Telefon
031 228 61 20
& 031 228 61 23
Mai multe
Mai multe
|
- Ma bucur ca ti-au placut! ... |
||
|
supermiki Postat pe 20 Noiembrie 2008 10:47 |
||
|---|---|---|
De la: supermiki, la data 2008-08-05 16:11:54 Haide-ti sa incep eu ...MI-A PLACUT ....MULTE INVATAMINTE SE POT TRAGE DIN ACEASTA POVESTIOARA 
|
||
|
lelia_zet Postat pe 26 Noiembrie 2008 13:48 |
||
| - Ma bucur mult ca ti-a placut povestioara ... si ma ales ca, asa cum zici ai si invatat ceva din ea. Cred cu tarie ca din cand in cand ar trebui sa ne mai oprim si sa ne gandim la viata nostra si la rolul nostru pe acest pamant. Din pacate sunt putin care o fac ... se pare ca majoritatea traiesc doar pentru a produce bioxid de carbon pentru plante. (cati dintre noi traim cu un SCOP ... nu doar traim ca sa traim? ...) | ||
|
|
||
|
supermiki Postat pe 28 Noiembrie 2008 22:41 |
||
|
Un om pios statea de vorba cu Dumnezeu si i-a spus: Doamne as vrea sa stiu cum e Raiul si cum e Iadul. Dumnezeu l-a condus pe om catre doua usi. A deschis una dintre usi iar omula privit inauntru. In mijlocul incaperii se afla o mare masa rotunda. Pe masa se afla un vas mare cu tocana, care mirosea foarte bine si care l-a facut pe om sa ii lase gura apa. Oamenii care stateau la masa erau slabi si bolnaviciosi. Pareau a fi infometati. Tineau linguri cu manere foarte lungi care le erau legate de brate si astfel putea ajunge la vas pentru a le umple cu tocana; dar din cauza manerelor mai lungi decat propriile maini, nu puteau duce la gura lingurile pline. Omul pios s-a infiorat la vederea suferintei lor. Atunci Dumnezeu a spus: "Acum ai vazut Iadul". Au mers apoi catre cealalata camera si au deschis usa . Arata la fel ca si prima. Se gasea acolo o masa mare si rotunda cu un vas mare de tocana care iti lasa gura apa. Oamenii de la masa erau echipati cu acelasi gen de linguri dar acestia pareau bine hraniti si durdulii, radeau si vorbeau intre ei. Omul pios a spus: "nu inteleg". "Este foarte simplu" a spus Dumnezeu. "Este nevoie insa de abilitate. Acesti oameni sanatosi au invatat sa se hraneasca unul pe celalalt, in timp ce ceilalti se gandeau doar la ei insisi". |
||
|
Paula_Maria Postat pe 29 Noiembrie 2008 14:38 |
||
| - Excelenta povestioara, bine-ai revenit! ... ne-a fost dor de tine! ... | ||
|
supermiki Postat pe 29 Noiembrie 2008 20:03 |
||
De la: supermiki, la data 2008-11-28 22:41:13 - Ma bucur mult ca ti-a placut povestioara ... si ma ales ca, asa cum zici ai si invatat ceva din ea. Cred cu tarie ca din cand in cand ar trebui sa ne mai oprim si sa ne gandim la viata nostra si la rolul nostru pe acest pamant. Din pacate sunt putin care o fac ... se pare ca majoritatea traiesc doar pentru a produce bioxid de carbon pentru plante. (cati dintre noi traim cu un SCOP ... nu doar traim ca sa traim? ...) FRUMOASE CUVINTE ,AI PERFECTA DREPTATE . 
