Setari Cookie-uri

povestioare ...

Doi ingeri calatori s-au oprit sa isi petreaca noaptea in casa unei familii instarite. Familia a fost rea si a refuzat sa-i lase pe ingeri sa innopteze in camera de oaspeti. In schimb le-au oferit o camaruta in subsol. In timp ce isi faceau paturile, ingerul cel batran a vazut ogaura in perete si a reparat-o imediat. Cand ingerul cel tanar l-a intrebat de ce, batranul inger i-a raspuns: "Lucrurile nu sunt intotdeauna cum par a fi". In noaptea urmatoare ingerii au ajuns sa se odihneasca in casa unui om foarte sarac, dar foarte ospitalier, taran ce locuia impreuna cu sotia lui. Dupa ce au impartit cu ei putina mancare ce o aveau, ei i-au lasat pe ingeri sa doarma in patul lor, unde se puteau odihni in voie. Cand s-au trezit a doua zi ingeri sa doarma in patul lor, unde se puteau odihni in voie. Cand s-au trezit a doua zi ingeri i-au gasit pe taran si pe sotia lui plangand. Singura lor vaca, al carei lapte era singurul lor venit, murise pe camp. Ingerul cel tanar s-a infuriat si l-a intrebat pe cel batran, cum se poate intampla un asemenea lucru? "Primul om avea tot, si totusi l-aiajutat", a spus el. "A doua familie avea atat de putin, dar era in stare sa imparta totul, si tu i-ai lasat vaca sa moara"."Lucrurile nu sunt totdeauna cum par a fi", i-a raspuns ingerul cel batran. "Cand am stat in subsol am observat ca in gaura din perete era depozitat aur. De vreme ce stapanul era obsedat de lacomie si era incapabil sa-si imparta bogatia cu altcineva, am astupat zidul ca sa nu o gaseasca". "Noaptea trecuta cand am dormit in patul familiei de tarani ingerul mortii a venit dupa sotia lui. I-am dat in schimb vaca. Lucrurile nu sunt intotdeauna cum par a fi". Uneori chiar asa se intampla cand lucrurile nu se desfasoara asa cum ar trebui. Daca ai credinta, e nevoie doar sa crezi ca orice intamplare e intotdeauna in avantajul tau. S-ar putea sa nu stii pana foarte tarziu... Unii oameni intra in viata noastra si pleaca repede...Unii ne devin prieteni si stau aproape! de noi...lasandu-siminunatele amprente asupra inimii noastre... si noi nu mai suntem aceeasi pentru ca ne-am facut un prieten bun!!! Ieri a trecut. Maine este un mister. Astazi este un dar. De aceea se cheama prezent! Cred ca viata aceasta este deosebita... traieste si savureza fiecare moment... Aceasta nu este o repetitie generala! IA ACEST MIC INGER SI TINE-L APROAPE DE TINE. EL ESTE INGERUL TAU PAZITOR TRIMIS SA VEGHEZE ASUPRA TA. ACESTA ESTE UN INGER MAI DEOSEBIT...TU
_dulcik_
Postat pe 16 Martie 2009 21:31
O tanara statea si astepta avionul in sala de asteptare a unui aeroport mare. Pentru ca trebuia sa astepte mult timp, si-a cumparat o carte si un pachet de biscuiti, ca sa treaca timpul mai usor. S-a asezat in sala de asteptare VIP si a inceput s a citeasca. Langa ea, pe scaunul alaturat erau biscuitii si pe urmatorul scaun era un domn care citea ziarul. Cand a inceput pachetul si implicit primul biscuite, domnul de alaturi a luat si el unul. Ea s-a simtit indignata, dar n-a zis nimic si a continuat sa citeasca. In interiorul ei isi spunea "uite ce fel de pesoana e acest barbat ! daca as avea numai putin curaj, i-as face morala ..." Si asa de fiecare data cand ea lua un biscuite, lua si el unul pana cand a mai ramas in pachet ultimul biscuite. Ea gandea: "ah, acum vreau sa vad ce imi zice cand se vor termina toti !!" Barbatul a luat ultimul biscuit, l-a rupt in doua si i-a dat jumatate. "Ah, asta e culmea !", gandi ea si isi lua lucrurile, cartea si geanta si se indrepta spre iesirea salii de asteptare. Cand se simti un pic mai linistita si nervii ii trecusera, se aseza pe un scaun de-a lungul unui coridor mai ferit de priviri indiscrete. Inchise cartea si deschise geanta pentru a pune acolo jumatatea de biscuit ramasa cand.... deschizand geanta vede ca pachetul de biscuiti era intreg, in geanta. Se rusina de modul in care se comporta si abia atunci intelese ca pachetul de biscuiti pe care il mancase nu era al ei, ci al domnului de alaturi care a impartit cu ea chiar si ultima bucatica, fara a se simti indignat, nervos sau superior, fata de ea care se comportase urat si chiar isi simtise orgoliul atins.



MORALA: Cate dati in viata am mancat biscuitii altcuiva fara sa ne dam seama ? Inainte de a ajunge la o concluzie si inainte de a gandi rau despre o persoana, UITA-TE atent la ceea ce ai in jur, de obicei ceea ce vezi nu e si adevarul situatiei!



Exista 5 lucruri in viata care NU POT FI RECUPERATE:



- o piatra, dupa ce ai aruncat-o;



- o vorba, dupa ce ai spus-o;



- o sansa, dupa ce ai pierdut-o;



- timpul, dupa ce a trecut;



- iubirea, pentru cel ce nu lupta."

_dulcik_
Postat pe 16 Martie 2009 21:33
Povestea vasului crãpat

O femeie bãtrâna din China avea doua vase mari, pe care le atârna de cele douã capete ale unui bãt, si le cãra pe dupã gât. Un vas era crãpat, pe când celalalt era perfect si tot timpul aducea întreaga cantitate de apa.

La sfârsitul lungului drum ce ducea de la izvor pana acasã, vasul crãpat ajungea doar pe jumãtate.
Timp de doi ani, asta se întâmpla zilnic: femeia aducea doar un vas si jumãtate de apã. Bineînteles, vasul bun era mândru de realizãrile sale. Dar bietului vas crãpat îi era atât de rusine cu imperfecþiunea sa, si se simtea atât de rãu ca nu putea face decât jumãtate din munca pentru care fusese menit!

Dupã 2 ani de asa zisã nereusitã, dupã cum credea el, i-a vorbit într-o zi femeii lângã izvor: "Mã simt atât de rusinat, pentru ca aceastã crãpãturã face ca apa sa se scurgã pe tot drumul pânã acasã!"

Bãtrâna a zâmbit, "Ai observat ca pe partea ta a drumului sunt flori,
insã pe cealaltã nu?" "Asta pentru ca am stiut defectul tãu si am plantat
seminte de flori pe partea ta a potecii, si, in fiecare zi, în timp ce ne întoarcem, tu le uzi."
"De doi ani culeg aceste flori si decorez masa cu ele. Dacã nu ai fi fost asa, n-ar mai exista aceste frumuseti care împrospãteazã casa."

Fiecare dintre noi avem defectul nostru unic. Însa crãpãturile si defectele ne fac viata împreunã atât de interesantã si ne rãsplãtesc atât de mult! Trebuie sa luam fiecare persoanã asa cum este si sã cãutãm ce este bun in ea.


Morala: Crãpãtura vasului nu înseamnã sfârsitul, ci o posibilitate de a face ceva diferit!
_dulcik_
Postat pe 16 Martie 2009 21:33
Iubirea si Timpul

Se spune ca a fost odata demult, o insula. Si pe aceasta îndepartata insula traiau toate sentimentele si valorile umane:

Buna Dispozitie, Tristetea, Întelepciunea… si - ca toti ceilalti - Iubirea.

Într-o buna zi, sentimentele au fost anuntate ca insula era pe cale sa se scufunde si îsi pregatira navele si plecara.

Doar Iubirea ramase pâna în ultimul moment.

Când insula fu pe punctul de a se scufunda, Iubirea decise sa ceara ajutor.

Bogatia a trecut pe lânga Iubire cu o barca luxoasa. Iubirea îi zise:

“Bogatie, ma poti lua cu tine?”

“Nu te pot lua, caci e mult aur si argint în barca mea si nu am loc pentru tine.”

Iubirea se hotarî atunci sa ceara ajutorul Orgoliului, care tocmai trecea pe-acolo într-o superba nava.

“Orgoliu, te rog, ma poti lua cu tine?”

“Nu te pot ajuta, Iubire…” - raspunse Orgoliul - “aici totul e perfect, mi-ai putea strica nava”.

Atunci Iubirea implora Tristetea, care trecea pe lânga ea:

“Tristete, te rog, lasa-ma sa vin cu tine!”

“Oh Iubire,” – îi raspunse Tristetea – “sunt atât de trista încât trebuie sa ramân singura...”

Chiar si Buna Dispozitie trecu pe lânga Iubire, dar era atât de multumita, încât nici nu auzi ca este strigata.

Dintr-o data se auzi o voce:

“Vino Iubire, te iau cu mine “

Vorbea un batrân.

Iubirea se simti atât de recunoscatoare si plina de bucurie, încât uita sa îl întrebe pe batrân cine este.

De cum sosira pe tarm, batrânul pleca.

Iubirea îsi dadu seama cât de mult îi datora batrânului si a întrebat Cunoasterea:

“Cunoastere, îmi poti spune cine m-a ajutat?”

“A fost Timpul” – a raspuns Cunoasterea.

“Timpul?” - se întreba Iubirea – “De ce tocmai Timpul m-a ajutat?”

