat cativa care in loc sa le manance, le aruncau peste gard. Surprins de acest gest, i-a chemat la el si i-a intrebat : De ce le aruncati peste gard, nu va e teama ca le risipiti ? Ei i-au raspuns: acele fructe nu se vor pierde pentru ca vom veni chiar acum dupa ce vom pleca, le vom strange si le vom pastra pentru alta data. Asa se intampla si cu imparatia cerurilor. Cat timp suntem pe pamant trebuie sa facem fapte bune, pentru ca mai apoi in cer sa le avem cu noi. Fiecare mar aruncat peste gard este o fapta buna care se contorizeaza in cer, nu aici pe pamant. Sa incercam sa ne strangem cat mai multe fapte bune pentru atunci cand va fi cu adevarat nevoie de ele.
_dulcik_ Postat pe 20 Martie 2009 21:44
AL PATRULEA MAG Exista o poveste veche, care spune ca, de fapt, au fost patru magi care doreau sa se inchine Mantuitorului, la nasterea Sa. Cel de-al patrulea si-a vandut tot ce avea si, cu banii obtinuti, a luat trei pietre scumpe: un safir, un rubin si o perla, pe care sa le duca in dar Mantuitorului. Grabindu-se sa ajunga in Babilon, unde il asteptau cei trei magi, acesta a intalnit pe drum un om ranit, pe care nimeni nu il ajuta. L-a dus pe bietul om la un doctor caruia i-a dat safirul pentru a-l ingriji pe bolnav pana ce se va insanatosi complet. Toate acestea l-au intarziat. Cand a ajuns la locul intalnirii, magii plecasera deja fara el, insa nu s-a descurajat, ci si-a continuat drumul singur, calauzit de steaua ce-l ducea spre Bethleem. Ajuns aici, a aflat ca magii L-au gasit deja pe prunc, ca soldatii lui Irod omoara toti copiii nou-nascuti si ca Sfanta Familie a plecat spre Egipt, pentru a se feri de mania regelui. Chiar in fata sa, un soldat incerca sa-i smulga unei tinere femei copilul pentru a-l omori. Femeia isi apara cu disperare pruncul. Magul i-a aratat soldatului necrutator rubinul si i-a spus: - Lasa copilul sa traiasca si iti voi da aceasta piatra scumpa. Nimeni nu va afla de targul nostru. Ademenit de nestemata, soldatul a luat piatra, indepartandu-se grabit. Tanara femeie i-a multumit strainului cu lacrimi de bucurie si recunostinta. Acesta s-a hotarat sa-L caute mai departe pe Mantuitor. Acum, mai avea un singur dar, perla. A plecat si el spre Egipt, unde, ani de zile, L-a cautat pe Iisus, insa fara nici un rezultat. Dupa 30 de ani, a aflat ca undeva, in Palestina, Mantuitorul propovaduieste Evanghelia. Bucuros ca, in sfarsit, stie unde Il poate gasi, s-a grabit spre Iudeea. Ajuns la Ierusalim, spre seara, a aflat ca Iisus Hristos este rastignit pe Dealul Capatanii. S-a grabit magul spre locul acela cu dorinta sa-L vada in viata pe Mantuitor, sa-I duca darul sau pe care il pastrase de atata timp. Insa, prin fata lui au trecut doi soldati romani ce duceau in sclavie o tanara evreica. Oprindu-i, magul le-a spus: - Daca ii dati drumul fetei, va daruiesc aceasta perla. O puteti vinde si imparti banii. Veti castiga mult mai mult lasand fata libera. Lacomi, soldatii au luat perla, eliberand-o pe tanara, care, plangand de fericire, nu stia cum sa-i multumeasca strainului. Dar magul, rugandu-se cerului sa-L vada macar o clipa pe Mantuitor, se grabea spre Golgota. Acum, nu mai avea nimic. Ii era rusine sa se inchine Imparatului imparatilor fara nici un dar. Insa, cand a ajuns langa Cruce, Mantuitorul S-a uitat drept spre el si i-a spus: - In sfarsit, ai venit. Tu mi-ai adus cele mai frumoase daruri ... - Bine, dar nu mai am nimic, ce Ti-am adus eu ? - a intrebat mirat magul. - Tot ce duceai cu tine ai dat celor neajutorati. Dandu-le lor, Mie Mi-ai dat. Darul tau a ajuns la Mine si, iti spun, ca el este cel mai insemnat, caci, acela care Il iubeste pe Dumnezeu, ii iubeste pe oameni. Cine nu cauta nevoile celorlalti spre a fi de folos cu ce poate, nu va gasi multumire si bucurie, nu va afla adevarata viata. Cu cat te apropii mai mult de oameni, cu atat esti mai aproape de Dumnezeu.
_dulcik_ Postat pe 20 Martie 2009 21:45
Vreau prea multa dragoste Intr-o zi, intorcandu-ma acasa dupa o calatorie lunga, mi-am gasit fetita mai mica jucandu-se cu papusile. Eram obosit, si poate de aceea vroiam sa ma bucur de felul ei de a fi cand venea la mine si ma imbratisa si ma pupa, vroiam sa o aud zicandu-mi: Buna taticule, ce mai faci? Ma bucur ca esti acasa. Mi s-a parut prea lunga calatoria ta, si tare vreau sa te imbratisez!... un lucru care imi lipsise mult in timpul plecat. Insa cu toate incercarile mele de a arata singur si obosit, eram ignorat. Imi era greu sa accept rolul de a doua vioara, in mod special cand rolul principal era ocupat de niste papusi. Vazand ca propria mea fica se purta ca si cand nu as fi fost de loc plecat, si pentru ca nu mai aveam rabdare, am initiat eu conversatia. Draga, i-am zis, vino si da-mi un pupic. Insa spre surprinderea mea, cu un aer de adult, fetita mi-a raspuns: Tati, acum am noua ani. Asta nu prea conteaza, cand e vorba de pupicuri. Si pentru ca fata mea mai in varsta statea pe canapea langa mine, am implicat-o si pe ea in mica disputa. Uite, sora ta mai mare are doua zeci de ani. Apoi privind spre fica mai mare, am schitat un zambet si cu o privire intensa i-am zis: Draga, vino si da-mi un pupic. Fara a da de banuit, ea a zambit, s-a asezat la mine in brate si m-a imbratisat, insa nu inainte de a-mi sopti discret la ureche: Imi vei ramane dator pentru asta. Oricum, triumfator am zis: Ori ca ai noua ani sau 20, nu conteaza, sunteti tot fetitele mele. Asa ca vino aici si da-mi un pupic. Chiar daca am incercat sa par cat se poate de convingator cu aceasta rugaminte, raspunsul fetietei mele a ramas ferm. Sunt ocupata. Mi-am dat seama ca pentru a gastiga aceasta lupta aveam nevoie de artilerie grea. Privind atent papusile acelea care reusisera sa fure inima fetitei mele am zis: Tu stii cine ti-a dat tie papusile acestea? Dintr-o data, parca intelegand unde vroiam sa ajung, printesa mea s-a gandit ca poate nu ar fi rau sa imi onoreze cererea. Cu o papusa in fiecare mana, s-a urcat in bratele mele si grabita fiind, mi-a oferit o mica imbratisare si un scurt sarut pe obraz, si asta in timp ce papusile incercau sa isi faca loc in urechile mele. Apoi, cu un ras strengaresc, a incerca sa coboare cat mai repede din bratele mele. Insa acel scurt pupic nu era de-ajuns pentru a umple golul din contul tatalui. Nu, nu. Mai incearca o data. Vreau un pupic mai mare. Auzind raspunsul, si-a dat ochii peste cap si a zis: Asta e problema cu voi, taticii. Ce problema? am intrebat eu. Voi intotdeauna vreti prea multa iubire. Ai dreptate am zis eu, sunt vinovat. Chiar in clipa aceea Tatal meu ceresc mi-a vorbit inimii: Aceeasi problema o am si eu ca Tata.