|
||
|
lelia_zet Postat pe 29 Noiembrie 2008 20:13 |
||
| - Mai sunt oameni carora le plac aceste povestioare cu talc? ... adica mai are rost sa continuam sau sa inchidem topicul? ... | ||
|
supermiki Postat pe 3 Decembrie 2008 15:11 |
||
|
Într-o noapte, pe când se ruga, fratele Bruno a fost tulburat de orãcãitul unui broscoi. Încercãrile lui de a le ignora sunetele dizgratioase s-au dovedit inutile, asa cã, exasperat, a sfârsit prin a striga pe fereastrã: - Tãcere! Îmi fac rugãciunile! Fratele Bruno era un sfânt, asa cã porunca lui a fost imediat ascultatã. Toate creaturile vii din preajmã au tãcut, pentru ca sfântul sã se poatã ruga în pace. În mintea lui Bruno a apãrut însã o îndoialã, care s-a pãrut chiar mai tulburãtoare: - Dacã Dumnezeu ascultã cu aceeasi plãcere orãcãitul broastei ca si psalmii tãi? - Ce plãcere i-ar putea face lui Dumnezeu orãcãitul unei broaste? nu s-a lãsat mai prejos Bruno. Dar vocea interioarã a insistat: - De ce crezi cã a inventat Dumnezeu sunetul? Bruno nu stia, asa cã s-a decis sã afle de ce. El a iesit la fereastrã si a strigat: - Cântã! Orãcãitul broscoiului s-a auzit imediat, însotit cu veselie de toate broastele din vecinãtate. Bruno a ascultat cu atentie zgomotele si si-a dat seama cã dacã nu le mai opune rezistentã, ele nu mai sunt supãrãtoare, dimpotrivã, îmbogãtesc tãcerea noptii. Odatã cu aceastã descoperire, inima lui Bruno a intrat în armonie cu universul si pentru prima oarã în viatã el a înteles ce înseamnã sã te rogi cu adevãrat. (Anthony de Mello) |
||
|
supermiki Postat pe 3 Decembrie 2008 15:15 |
||
MOS NICOLAE sa va aduca mult noroc si multa sanatate ! Seara lui Mos Nicolae In noaptea de 5/6 decembrie se spune ca Mos Nicolae vine la geamuri si vede copiii care dorm si sint cuminti, lasindu-le in ghete dulciuri si alte daruri, insa tot el este acela care-i pedepseste pe cei lenesi si neascultatori. In dimineata de Sf. Nicolae, copiii cuminti gasesc daruri in ghetute. E un obicei vechi, nu numai la romani, de a face cadouri in aceasta zi. Spre deosebire de Mos Craciun, Mos Nicolae nu se arata niciodata. De altfel, povestea darurilor impartite pe furis in aceasta noapte incepe din vechime. Se spune ca insusi Sfintul Nicolae a ajutat trei sarmane fete din orasul sau, aducindu-le dar de zestre, noaptea, fara a fi vazut. Casa in care traiau cele trei surori era mai mult decit saraca. Tatal lor planuia sa-si vinda fetele, crezind ca astfel se va chivernisi. Plinsetele si rugamintile fiicelor sale nu l-au induplecat pe batrinul cu suflet negru. Sfintul Nicolae a aflat despre nenorocirea ce se petrecea nu departe de locuinta sa. Noaptea, pe furis, el a aruncat o punga plina cu galbeni in camera fetei celei mai mari. Astfel ea a reusit sa se marite curind. La fel a facut Mosul si in urmatorii doi ani, iar sora cea mijlocie si apoi cea mica au reusit sa se aseze la casele lor. De atunci si pina in zilele noastre, in fiecare noapte a Sfintului Nicolae, cei dragi noua, si in special copiii, primesc daruri, de la Mosul care nu li se arata niciodata. Ce aduce Mos Nicolae La noi, de Mos Nicolae, copiii cuminti primesc, pe linga dulciuri si jucarii, o legatura de nuieluse frumos colorate, iar cei mai putin cuminti primesc o nuielusa adevarata care sa le aminteasca de o eventuala pedeapsa. Sfintul Nicolae sau ideea de mos care aduce daruri copiilor a aparut in Scandinavia, cu multe mii de ani inainte de Hristos. Vikingii aveau un zeu, Odin, care calatorea prin toata lumea, in timpul iernii, calare pe un cal cu opt picioare, oferind daruri celor buni si pedepsindu-i pe cei rai. Desi in crestinism s-au pierdut aceste povesti, in constiinta oamenilor ele au ramas prin existenta unor personaje cum ar fi Sfintul Nicolae si Mos Craciun. Tot in popor se spune ca iarna incepe la Sf. Nicolae. Mos Nicolae este batrin si are barba alba, iar in aceasta zi Mosul isi scutura barba, deci trebuie sa ninga. In