Cunoasterea, plina de întelepciune, raspunse:

“Pentru ca numai Timpul e în stare sa înteleaga cât de importanta e Dragostea în viata!”
_dulcik_
Postat pe 16 Martie 2009 21:36
Nu vei mai privi o ceasca de cafea la fel

O tanara a mers la mama ei si i-a povestit despre viata sa si despre lucrurile grele pe care le are de infruntat. Nu mai putea, vroia sa se dea batuta. Se saturase sa se tot lupte si sa se chinuie. Se parea ca ori de cate ori reusea sa rezolve o problema, alta noua isi facea aparitia.

Mama ei o duse in bucatarie. A umplut 3 vase cu apa si le-a pus pe fiecare la foc. In scurt timp apa din ele a inceput sa fiarba. In primul vas a pus morcovi, in al doilea oua, iar in ultimul vas cafea macinata. Le-a lasat sa fiarba fara sa scoata nicio vorba.

Dupa 20 minute a oprit focurile. A pescuit morcovii si i-a pus intr-un bol. A scos afara ouale si le-a pus intr-un bol. Apoi a scos cu un polonic si cafeaua si a pus-o in al treilea bol.

Intorcandu-se spre fata ei a intrebat-o:
"Spune-mi ce vezi?"

"Morcovi, oua si cafea", a raspuns ea.

Mama ei a adus-o mai aproape si a rugat-o sa ia morcovii in mana si sa-i spuna ce simte. Fata a facut ce i se ceruse, si a remarcat ca acestia sunt moi. Apoi mama ei a rugat-o sa ia un ou si sa-l curete de coaja. Facand aceasta, fata a observat ca oul este acum tare. In final, mama a rugat-o sa sorbeasca din cafea. Fata zambind a savurat o inghititura din cafeaua cu o aroma imbietoare.

Curioasa, a intrebat-o pe mama ei: "Ce inseamna toate acestea, mama?"

Mama ei i-a explicat ca toate cele 3 lucruri au avut parte de aceeasi adversitate, apa fiarta. Fiecare dintre ele a reactionat insa diferit.

* Morcovii au fost la inceput tari, puternici si neinduplecati. Dar apa fiarta i-a inmuiat si au devenit slabi.

* Oul a fost fragil. Coaja lui subtire i-a protejat lichidul interior, dar dupa ce a fiert continutul sau s-a intarit.

* Boabele de cafea macinate au fost unice. Dupa ce au fost fierte, ele au schimbat apa.



"Care dintre ele esti tu?" si-a intrebat fiica. "Cand adversitatea bate la usa ta, tu cum raspunzi? Esti un morcov, un ou sau un bob de cafea?"

Gandeste-te si tu: Care sunt eu?

* Sunt morcovul care pare puternic, dar durerea si adversitatea ma fac sa imi pierd puterile, sa devin fragil.

* Sunt oul care porneste la drum cu o inima maleabila, care se schimba cu caldura? Am un spirit fluid care dupa o moarte, o despartire, probleme financiare sau alte greutati se aspreste? Exteriorul meu e mereu acelasi, dar in interior zace o inima impietrita?

* Sau sunt precum boabele de cafea? Atunci cand apele devin fierbinti reusesc sa schimb situatiile din jurul meu si sa dau tot ce am mai bun din mine?



In timpurile in care intunericul si esecurile primeaza, te poti ridica la un alt nivel? Cum faci fata adversitatii? Esti un morcov, un ou sau o boaba de cafea?

Poate ca ai parte de destula bucurie care sa te faca dulce, de suficiente incercari care sa te faca puternic, de suficienta tristete care sa te faca uman si de suficienta speranta ca sa te faca fericit.

Cei mai fericiti oameni nu au neaparat cel mai bun sau cel mai mult din toate; dar ei stiu sa beneficieze din plin de tot ceea ce le apare in cale. Cel mai luminos viitor va avea intotdeauna la baza un trecut uitat, nu poti inainta in viata pana cand nu lasi la o parte esecurile si suferintele din trecut.

Atunci cand te-ai nascut, tu plangeai si toti cei din jurul tau radeau. Traieste-ti viata astfel incat la finalul ei tu sa fii cel care rade si toti cei din jurul tau sa planga.
_dulcik_
Postat pe 16 Martie 2009 21:37
Privirea lui Iisus

In Evanghelia dupa Luca scrie:

Dar Petru a spus: „Omule, nu stiu despre ce vorbesti”. In acel moment, chiar in timp ce vorbea, un cocos a cotcodacit, iar Domnul s-a intors si a privit drept spre Petru… iar Petru a iesit afara si a plans.

M-am inteles intotdeauna bine cu Domnul. Conversez tot timpul cu el, ii multumesc, ii implor adevarul.

Dar am avut intotdeauna sentimentul ca doreste sa-l privesc in fata… Iar eu nu pot. Chiar si cand ii vorbesc, ma uit in alta parte atunci cand simt ca el ma priveste direct. Ma tem de fiecare data ca voi descoperi o acuzatie nerostita in ochii sai, pentru vreun pacat nemarturisit. Sau poate vreo cerere: poate ca asteapta ceva de la mine.

Intr-o zi, mi-am adunat tot curajul si l-am privit in ochi! Nu exista nici o acuzatie, nici o cerere. Singurul mesaj pe care il puteai citi in ochii lui era: „Te iubesc”.

La fel ca si Petru, am iesit afara si am plans.
_dulcik_
Postat pe 16 Martie 2009 21:37
Gradinarul si discipolul

A fost odata un gradinar care era foarte priceput. Atat de priceput incat ii mersese vestea si in tinuturile invecinate, si multi dintre parinti isi trimiteau odraslele la el ca sa invete mestesugul.

Gradinarul ii primea si ii invata cu bucurie, iar discipolii sai reuseau dupa un timp sa cultive plante la fel de frumoase si de sanatoase ca si ale maestrului lor.

Intr-o zi a venit la el un tanar foarte dornic sa invete arta gradinaritului. Batranul l-a primit, l-a pus intr-o grupa de incepatori si s-au apucat de treaba. Cu totii munceau cu spor si voie buna, iar dupa o vreme au inceput sa apara primele rezultate. Micile plantute care se iveau din pamant erau la fel de frumoase si de sanatoase ca si cele ale gradinarului, cu o singura exceptie. Plantele ingrijite de tanarul nostru pareau bolnave si neajutorate.

Desi atat gradinarul cat si tanarul le acordau o atentie speciala, rasadurile o duceau din ce in ce mai prost pe zi ce trecea.

Intrigat, batranul a luat o torta si s-a furisat langa stratul respectiv dupa apusul soarelui, asezandu-se la panda. Nu mult dupa miezul noptii el a zarit o silueta in intuneric apropiindu-se de strat. A aprins torta si a sarit din ascunzis surprinzandu-l pe hot.

Mare a fost mirarea batranului cand a vazut ca cel prins era chiar discipolul, care nelinistit de evolutia plantelor sale venea in fiecare noapte sa verifice daca radacinile au mai crescut sau nu.
_dulcik_
Postat pe 16 Martie 2009 21:38
Povestea broscuþei campion


Cu toate cã povestea e din acelea care încep cu “A fost odatã ca niciodatã”, îndrãzneºte sã o citeºti. Ne priveºte pe fiecare dintre noi.

Dar sã trecem la firul ei. Acþiunea are loc într-un mic regat de broscuþe. Auzi ce le trecurã într-o zi acestora prin cap.

Cum ar fi sã organizeze o întrecere? Dar nu una obiºnuitã. Una a cãrei obiectiv sã fie aproape imposibil de atins. N-au stat mult pe gânduri. Ideea a rãsãrit rapid: sã escaladeze cel mai înalt turn.

Ca la orice concurs, o mulþime de broscuþe au venit sã îºi încerce norocul ºi o mulþime ºi mai mare s-a strâns sã priveascã. Startul s-a dat. Concurenþii au luat-o la picior cãtre turnul cel înalt. Privitorii erau convinºi cã nicio broscuþã nu are nici cea mai micã ºansã. În timp ce aceºtia îºi dãdeau de zor cu pãrerea, broscuþele renunþau una câte una. Doar câteva mai escaladau turnul.

Nico ºansã, e o nebunie, e imposibil, vã irosiþi timpul, nu veþi fi în stare… spuneau într-una privitorii în timp ce în concurs a mai rãmas doar o singurã broscuþã. Aceasta îºi continua drumul cãtre vârf. ªi… iatã-o ajunsã, a reuºit!

O mulþime de aplauze a întrerupt liniºtea ce se aºternuse în ultimele secunde ale concursului. Care a fost secretul broscuþei, cum de a reuºit, cum de a fost posibil? Se întreba într-una toatã lumea.

Probabil te întrebi ºi tu. Ei bine, broscuþa avea ceva care paradoxal a ajutat-o sã meargã pânã în vârf. Ea era surdã ºi prin urmare nu a avut cum sã audã toate remarcile fãcute de cei neîncrezãtori.

Oare pe noi cât de mult ne trag în jos pãrerile pesimiste proprii sau ale celor din jurul nostru? Câte din nereuºitele noastre sunt consecinþa faptului cã am plecat urechea la astfel de vorbe ºi ne-am descurajat?
_dulcik_
Postat pe 16 Martie 2009 21:40
Cele 3 cai

Un rege avea un fiu destept si curajos. Ca sa-l pregateasca pentru a infrunta
viata, il trimise la un batran intelept.

-Lumineaza-ma: ce trebuie sa stiu in viata?

-Vorbele mele se vor pierde precum urmele pasilor tai pe nisip. Dar o sa-ti dau totusi cateva sfaturi. In drumul tau prin viata vei intalni trei porti. Citeste ce scrie pe fiecare dintre ele. O dorinta mai puternica decat tine te va impinge sa le urmezi. Nu incerca sa te intorci, caci vei fi condamnat sa retraiesti din nou si din nou ceea ce incerci sa eviti. Nu pot sa-ti spun mai
mult. Tu singur trebuie sa treci prin asta, cu inima si cu trupul. Acum du-te… Urmeaza drumul acesta drept din fata ta.