_dulcik_ Postat pe 20 Martie 2009 21:45
O dupa-amiaza in parc A fost odata un baietel care dorea sa-L intalneasca pe Dumnezeu. Stia ca era o calatorie lunga pana unde locuia Dumnezeu, asa ca si-a pus in gentuta de gradinita un pachet cu biscuiti si sase cutii cu Pepsi. A plecat la drum. La numai trei strazi de casa lor, a vazut o batranica stand pe banca intr-un parc. Privea la niste porumbei. Baietelul s-a asezat langa ea si a deschis gentuta. Era gata sa soarba putin Pepsi, cand vazu ca batrana arata foarte flamanda. I-a oterit un biscuit. Ea l-a acceptat cu multumire si i-a zambit. Zambetul ei era atat de frumos, asa ca baietelul dori sa-l mai vada; ii darui si un Pepsi. Din nou ea ii zambi atat de frumos. Era incantat. Au stat acolo intreaga dupa-amiaza mancand si zambind. Nimeni nu spunea nici un cuvant. Cand seara se lasa peste oras, baietelul isi dadu seama ca este obosit si ci trebuie sa plece acasa. Dupa ce facu cativa pasi se intoarse si-i dadu batranei o imbratisare. Ea ii darui cel mai mare si frumos zambet. Cand baietelul deschise usa casei, mama fu surprinsa de bucuria de pe fata copilului ei. L-a intrebat: "Ce ai facut azi de esti atat de fericit?" "Am pranzit cu Dumnezeu." Dar inainte ca mama sa poata spune ceva, adauga: "Stii ceva? Ea are cel mai minuat zambet pe care l-am vazut vreodata!" Intre timp, batrana, radiind de bucurie, ajunse si ea acasa. Fiul ei uimit de pacea de pe fata ei, o intreba: "Mama, ce ai facut azi de esti atat de fericita?" "Am mancat biscuiti in parc cu Dumnezeu". Dar inainte ca fiul ei sa poata spune ceva, adauga: "Stii, este mult mai tanar decat mi-am inchipuit".
_dulcik_ Postat pe 20 Martie 2009 21:46
IESLEA MEA . . . Era una din lungile si mult prea obositoarele zile ale copilariei mele... Ziua intreaga o petrecusem intre istovitoarea munca a curateniei si pregatirea locului de odihna pentru cele ce erau singurele mele prietene, singurele cu care puteam vorbi si carora le impartaseam supararile, sperantele si neimplinirile mele, fara sa tin in seama ca nu primeam nici-un raspuns ci doar priviri galese intrerupte adesea de clipitul ochilor lor... La cei cativa anisori ai mei toate aceste poveri timpurii mi se pareau inutile si uneori imi permiteam luxul de a visa ce bine trebuie sa fie ca doar joaca si trasnaile copilariei sa fie cele ce insotesc cresterea unui copil... Motivat poate de asprimea tatei, imi dadusem toata silinta sa pregatesc ieslea in asa fel incat atunci cand el va veni de la munca obositoare a campului, sa-i pot vedea acea umbra de recunostinta pe chipul sau aspru si rigid... La intoarcerea tatei am fost surprins de excesul de buna-dispozitie ce-l stapanea... Ba chiar am putut primi de la el o usoara mangaiere a capului ca semn al recunostintei ... iar vorba de binete spusa mamei mi-a intarit convingerea... Poate ca succesul in afaceri sau proaspata intelegere cu vreun negutator, ori stiu si eu ce altceva era cauza bunei lui dispozitii... Timpul trecuse repede iar cele ce trebuiau dereticate pe afara se terminasera... Eram deja pe rogojina mea in coltul mai calduros al odaii noastre... Visele-mi erau gata sa curga, cand parca am auzit strigatul unor straini, apoi l-am vazut pe tata iesind la ei... si parca auzeam comentariile tatei impartasite celei ce sedea alaturi de el pe rogojina, pana ce oboseala ne-a adus la tacere. Lumina crescanda ce inunda incaperea odaii noastre, anunta o noua zi al carei necunoscut era evident... Prezenta unui necunoscut pe al carui chip se impletea o vadita neliniste stapanita de fericire, mi-a trezit curiozitatea de a sti ce anume se petrece in ograda noastra , de nici mama nu mai era de gasit prin casa. Imbracat in acele putine si saracacioase haine despre care puteam spune ca sunt doar ale mele, am mers intr-acolo unde am banuit ca este sursa acelei agitatii... Scancetul unui copil ce se auzea ca venind de undeva din interiorul locului meu de munca, m-a uimit in asa masura incat desi cunosteam fiecare ungheras al acelei incaperi joase si strambe, nu indrazneam sa-i calc pragul, nu indrazneam sa vad ce se petrece in interior, desi curiozitatea crestea din ce in ce... Invitat sa intru de strainul ce semana doar la port cu tata, de parca ceea ce fusese al meu pana atunci trecuse peste noapte in proprietatea lui, am plecat capul mai mult instinctiv decat ca o necesitate si am intrat... Oooo...... cat de placut surprins am fost sa constat ca banuiala mea cu privire la scancetul unui copil se adeverea acum prin faptul ca ochii mei Il vedeau... Dar... de ce un copil tocmai acolo ??? Cum se putea ca locul acela rezervat doar pentru odihna animalelor sa poata fi adapost pentru un copil, si inca unul asa de mic ??? Mai tarziu aveam sa inteleg cum locul acela al ieslei noastre avea sa devina un loc cautat, un loc controversat, un loc uneori dorit, iar alteori blamat... Aveam sa inteleg mai tarziu ca nu intamplatoare a fost buna-dispozitie neobisnuita a tatei de sfarsitul acelei zile. In seara acelei zile, ziua uimirii mele, neintelesurile mele au continuat prin venirea acelor pastori ce-i intalnisem de multe ori pe colinele din preajma satului nostru... acei oameni mereu pusi pe sotii, exprimau insa acum o seriozitate de parca ceva ce scapa intelesului lor se intampla... Venirea lor cu daruri la cei ce erau acum intr-un anumit sens oaspetii nostrii, m-a incurcat putin si m-a facut sa ma gandesc la rostul celor ce se petreceau... La doar cateva zile de la neobisnuitul ce se intampla sub ochii mei mirati si mintea mea prea nefamiliarizata cu lucruri mari, s-a intamplat ceva ce avea sa faca din mine un fel de centru al atentiei colegilor de joaca si chiar a parintilor lor simplii si prea creduli uneori... Venirea acelei caravane tocmai prin satul nostru, era ceva de domeniul inexplicabilului, tinand cont de faptul ca drumul comercial trecea la ceva departare... Ce mare mi-a fost uimirea cand caravana s-a oprit in dreptul casei noastre, a saracacioasei noastre case, iar gandul ca tata ar putea face afaceri cu acesti straini imi incoltise in minte si ma nelinistea in asa masura incat m-am surprins zimbind si chiar razand de fericire... In sfarsit a sosit sansa noastra de a nu mai fi saraci... Dar . . . cu acele daruri incontextabile prin sclipirea lor, ei nu se indreptau spre casa noastra . . . dar totusi spre noi veneau . . . si nici macar nu se opresc in dreptul nostru, ci doar inclina capul respectuosi in semn de recunostinta... De ce se indreapta spre grajd ??? De ce strainul acele ce semana cu tata ii pofteste in-nuntr-u' ??? Ce se petrece oare de chiar si mama si tata nu mai inteleg nimic, ei care intotdeauna gasesc o explicatie la orice lucru ??? Ce oare ar fi trebuit sa stie ei, sau chiar si eu, si nu se stie ??? De ce atat de mult mister in tot ce se petrece ??? Uimirea si neintelesul au facut ca timpul vizitei deosebite si fastuoase prin simplitatea ei sa treaca iute, iar ramanerea mea cu gandurile controversate si simtamintele contradictorii sa nasca in mine un gand . . . Si de la gand la infaptuire a fost doar un gest . . . Am fugit in odaie si cocotat pe acel ceva ce ne servea drept masa, am cotrobait prin lavita pe care obisnuia mama sa tina hainele bune de sarbatoare... am gasit acolo haina mea cea buna, desi peticita si tesuta pe alocuri, haina cu care ma imbraca mama cand ceva deosebit se petrecea in familie, sau cand mergeam la Templu. Am strans-o la piept, nu ca o parere de rau ci mai degraba ca o exprimare a atasamentului meu si asa strangand-o am alergat spre usa grajdului. . . Gestul simplu de oferire al darului meu nu i-a nemultumit pe parintii Micutului ci au apreciat lucrul acesta oferindu-mi in schimb cuvinte frumoase insotite de un zambet cald. Era ceea ce aveam mai de pret, era HAINA MEA pe care o oferisem cu atata dezinteres... si asta nu in speranta primirii alteia in viitorul cel mai apropiat, chiar daca asta avea sa se intample candva in viitor . . . Mai tarziu, prin cresterea Micutului am putut vedea ca darul meu era de folos... Fusese darul meu . . . oferit aceluia ce se nascuse atat de aproape de mine, in locul atat de drag mie . . . IESLEA MEA.