aceasta zi, se spune: ”A intinerit Sf. Nicolae”. De regula, de ziua lui apare pe un cal alb, aluzie la zapada care cade in luna decembrie, si se spune ca daca Sf. Nicolae a venit pe un cal alb, Sf. Ion va merge pe un cal negru, adica va intoarce iarna. In ziua de Sf. Nicolae incepe ziua sa se mareasca: ”La Sf. Nicolae se intoarce noaptea la ziua cu cit se intoarce puiu-n gaoace”, zice poporul. De ziua lui se fac vraji, farmece si pronosticuri meteorologice, se pun crengute de pomi fructiferi in apa pentru a inflori de Anul Nou, ocazie cu care se prognozeaza si rodul livezilor pentru anul viitor. Datini ºi obiceiuri de Moº Nicolae Moº Nicolae este una din cele mai frumoase ºi aºteptate sãrbãtori de cãtre copii. Cu acest prilej, în fiecare casã, cei mici - dar ºi unii adulþi - îºi pregãtesc ghetele, lustruindu-le ºi punîndu-le lîngã uºã. În noaptea de 5 spre 6 decembrie, se spune cã Moº Nicolae trece pe la toate gospodãriile, pentru a lãsa cîte ceva în ghete: cadouri pentru cei care au fost buni ºi cuminþi, sau cîte o nuia pentru cei neascultãtori. Poporul are habar mai puþin de identitatea ºi biografia realã a Sfîntului Nicolae, deºi îl þine foarte drag. Sîn' Nicoarã, cum era îndeobºte numit în lumea tradiþionalã, este mai degrabã un personaj mitologic, în jurul cãruia s-au þesut legende diverse ºi uneori nãstruºnice, cu vagi ecouri din cultul bisericesc. El ar fi al doilea sfînt fãcut de Dumnezeu ºi ar sta de-a stînga Acestuia (primul fãcut, Mihail, are cinstea sã stea de-a dreapta). Sîn' Nicoarã (ajutat de Sîn' Toader) pãzeºte Soarele, care are adesea tendinþa sã fugã, ca un cal nãrãvaº. Sîn' Nicoarã e acum bãtrîn, dar în tinereþile lui unii zic cã ar fi fost podar, iar alþii cã ar fi fost corãbier ºi pescar (ca protector al corãbierilor, Sf. Nicolae este cunoscut pe scarã largã, atît în Rãsarit cît ºi în Apus). 
|
||
|
Paula_Maria Postat pe 5 Decembrie 2008 16:35 |
||
| Parerea mea e ca nu trebuie inca inchis topicul,ar fi mare pacat, cred ca mai sunt care citesc...si poate si deprind cate ceva. Am putea ca fiecare dintre noi de pe acest forum care inca mai citesc povestioare sa lase cate o povestioara din propria lor viata, din care au invatat ceva....??? | ||
|
Paula_Maria Postat pe 5 Decembrie 2008 16:45 |
||
|
paznicul portii Motto: "Efortul in sine este, de fapt, obstacolul" Un paznic al porþii stã dinaintea Legii; la paznicul acesta vine un om de la þarã, sã-i cearã îngãduinþa de-a pãtrunde înãuntru. Dar paznicul îi spune cã nu poate sã-l lase sã intre în clipa aceea. Omul chibzuieºte ºi întreabã dacã i se va îngãdui sã intre mai târziu. „S-ar putea — spune paznicul — dar nu acum.” Paznicul se dã la o parte din faþa porþii, deschisã ca totdeauna, iar omul se apleacã ºi priveºte înãuntru. Paznicul vede ce face, rîde ºi-i spune: „Dacã þii atâta, intrã, cu toatã opreliºtea mea. Dar sã nu uiþi cã eu sunt puternic. ªi cu toate astea, nu sunt decât ultimul dintre paznici. La uºa fiecãrei încãperi ai sã gãseºti paznici din ce în ce mai puternici; începând de la al treilea, nici eu nu mai sunt destul de tare ca sã le pot suporta privirea.” Omul nu se aºteptase la asemenea stavilã, se gândise cã Legea trebuia sã fie îngãduitã tuturor, întotdeauna, dar acum, cãtînd mai bine la paznicul porþii, la haina lui de blanã, la nasul lui ascuþit, la barba lui neagrã, rarã ºi lungã, ca de tãtar, se hotãrãºte sã aºtepte totuºi pânã când i se va da voie sã intre. Paznicul îi dã un scãunel ºi-i îngãduie sã se aºeze lângã poartã. Omul rãmâne acolo, ani îndelungaþi. ªi face tot mai multe încercãri ca sã capete îngãduinþa de a intra, ºi-l oboseºte pe paznic cu rugãminþile lui. Paznicul îl supune uneori la mici interogatorii, îl întreabã despre satul lui ºi despre multe altele, dar toate nu sunt decât întrebãri indiferente, aºa cum pun domnii cei mari, iar la sfîrºit îi spune mereu, invariabil, cã nu-l poate lãsa sã intre. Omul, care ºi-a luat