Batranul intelept disparu si tanarul porni pe drumul vietii.

Nu dupa mult timp, se gasi in fata unei porti mari, pe care se putea citi:“SCHIMBA LUMEA”.

“Asta era si intentia mea, gandi printul, caci chiar daca sunt lucruri care imi plac pe aceasta lume, altele nu-mi convin deloc.”

Atunci incepu prima sa lupta. Idealul sau, abilitatea si vigoarea sa il impinsera sa se confrunte cu lumea, sa intreprinda, sa cucereasca, sa modeleze realitatea dupa dorinta sa. El gasi placerea si betia cuceritorului, dar nu si alinarea inimii. Reusi sa schimbe cateva lucruri, dar multe altele ii rezistara. Anii trecura. Intr-o zi il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:

-Ce-ai invatat tu pe acest drum?

-Am invatat sa deosebesc ceea ce e in puterea mea de ceea ce imi scapa, ceea ce depinde de mine de ceea ce nu depinde de mine.

-Bine, zise batranul. Utilizeaza-ti fortele pentru ceea ce sta in puterea ta si uita ceea ce-ti scapa printre degete. Si disparu.

Putin dupa aceasta intalnire, printul se gasi in fata celei de-a doua porti pe care statea scris: “SCHIMBA-I PE CEILALTI”.

“Asta era si intentia mea, gandi el. Ceilalti sunt sursa de placere, bucurii si satisfactii, dar si de durere, necazuri si frustrari.” El se ridica deci contra a tot ce-l deranja sau nu-i placea la cei din jurul sau. Incerca sa le patrunda in caracter si sa le extirpeze defectele. Aceasta fu a doua lupta a sa. Intr-o zi, pe cand medita asupra utilitatii tentativelor sale de a-i schimba pe ceilalti, il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:

-Ce ai invatat tu, deci, pe acest drum?

-Am invatat ca nu ceilalti sunt cauza sau sursa bucuriilor sau necazurilor, a satisfactiilor sau infrangerilor mele. Ei sunt doar prilejul, ocazia care le scoate la lumina. In mine prind radacina toate aceste lucruri.

-Ai dreptate, spuse batranul. Prin ceea ce ceilalti trezesc in tine, ei te descopera in fata ta. Fii recunoscator celor care fac sa vibreze in tine bucuria si placerea, dar si celor care fac sa se nasca in tine suferinta sau frustrarea, caci prin ei viata iti arata ce mai ai inca de invatat si calea pe care trebuie s-o urmezi.

Nu dupa multa vreme, printul ajunse in fata unei porti pe care scria:” SCHIMBA-TE PE TINE INSUTI”.

“Daca eu sunt cauza problemelor mele, atunci inseamna ca asta imi ramane de facut, isi zise el si incepu lupta cu el insusi. El cauta sa patrunda in interiorul sau, sa-si combata imperfectiunile, sa-si inlature defectele, sa schimbe tot ce nu-i placea in el, tot ce nu corespundea idealului sau. Dupa cativa ani de lupta cu el insusi, dupa ce cunoscu cateva succese dar si esecuri
si rezistenta, printul il intalni iarasi pe batranul intelept, care-l intreba:

-Ce ai invatat tu pe acest drum?

-Am invatat ca exista in noi lucruri pe care le putem ameliora, dar si altele care ne rezista si pe care nu le putem invinge.

-Asa este, spuse batranul.

-Da, dar m-am saturat sa lupt impotriva a tot, a toti si chiar impotiva mea! Oare nu se termina niciodata? Imi vine sa renunt, sa ma dau batut si sa ma resemnez.

-Asta va fi ultima ta lectie, dar inainte de a merge mai departe, intoarce-te si contempla drumul parcurs, raspunse batranul si apoi disparu.

Privind inapoi, printul vazu in departare spatele celei de-a treia porti pe care statea scris: “ACCEPTA-TE PE TINE INSUTI”.

Printul se mira ca n-a vazut cele scrise atunci cand a patruns prima data prin acea poarta, dar in celalalt sens. “In lupta devenim orbi, isi spuse el.” Si mai vazu zacand pe jos, peste tot in jurul lui, tot ce a respins si a invins in lupta cu el insusi: defectele, umbrele, frica, limitele sale. Le recunoscu pe toate si invata sa le accepte si sa le iubeasca. Invata sa se iubeasca pe el insusi, fara sa se mai compare, sa se judece, sa se invinovateasca. Il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:

-Ce-ai invatat in plus pe acest drum?

-Am invatat ca urand sau detestand o parte din mine inseamna sa ma condamn sa nu fiu niciodata de acord cu mine insumi. Am invatat sa ma accept in totalitate, neconditionat.

-Bine, acesta este primul lucru pe care nu trebuie sa-l uiti in viata, acum poti merge mai departe.

Printul zari in departare cea de-a doua poarta, pe spatele careia scria “ACCEPTA-I PE CEILALTI”.

Si in jurul lui recunoscu toate persoanele pe care le-a intalnit in viata sa, pe cei pe care i-a iubit si pe cei pe care i-a urat, pe cei pe care i-a ajutat si pe cei pe care i-a infruntat. Dar spre surpriza sa, acum era incapabil sa le vada imperfectiunile, defectele, lucrurile care altadata il deranjau enorm si impotriva carora luptase. Batranul intelept aparu din nou si-l intreba:

-Ce-ai invatat mai mult decat prima data pe acest drum?

-Am invatat ca fiind in acord cu mine insumi, nu mai am nimic de reprosat celorlati si nici nu ma mai tem de ei. Am invatat sa-i accept si sa-i iubesc asa cum sunt.

-Bine, acesta este cel de al doilea lucru pe care trebuie sa-l tii minte. Continua drumul.

Printul zari prima poarta, prin care trecuse cu mult timp in urma, si vazu ceea ce era scris pe spatele ei: “ACCEPTA LUMEA”.

Privi in jurul sau si recunoscu acea lume pe care a dorit s-o cucereasca, s-o transforme, s-o schimbe. Fu izbit de lumina si frumusetea tuturor lucrurilor, de perfectiunea lor. Era totusi aceeasi lume de alta data. Oare lumea se schimbase, sau privirea sa? Atunci se ivi batranul, care-l intreba:

-Ce-ai invatat pe drumul acesta?

-Acum am invatat ca lumea este oglinda sufletului meu. Ca eu nu vad lumea, ci ma vad in ea. Cand sunt fericit, lumea mi se pare minunata, cand sunt necajit, lumea imi pare trista. Ea nu este nici vesela, nici trista. Ea exista, atat. Nu lumea ma necajea, ci starea mea de spirit si grijile pe care mi le faceam. Am invatat sa o accept fara sa o judec, fara nici o conditie.

-Acesta este cel de al treia lucru important pe care nu trebuie sa-l uiti. Acum esti impacat cu tine, cu ceilalti si cu lumea! Esti pregatit sa pornesti spre ultima incercare: trecerea de la linistea implinirii, la implinirea linistii, spuse el si disparu pentru totdeauna.
_dulcik_
Postat pe 16 Martie 2009 21:41
In cautarea scopului in viata

Am auzit o anecdotã despre o mare misticã sufistã Rabia al Adawia. Într-o zi pe înserate, oamenii au gãsit-o în stradã, cãutând ceva. Era bãtrânã, avea vederea slabã, aºa cã vecinii au venit sã o ajute. Au întrebat-o:

“Ce cauþi?”.

Rabia a rãspuns: “Îmi caut acul. L-am pierdut”.

Vecinii au dat sã-l caute, dar ºi-au dat seama imediat cã drumul era foarte mare iar acul era ceva foarte mic. Aºa cã au întrebat-o pe Rabia: “Te rugãm sã ne spui unde l-ai pierdut, locul exact, cãci altfel e greu sã-l gãsim. Drumul e mare ºi putem sã cãutãm mult ºi bine pânã sã-l gãsim, dacã o sã-l gãsim. Unde anume l-ai pierdut?”.

- În casã, a rãspuns Rabia.

- Atunci de ce îl cauþi aici? au întrebat ei.

- Fiindcã aici e luminã, iar înãuntru nu e.

Aceastã anecdotã e foarte semnificativã. Te-ai întrebat vreodatã ce cauþi? Ai considerat vreodatã cã e important sã meditezi adânc pentru a ºti ce cauþi? Nu. Chiar dacã în unele momente de visare ai avut o idee vagã despre ceea ce cauþi, nu ai ºtiut niciodatã precis ce anume este. Nu l-ai definit încã.

Dacã încerci sã-l defineºti, cu cât capãtã mai mult contur cu atât mai mult îþi dai seama cã nu e nevoie sã-l cauþi. Cãutarea poate continua numai într-o stare de imprecizie, de lipsã de claritate, de visare; când lucrurile nu sunt clare continui sã cauþi, împins de un îndemn lãuntric, tras de un imbold insistent. ªtii una ºi bunã; trebuie sã cauþi. E o necesitate lãuntricã. Dar nu ºtii ce cauþi. ªi dacã nu ºtii ce cauþi, cum sã gãseºti?

Cauþi ceva vag - crezi cã e în bani, în putere, în prestigiu, în responsabilitate. Dar pe urmã vezi oameni respectabili, oameni puternici care ºi ei cautã. ªi mai vezi ºi oameni extraordinar de bogaþi care cautã ºi ei; cautã pânã la sfârºitul vieþii. Prin urmare, bogãþia nu ajutã la nimic, puterea nu ajutã la nimic.