_dulcik_ Postat pe 20 Martie 2009 21:46
Adolescentii si...sanatatea Adolescenta, tranzitia de la copilarie la maturitate, a fost din totdeauna perioada desnadejdii si a dezorientarii. Adolescentul simte cum se naste in sine o lume noua de cerinti, de nelinisti, de nedumeriri, de intrebari. Criza economica il rupe dintr-o data de pe bancile scolii aruncandu-l in viata profesionala. Sufleteste nu este inca pregatit pentru a intampina si a face fata greutatilor. Cate drame nu izvorasc din faptul ca acesti tineri cauta si nu gasesc de lucru! In nici o perioada a vietii somajul nu are efecte mai dezastruoase, ca in adolescenta. Observati cati tineri, traind in conditii mizere in casa parinteasca, nu fug de acasa, scarbiti de vesnicile si dureroasele reprosuri ale parintilor ca nu vor sa munceasca! Si cat de redus este numarul acelor parinti care inteleg drama sufleteasca a copiilor lor, care, in cautare de lucru, colinda o zi intreaga orasul, intorcandu-se acasa seara, cu esecul strans in lacrimi si cu buzunarele goale... In atmosfera aceea familiara, unde se vorbeste numai de lipsuri si nevoi, sufletul adolescentului traieste o cumplita tragedie. Nu este - simte el - nimeni care sa-l inteleaga, nu este nimeni care sa-i spuna o vorba de incurajare, nu este nimeni care sa-l ajute sufleteste... In aceste timpuri apocaliptice, parintii devin pentru adolescent, subit rai. Scoala n-au mai putut-o urma, cu toate ca ar fi dorit, poate. Iubirea este neampartasita. Problema sexuala il framanta. Atmosfera din casa este insuportabila. Totul este trist in lume... spunea Eminescu. Cate sinucideri nu au loc in aceste vremuri, pe care profetii biblici, le-au numit, si sunt pe drept cuvant, vremurile sfarsitului! Unele tragedii ale adolescentilor sunt cauzate de neantelegeri cu parintii, altele sunt provocate de acele deceptii din dragoste, altele din cauza esecurilor: pierderea examenului, lipsa serviciului,etc. Am ramas pur si simplu socat, cand am auzit ca o adolescenta s-a sinucis din cauza notelor mici. In biletelul de adio a scris: Dragii mei parinti, va iubesc! Am facut acest lucru pentru ca am modificat notele mici din carnet, am fost descoperita iar diriginta m-a trimis acasa, ca sa vin cu parintii. Mi-a fost frica de tata si asa ca am considerat ca este mai bine sa... As intreba: Ce vor, la urma urmelor, unii parinti duri si neantelegatori ? Un carnet cu note mari sau un copil in viata? Adolescentii trebuiesc intelesi, ajutati, consiliati! Sunt aproape o suta de ani, de cand in Viena culturala, s-a pornit marea opera de consiliere a adolescentilor, recrutati, mai cu seama, din patura saraca a populatiei. Miscarea s-a numit: Oficiul de indrumare sufleteasca pentru adolescenti ( jugendberatungsstellen ). Tinerii adolescenti aveau ocazia de a se descarca sufleteste. O multime de medici, psihologi, pedagogi, juristi, profesori si scriitori, si-au jertfit din timpul lor liber, cateva ore pe saptamana, punandu-se in mod gratuit la dispozitia tinerilor. Afise mari, pe strazi, ofereau imbietorul anunt: Tineri! Adolescenti! Adresati-va cu incredere Oficiilor de indrumari sufletesti care va pot oferi sfaturi, in mod gratuit, atunci cand va aflati in vre-un impas sufletesc! Nu este nevoie sa va spuneti numele. Discretie garantata! Niciodata nu este prea tarziu! Semnalez problema aceasta care se pune si la noi, mai acut poate ca in alte tari, unde conceptiile educative sunt mai raspandite. La noi, opinia publica se alarmeaza ( pe nedrept ), cand unor fetite rasfatate si de bani gata li s-a urat cu binele si fug de acasa rapite de un negustor de carne vie, cu care insa, in prealabil, au pus la cale etapele evadarii. Dar aceeasi opinie publica nu se gandeste la acei baieti si la acele fete, din pragul adolescentei, care intr-adevar au nevoie de intelegere si ajutor sufletesc sau altfel spus: consiliere spirituala. Drama sufleteasca a fetelor care cad, din cauza nejunsurilor sociale, in ghiarele celei mai vechi meserii din lume, sau a baietilor infometati care fug de acasa si incep sa vagabondeze, la inceput, ademeniti de o mancare calda oferita de seful bandei, pe pretul colaborarii lor la o spargere sau la un trafic cu droguri; drama copiilor maltratati si persecutati; drama copiilor neiubiti si fortati sa cerseasca, - toate acestea trec neobservate. Si mai neobservate decat toate raman adevaratele motive! Si ar fi de datoria celor in drept sa se alarmeze de aceste lucruri, luand in acelasi timp masuri profilactice, prin punerea la dispozitia acestor jumatate-copii, jumatate-oameni, pedagogii necesare unei bune sfatuiri in momentele de restriste sufleteasca. Sa salvam tineretul acesta dezorientat! Sa salvam tineretul prada crizelor de tot felul! Sa-l ocrotim! Sa-i dam putin din maturitatea, increderea si siguranta noastra. Sa nu-l lasam sa ajunga la marginile societatii si ale vietii! Tineretul este darul lui Dumnezeu, viitorul, floarea si daca vreti, concretizarea eforturilor noastre fizice si intelectuale. Daca ne dorim un tineret sanatos, din toate punctele de vedere, trebuie sa nu uitam ca inceputul intelepciunii este CUNOASTEREA DE DUMNEZEU!
_dulcik_ Postat pe 20 Martie 2009 21:47
Criminal Azi simt lumina cum imi atinge chipul si tac. Ura s-a pierdut prin asternutul sifonat de ganduri. Alearga disperata printre cute... acelasi cantec ascultat de sute de ori. Uita de lume, de sentimente, de suflete pereche, de soapte la ureche. Ma sperii atat de usor si ma intreb daca as fi fericita vazand pe altii speriati. Am devenit peste noapte mama omida (nu scriu cu majuscule) si visez varinate pentru bac. Ce face stresul din om?! Daca nu reusesc... nici nu ma gandesc. Dar daca reusesc... si mintea mea zboara spre culmile fericirii se tavaleste prin fulgi albi si viseaza. Caut cuvinte. Simt totul atat de intens, atat de aproape, atat de nesigur. Mai naste-ma mama o data! Sau nu ma mai naste deloc! Miros de mancare gatita. Azi sunt la cura? Am uitat ca am 50 de kg si eu nici daca mananc o tona nu ma ingras. Uit . Stiu ca nu stiu nimic. Nu pot sa mai fug. Am picioarele prinse intr-un cosmar si nu pot sa ma misc, nici sa tip- daca ma trezesc la realitate poate scap. As vrea sa dau timpul inapoi se transforma in as vrea sa dau timpul inainte. De ce nu ma intelegi? Tu nu ai vrut niciodata sa treci peste o zi mai repede? Nu ai vrut sa eviti un esec? Iarasi timpul... nu alimentele nocive ne omoara, nu oamenii omoara. CRIMINALUL ESTE TIMPUL. Omorati-l! Loviti-l cu pietre in inima! Dar timpul are inima? Soapte in intuneric. Trei dorinte am. Doar trei. Gasiti-mi pestisorul de aur!