din belºug tot felul de provizii pentru cãlãtoria lui, foloseºte tot, oricât de preþios ar fi, ca sã-l mituiascã pe paznic. ªi paznicul porþii ia tot, dar spunându-i: „Iau numai ca sã nu te poþi tu gândi cã ai neglijat ceva”. ªi-n decursul anilor acelora îndelungaþi, omul nu înceteazã o clipã sã-l observe pe paznic. ªi-i uitã pe ceilalþi paznici, ºi i se pare cã primul este singurul care-l împiedicã sã pãtrundã în Lege. ªi-n primii ani blesteamã cu glas tare cruzimea soartei; iar mai târziu, când îmbãtrâneºte, mormãie doar. ªi cade în mintea copilãriei; iar fiindcã în lungul anilor l-a cercetat atât pe paznic încât îi cunoºtea ºi puricii din blanã, îi roagã pânã ºi pe purici sã-l ajute ca sã-l înduplece pe paznic. Pânã la urmã, vederea îi slãbeºte ºi el nu mai ºtie dacã se întunecã în preajmã cu adevãrat sau dacã îl înºalã ochii, par atunci desluºeºte în beznã licãrirea unei lumini care rãzbate prin porþile Legii. De-acum, nu mai are mult de trãit. Iar înainte de-a muri, toate i se îmbulzesc în creier ca sã-l sileascã sã punã o întrebare pe care n-a mai pus-o încã niciodatã paznicului. ªi, nemaiputînd sã-ºi ridice trupul înþepenit, îi face semn paznicului sã se apropie. Iar paznicul porþii se vede silit sã se aplece foarte tare spre el, cãci acum statura lui ºi a omului sunt foarte deosebite. „Ce mai vrei sã ºtii? Îl întreabã paznicul porþii; tare mai eºti nesãþios!” „Dacã toþi oamenii cautã sã cunoascã Legea, spune omul, cum se face cã de-atâta amar de vreme nimeni în afarã de mine nu þi-a mai cerut sã intre?” Paznicul porþii vede cã omul e la capãtul zilelor ºi vrând ca vocea sã mai ajungã pânã la timpanul mort, îi urlã în ureche: „Nimeni, în afarã de tine, n-avea dreptul sã intre aici, cãci poarta asta era fãcutã numai pentru tine; acum plec, ºi o încui. |
||
|
Aleys Postat pe 7 Decembrie 2008 01:36 |
||
|
Prima parte a frumoasei poveºti a lui Hafid, cel mai vestit vânzãtor din lume, a cunoscut un imens succes, fiind vândutã în peste 9 milioane de exemplare. În câþiva ani de la apariþie, oricine auzise de ea dorea sã se împãrtãºeascã din povestea vieþii lui Hafid ºi sã cunoascã succesul ºi împlinirea cu ajutorul celor 10 pergamente ce-l iniþiaserã pe cel mai vestit vânzãtor din lume. La douazeci de ani de la debut, eroul cãrþii intrase deja în legendã, iar creatorul acestuia era asaltat de cititorii ce doreau sã afle continuarea poveºtii. Astfel s-a nãscut cea de-a doua parte a cãrþii. Eroul ei ne lasã moºtenire pilda vieþii sale ºi propria-i înþelepciune. Citiþi ºi bucuraþi-vã; întâmplãrile ºi învãþãturile pe care le veþi afla aici vã vor lumina calea ºi vã vor conduce paºii oriunde veþi dori sã vã îndreptaþi. 1. Acesta este cel mai mare secret al succesului dintre cele ce se pot spune in cuvinte. Un brat viguros poate sparge un scut si chiar sa ia viata cuiva, insa doar nevazuta putere a iubirii poate deschide inimile oamenilor; si pana cand nu voi stapani aceasta arta, nu voi fi mai mult decat un iubitor de maruntisuri. Voi face din iubire cea mai puternica arma si nici unul dintre cei pe care ii voi provoca nu se va putea apara de forta ei. 2. Argumentele mele i-ar putea contrazice, vorbele mele i-ar putea face banuitori, chipul meu i-ar putea face sa ma suspecteze, totusi iubirea mea va topi toate inimile ca un soare ale carui raze dezgheata pamantul inghetat. 3. Si cum voi face aceasta? De acum inainte, voi privi toate lucrurile cu iubire si ma voi naste din nou. Voi iubi soarele, pentru ca imi incalzeste corpul; voi iubi ploaia pentru ca imi curata spiritul; voi iubi lumina, pentru ca imi arata calea; voi iubi si intunericul, pentru ca imi arata stelele. Voi spune bun-venit fericirii, pentru ca ma face marinimoasa si voi indura tristetea, pentru ca-mi deschide sufletul. Voi aprecia recompensele, daca ele mi se cuvin; voi spune bun venit si piedicilor, pentru ca ele sunt cele care ma intaresc. 