Mulþi se complac în valorile sociale: casã, maºinã, nevastã, copil, etc. ªi deja se considerã “realizaþi”. În ziua de azi, a fi realizat, implicã acumularea unor lucruri exterioare, chiar dacã psihicul este ros de frustrãri ºi nemulþumiri de sine însuºi. Conºtientul încearcã sã se auto-mulþumeascã raþional, prin gândire ºi auto-argumentare, cã ai realizat ceva în viaþã, cã ai acumulat destul ºi ai ce le lãsa urmaºilor… dar psihicul are depresii, ne-mulþumiri de sine însuºi. Are mulþumiri, dar aceastea sunt îndreptate spre acumulare de valori materiale, iar sentimentul de ne-mulþumire interioarã nu dispare.

A fi realizat, pentru omul modern, nu implicã nici o valoare interioarã. Dar atunci, omul care a dobândit o liniºte interioarã, un echilibru stabil, un conºtient lipsit de frustrãri… ce este?
_dulcik_
Postat pe 16 Martie 2009 21:42
Pretuieste prezentul

Imagineazã-þi cã existã o bancã care îþi crediteazã în fiecare dimineaþã contul cu 86.400 lei. E un cont special. În fiecare searã ºterge tot ceea ce nu ai reuºit sã foloseºti în timpul zilei.
Ce ai face? Nu ai scoate pânã la ultimul bãnuþ din acel cont?

Fiecare dintre noi avem un astfel de cont. Se numeºte TIMP.

În fiecare dimineaþã te crediteazã cu 86.400 de secunde. În fiecare noapte trece la pierdere tot ceea ce nu ai reuºit sã foloseºti în mod util. Nu are sold, nu transferã ce nu ai folosit de la o zi la alta. În fiecare zi îþi deschide un nou cont. Dacã nu foloseºti tot depozitul dintr-o zi, e pierderea ta.

Nu existã recuperare, nu se poate lãsa pe mâine. Trebuie sã foloseºti depozitul zilei de azi.

Investeºte-l în aºa fel încât sã obþii maxim de sãnãtate, fericire ºi succes.

Ceasul ticãie. Profitã din plin de fiecare zi.

* Pentru a realiza valoarea UNUI AN, întreabã un student care ºi-a picat examenele.
* Pentru a realiza valoarea UNEI LUNI, întreabã o mamã care a dat naºtere prematur copilului ei.
* Pentru a realiza valoarea UNEI SÃPTÃMÂNI, întreabã editorul unui ziar sãptãmânal.
* Pentru a realiza valoarea UNUI MINUT, întreabã o persoanã care a pierdut trenul.
* Pentru a realiza valoarea UNEI SECUNDE, întreabã un ºofer care tocmai a evitat un accident.
* Pentru a realiza valoarea UNEI FRACÞIUNI DE SECUNDÃ, întreabã persoana care a câºtigat medalia de argint la Olimpiade.

Preþuieºte fiecare moment pe care îl ai! Preþuieºte-l ºi mai mult pentru cã ai pe cineva drag alãturi cu care meritã sã îþi petreci timpul.

ªi þine minte: timpul nu aºteaptã pe nimeni!
_dulcik_
Postat pe 16 Martie 2009 21:43
- Ma bucur sa vad ca mai apar si alti oameni care sunt interesati si de acest gen de povestioare.
Ar fi si mai bine daca nu s-ar reposta povestioare deja postate ... asta ar arata ca cel care posteaza
le-a si citit pe cele care au fost postate pana atunci ...
Si acum sa va scriu o povestioara care am citit-o recent ... si care m-a emotionat f mult:

SCRISORI DE LA TEDDY

In timp ce se afla in fata copiilor din clasa a 5-a, Doamna Thompson, in prima zi de scoala, le-a spus un neadevar. Ca majoritatea profesorilor, le-a spus elevilor sai ca ii iubeste pe toti la fel de mult.
Totusi, acest lucru nu era posibil, deoarece in primul rand, cufundat in banca sa, era baietelul numit Teddy Stallard.
Doamna Thompson il urmarise pe Teddy in anul precedent si observase ca acesta nu se juca cu ceilalti copii, hainele sale erau neingrijite si era murdar mai tot timpul.
Si Teddy putea fi nesuferit. Se ajunsese pana acolo incat Doamnei Thompson ii facea placere sa scrie pe lucrarile acestuia, cu un creion gros si rosu, un X mare si ingrosat si sa ii dea nota 4.
La scoala la care preda doamna Thompson, trebuia sa revizuiasca toate caracterizarile elevilor, iar pe Teddy il lasase intentionat la urma. Totusi, cand a deschis dosarul acestuia, a ramas surprinsa sa vada ca profesoara din primul an scrisese "Teddy e un copil istet, isi face temele cu grija, este manierat si este o placere sa fii in prajma lui".
Profesoara din clasa a 2-a scrisese "Teddy este un elev excelent, apreciat de colegii sai, dar este tulburat de faptul ca mama sa sufera de o boala incurabila, iar viata de acasa trebuie sa fie foarte grea"
Profesoara din clasa a 3-a scrisese "Moartea mamei sale il afectase foarte mult. Se straduieste foarte mult, dar pe tatal sau nu il prea intereseaza, iar climatul de acasa il va afecta in curand, daca nu se va schimba ceva"
Profesoara dintr-a 4-a a scris "Teddy este retras si nu mai este interesat de scoala. Nu are multi prieteni si uneori adoarme in timpul orei"
De-acum, doamna Thompson intelesese problema si i-a fost rusine de ce facuse. S-a simtit si mai prost cand elevii ei i-au adus cadouri de Craciun, legate cu panglici frumoase si impachetate in hartie stralucitoare. Mai putin Teddy.
Cadoul acestuia era impachetat cu hartie obisnuita de culoare maro. Doamnei Thompson i-a fost greu sa il deschida in fata celorlalti. Unii dintre elevi au inceput sa rada cand a descoperit o bratara careia ii lipseau unele pietre si o sticluta de parfum pe trei sferturi goala. Ea i-a certat cand a observat ca bratara era draguta si parfumul mirosea frumos. Teddy Stallard a ramas dupa ore in acea zi doar pentru a-i spune "Doamna Thompson, astazi mirosi exact ca si mama".
Dupa ce copiii au plecat, a plans timp de aproape o ora. In acea zi, a incetat sa mai predea citirea, scrierea si aritmetica si a inceput sa ii invete pe elevi.
Doamna Thompson i-a acordat o atentie deosebita lui Teddy. Pe masura ce lucra cu el, mintea sa a inceput sa isi revina. Cu cat il incuraja mai des, cu atat acesta reactiona mai bine. Pana la sfarsitul anului, Teddy ajunsese cel mai istet elev din casa, si, in ciuda promisiunii ca ii va iubi pe toti la fel, Teddy a devenit alintatul sau.
Un an mai tarziu, a gasit o scrisoare de la Teddy in care ii spunea ca e cea mai buna profesoara pe care o avusese vreodata.
Au mai trecut inca sase ani pana a mai primit un semn de la Teddy. Apoi el i-a scris ca terminase liceul al treilea in clasa, si ca ea ramasese cea mai buna profesoara pe care o avuse.
Patru ani mai tarziu, a mai primit o scrisoare care spunea ca va termina in curand si facultatea cu cele mai bune rezultate. Inca o data o asigura pe doamna Thompson ca fusese cea mai buna profesoara.
Apoi au mai trecut inca patru ani si a mai venit o scrisoare, cu acelasi mesaj, dar numele expeditorului era schimbat: Dr. Theodore Stallard.
Apoi o noua scrisoare in care o anunta ca se va casatori.
Ii spunea ca tatal sau a murit cu cativa ani in urma si o intreba daca ar vrea sa participe la nunta si sa stea in locul in care sta de obicei mama mirelui. Bineinteles ca a acceptat. Si a purtat bratara careia ii lipseau unele pietre si a folosit acelasi parfum pe care il primise demult de la Teddy.
S-au imbratisat, iar Teddy i-a soptit la ureche "Multumesc pentru ca ai crezut in mine. Multumesc pentru ca m-ai facut sa ma simt important si mi-ai aratat ca pot insemna ceva."
Doamna Thompson i-a soptit cu lacrimi in ochi "Teddy, ai inteles gresit. Tu esti cel care m-a invatat ca pot schimba ceva. Nu am stiut cum sa predau elevilor pana te-am intalnit pe tine."

MORALA:
Nu poti niciodata sa stii cum poti influenta viata altora prin ceea ce faci sau prin ceea ce nu faci. Tine seama de acest lucru in aventura ta prin viata si incearca sa schimbi ceva in viata celorlalti (si ar fi ideal daca ar fi in bine).

Si nu uita!:
Nimeni nu are dreptul sa priveasca o alta persoana de sus, decat in momentul in care se apleaca si ii intinde o mana pentru a-l ajuta sa se ridice!

supermiki
Postat pe 17 Martie 2009 08:52
De la: DiavolytaTa, la data 2009-03-12 12:31:32mie de ce nu mi`o aparut ce am scris??


- Mai incearca odata ... probabil din cauza site-ului ...
supermiki
Postat pe 17 Martie 2009 08:54
De la: georgiana___, la data 2009-03-12 13:37:47foarte frumos...... chiar imi face placere sa citesc aceste povestioare....... imi fac ziua mai usoara, mai plina de speranta......cele mai frumoase ganduri.... georgiana


- Ma bucur georgiana ca simti asa ... daca o singura persoana ar fi pe care o povestioara ... sau talcul unei povestioare, o va ajuta in vre-un fel ... inseamna ca nu a fost in zadar ... inseamna pentru
mine ca timpul petrecut pe acest forum nu a fost timp pierdut ...
supermiki
Postat pe 17 Martie 2009 09:01
De la: _dulcik_, la data 2009-03-15 11:23:35Tu ce tii inca in brate?