_dulcik_ Postat pe 20 Martie 2009 21:47
Vulturul si soricelul Vulturul si soricelul Exista o poveste despre un vultur care, primavara, pe vremea cand raurile se dezgheata, zbura in inaltul cerulului cautand ceva de mancare. Urmand cursul unui rau a vazut un soarece de camp care era captiv pe o bucata de gheata fiind astfel purtat in josul  raului. Observand aceasta prada usoara, a coborat si aterizand pe gheata a omorat acel soricel si a inceput sa il manance   In timp ce manca a vazut ca bucata de gheata se apropia rapid de o casacada, dar fiind determinat sa-si termine masa, crezand ca va avea timp si sa isi ia zborul in ultimul moment, a continuat sa manance. In timp ce bucata de gheata se apropia de cascada, vulturul si-a terminat masa. Satisfacut de acest mic dejun, si-a desfacut aripile si a incercat sa se ridice exact cand gheata cadea in cascada. Numai ca in timp ce manca, nu a observat cum caldura ghearelor sale a facut ca acestea sa fie prinse de gheata. Si oricat a incercat, nu a reusit sa se elibereze de povara care il tragea spre stancile care aveau sa il omoare. Citind aceasta intamplare, nu mi-am putut opri gandul care se indrepta spre o alta intamplare, aceasta facand parte din istoria noastra, a oamenilor. In Genesa capitolul 19, gasim mult cunoscuta ilustrare a vietii lui Lot in Sodoma. Cunoastem bine relatarea asa ca ma voi opri doar asupra a catorva ganduri:  Iata cateva ganduri: 1. In fiecare zi alegem.  Intr-o zi din pricina certurilor dintre pastori, Lot si Avraam s-au departit, Lot alegand campia Iordanului, aproape de Sodoma. Motive avea: hrana mai multa, spatiu mai mult, stare materiala mai buna, orasul mai aproape. Si nu acestea ne arata problema ce statea sa apara, ci faptul caci cortul lui Lot se apropia tot mai mult de Sodoma, pana cand a devenit si el un locuitor al lui. E adevarat, castigul zilnic, fericirea, spatiul etc. ne sunt necesare, dar prima intrebare este: oare se merita cu orice pret? 2. Lot sedea la poarta Sodomei.   Cei doi ingeri au ajuns la Sodoma seara, si putin ma tulbura gandul ca Lot se afla la poarta Sodomei, si de aceea imi dau seama care a fost pretul platit. De ce? Pentru ca seara, locul lui nu era acolo. Locul lui era acasa la altarul de seara. Si cred ca atmosfera acasa la el era alta decat cea din cortul asezat lui stejarul lui Mamre. De aici a doua intrebare. In fiecare zi alegem, si dorim ca deciziile noastre sa ne aduca fericirea, dar inainte de "orice pas facut, cerem sfatul de la Domnul?" 3. Lot zabovea.  Am stat mult, si m-am gandit la motivul zabovirii lui Lot, si poate sunt gresit, dar am ajuns la concluzia ca in mintea sa era urmatorul gand, sau urmatoarea intrebare: Cu Dumnezeu sau fara Dumnezeu? Cum e mai bine?   Mi-am dat seama ca in fiecare zi raspundem si noi la aceasta ultima intrebare. Incepand cu foaia din banca in timpul unui examen, facand o alegere de casatorie, respectand un cuvant, alegand cine sa aiba ultimul cuvant, incheind un contrat, etc.  Poate ca iti pui aceasta intrebare CU DUMNEZEU SAU FARA DUMNEZEU, CUM E MAI BINE?  Raspunsul se afla in Genesa 19!  Dar ti-l ofer si eu: Mai bine e cu Dumnezeu!
_dulcik_ Postat pe 20 Martie 2009 21:48
UITATI PRIN CLIPE Cele mai dulci amintiri sunt cele din tinerete. Cele mai bune povestiri si dezvaluiri de secrete sunt cele din adolescenta. Dar nu spuse imediat dupa momentul in care le traiesti, ci dupa cativa ani. Treci printr-un moment foarte greu si crezi ca tu esti unica persoana din Univers care sufera, trece ceva timp si uiti de clipa de tristete. Atunci de ce ne consumam atat, daca avem in final sa uitam clipele acelea? De ce suntem facuti sa uitam? De ce suntem facuti sa suferim? Poate ca trebuie sa gustam si din miere si din venin ca sa ne dam seama intr-adevar de sensul vietii. Poate ca asa este viata simpla compusa doar din rau si bine, din dulce si amar, din bucurii si tristeti; din extremitati.Ca sa pretuiesti fericirea trebuie sa gusti din tristete, ca sa pretuiesti prietenia trebuie sa afli ce este singuratatea. Deci trebuie sa aflam ce este moartea ca sa ne dam seama de adevaratul sens al vietii. Dar in cazul dulcelui si amarului, al tineretii si batranetii, al bucuriei si melancoliei stim care dintre ele reprezinta binele si care raul, in cazul vietii si al mortii nu stim nimic sigur caci nu cunoastem cealalta extremitate. Traim cu impresia ca : sa traiesti este bine, sa mori este rau. Dar poate moartea este cel mai bun lucrul dar este doar un "poate".
_dulcik_ Postat pe 20 Martie 2009 21:48
SFANTA TREIME Un om simplu calatorea pe un drum de tara, in tovarasia unui preot. Vorbind ei de una de alta, omul si-a aratat o nedumerire: - Cuvioase parinte, nu pot intelege cum de in Sfanta Treime sunt trei Persoane care formeaza Una singura. Cum de Tatal, Fiul si Sfantul Duh sunt trei persoane unite, nedespartite, dar fara a se amesteca una cu cealalta ? - Fiul meu, ii raspunse cu rabdare preotul, sunt si lucruri mai presus de gandirea noastra pacatoasa. Insa, ceea ce spui nu este atat de greu de priceput. Sa privim, de exemplu, soarele! Sa zicem ca sfera de foc, ce dainuieste acolo de veacuri, este Tatal. Apoi, sa spunem ca lumina care ne vine de la soare este Fiul, Iisus Hristos, Ce a venit sa ne lumineze viata si sa ne scape de pacate. Apoi, caldura, care vine tot de la soare pentru a ne incalzi, sa zicem ca ar fi Sfantul Duh, Care, cu dragostea Sa, ne incalzeste mereu sufletele inghetate de rautate. Vezi tu, fiul meu, soarele cu lumina si cu caldura lui nu sunt unul si acelasi lucru si, cu toate acestea, cele trei raman diferite cand vorbim despre fiecare? La fel si in Sfanta Treime, Tatal, Fiul si Sfantul Duh sunt Unul si Acelasi Dumnezeu, Caruia noi, credinciosii, ne inchinam. Omul, ca si toate celelalte vietati si lucruri, este creat de Dumnezeu din iubirea sa infinita. Dar omul este doar o creatura si intelepciunea sau puterile sale nici nu pot fi comparate cu cele ale Domnului. Insa, oamenii mandri pacatuiesc indraznind sa creada ca nimic nu este mai presus de ei si ca toate, mai devreme sau mai tarziu, le sunt accesibile. Omul credincios stie, insa, ca nu mintea si nici puterea, ci doar iubirea le poate cuprinde pe toate.
_dulcik_ Postat pe 20 Martie 2009 21:48
Sa fugim macar o data prin ploaie O fetita a fost la cumparaturi cu mama ei. Nu cred ca avea mai mult de sase anisori aceasta printesa cu parul rosu si fata pistruiata, ilustrand parca un tablou al incocentei. Afara ploua, sau mai degraba parca tot cerul se deschise caci nu puteai vede in fata ta la doi metrii. Toti cumparatorii care se grabeau sa plece undeva, acum erau ingramaditi in fata usii, si priveau afara. Unii priveau rabdatori, in timp ce alti erau iritati de natura care le stricase toate planurile. Eu intotdeauna am fost fascinat de ploaie. De aceea cred ca m-am lasat furat de imagini si gandul mi-a zburat departe, in copilarie cand fugem descult prin ploaie, si fiecare balta era a mea... cand vocea aceea dulce de copil m-a scos din transa. "Mama, hai sa fugim prin ploaie." a zis fetita. "Ce?" a intrebat mama. "Hai sa fugim prin ploaie!" si-a repetat ea pleodoaria. "Nu, draga. Sa mai asteptam pana se mai potoleste putin." a raspuns mama. Asteptand inca un minut fetita a repetat: "Mama, hai sa fugim prin ploaie." "Dar o sa ne udam pana la piele, daca iesim acum," a raspuns mama. "Dar mama, tu ai zis de dimineata ca nu ne vom uda," a zis fetita in timp ce tragea de maneca mamei. "De dimineata? Cand am zis eu ca daca vom fugi prin ploaie nu ne vom uda?" "Nu-ti aduci aminte? Cand vorbeai cu tata despre cancerul lui, ai zis, �Daca ne va ajuta Dumnezeu sa trecem prin asta, ne va ajuta sa trecem prin orice!" Timpul parea ca s-a oprit pentru toti. Cu mana pe inima pot spune ca nu se mai auzea nimic altceva decat ploaia. Toti eram cuprinsi de tacere. Nimeni nu s-a mai miscat timp de cateva minute. Si mama s-a oprit si se vedea ca se gandeste la cel mai bun raspuns. Un raspuns, care gandeam eu, oricat de copilaresc ar fi fost, urma sa fie aprobat de toti. Rapsunsul ei putea schimba vesnic credinta unei copile, caci se afla intr-un moment cand o incredere oarba putea fi modelata in credinta. "Draga, ai dreptate. Hai sa fugim prin ploaie. Si daca Domnul va ingadui sa ne udam, poate ca avem nevoie sa ne spalam putin." Si impreuna au fugit pe usa. Cu totii le priveam cu zambeau si radeau, fugind printre masini si prin balti. Tineau pungile deasupra capului. Dar s-au udat pana la piele. Si-au fost urmate de inca cativa care strigau si radeau ca si copiii in fuga lor prin ploaie. Intrebi daca am fugit si eu? Da am fugit,... si m-am udat... pana la piele. Aveam nevoie si eu sa fiu spalat putin. O data cu urmatoare ploaie, te invit sa faci si tu o plimbare cat de scurta prin ploaie, lasand si aceasta binecuvantare cereasca sa-ti stearga din off-urile vietii.