4. Imi voi lauda dusmanii si ei imi vor deveni prieteni; imi voi incuraja prietenii si ei imi vor deveni frati; voi cauta intotdeauna motive sa binecuvantez; niciodata nu-mi voi gasi scuze sa barfesc. Cand voi fi tentata sa critic, imi voi musca limba; cand voi merge la rugaciune, imi voi inalta vocea din toate puterile. 5. Voi iubi toti oamenii, pentru ca fiecare are calitati care merita admirate, chiar daca uneori ele sunt ascunse. Cu iubire voi sfarama zidul de suspiciune si ura pe care l-au construit in jurul inimii lor si in loc voi construi poduri, astfel ca iubirea mea sa intre in sufletul lor. 6. Voi iubi pe cei cu vointa puternica, pentru ca ei ma pot inspira. Ii voi iubi pe cei care esueaza, pentru ca ei ma pot invata. Voi iubi regii, pentru maretia lor, ii voi iubi pe cei umili, pentru ca sunt divini. Ii voi iubi pe cei bogati, pentru singuratatea lor; ii voi iubi pe cei saraci, pentru simplitatea lor. Ii voi iubi pe cei tineri pentru increderea pe care o au; ii voi iubi pe cei batrani, pentru intelepciunea pe care o daruiesc. Ii voi iubi pe cei frumosi, pentru armonia lor. Ii voi iubi pe cei urati, pentru sufletul lor insetat de pace. 7. Voi intampina reactiile celorlalti cu iubire. Tot asa cum iubirea este arma care deschide sufletele oamenilor, ea este si scutul care respinge sagetile urii si sulitele furiei. Rautatea si descurajarea se vor izbi de noul meu scut si vor deveni mai blande decat ploaia de primavara. Scutul ma va proteja in mijlocul lumii si ma va sprijini cand voi fi singur. 8. Si cum ii voi intampina pe cei care ma vor infrunta? Intr-un singur fel: In liniste, rostind in sinele meu "Te iubesc". Astfel spuse, in liniste, aceste cuvinte vor straluci in ochii mei, sprancenele se vor descreti, zambetul imi va reveni pe buze si vocea mea va deveni mai profunda; iar inima lor se va deschide. Si cine va fi acela care nu va primi ceea ce ofer eu cand inima lui imi va simti dragostea? 9. Si ma voi iubi si pe mine insami. Sinele meu. Atunci voi veghea orice intra in trupul, mintea si sufletul meu. Niciodata nu voi fi prea ingaduitor cu dorintele trupului, ci mai dgraba voi avea grija de el prin moderatie. Nu-i voi ingadui mintii mele sa fie atrasa in slabiciune sau in deznadejde, ci mai degraba o voi inalta catre cunoastere si intelepciune. Nu voi permite vreodata sufletului meu sa se complaca in multumiri desarte, ci mai degraba il voi hrani cu meditatie si rugaciune. Nu voi permite inimii mele sa devina mica si amara, ci o voi deschide tuturor, iar ea va creste si va cuprinde intreg Pamantul. 10. De acum inainte voi iubi intreaga creatie. Din aceasta clipa voi arunca din mine orice ura, pentru ca nu am timp de ura, ci doar de iubire. Iubirea intensa cheama iubire. Nu este atat de important sa fii iubit, cat sa iubesti - cu toata iubirea si cu toata fiinta ta. 11. Astazi incep o viata noua! Fiindca fiecare zi e o noua viata pentru mine. Si imi fagaduiesc cu sfintenie ca nimic nu va intarzia cresterea noii mele vieti. 12. Astazi incep o noua viata a iubirii. Voi merge cu fruntea sus printre oameni. Si stiu ca, atunci cand vreau cu adevarat ceva, intreg Universul conspira la realizarea visului meu. Din cartea " Cel mai vestit vanzator din lume", Og Mandino cartea " |
||
|
Aleys Postat pe 7 Decembrie 2008 01:39 |
||
De la: amme22, la data 2008-08-11 19:50:49in sfarsit... povestioare pt sufletul meu. Nu credeam ca cineva va avea ideea de a posta asa ceva. Multumesc pt ele si le voi citi cu placere, chiar daca ma voi abtine de la comentarii deoarece acestea vor fi mult prea palide si inutile fata de stralucirea a ceea ce trebuie cu adevarat stiut. Imi pare rau ca nu stiu si eu macar cateva. deciiiii cat am putu sa plangggg  ....pe bune chiar nu glumesc...si nu sunt genu 
|
||
|
monique_4all Postat pe 7 Decembrie 2008 07:24 |
||
|
scuze....de lacrimi nu am vazut pe cne am citat....deci e vb de Uratul ....asta asa ca sa ne intelegem!!!