In urma cu mult timp ma plangeam unui prieten ca nu reusesc sa iert un om care mi-a facut foarte mult rau.
Atunci mi-a spus o poveste pe care mi-o amintesc de fiecare data cand am nevoie sa imi folosesc capacitatea de a ierta.
Se spune ca erau odata doi calugari budisti care mergeau prin padure. Si cum mergeau ei, au dat de un rau destul de involburat si adanc.Cand tocmai se pregateau sa-l treaca au vazut o femeie tanara care nu se incumeta sa porneasca spre celalalt mal. Atunci unul dintre ei a luat-o in brate si a trecut-o raul. Dupa vreo 2 ore, celalalt calugar, care nu o ajutase, izbucni nervos:-Cum ai indraznit sa atingi acea femeie si sa o porti in brate? La care celalalt raspunse calm:

-Eu am lasat-o din brate acum 2 ore… iar tu inca o porti cu tine!


- Excelenta povestioara! ... oare cati ii inteleg si talcul ... invatatura? ...
supermiki
Postat pe 17 Martie 2009 09:03
Super Miki ai zis sa nu mai postam povestioare care au mai fost postate,chiar tu ai repetat pvestioara cu Teddy dar mie oricum mi-a placut .
Mai vreau povesti frumoase !!!!
diana1981
Postat pe 17 Martie 2009 18:06
Cel ce insala


Cu mult timp in urma, a trait un boier tare bun. Intr-o zi, l-a chemat la el pe un taran si i-a spus:


- Uite, omule, fiindca stiu ca familia ta o duce destul de greu, vreau sa te ajut. Iti dau de munca si te platesc foarte bine. Vrei sa lucrezi pentru mine?


- Sigur, boierule - a raspuns omul bucuros - ce trebuie sa fac ?


- Sa-mi construiesti o casa, la marginea padurii.


Taranul a plecat bucuros si, chiar din acea zi, s-a apucat de treaba. Boierul ii dadea bani pentru tot ce trebuia sa cumpere. Insa omul ce si-a spus ? "E, si asa nu ma vede, ce-ar fi sa-l insel ?!"


Si, in loc sa faca totul asa cum ar fi trebuit, a inceput sa cumpere lucruri ieftine si proaste si sa cheltuiasca banii ce ii ramaneau. Cand a terminat, casa arata tare frumos pe dinafara, dar taranul stia ca n-o facuse bine si ca, destul de repede, ea se va strica.


Cand i-a aratat casa boierului, acesta i-a spus:


- Fiindca stiu ca tu si familia ta locuiti intr-o cocioaba mica, iti fac cadou aceasta casa. De-aia te-am lasat pe tine sa o construiesti si ti-am spus acum, la sfarsit, tocmai pentru ca bucuria voastra sa fie mai mare.


Acum si-a dat seama omul de greseala sa. A vrut sa-l insele pe altul si, de fapt, singur s-a inselat. Daca ar fi fost cinstit si si-ar fi vazut de treaba, si-ar fi facut un bine lui si familiei sale. Acum, insa, parerile de rau nu mai puteau indrepta nimic.


In sinea lui, omul s-a jurat sa nu mai insele niciodata pe nimeni.



"Dupa cum ne purtam noi cu aproapele, asa se va purta Dumnezeu cu noi."
_dulcik_
Postat pe 17 Martie 2009 21:26
Telefonul de duminica noaptea

Intr-o duminica seara, un preot a lucrat pana tarziu, si s-a decis sa o sune pe sotia lui inainte de a pleca catre casa. Era aproximativ ora 10 seara, dar sotia lui nu i-a raspuns la telefon. Preotul a lasat telefonul sa sune de mai multe ori. I s-a parut ciudat ca nu a dat de sotia lui. S-a decis sa-si impacheteze lucrurile si sa incerce apoi din nou.

Cand a sunat a doua oara, ea a raspuns imediat. A intrebat-o de ce nu a ridicat receptorul mai devreme, dar ea mirata a spus ca telefonul nu a sunat. Totul a fost dat uitarii. Lunea urmatoare insa, preotul a primit un telefon la birou. Barbatul de la celalalt capat al firului vroia sa stie de ce a fost sunat duminica noaptea. Preotul era confuz si nu intelegea despre ce vorbea acesta. Apoi cealalta persoana a adaugat "A tot sunat, dar nu am raspuns."

In acel moment preotul si-a adus aminte de primul telefon dat acasa duminica seara. A realizat ca gresise numarul si si-a cerut scuze pentru deranj. I-a explicat barbatului ca a intentionat sa o sune pe sotia lui.

Acesta i-a raspuns: "Nu-i nicio problema. Permite-mi insa sa iti spun povestea mea. Vezi dumneata, duminica noaptea am vrut sa ma sinucid, dar inainte m-am rugat: Dumnezeule, daca esti acolo si nu vrei sa fac asta da-mi un semn. In acel moment telefonul a inceput sa sune. M-am uitat la apelant si scria Dumnezeu Atotputernicul. Mi-a fost frica sa raspund."

De atunci barbatul care a vrut sa se sinucida frecventeaza cu regularitate slujbele tinute de preot la biserica al carei nume este "Dumnezeu Atotputernicul"
_dulcik_
Postat pe 17 Martie 2009 21:27
Telefonul de duminica noaptea

Intr-o duminica seara, un preot a lucrat pana tarziu, si s-a decis sa o sune pe sotia lui inainte de a pleca catre casa. Era aproximativ ora 10 seara, dar sotia lui nu i-a raspuns la telefon. Preotul a lasat telefonul sa sune de mai multe ori. I s-a parut ciudat ca nu a dat de sotia lui. S-a decis sa-si impacheteze lucrurile si sa incerce apoi din nou.

Cand a sunat a doua oara, ea a raspuns imediat. A intrebat-o de ce nu a ridicat receptorul mai devreme, dar ea mirata a spus ca telefonul nu a sunat. Totul a fost dat uitarii. Lunea urmatoare insa, preotul a primit un telefon la birou. Barbatul de la celalalt capat al firului vroia sa stie de ce a fost sunat duminica noaptea. Preotul era confuz si nu intelegea despre ce vorbea acesta. Apoi cealalta persoana a adaugat "A tot sunat, dar nu am raspuns."

In acel moment preotul si-a adus aminte de primul telefon dat acasa duminica seara. A realizat ca gresise numarul si si-a cerut scuze pentru deranj. I-a explicat barbatului ca a intentionat sa o sune pe sotia lui.

Acesta i-a raspuns: "Nu-i nicio problema. Permite-mi insa sa iti spun povestea mea. Vezi dumneata, duminica noaptea am vrut sa ma sinucid, dar inainte m-am rugat: Dumnezeule, daca esti acolo si nu vrei sa fac asta da-mi un semn. In acel moment telefonul a inceput sa sune. M-am uitat la apelant si scria Dumnezeu Atotputernicul. Mi-a fost frica sa raspund."

De atunci barbatul care a vrut sa se sinucida frecventeaza cu regularitate slujbele tinute de preot la biserica al carei nume este "Dumnezeu Atotputernicul"



_dulcik_
Postat pe 17 Martie 2009 21:28
Concertul

Cand luminile din incapere s-au stins si concertul era pe cale sa inceapa, mama s-a intors la locul ei si a descoperit ca fiul sau disparuse.

Dintr-o data, cortinele au fost date la o parte si lumina reflectoarelor a poposit pe impresionantul pian Steinway de pe scena.

Ingrozita, mama vazu ca baietelul ei se asezase la claviatura, apasand pe clape si alegand cu grija notele cantecelului „Twinkle,Twinkle Little Star”. In acea clipa, marele maestru pianist si-a facut intrarea in scena, a mers repede la pian si i-a soptit baiatului la ureche: „Nu te opri. Continua sa canti”.

Apoi, aplecandu-se, Paderewski si-a intins mana stanga si a inceput sa completeze melodia, adaugand partea de bas. Dupa putin timp, si-a intins si mana dreapta, de cealalta parte a baiatului si a adaugat un acompaniament cursiv. Impreuna, batranul maestru si tanarul ucenic au transformat o situatie ce s-ar fi putut dovedi a fi dezastruoasa, intr-o experienta extraordinar de creativa. Cei din public au fost atat de fascinati, incat nu si-au putut aminti ce a mai cantat marele maestru dupa aceea. Si-au amintit doar de piesa clasica: „Twinkle, Twinkle Little Star”.

Poate ca asa stau lucrurile si cu Dumnezeu. Ceea ce poti realiza doar de unul singur este putin probabil ceva demn de a fi retinut. Ne dam silinta sa fim cat mai buni, dar rezultatele nu sunt întotdeauna o muzica frumoasa si armonioasa. Cu toate acestea, cu ajutorul Maestrului, lucrarea vietii noastre poate fi cu adevarat frumoasa.

Data viitoare cand iti propui sa faci lucruri marete, asculta cu atentie. S-ar putea sa auzi vocea Maestrului, cum iti sopteste la ureche: „Nu te opri. Continua sa canti”.

Fie sa-i simti bratele in jurul tau si cum te ajuta sa-ti transformi micile încercari in adevarate capodopere. Tine minte, Dumnezeu nu ii cheama pe cei pregatiti, ci mai degraba, ii pregateste pe cei „chemati”.

Viata se masoara mai exact prin vietile pe care le atingi, si nu prin lucrurile pe care le dobandesti.

Fie ca Dumnezeu sa te binecuvanteze si sa fie mereu alaturi de tine! Si tine minte:
„Nu te opri. Continua sa canti”.
_dulcik_
Postat pe 17 Martie 2009 21:29
Demisia oficiala

Subsemnatul, va aduc la cunostinta intentia irevocabila de a demisiona oficial din functia de adult pe care o detin acum abuziv.