_dulcik_ Postat pe 20 Martie 2009 21:49
Alegerea caprioarei "Veniti la mine toti cei truditi si impovarati si Eu va voi da odihna." (Matei 11,28) John K. Terres, un scriitor al naturii salbatice, se bucura de compania unor taietori de cherestea din padurile New York-ului. Era o zi rece de ianuarie, si zapada era de o jumatate de metru, cu movile pana la 1,5 metri de zapada. Oprindu-se pentru pauza de masa, oamenii stateau intr-un cerc lejer in jurul focului, mancand si vorbind. Deodata unul dintre oameni a cerut sa fie liniste. Dupa sunetul latraturilor indepartate dar inconfundabile, oamenii si-au dat seama ca niste caini vanau o caprioara. In zapada mare, cainii pot obosi si omori cu usurinta o caprioara. Latraturile pareau ca vin in directia lor, si oamenii, cei mai multi dintre ei erau vanatori, au apucat in mana niste pari grosi si s-au plasat in jurul focului. In timp ce focul trosnea ei asteptau in tacere. O caprioara a aparut dintre brazi in luminis. Respira greu si gemea. Cainii veneau chiar in spatele ei. Potrivit legilor padurii, sansele de scapare ale caprioarei pareau mici. Caprioara se chinuia cu fiecare pas prin zapada inalta. Si-a ridicat capul si pentru prima data s-a parut ca remarca prezenta oamenilor si a focului. Fara sa piarda nici un moment, ea a luat o decizie instinctiva: sa actioneze intr-un mod care sfida logica obisnuita. Apropiindu-se de oameni, ea s-a strecurat printre doi dintre ei si s-a oprit langa foc, in interiorul cercului. Ea a fost mai dispusa sa depinda de mila oamenilor decat pe cea a cainilor. A fost o alegere buna. Oamenii si-au folosit batele ca sa alunge cainii, iar ei s-au intors schelalaind in padure. Caprioara a asteptat un moment langa foc tragandu-si rasuflarea. Apoi, s-a intors incet in padure. John Terres referindu-se la comportamentul caprioarei la numit "probabil determinat de groaza". Ce parere ai? Un dusman real ne vaneaza pe fiecare, "cauta pe cine sa inghita" (1 Petru 5,8). Si noi nu ne putem baza pe puterea noastra nici sa-l facem sa fuga nici sa-l pacalim. Singura noastra speranta este sa ne apropiem de Fiul lui Dumnezeu care se va lupta pentru noi cu acel caine batran, diavolul.
_dulcik_ Postat pe 20 Martie 2009 21:49
Suferinta noastra, cea de toate zilele Chiar daca pe pamant sunt, inca, atatea lucruri frumoase, chiar daca visul de a gasi fericirea si implinirea, aici, inca nu a apus, si chiar daca povestile cu Tinerete fara batranete si viata fara de moarte ne impodobesc copilaria, trebuie sa recunoastem ca planeta aceasta nu mai indeplineste conditiile edenice de alta data si ca din valea raiului s-a transformat in valea suferintei. Peste tot exista suferinta...Si omul experimenteaza: suferinte fizice, suferinte care vin din partea altora, suferinte pe care si le provoaca singur, suferinte in suflet ...la tot pasul intalnesti oameni, mici si mari, care sunt afectati, foarte serios, de suferinta. Fata unora este prea din vreme ridata, parul unora este prea de vreme albit iar pe foarte multe cruci se poate observa gradul scazut de longevitate. Plangand apare omul pe lume, adesea plange in timpul vietii iar cand moare, altii plang in urma lui... Ce bine era, ca macar cercul familiei, sa fi fost ceva mai scutit de suferinta! Te intorceai din drumurile tale impovarat si batut de ganduri si dureri si gaseai in familie coltul tau de liniste! Ce bine! Ce terapeutic! Dar nu este chiar asa. In majoritatea familiilor suferinta este la ea acasa. De ce se intampla asa? Traditia crestina invata ca oamenii sufera din cauza raului si pacatului existent in lume. Din nefericire, cand cineva se comporta intr-o maniera care raneste, de obicei, altcineva suporta consecintele si, ca atare, sufera. Violenta in familie este o criza care ii poate afecta pe oameni din punct de vedere fizic, psihologic si spiritual. Marea majoritate a oamenilor, atunci cand se confrunta personal cu violenta in familie, traverseaza in acelasi timp o criza de personalitate in viata lor. Este timpul in care apar acele intrebari cu nuanta filozofica sau religioasa: De ce mi se intampla tocmai mie? sau De ce ma lasa Dumnezeu sa trec prin aceasta drama? sau Ce rol joaca aceasta nenorocire in viata mea? Toate aceste intrebari demonstreaza eforturile oamenilor de a intelege rostul, sensul sau motivul crizei, incercand sa aseze experienta lor dureroasa in contextul intelegerii propriei lor vieti. Adevarul este ca, atunci cand sufera, omul se apropie mai mult de Biserica, de Dumnezeu. De ce oare? Isi intelege mai bine limitele si accepta prezenta unui Prieten Atotputernic, care nu tradeaza? Sau crede ca o data intrat in Biserica durerile dispar, ca prin farmec, si nu mai revin niciodata? Nicaieri in invatatura crestina Dumnezeu nu promite ca noi nu vom suferi in aceasta viata. Dimpotriva, El avertizeaza: In lume veti avea necazuri...dar indrazniti... Atentie, insa, cititorule, tu, care poate suferi astazi pentru ca ti-ai pierdut prietenul cel mai bun, sau ai fost agresat si chinuit; poate ca te-a parasit sotul sau sotia; parintii te-au gonit de acasa din cauza convingerilor tale religioase, iar colegii te-au ridiculizat la scoala pentru ca esti altfel: Dumnezeu promite sa fie prezent langa tine atunci cand te doare! Poetul David, omul trecut prin atatea suferinte, scrie celor care vor fi incercati ca si el:: ( Dumnezeu)..., nu dispretuieste, nici nu uraste necazurile celui nenorocit, si nu-Si ascunde fata de el ci il asculta cand striga... ( Psalmul 22:24 ) Atunci cand traiesti suferinta si abuzul, cand parca toti te-au parasit si nu-ti mai gasesti echilibrul, sa-ti amintesti ca Dumnezeu nu te abandoneaza niciodata si ca in curand va veni si vremea fericirii si a sanatatii tale perfecte! Este usor sa faci pe inteleptul si sa fii intelegator cand nu te doare nimic...mai ales atunci cand il doare ceva pe altul!... Te doare? Zambeste totusi! Cea mai semnificativa expresie a crestinismului nu este suspinul ci... zambetul!