|
||
|
monique_4all Postat pe 7 Decembrie 2008 07:26 |
||
Buna sunt super.Nu am cuvinte.  Eu le am ca pps-uri cu imagini,dar aici nu poti trimite cu atasamentca va trimeteam si voua cateva.Totusi va trimit o poiezie de incurajare.Sunt recunoscatoare Sotului (sotiei) care sforaie toata noaptea, Pentru ca doarme acasa cu mine si nu cu altcineva ! Fiicei mele adolescente care se plange ca trebuie sa spele vasele, Pentru ca inseamna ca este acasa si nu pe strazi. Impozitelor pe care le platesc, Pentru ca inseamna ca sunt angajat. Murdariei de curatat dupa o petrecere, Pentru ca inseamna ca am fost inconjurat de prieteni. Hainelor care sunt putin cam strimte, Pentru ca inseamna ca am destul de mincare. Umbrei mele care ma insoteste la munca, Pentru ca inseamna ca sunt afara la lumina soarelui. Podelei care trebuie stearsa si ferestrelor care trebuiesc spalate, Pentru ca inseamna ca am o locuinta. Tuturor nemultumirilor la adresa guvernului pe care le aud, Pentru ca inseamna ca avem libertatea cuvintului. Locului de parcare pe care il gasesc tocmai la capatul parcarii, Pentru ca inseamna ca pot sa merg si ca am fost binecuvantat cu un mijloc de transport. Zgomotului pe care trebuie sa-l suport de la vecini, Pentru ca inseamna ca pot auzi. Gramezii de rufe de spalat si calcat, Pentru ca inseamna ca am haine de imbracat. Oboselii si durerilor musculare la sfarsitul unei zile, Pentru ca inseamna ca am fost capabil sa muncesc din greu. Soneriei care ma trezeste in zorii zilei, Pentru ca inseamna ca sunt viu. SI, IN SFARSIT, ... pentru prea multe e-mail-uri, Deoarece inseamna ca am prieteni care se gandesc la mine. O zi frumoasa...si incercati sa ganditi pozitiv...doar avem atatea daruri...pe care le uitam din pacate toate astea mi le spun in primul rand mie... |
||
|
kudika1303 Postat pe 7 Decembrie 2008 20:36 |
||
|
Haina face pe om? Nastratin Hogea, cu burta goalã ca de obicei, rãtãcea odatã pe uliþele unei cetãþi, când deodatã a auzit, într-o casã mare ºi arãtoasã, zgomotele plãcute ale unei petreceri. A bãtut la uºã ºi a cerut sã fie ºi el primit la ospãþ, însã era atât de prost îmbrãcat încât paznicii nu l-au lãsat sã intre. S-a dus atunci la un prieten sã ia cu împrumut un caftan cusut cu fir de aur. Astfel înveºmântat, a bãtut din nou la uºa casei ºi a fost primit, de data aceasta, cu toatã cinstea. Nastratin s-a aºezat în preajma bucatelor abia aduse, mulþumind frumos. Cu mare grijã, a ridicat o mânã ºi ºi-a muiat mâneca în sos. Ca ºi cum ar fi vorbit cu mâneca, spunea: - Ia ºi mãnâncã. Stãpânul casei s-a minunat, apoi s-a supãrat ºi a strigat: - Ce faci acolo? Eºti cumva nebun? - Nicidecum, a rãspuns Nastratin. Nu pe mine m-aþi poftit, ci caftanul. E firesc, prin urmare, sã mãnânce el. |
||
|
gabi_a_lu_miki Postat pe 11 Decembrie 2008 17:54 |
||
|