Dupa o analiza detaliata a situatiei, m-am hotarat sa ma retrag si sa preiau atributiile unui copil de sase ani, cu toate drepturile si indatoririle pe care le-am avut candva, dar la care am renuntat cu prea mare usurinta.


Vreau sa desenez cu creta colorata pe strada unde locuiesc, atunci cand trec oameni maturi si importanti spre serviciu, si sa nu-mi pese de stresul lor in lupta cu minutele si traficul care ii asteapta.

Vreau sa fiu mandru de trotineta mea cea rosie, fara sa ma interseze cat costa asigurarea pe anul viitor.

Vreau sa cred sincer ca bomboanele Tic-tac sunt mai bune decat banii, pentru ca le poti manca.

Vreau sa stau intins la umbra unui copac, cu un pahar de limonada in mana si cu ochii la norii pufosi care alearga pe cer, intrebandu-se cu uimire de ce adultii nu fac la fel.

Vreau sa ma intorc in trecut, la vremurile cand viata era simpla. Atunci cand tot ce stiam se rezuma la cele sapte culori, cinci poezii, zece cifre si vocea mamei care ma chema la masa cand nu imi era foame.

Vreau inapoi, atunci cand nu imi pasa de cat de putine lucruri stiam, pentru ca nici nu stiam cat de putine stiam.

Vreau sa cred, ca odinioara, ca totul pe lumea asta este fie gratuit, fie se poate cumpara cu pretul unei inghetate la pahar.

M-am maturizat prea mult si nici nu mai stiu cand m-am trezit mare. A fost cu siguranta un abuz si imi cer iertare.

Am ajuns astfel sa aflu ceea ce nu ar fi trebuit: razboaie si purificarii etnice, copii abuzati si copii murind de foame, divorturi, droguri in licee, prostitutie, justitie corupta, politicieni de mahala, biserici de homosexuali, frati invrajbiti fara bani, ura, barfa.

Am aflat despre materialism nedialectic si mame denaturate, care isi vand copilele de 12 ani unor animale cu chipuri de barbati, pentru un televizor de ocazie.

Ce s-a intamplat cu timpul cand aveam impresia ca moartea este un concept de poveste, ca doar imparatii batrani mor ca sa faca loc pe tron printilor tineri, casatoriti cu printese castigate in urma ultimei zmeiade?

Unde sunt anii cand mi se parea ca tot ce ti se putea intampla mai rau in lume era sa nu fii ales in echipa lui Menica repetentul, atunci cand jucam fotbal in spatele scolii?

Vreau sa ma reintorc la vremea cand toti copiii citeau carti folositoare, cand muzica era neotravita, cand televiziunea era pentru stiri si emisiuni de familie, fara sex explicit si violenta implicita la fiecare zece secunde.

Vreau desene animate cu Donald Duck, peripetii echipajului "Speranta", navigand cu "Toate panzele sus" si pe mama citindu-mi despre Iosif si fratii sai.

Ce bine era cand credeam, in naivitatea mea, ca toata lumea din jur este fericita deoarece eu eram fericit!

Promit solemn ca, imediat ce o sa-mi reiau atributiile de copil, o sa-mi petrec dupa-amiezile catarandu-ma in copaci, calarind bicicleta varului Cristi si citind Robinson Crusoe, ascuns in coliba injghebata din ramuri si frunze de fag, in spatele gradinii.

Imi iau angajamentul ca nu o sa imi pese de ratele casei, de facturile de telefon, curent, gaze, apa, gunoi, cablu Tv si Internet, asigurari pentru masini, asigurari de sanatate, taxe anuale de proprietate, credit-carduri, iarba netaiata, computerul virusat si faptul ca masina a inceput sa vrea la mecanic.

Va asigur ca nu o sa fiu pus in incurcatura atunci cand o sa fiu intrebat: "Ce-o sa te faci cand o sa cresti mare?", deoarece acum stiu: vreau sa fiu COPIL.

Gata cu plecatul la serviciu cand ar trebui sa dorm si sa-l visez pe Florin Piersic - Arap Alb, gata cu stirile despre teroristi, bombe si caderi de avioane.

Gata cu barfele anturajului, care nu-mi dau pace nici la biserica, gata cu hernia de disc, par grizonat, ochelari pierduti, medicamente scumpe si dinti de portelan.

Gata, stop, cedez! Demisionez din functia de ADULT. Vreau sa cred in sinceritatea zambetelor, nobletea vorbelor, o lume a cuvantului dat si respectat, a dreptatii, a pacii, a viselor implinite, a imaginatiei innobilate, a ingerilor buni si a omului dupa chipul si asemanarea Lui Dumnezeu.

Vreau sa am iarasi sase ani si jumatate. Fiti voi mari si importanti, si ocupati, si ingrijorati. Eu vreau sa cresc MIC!
_dulcik_
Postat pe 17 Martie 2009 21:29
Invataturile vietii in noul mileniu de la Dalai Lama

1. Marea dragoste si marile realizari implica un mare risc.

2. Cand pierzi sa-ti fie invatatura.

3. Urmeaza cele 3 R : respect pentru tine, respect pentru altii, responsabilitatea pentru toate actiunile tale.

4. Aminteste-ti ca atunci cand nu obtii ceea ce vrei este uneori o minunata lovitura de noroc.

5. Invata regulile astfel incat sa stii cum sa le incalci cum se cuvine.

6. Nu lasa o disputa nesemnificativa sa rupa o mare prietenie.

7. Atunci cand realizezi ca ai gresit, imediat ia masuri sa le corectezi.

8. In fiecare zi petrece ceva timp cu tine.

9. Deschide bratele spre schimbare, dar nu-ti pierde din valorile tale.

10. Tine minte ca tacerea este uneori cel mai bun raspuns.

11. Traieste o viata onorabila. Atunci cand imbatranesti si te gandesti in urma, vei putea sa te bucuri a doua oara de ea.

12. O atmosfera placuta in casa este baza vietii tale.

13. In neintelegerile cu cei dragi ia seama numai de situatia curenta. Nu invoca trecutul.

14. Impartaseste stiinta ta. Este o cale de a atinge imortalitatea.

15. Fii gentil cu pamantul.

16. O data pe an, pleaca undeva unde nu ai fost niciodata.

17. Tine minte: cea mai buna relatie este cea in care iubirea reciproca
depaseste nevoia fiecaruia.

18. Judeca succesul tau prin ceea ce trebuie sa renunti ca sa poti obtine.

19. Imbina iubirea si gatitul cu renuntarea.
_dulcik_
Postat pe 17 Martie 2009 21:30
O bijuterie valoroasa si unica

- Inteleptule, am venit la tine pentru ca ma simt atat de mic, de neinsemnat, nimeni nu da doi bani pe mine si simt ca nu mai am forta sa fac ceva bun… Ajuta-ma, invata-ma cum sa fac sa fiu mai bun? Cum sa le schimb oamenilor parerea despre mine?

Fara ca macar sa se uite la el, batranul ii spuse:

- Imi pare rau, baiete, nu te pot ajuta acum, am de rezolvat o chestiune personala. Poate dupa aceea…

Apoi, dupa o mica pauza adauga:

- Daca insa m-ai putea ajuta tu pe mine, atunci poate ca as rezolva problema mea mai repede si as putea sa ma ocup si de tine.

- Aaa… incantat sa va ajut - baigui tanarul cam cu jumatate de gura, simtind ca iarasi e neluat in seama si amanat.

- Bine - incuviinta batranul invatat. Isi scoase din degetul mic un inel si-l intinse baietanului adaugand:

- Ia calul pe care-l gasesti afara si du-te degraba la targ. Trebuie sa vand inelul acesta pentru ca am de platit o datorie. E nevoie insa ca tu sa iei pe el cat se va putea de multi bani, dar ai grija ca sub nici in ruptul capului sa nu-l dai pe mai putin de un banut de aur. Pleaca si vino cu banii cat mai repede.

Tanarul lua inelul, incaleca si pleca. Odata ajuns in targ incepu sa arate inelul in stanga si-n dreapta, doar-doar va gasi cumparatorul potrivit. Cu totii manifestau interes pentru mica bijuterie, pana cand le spunea cat cere pe ea. Doar ce apuca sa le zica de banutul de aur unii radeau, altii se incruntau sau ii intorceau imediat spatele. Un mosneag i-a explicat cat de scump este un ban de aur si ca nu poate sa obtina un asemenea pret pe inel. Altcineva s-a oferit sa-i dea doi bani, unul de argint si unul de cupru, dar tanarul stia ca nu poate vinde inelul pe mai putin de un banut de aur, asa ca refuza oferta. Dupa ce batu targul in lung si-n lat, rapus nu atat de oboseala, cat mai ales de nereusita, lua calul si se intoarse la batranul intelept.

Flacaul si-ar fi dorit sa aiba el o moneda de aur pe care s-o poata da in schimbul inelului, ca sa-l poatã scapa pe invatat de griji si, astfel, acesta sa se poata ocupa si de el. Intra cu capul plecat.

- Imi pare rau - incepu el - dar n-am reusit sa fac ceea ce mi-ati cerut. De-abia daca as fi putut lua doi sau trei banuti de argint pe inel, dar nu cred sa pot pacali pe cineva cu privire la adevarata valoare a inelului.

- Nici nu-ti imaginezi cat adevar au vorbele tale, tinere prieten! - spuse zambitor inteleptul. Ar fi trebuit ca mai intai sa cunoastem adevarata valoare a inelului. Incaleca si alerga la bijutier. Nimeni altul n-ar putea spune mai bine cat face. Spune-i ca ai vrea sa vinzi inelul si intreaba-l cat ti-ar da pentru el. Dar, oricat ti-ar oferi, nu-l vinde. Intoarce-te cu inelul!