_dulcik_ Postat pe 20 Martie 2009 21:50
Mos Ilie Mos Ilie Barbatul acesta era cunoscut in tot orasul. Unii il socoteau nebun, altii aveau dubii serioase in aceasta privinta. Toti cadeau insa de acord ca era un om �foarte citit�. Impresionati de stralucitele sale raspunsuri si explicatii, multi dintre concitadini exclamau: �A innebunit de la prea multa carte!�. Circulau pe seama sa istorii ciudate, care starneau curiozitatea multora. Se incetatenise chiar banuiala ca era sfant. Locuia la poalele muntelui, langa ultimele case ale orasului. Nu avea un adapost propriu-zis, dupa cum nu avea nimic al sau in afara de zdrentele pe care le purta atat vara cat si iarna. Dormea pe pamant. Manca orice i se dadea. Cea mai mare parte a timpului si-o petrecea in deplina singuratate. Eu mi-1 amintesc inca de pe vremea cand eram copil. incovoiat de spate, se tara incet-incet, ca un melc. Copiii il iubeau si intrau chiar in vorba cu el. Candva, in primele clase primare, l-am intalnit pe drum mergand invers, cu spatele inainte, precum obisnuia adesea. inca de pe atunci era cocosat. - Mos Ilie, de ce mergi invers? l-am intrebat. - Pentru ca ma ispiteste Diavolul si nu vreau sa-1 vad, mi-a raspuns. Uite, e acolo, nu-1 vezi? - si mi-a aratat un punct anume. M-am uitat catre locul pe care mi-1 indicase, am simtit un fior de teama, insa n-am vazut nimic. - Nu-1 vezi? a intrebat din nou. - Nu! am raspuns si m-am indepartat speriat. Ani de zile mai tarziu, pe cand eram la gimnaziu, niste colegi mai slabi la invatatura au iesit foarte bucurosi din sala in care tocmai dadusem teza la fizica. Strigau plini de bucurie. Trecusera cu succes ceea ce se anuntase a fi pentru ei o mare incercare. Povesteau cum, in ajun, Mos Ilie le spusese subiectele care urmau sa le fie date la doua dintre teze. Nu-i credeam, insa ei se jurau cu emfaza, relatand in detaliu convorbirea pe care o purtasera cu batranul. Au inceput de atunci sa-1 viziteze multi copii dornici de a li se dezvalui subiectele la diverse materii. Pe acestia insa, Mos Ilie ii indemna sa invete temeinic si, daca insistau in continuare, ii trimitea la icoana Maicii Domnului sa se roage pentru ajutor. In general, se istoriseau multe intamplari iesite din comun despre Mos Ilie. Existau insa si multe amanunte neclare, de natura sa nasca indoieli, intrucat batranul isi impana conversatiile cu multe cuvinte lipsite de sens ori greu de inteles. insa, in ciuda tuturor controverselor, exista un numar insemnat de oameni inteligenti si cultivati care mergeau regulat sa discute cu el. Eu cunoscusem doua situatii ale unor prieteni care atestau cu tarie ca Mos Ilie ii ajutase cu sfaturile pe care le strecurase printre cuvintele sale �nebunesti�, referindu-se la niste subiecte si probleme personale pe care ei nici macar nu apucasera inca sa i le dezvaluie. Unul dintre acestia chiar ne asigura ca fiica sa cea mica, pe atunci eleva la scoala primara, devenise invatatoare exact in circumstantele pe care le prezisese Mos Ilie cu multi ani inainte. La fel se intamplase si cu o problema intima a familiei lor, care dupa ani de zile a avut deznodamantul prevazut cu precizie de catre batranul hoinar. Modul sau de viata imi amintea de sfintii �nebuni pentru Hristos�, care renuntau la absolut toate avutiile pamantesti si cutreierau din loc in loc, supunandu-se unor mari privatiuni si simuland in public prostia si nebunia, pentru a cunoaste toate treptele umilintei si ale instrainarii. Era o forma de asceza asumata de un numar foarte restrans de persoane, tocmai intrucat cerea totala lepadare de sine si presupunea deja existenta unor foarte solide temelii duhovnicesti. Aveam sa-1 intalnesc din nou pe Mos Ilie intr-o mica magazie, cu putin inainte de a pleca in India. Mi-a povestit atunci multe lucruri din viata sa. Fusese secretar intr-un sat, inainte de 1940. Odata, pe camp, mergand dintr-un sat in altul, l-au atacat cainii. A fost nevoit sa se urce intr-un copac. Toata noaptea s-a rugat acolo si a cantat imnuri catre Maica Domnului. I-a compus el insusi o cantare frumoasa, pe care mi-a psalmodiat-o. Pe timpul ocupatiei a stat in oras. intr-una din zile, si-a parasit salasul improvizat pentru a rezolva niste treburi. Drumul pe care il avea de strabatut trecea pe la marginea orasului, pe langa munte. Acolo i s-a aratat insasi Preasfanta Fecioara. A ramas incremenit de uimire, intre timp, englezii bombardasera orasul, in incercarea de a lovi gara unde se adapostisera multi germani. Dupa bombardament, Mos Ilie si-a continuat drumul si a ajuns la cladirea unde avea treaba. Insa nu mai exista acolo nimic altceva decat o groapa imensa. Cladirea fusese distrusa de bombardament. Daca nu l-ar fi intarziat Preacurata, ar fi fost ucis... In locul unde i s-a aratat Maica Domnului, a zidit o bisericuta pe care a numit-o �Preasfanta Milostiva�. Langa aceasta bisericuta alesese sa-si duca mai departe traiul. Mi-a povestit apoi despre calatoria pe care o facuse demult in Sfantul Munte. De-a lungul conversatiei noastre, isi lua deseori ragazuri in care rostea rugaciunea �Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma�. Mi-a trecut atunci prin minte sa exersez si eu tehnicile pe care le deprinsesem in urma cu cateva luni la cursurile de Mind Control. M-am convins insa cu stupefactie ca nu puteam lucra practic nimic in preajma lui. Nu se intampla absolut nimic. - Sa nu te duci in India, mi-a spus. Acolo au sa te manance ca pe o leguma. I-am vorbit despre parintele Paisie. Desi nu iesise vreodata din oras, a aratat ca-1 cunoaste bine. - O, acesta ne-a intrecut pe toti cu mult! Sa-i spui sa faca si pentru mine o rugaciune. Sa-mi trimita si un sirag de matanii. Am petrecut impreuna cu el vreme de trei ore, rastimp in care m-a invatat multe lucruri despre ceea ce inseamna o adevarata vietuire crestina. Nu l-am ascultat, insa, si am plecat in India. Iata imprejurarile in care l-am intalnit din nou, imediat dupa �operatia� batranului Paisie: Mos Ilie straluceste In dimineata urmatoare �operatiei� pe care mi-a facut-o parintele, m-am trezit intr-o stare aproape paradisiaca. Binecuvantarea batranului era inca asupra mea. Ma simteam minunat, plin de pace si de iubire pentru intreaga faptura. M-am sculat cu intentia de a merge intr-o plimbare pe munte. L-am intalnit in strada pe Mos Ilie - �cel mai mic om al orasului�, asa cum obisnuia sa se autointituleze. Zdrentaros, cu parul si barba lungi si murdare, garbovit, asezat pe bordura unui trotuar, aprinsese focul intr-o tinichea. Copiii isi parasisera jocul si il inconjurasera. Le vorbea cu capul plecat, aruncandu-le cand si cand cate o privire. Plin de uimire, l-am vazut invaluit intr-o lumina imateriala. O lumina asemanatoare celei pe care o raspandea batranul Paisie, doar ca era mai mica in dimensiune si intensitate. Stralucitoare, translucida, suava, emanand bucurie. Era harul care se revarsa din el si ii atragea ca un magnet pe copii. Mi se confirma definitiv ca Mos Ilie era un om duhovnicesc, care isi ascundea marea lucrare launtrica sub acoperamantul nebuniei, spre a fugi de laudele si cinstirea oamenilor, de slava desarta; il iubea pe Dumnezeu intr-o asemenea masura incat renuntase de buna voie la toate desfatarile acestei lumi. M-am apropiat de el cu bucurie si cu familiaritatea pe care mi-o inspira harul. - Sanatate, Mos Ilie! i-am strigat. Si-a ridicat surprins capul. A recunoscut intr-o clipita binecuvantarea batranului Paisie care era asupra mea si m-a privit cu intensitate si nedumerire. - Parintele Paisie m-a facut astfel, ieri seara, i-am spus. - Da! Acesta ne intrece pe toti. Am stat apoi putin de vorba. La un moment dat i-am zis: - Mos Ilie, te vad stralucind. Izvoraste o lumina dinlauntrul tau. N-a spus nimic. Si-a plecat capul stanjenit, rusinat. La scurt timp ne-am despartit, si mi-am continuat plimbarea.