La o fabrica veche, un instalator batran, care lucrase acolo de zeci de ani, avea grija de masinariile vechi. Aproape toate stateau sa cada, dar omul fiind acolo de atata vreme, stia exact ce sa le faca sa mearga non stop. Intr-o zi fabrica se vinde, iar noul patron se gandeste sa faca niste reduceri considerate inutile. Vazand ca toate masinariile merg perfect de atata vreme, decide sa il dea afara pe batran, in ciuda protestelor celorlalti angajati. Il da afara, iar timp de 3 luni totul merge perfect si noul patron se bucura ca a luat o decizie buna si a evitat platirea unui salar inutil timp de 3 luni. Asta pana cand intr-o zi, una din masinarii se strica si toata fabrica se opreste odata cu ea, iar pentru ca nimeni nu avea experienta cu masinariile vechi, la sfatul angajatilor, patronul il suna pe batran sa vina sa ii repare masinaria, la care acesta raspunde: - Ok, vin, dar de cand m-ati dat afara mi-am inceput propria afacere si va trebui sa va taxez conform preturilor mele pentru reparatie. Neavand vreo alternativa, patronul accepta si peste o ora il primeste in fabrica pe batran. Acesta se uita la masinarie 2 minute, analizeaza situatia, isi pune jos cutia de scule si scoate din ea un ciocanel. Desface masinaria si cu tact, o loveste odata incet cu ciocanul. *pac* Masinaria porneste si odata cu ea toata fabrica. Dupa care merge la patron, acesta vizibil fericit, si ii inmaneaza factura: 10,000 €. - Cuuuum? Pai tu incerci sa ma furi aici? Cum naiba sa iti dau 10,000 € pentru atat? Doar ai stat 5 minute si ai dat odata cu un amarat de ciocan.Auzindu-l pe patron si vazandu-l cu spume la gura, batranul scoate un creion, taie pe factura peste suma intiala si scrie din nou:Itemizarea costurilor - Dat cu ciocanelul in masinarie - 100 € - Stiinta si experienta de a da exact cu ciocanul care trebuie, exact in locul in care trebuie - 9,900 € |
||
|
Aleys Postat pe 13 Decembrie 2008 12:00 |
||
|
Al patrulea Mag o poveste veche spune cã, de fapt, au fost patru magi care doreau sã se închine Mântuitorului, la nasterea Sa. Cel de-al patrulea si-a vândut tot ce avea si, cu banii obtinuti, a luat trei pietre scumpe: un safir, un rubin si o perlã, pe care sã le ducã în dar Mântuitorului. Grãbindu-se sã ajungã în Babilon, unde îl asteptau cei trei magi, acesta a întâlnit pe drum un om rãnit, pe care nimeni nu îl ajuta. L-a dus pe bietul om la un doctor cãruia i-a dat safirul pentru a-l îngriji pe bolnav pânã ce se va însãnãtosi complet. Însã toate acestea l-au întârziat. Când a ajuns la locul întâlnirii, magii plecaserã deja fãrã el, dar nu s-a descurajat, ci si-a continuat drumul singur, cãlãuzit de steaua ce-l ducea spre Bethleem. Ajuns aici, a aflat cã magii L-au gãsit deja pe prunc, cã soldatii lui Irod omoarã toti copiii nou-nãscuti si cã Sfânta Familie a plecat spre Egipt, pentru a se feri de mânia regelui. Chiar în fata sa, un soldat încerca sã-i smulgã unei tinere femei copilul pentru a-l omorî. Femeia îsi apãra cu disperare pruncul. Imediat, magul i-a arãtat soldatului necrutãtor rubinul si i-a spus: - Lasã copilul sã trãiascã si îti voi da aceastã piatrã scumpã. Nimeni nu va afla de târgul nostru. Ademenit de nestematã, soldatul a luat piatra scumpã, îndepãrtându-se grãbit. Tânãra femeie i-a multumit strãinului cu lacrimi de bucurie si recunostintã. Acesta s-a hotãrât sã-L caute mai departe pe Mântuitor. Acum, mai avea un singur dar, perla. A plecat si el spre Egipt, unde, ani de zile, L-a cãutat pe Iisus, însã fãrã nici un rezultat. Dupã 30 de ani, a aflat cã undeva, în Palestina, Mântuitorul propovãduieste Evanghelia. Bucuros cã, în sfârsit, stie unde Îl poate gãsi, s-a grãbit spre Iudeea. Ajuns la Ierusalim, spre searã, a aflat cã Iisus Hristos este rãstignit pe Golgota. S-a grãbit magul spre locul