Flacaul incaleca si pleca in goana… Bijutierul examina atent micul inel, il privi atent prin lentila prinsa cu ochiul, il rasuci si apoi zise:

- Spune-i invatatorului ca daca ar vrea sa-l vanda acum, nu-i pot oferi decat 58 de bani de aur pentru acest inel.

- Cuuum, 58 de bani de aur?!? - exclama naucit tanarul.

- Da, raspunse bijutierul. Stiu ca-n alte vremuri ar merita si 70, dar daca vrea sa-l vanda degraba, nu-i pot oferi decat 58.

Tanarul multumi si se intoarse degraba la invatat, povestindu-i pe nerasuflate cele intamplate.

- Ia loc, te rog - ii spuse acesta dupa ce-l asculta. Tu esti asemenea acestui inel, o bijuterie valoroasa si unica. Si, ca si in cazul lui, doar un expert poate spune cat de mare este valoarea ta.

Spunand acestea, lua inelul si si-l puse din nou pe degetul mic.

- Cu totii suntem asemenea lui, valorosi si unici, perindandu-ne prin targurile vietii si asteptand ca multi oameni care nu se pricep sa ne evalueze…

Povestea aceasta este dedicata acelora care zi de zi se straduie, lustruind cu migala, sa adauge valoare bijuteriei pe care ei o reprezinta si sa realizeze valoarea pe care o au. Amintiti-va mereu cat de mare este valoarea voastra, chiar daca multi din jur va ignora sau par sa nu-si dea seama cat sunteti de pretiosi…
_dulcik_
Postat pe 17 Martie 2009 21:30
Praful

Sterge praful, daca trebuie, dar oare n-ar fi mai bine
Sa pictezi un tablou sau sa scrii o scrisoare,
Sa coci o prajitura sau sa plantezi o samanta,
Cantarind diferenta intre a vrea si a avea nevoie?

Sterge praful, daca trebuie, dar vezi ca nu prea e timp,
Cand sunt rauri in care sa inoti si munti pe care sa te cateri,
Muzica de ascultat si carti de citit,
Prieteni de iubit si viata de trait.

Sterge praful, daca trebuie, dar lumea e acolo, afara,
Cu soarele in ochii tai, cu vantul prin parul tau,
O fulguiala de zapada, o rapaiala de ploaie.
Aceasta zi nu se va mai intoarce niciodata.

Sterge praful, daca trebuie, dar tine bine minte:
Batranetea va veni si ea nu e intotdeauna blanda.
Iar cand va fi sa te duci, si va trebui sa te duci o data si-o data,
Tu, chiar tu insuti, vei lasa in urma ta mult praf.

Nici nu pot sa va spun cat de multe ore, nenumarate, mi-am petrecut
FACAND CURATENIE!
Obisnuiam sa petrec 8-12 ore pe zi IN FIECARE weekend, ca sa ma asigur ca totul este perfect "in caz ca vine cineva".
Apoi mi-am dat seama intr-o buna zi ca nimeni nu mai avea sa vina.
Erau cu totii afara, traindu-si viata si distrandu-se!
Acum, cand vin oameni la mine in vizita, nu simt deloc nevoia sa justific "starea" in care se prezinta casa mea. Ei sunt mult mai interesati sa afle ce am mai facut pe cand eram plecat, traindu-mi viata si distrandu-ma.
Daca inca nu v-ati dat seama, va rog sa fiti atenti la acest sfat:
Viata e scurta.
Bucurati-va din plin de ea!
O casa devine un camin atunci cand poti scrie "Te iubesc" pe mobila.
_dulcik_
Postat pe 17 Martie 2009 21:31
Hartia aurie de impachetat

Povestea spune ca a fost odata un om, care si-a pedepsit fetita in virsta de 5 ani, pentru ca a risipit o hirtie aurie de impachetat, foarte scumpa. Omul statea rau cu banii si a devenit si mai suparat cind a vazut ca fetita a folosit hirtia respectiva ca sa decoreze o cutie si sa o puna sub bradul de Craciun.

Cu toate acestea, fetita a adus tatalui ei cadoul in dimineata urmatoare spunindu-i: "Acesta este pentru tine, taticule".

Tatal a fost rusinat de reactia lui furioasa de cu o zi in urma, dar supararea lui se arata din nou cind vazu ca, de fapt, cutia era goala.

El i-a spus pe un ton raspicat: "Nu stiai, domnisoara, ca atunci cind dai un cadou cuiva, trebuie sa pui ceva in el?"

Fetita s-a uitat in sus spre tatal sau, cu lacrimi in ochi, si a zis:

"Taticule, cutia nu este goala. Am suflat in ea atitea saruturi pina cind s-a umplut."

Tatal a ramas perplex. In genunchi, si-a imbratisat fetita rugand-o sa-l ierte pentru supararea lui fara rost.

La scurt timp dupa aceasta, micuta a murit intr-un accident si se spune ca tatal ei a tinut acea cutie aurie langa patul sau tot restul vietii.

Si, de cite ori se simtea descurajat, sau avea de infruntat situatii dificile, deschidea cutia si lua un sarut imaginar care-i dadea putere.

Fiecare dintre noi primim o cutie aurie cu dragoste neconditionata si saruturi de la copiii nostri, de la familie, de la prieteni. Nu putem avea altceva mai pretios decit asta.
_dulcik_
Postat pe 17 Martie 2009 21:31
Planul de afaceri

Un om de afaceri american se plimba pe plaja, intr-un mic sat mexican de pescari. O barca intra in port si pescarul coboara cu un cos plin de pesti. Americanul il felicita pe pescarul mexican pentru pestii sai frumosi si il intreaba:

-Cat timp ti-a luat sa pescuiesti acesti pesti?

-Destul de putin, raspunse mexicanul.

-Dar de ce nu ai ramas mai mult, ca sa prinzi mai multi pesti? intreba bancherul.

-Pentru ca acesti cativa pesti ne ajung mie si familiei mele.

-Si ce faci in restul timpului?

-Pai ma scol cand vreau, ma duc sa pescuiesc un pic, ma joc cu copiii mei, imi fac siesta impreuna cu nevasta… Seara ma duc in sat sa ma intilnesc cu prietenii, bem un pahar de vin, cantam la chitara… O viata placuta, ce mai!

Americanul il intrerupe:

-Asculta! Am un M.B.A. de la Harvard si pot sa te ajut. Ar trebui sa incepi prin a pescui mai mult si cu beneficiile astfel obtinute sa iti cumperi un vas mai mare. Cu banii pe care o sa ti-i aduca acest vas, poti sa-ti cumperi un al doilea si tot asa pana cand vei avea o mica flotila. Apoi, in loc sa vinzi pestele unui intermediar, ai putea sa negociezi singur cu fabrica sau sa-ti deschizi propria fabrica de peste. Asa ai putea sa renunti la satucul asta si sa te muti la Mexico City, Los Angeles sau chiar New York si sa-ti dirijezi de acolo propriile afaceri…

Mexicanul intreaba atunci:

-Cat timp ar lua toate astea?

-Intre 15 Si 20 de ani, raspunse bancherul.

-Si dupa asta?

-Ei bine, dupa asta devine interesant, raspunse americanul zambind. La momentul oportun, poti sa-ti introduci societatea la bursa si sa cistigi milioane!

-Milioane? se minuna mexicanul. Si apoi?

-Apoi poti sa iesi linistit la pensie, sa te scoli cand ai chef, sa pescuiesti un pic, sa te joci cu nepotii si sa iti faci siesta cat poftesti cu sotia ta. Iar serile ai putea sa le petreci cu prietenii, band un pahar de vin si cantind la chitara…
_dulcik_
Postat pe 17 Martie 2009 21:31
Magicianul

Houdini a fost cel mai mare magician al timpului sãu. El a fost ºi un fantastic spãrgãtor de lacãte . Susþinea cã poate evada din orice celulã din lume în mai puþin de o orã.

Într-un mic oraº din Marea Britanie a fost construitã o închisoare nouã, iar Houdini a fost provocat sã încerce sã evadeze. Cum acestuia îi plãceau ºi provocãrile ºi banii, a acceptat propunerea.

Când a sosit ziua cea mare, o mulþime de oameni ºi reprezentanþi media se aflau la faþa locului. Houdini a pãºit încrezãtor în celulã ºi uºa a fost închisã. ªi-a dat imediat jos haina ºi s-a apucat de treabã. κi ascunsese în curea o bucatã de oþel flexibil ºi dur, lungã de 25 de centimentri, pe care apoi a folosit-o pentru a încerca sã deschidã încuietoarea.

Dupã 30 de minute încrederea i-a dispãrut. Dupã o orã era scãldat în transpiraþie. Dupã 2 ore Houdini pur ºi simplu s-a prãbuºit peste uºã, care s-a deschis imediat. De fapt uºa nu fusese niciodatã închisã decât în imaginaþia marelui magician.

Morala

Uºa nu a fost închisã decât în mintea lui Houdini, dar acesta a acþionat ca ºi cum ar fi avut de învins o mie de lãcate. Aidoma lui Houdini, ºi noi suntem prizonierii propriei minþi. Pentru a evada din “închisoarea mentalã”, trebuie mai întâi sã realizãm ºi sã acceptãm acest lucru ºi apoi sã gãsim cãi prin care sã ne eliberãm.
_dulcik_
Postat pe 17 Martie 2009 21:32
Nu vei mai privi o ceasca de cafea la fel

O tanara a mers la mama ei si i-a povestit despre viata sa si despre lucrurile grele pe care le are de infruntat. Nu mai putea, vroia sa se dea batuta. Se saturase sa se tot lupte si sa se chinuie. Se parea ca ori de cate ori reusea sa rezolve o problema, alta noua isi facea aparitia.