_dulcik_ Postat pe 20 Martie 2009 21:51
Ploaia Daca fiecare picatura de ploaie si-ar spune povestea lumea ar fi eclipsata- nu ar mai avea povesti. Dar ploaia vorbeste limba ei, necunoscuta de catre voi, si isi spune povestea. Cateodata, cand e suparata, loveste cu putere in geamul camerei mele si ma cheama la povesti. Iroseste stropii pentru lucruri marunte, dar ii sacrifica pentru voi. Ploua! Ridicati-va privirea! Ascultati! Stropii va cauta... va mangaie obrazul. Plange vara pentru fericirea voastra si toamna anunta un sfarsit. Azi isi intuneca cerul si incepe sa scrie. Dar apa e incolora, trebuie sa citesti cu inima. Ploaia alunga demonii si face orasul crud... AER...LIBERTATE...
_dulcik_ Postat pe 20 Martie 2009 21:52
Tabara la munte Caci El va porunci ingerilor Sai sa te pazeasca in toate caile tale. (Psalm 91,11) Eram intr-o tabara in munti. Fusese vreme frumoasa, dar si ploi cu tunete si fulgere amplificate de munti. Eram in ultima seara si ne adunasem intr-un cort mare deoarece ploua marunt. Faceam bilantul impreuna cu fratele pastor. Am fost intrerupti de un tanar speriat care intalnise la apa un caine mare care la o examinare mai atenta s-a dovedit a fi urs. Noi am crezut ca glumeste si nu l-am crezut, dar el si altii s-au mutat din cort in masina sa fie mai in siguranta. Noi ceilalti ne-am aranjat altfel, astfel ca cortul mare a ramas liber numai cu bagaje. Ne-am rugat si ne-am culcat urmand ca dimineata sa plecam spre casa. Numai ca noaptea am fost trezita de zgomote ciudate la cortul de langa noi: sfasiat de folii si prelata si chiar batai in cortul in care dormeam. M-am ingrozit cu gandul la un urs, dar fiindca zgomotele au incetat, am adormit cu greu. La 4 dimineata primii treziti au constatat ca ursul venise iar - cortul meu fusese sfasiat iar rucsacii gata pregatiti fusesera smotociti si trasi afara. Ne-am trezit toti si infricosati am strans tabara stand aproape unul de altul intr-o tacere profunda. Eram profund impresionata de faptul ca Dumnezeu si ingerii Lui fusese in jurul taberei noastre si ne pazise. Am facut altarul de dimineata si prinsi de mana ne-am inchinat Celui ce ne pazise in timp ce noi dormeam. Simteam prezenta Lui cu noi, cum a simtit si Iacob la Betel!
_dulcik_ Postat pe 20 Martie 2009 21:52
Dincolo de ce se vede Intr-o zi, am vizitat o biserica impreuna cu matusa mea. Cand plecam de la biserica, ea a inceput sa comenteze despre vestimentatia pe care o vazuse acolo. A putut, de fapt, sa-mi spuna cum era imbracat fiecare. Ea nu se inchinase. Inchinarea nu se ocupa cu vestimentatia, daca este simpla sau fistichie. Nici nu scoate in evidenta talentele, nici nu indeplineste un ritual. A te inchina inseamna a fi cu Isus. Cand Isaia si-a dat seama de prezenta lui Dumnezeu, a putut sa auda ingerii. Si ei dadeau pe fata respect, strigandu-si unul altuia: Sfant, sfant, sfant, este Domnul ostirilor! Tot pamantul este plin de marirea Lui! (v. 3). Mandria, slava realizarilor personale, nu-si gasesc nici un loc in inchinare. In prezenta Dumnezeului cerului, este loc numai pentru umilinta. Ingenunchem inaintea lui Dumnezeu impreuna cu ceilalti inchinatori, ca sa Ii aducem lauda. Intreaga atentie este indreptata asupra Lui. De pe diferite meridiane se aude in sute de limbi: Slava Tatalui, Fiului si Duhului Sfant; asa cum a fost la inceput, este acum si va fi intotdeauna, o lume fara de sfarsit. Amin. Amin. Toti ochii privesc spre ceruri. Toate gandurile sunt indreptate la Dumnezeu. In timp ce ne gandim la El - la maiestatea Lui, la puterea Lui si la jertfa Lui - nu ramane nici un pic de loc pentru ganduri negative la adresa altora. Este usor sa intelegem cum putea Pavel sa spuna: cei pacatosi, dintre care cel dintai sunt eu. (vezi 1 Tim. 1,15). Noi toti ne simtim asa cand ne comparam cu Dumnezeu si cu standardul Sau desavarsit. Uneori, m-am uitat la ceilalti membri si mi-am pus intrebari despre spiritualitatea lor. Uneori, poate mi-am pus intrebari cu privire la stilul lor de muzica. Uneori, m-am uitat la trecutul lor, la nationalitatea sau la etnia lor; sau mi-am dorit ca ei sa sprijine biserica mai mult. Uneori, am simtit ca predicatorul nu vorbea atat de bine pe cat as fi vrut. Dar nimic din toate acestea nu-mi poate ocupa mintea cand stau fata in fata cu Isus si spun: Iti multumesc ca Ti-ai dat viata pentru Mine. Atunci am intalnit doar alti pelerini ca si mine care stateau la piciorul crucii. Plecam de la locul de inchinare impreuna. Pe drum, inima noastra izbucneste in cantari: Mantuit! Cat de mult imi place sa vorbesc despre asta! Rascumparat prin sangele Mielului. Nu ne laudam, pentru ca Isus a facut totul pentru noi. Suntem uniti in fericirea noastra pentru ceea ce a facut El pentru noi. Si apoi se intampla ceva. Auzim vocea lui Isus care ne cheama: Pe cine sa trimit si cine va merge pentru Noi? Nu putem refuza. Nu scapam ocazia. La urma urmei, Isus a facut totul pentru noi, inclusiv faptul ca Si-a dat viata pentru noi. Noi trebuie sa spunem altora vestea cea buna. Biserica adventa este unita in scopul ei de a spune lumii despre Mantuitorul iubitor, iertator, care va veni in curand. Trebuie sa spunem vecinilor nostri. Trebuie sa spunem fiecarui om din tara noastra, oricui vorbeste limba noastra, oricarei persoane din lume. Este o parte a inchinarii noastre. Ne unim in raspandirea soliei despre Isus. De aceea suntem uniti in sprijinul pe care il dam misionarilor care merg in teritorii unde nu s-a mai dus nimeni pana acum. De aceea suntem uniti in ideea de a ridica biserici in fiecare grup etnic de pe fata pamantului. Iubite Tata, iubite Isus, Iti multumesc ca esti Dumnezeul meu. Iarta-ma pentru ocaziile in care am simtit ca sunt mai crestin decat altii sau ca sunt mai bun decat alti membri. Iti multumesc, Doamne, pentru iertarea pe care mi-o oferi. Impreuna cu alti copii ai Tai, spun cu nerabdare: Iata-ma. Ma poti trimite la cei care inca nu te cunosc! Si ce bucurie va fi atunci cand lucrarea se va incheia si vom intra impreuna cu toti mantuitii din toate veacurile pe portile de margaritar, cand vom face parte din marea multime a ingerilor, batranilor si a tuturor fiintelor vii, care vor spune in cor: Vrednic este Mielul care a fost junghiat, sa primeasca puterea, bogatia, intelepciunea, taria, cinstea, slava si lauda! A Celui ce sade pe scaunul de domnie si a Mielului sa fie lauda, cinstea, slava, si stapanirea in vecii vecilor. (Apoc. 5,12.13).