Mama ei o duse in bucatarie. A umplut 3 vase cu apa si le-a pus pe fiecare la foc. In scurt timp apa din ele a inceput sa fiarba. In primul vas a pus morcovi, in al doilea oua, iar in ultimul vas cafea macinata. Le-a lasat sa fiarba fara sa scoata nicio vorba.

Dupa 20 minute a oprit focurile. A pescuit morcovii si i-a pus intr-un bol. A scos afara ouale si le-a pus intr-un bol. Apoi a scos cu un polonic si cafeaua si a pus-o in al treilea bol.

Intorcandu-se spre fata ei a intrebat-o:
"Spune-mi ce vezi?"

"Morcovi, oua si cafea", a raspuns ea.

Mama ei a adus-o mai aproape si a rugat-o sa ia morcovii in mana si sa-i spuna ce simte. Fata a facut ce i se ceruse, si a remarcat ca acestia sunt moi. Apoi mama ei a rugat-o sa ia un ou si sa-l curete de coaja. Facand aceasta, fata a observat ca oul este acum tare. In final, mama a rugat-o sa sorbeasca din cafea. Fata zambind a savurat o inghititura din cafeaua cu o aroma imbietoare.

Curioasa, a intrebat-o pe mama ei: "Ce inseamna toate acestea, mama?"

Mama ei i-a explicat ca toate cele 3 lucruri au avut parte de aceeasi adversitate, apa fiarta. Fiecare dintre ele a reactionat insa diferit.

* Morcovii au fost la inceput tari, puternici si neinduplecati. Dar apa fiarta i-a inmuiat si au devenit slabi.

* Oul a fost fragil. Coaja lui subtire i-a protejat lichidul interior, dar dupa ce a fiert continutul sau s-a intarit.

* Boabele de cafea macinate au fost unice. Dupa ce au fost fierte, ele au schimbat apa.



"Care dintre ele esti tu?" si-a intrebat fiica. "Cand adversitatea bate la usa ta, tu cum raspunzi? Esti un morcov, un ou sau un bob de cafea?"

Gandeste-te si tu: Care sunt eu?

* Sunt morcovul care pare puternic, dar durerea si adversitatea ma fac sa imi pierd puterile, sa devin fragil.

* Sunt oul care porneste la drum cu o inima maleabila, care se schimba cu caldura? Am un spirit fluid care dupa o moarte, o despartire, probleme financiare sau alte greutati se aspreste? Exteriorul meu e mereu acelasi, dar in interior zace o inima impietrita?

* Sau sunt precum boabele de cafea? Atunci cand apele devin fierbinti reusesc sa schimb situatiile din jurul meu si sa dau tot ce am mai bun din mine?



In timpurile in care intunericul si esecurile primeaza, te poti ridica la un alt nivel? Cum faci fata adversitatii? Esti un morcov, un ou sau o boaba de cafea?

Poate ca ai parte de destula bucurie care sa te faca dulce, de suficiente incercari care sa te faca puternic, de suficienta tristete care sa te faca uman si de suficienta speranta ca sa te faca fericit.

Cei mai fericiti oameni nu au neaparat cel mai bun sau cel mai mult din toate; dar ei stiu sa beneficieze din plin de tot ceea ce le apare in cale. Cel mai luminos viitor va avea intotdeauna la baza un trecut uitat, nu poti inainta in viata pana cand nu lasi la o parte esecurile si suferintele din trecut.

Atunci cand te-ai nascut, tu plangeai si toti cei din jurul tau radeau. Traieste-ti viata astfel incat la finalul ei tu sa fii cel care rade si toti cei din jurul tau sa planga.
_dulcik_
Postat pe 17 Martie 2009 21:32
Patul de langa fereastra

Povestea urmatoare este despre doi barbati grav bolnavi, imobilizati la pat, impartind aceeasi camera de spital. Unuia dintre ei i se permitea sa stea asezat in fiecare zi cate o ora pentru a facilita drenarea fluidului din plamani. Patul sau era pozitionat in dreptul singurei ferestre din camera.

Celalalt barbat era imobilizat in pozitie culcata si ii era inaccesibila ipotetica priveliste pe care o oferea unica fereastra.

Cei doi nu aveau altceva de facut decat sa stea de vorba. Si vorbeau la nesfarsit: despre sotiile lor, despre carierele lor, despre serviciul militar si despre locurile in care isi petreceau vacantele. In fiecare dupa-amiaza, cel caruia i se permitea sa stea asezat, ii descria celuilalt ceea ce vedea afara.

Omul care nu putea privi pe fereastra ajunsese sa traiasca pentru ora aceea din zi cand i se descria in amanuntime ce se intampla in afara spitalului. Perspectiva sa se largea si capata substanta datorita acestei descrieri. Fereastra pare-se ca dadea spre un parc cu un minunat lac. O multime de rate salbatice si lebede isi gasisera camin in acel lac iar copiii se jucau lansand in apa barci in miniatura. Indragostitii se plimbau imbratisati admirand florile in toate culorile curcubeului ce crestea din belsug in parc.Copaci seculari margineau aleile iar pe cer se
profilau cladirile orasului ce se vedeau in departare.

Omul de la fereastra povestea cu voce domoala si cu detalii minutios alese tot ce parcul ii dezvaluia. Celalalt se lasa purtat de povestire inchizand ochii
si imaginandu-si toate scenele. Intr-o dupa-aminaza calduta omul de la fereastra povesti despre parada care tocmai trecea prin parc.

Desi bolnavul imobilizat nu putea auzi muzica, reusea sa isi imagineze clovnii, carele alegorice, caii impodobiti si masinile decorate de sarbatoare.

Zilele treceau iar omul ce nu putea privi pe fereastra incepu sa fie invidios pe sansa celuilalt. Aprecia efortul celui de la fereastra de a-i descrie in
detaliu ce se intampla afara, dar si-ar fi dorit sa fie el cel care putea admira privelistea. Incepuse sa isi antipatizeze colegul de camera si, in cele din
urma, ajunsese sa-si doreasca cu disperare sa fie el asezat in locul aceluia.

Intr-o dimineata, infirmiera ce ii avea in grija constata ca bolnavul de la
fereastra murise linistit in somn. Cu tristete, cheama asistentii sa ia trupul neinsufletit. Curand dupa aceea, bolnavul ce tanjea dupa patul de langa geam intreba daca nu poate fi mutat in locul pe care si-l dorise atat.

Infirmiera il transfera imediat si se asigura ca sta confortabil apoi il lasa singur. Incet si cu mare greutate bolnavul nostru reusi sa se propteasca intr-un cot si sa incerce sa arunce o prima privire afara. In sfarsit se putea bucura nemijlocit de privelistea de afara!

Se cazni sa se intoarca si privi pe fereastra. In locul parcului nu era decat un zid gol! Suna infirmiera si o intreba: "Cum se face ca omul acela, colegul meu de camera, vedea un parc si un lac si imi descria totul atat de fidel? Cum putea sa imi spuna despre frumusete si dragoste cand, de fapt, el nu putea vedea decat un zid vechi din caramida?".

Sora ii raspunse surprinsa: "Vai! Nu stiai ca bietul tau coleg de camera era orb? Nu putea vedea nici macar zidul daramite altceva". Apoi adauga trista: "Poate voia doar sa te incurajeze".

Ai auzit o poveste mai emotionanta decat asta? Ai simtit vreodata ceva asemanator sentimentelor pe care aceasta povestire le invoca?

Daca traiesti fiind preocupat obsesiv de ceea ce au altii si tu nu ai, cu siguranta vei rata bucuria de a primi ceea ce altii incearca sa iti daruiasca. Asa ca e mai bine sa lupti pentru ceea ce-ti doresti tu si sa nu mai tii cont de ceea ce zic cei din jur.

Ai simtit vreodata invidie crunta fata de o persoana careia ai fi vrut sa ii iei
locul? Ai fost vreodata dezamagit - poate ceva care ai crezut ca va fi minunat, s-a dovedit ulterior a fi mult mai putin de atat? Ai primit vreodata incurajari fara rezerve si nu ai apreciat la acel moment importanta lor?
_dulcik_
Postat pe 17 Martie 2009 21:33
Eu inca mai cresc!

Edmund Hillary a fost primul om care a escaladat muntele Everest. In 29 Mai 1953 a urcat pe cel mai inalt munte stiut de oameni. A fost rasplatit pentru eforturile sale.

Cu toate acestea, pana nu citim cartea sa, "High Adventure", nu putem intelege ca Hillary a trebuit sa creasca pentru a obtine acest succes.

Vezi, in 1952 a incercat sa urce pe muntele Everest, dar a esuat. Cateva saptamani mai tarziu, un grup de englezi l-a rugat sa le adreseze cateva cuvinte membrilor. Hillary a pasit pe scena in aplauze furtunoase. Audienta recunostea incercarea sa de a atinge excelenta, dar Edmund Hillary se considera un esec. S-a dus de langa microfon si a inaintat pana pe marginea platformei.

A ridicat pumnul catre o poza a muntelui. A spus cu voce tare, Everestule, tu m-ai invins prima data, dar eu te voi invinge data viitoare pentru ca tu ai crescut deja cat ai putut sa cresti... dar eu inca mai cresc!
_dulcik_
Postat pe 17 Martie 2009 21:33

Recomandari

Subiect Mesaje Ultimul Mesaj
KFC, va place ce se intampla? 56 De la: allexxe 21 August 2009 21:54
Reducerea celulitei 12 De la: pufosica 24 Iunie 2010 01:45
as avea nevoie de un sfat 9 De la: alimar0 11 Iulie 2010 18:21
Video chat 8 De la: elena39 28 Aprilie 2010 19:00
inaltime 37 De la: pickard 19 Februarie 2011 23:33