_dulcik_ Postat pe 20 Martie 2009 21:52
De la: supermiki, la data 2008-08-05 16:07:28 - Unde credeti ca s-ar incadra un topic cu scurte povestioare cu talc? Cred ca ar fi interesant ... si am mai si putea invata din ele ... ce ziceti? ma fascinezi... daca nu o regasesc printre povestirile tale, am si eu una... esti tare...
crissa_909 Postat pe 26 Martie 2009 13:20
De la: dandanaua_reloaded, la data 2008-08-11 21:22:21miki...m-ai facut sa plang..cu gandul la uratul tau....mi-am amintit de copilarie cand am luat in palme o vrabiuta ranita si plangeam de mi se rupea sufletul ca nu poate sa zboare si ma rugam de mama sa o faca bine si mi-a murit in palma....de atunci nu am mai suportat sa vad animale murin in jurul meu iar acum 2 ani cand mi-a murit pisica "misha" am plans 2 saptamani si nu am vrut sa vorbesc cu nimeni pt ca am avut mereu senzatia ca a fost vina mea ca amurit...ca puteam face mai mult ...desi acum stiu ca nu e asa..... ufff mi-a placut...mai vreau chiar daca imi aduc lacrimi pe obraji....macar imi aduc aminte cu bucurie de glasul ala dulce care se auzea de la coltul blocului cand veneam acasa seara si pana nu o tineam in brate langa inima mea nu ma lasa sa intru in casa....trebuia sa o tinin brate sa o pup sa o mangai sinumai cand se simtea ea alinata puteam sa ma descalt si sa ma dezbrac si eu.... si acum imi e dor de ea...pt ca ...pisica aiai mi-a fos langa sufletul meu atunci cand nimeni nu a fost....
crissa_909 Postat pe 26 Martie 2009 13:37
De la: supermiki, la data 2008-08-12 16:19:24 Cat de putin e nevoie sa� Acum cativa ani lucram ca si taximetrist ca sa ma intretin. Cand am ajuns , la 2:30 AM, cladirea era acoperita in intuneric, doar cu exceptia unei singure lumini la o fereastra de la parter... In asemenea circumstante, multi taximetristi ar claxona o data sau de doua ori, ar astepta un minut si apoi ar pleca. Dar am vazut prea multi oameni care depindeau de taxi ca fiind singurul lor mod de transport. Daca nu mi se parea un pericol, intotdeauna mergeam la usa. Deci am mers si-am batut la usa. " Doar un minut" raspunse o voce firava, a unei persoane mai in varsta. Auzeam ceva fiind tras de-a lungul pardoselii. Dupa o pauza lunga, usa s-a deschis. O femeie mica de statura, in jur de vreo 80 de ani statea in fata mea. Purta o rochie colorata si o palarie mare cu un material de catifea prins pe ea, ca si o dintr-un film din anii '40. Langa ea era o valiza mica de nailon. Apartamentul arata ca si cum nimeni n-ar mai fi locuit acolo de ani de zile. Tot mobilierul era acoperit cu cearsafuri. Nu gaseai nici un ceas pe pereti, nici bibelori sau alte lucruri pe rafturi. Intr-un colt era un panou plin cu poze peste care era pus un suport de sticla. "Ati putea sa imi duceti bagajul pana la masina?"zise ea. Am dus valiza la masina si apoi m-am intors sa sa o ajut pe femeie. Ea m-a luat de brat si am mers incet spre masina. A continuat sa-mi multumeasca pentru amabilitatea mea. "Nu e mare lucru" I-am zis eu. " Doar incerc sa-mi tratez pasagerii in felul in care as vrea ca mama mea sa fie tratata" " Oh, sunteti un baiat asa de bun!" zise ea. Cand am intrat in masina, mi-a dat o adresa, si apoi m-a intrebat: " Ai putea sa conduci prin centrul orasului?" "Nu este calea cea mai scurta" am raspuns eu rapid. " Oh, nu conteza" spuse ea. " Nu ma grabesc. Eu acum merg spre azil...". M-am uitat in oglinda retrovizoare. Ochii ei erau scanteitori... " Nu mi-a mai ramas nimeni din familie..." a continuat ea." Doctorul spune ca nu mai am mult timp..." In tacere am cautat ceasul de taxare si l-am oprit. "Pe ce ruta ati vrea sa merg?" Am intrebat. Pentru urmatoarele doua ore am condus prin oras. Mi-a aratat cladirea unde odata ea lucrase ca si operator pe lift. Am condus prin cartierul unde ea si sotul ei au locuit cand erau proaspat casatoriti. M-a dus in fata unui magazin cu mobila care odata fusese o sala de bal unde obisnuia sa mearga la dans pe vremea cand era fata. Cateodata ma ruga sa opresc in fata unor cladiri sau colturi de strada si sa staau cu ea acolo in intuneric, contempland in tacere. Cum prima aluzie de soare sa aratat pe orizont, mi-a spus dintr-odata: "Sunt obosita... Hai sa mergem." Am condus in tacere spre adresa pe care mi-o daduse. Era o cladire ieftina, ca si o casa mica , cu un drum de parcare care trecea pe sub o portita. Doi oameni au venit spre taxi cum am si ajuns acolo. Erau ateniti si concentrati aspura fiecarei miscari pe care o facea femeia. Am deschis portbagajul si am dus micuta valiza pana la usa . Femeia fusese deja asezata intr-un scaun cu rotile. "Cat va datorez?" a intrebat ea, in timp ce-si cauta portmoneul. "Nimic" am zis eu. " Dar trebuie si tu sa te intretii." "Nu va faceti griji...sunt si alti pasageri" am raspuns eu. Aproape fara sa ma gandesc m-am aplecat si i-am dat o imbratisare. Ea m-a strans cu putere.. " Ai facut unei femei in varsta un mic moment de bucurie" spuse ea. " Multumesc." I-am strans mana si apoi am plecat in lumina diminetii. In spatele meu, o usa se inchisese... Era ca si sunetul de incheiere a unei vieti... Nu am mai luat alti pasageri in tura aceea de lucru. Am condus pierdut in ganduri... Pentru restul zile de-abia puteam vorbi. MORALA Ce ar fi fost daca femeia aceea ar fi dat peste un taximetrist manios, sau unul care ar fi fost nerabdator sa-si termine tura?... Ce-ar fi fost daca as fi refuzat sa iau comanda, sau doar sa claxonez o data si apoi sa plec?.. Uitandu-ma in urma. nu cred ca am facut ceva mai important in intreaga mea viata. Suntem conditionati sa credem ca vietile noastre se invart in jurul unor momente marete. Dar adesea aceste momente marete ne iau prin surprindere- frumos impachetate in ceea ce altii ar considera ceva putin, ceva neinsemnat. OAMENII S-AR PUTEA SA NU-SI AMINTEASCA EXACT CEEA CE AI FACUT SAU CEEA CE AI SPUS, DAR INTOTDEAUNA ISI VOR AMINTI CUM I-AI FACUT SA SE SIMTA!!! Viata aceasta s-ar putea sa nu fie petrecerea pe care o speram, dar cat timp suntem aici putem de asemenea sa dansam. In fiecare dimineata cand imi deschid ochii, imi spun:" Ziua de azi este o zi speciala!" Amintiti-va asta, prietenii mei: nu ne mai putem intoarce niciodata inapoi, acesta e singurul spectacol pe care il jucam. Trateaza oamenii in felul in care ai vrea TU sa fii tratat !!!!!!!!!!
crissa_909 Postat pe 26 Martie 2009 13:47
De la: supermiki, la data 2008-08-28 11:41:47 - Va multumesc ca ati facut-o! ... adica ati postat aici ... ma bucur cand gasesc oameni care apreciaza si acest fel de topic ... Iar daca as sti ca intr-adevar a folosit cuiva ... daca vre-o povestioara a ajutat pe cineva in vre-un fel ... bucuria ar fi si mai mare ...
crissa_909 Postat pe 26 Martie 2009 16:48
aceasta istorioara, cu batranica, m-a facut sa lacrimez............. nu potzi shti ce te ashteapta. saracutza ps. frumos topic.......cu invatzaminte.........le citesc pe toate cu sufletul la gura. bravo tuturor celor care au scris. toata admiratzia.
elvirush Postat pe 27 Martie 2009 16:32

Recomandari

Subiect	Mesaje	Ultimul Mesaj
Herpes	15	De la: kudika074856 2 Martie 2010 10:15
O problema	2	De la: kudika391230 11 Mai 2011 08:56
off blogurile astea....	2	De la: Larisa25101996 26 Aprilie 2010 18:52

serviciu	4	De la: angel_in_disguise 11 Decembrie 2008 11:38
Ce faci, atunci cand nu ai ce face?	6	De la: vas25 15 Aprilie 2009 13:13