acela cu dorinta sã-L vadã în viatã pe Mântuitor, sã-I ducã darul sãu pe care îl pãstrase atâta timp. Însã, prin fata lui au trecut doi soldati romani ce duceau în sclavie o tânãrã evreicã. Oprindu-i, magul le-a spus: - Dacã îi dati drumul fetei, vã dau aceastã perlã. O puteti vinde si împãrti banii. Veti câstiga mai mult lãsând fata liberã. Lacomi, soldatii au luat perla, eliberând-o pe tânãrã, care, plângând de fericire, nu stia cum sã-i multumeascã strãinului. Dar magul, rugându-se cerului sã-L vadã mãcar o clipã pe Mântuitor, se grãbea spre Golgota. Acum, nu mai avea nimic. Îi era rusine sã se închine Împãratului împãratilor fãrã nici un dar. Însã, când a ajuns lângã Cruce, Mântuitorul S-a uitat drept spre el si i-a spus: - În sfârsit, ai venit. Tu mi-ai adus cele mai frumoase daruri ... - Bine, dar nu mai am nimic, ce ti-am adus eu? a întrebat mirat magul. - Tot ce duceai cu tine ai dat celor neajutorati. Dându-le lor, Mie Mi-ai dat. Darul tãu a ajuns la Mine si îti spun cã el este cel mai însemnat, cãci, acela care Îl iubeste pe Dumnezeu, îi iubeste pe oameni. |
||
|
Aleys Postat pe 13 Decembrie 2008 13:50 |
||
|
In speranta ca nu v-am plictisit cu problema mea, mai fac inca o data apel la ajutorul vostu. Pentru cei care nu ma cunosc , sau ma cunosc, va fac cunoscuta povestea mea pe scurt! Ma numesc Calbarau Ana Maria Madalina, am 23 de ani,locuiesc in Rm.Valcea si am o problema de sanatate.In anul 1989 un eveniment nefericit m-a adus la pierderea ambelor picioare,tot de la acea data ma chinui enorm cu procurarea protezelor care ma ajuta sa fac cativa pasi pentru a nu depinde de semeni mei.La ultima verificare ortopedica,mi s-au recomandat 2 proteze cu costuri enorme,pensia de handicap de 271 ron neacoperind nici un sfert din costurile lor (proteza de gamba modulara cu articulatia gleznei mobile si manson de silicon – 7.278,49 ron si proteza de coapsa modulara cu articulatia gleznei mobile, genunchi libera cu vacuum – 7.449,40 ron in total costul protezei fiind de 14.727,89 ron).Am fost prea incercata de umilinta,de frica,de rusinea de a calca pe propiile picioare in noroiul sfidarii si al dezonoarei. Impreuna cu dumneavoastra oameni de suflet, de bine ai planetei sunt convinsa ca voi fi ajutata sa-mi procur cat mai urgent posibil protezele pentru ambele picioare pentru a-mi croi singura carari pe drumul vietii in spatiul nostru social. Solicitarea ajutorului financiar pentru achizitioanarea protezelor, ma poate repune ca persoana in plan social, si va duce direct la imbunatatirea starii handicapului marindu-mi considerabil posibilitatea gasirii unui loc de munca, si deplasarea mea la sediul facultatii pe care o urmez fiind studenta in anul 3, la Univeritatea Spiru Haret, Specializarea Psihologie.In eventualitatea ca doriti sa ma sprijiniti financiar pentru realizarea protezelor, mai jos este numarul de cont in care puteti depune ajutorul dumneavoastra financiar: BANCA: RAIFFEISEN - SUCURSALA: RÂMNICU VÂLCEA TITULAR: ANA MARIA MÃDÃLINA CALBARÃU LEI:RO79RZBR0000060010327337 EURO:RO67RZBR0000060010838258 BCR LEI:RO29RNCB4800000430120001 - sucursala valcea |
||
|
dragalaspui Postat pe 13 Decembrie 2008 20:39 |
||
|
Sfântul Anton, care trãia în desert, primi vizita unui tânãr. - Pãrinte, am vândut tot ce aveam, iar câstigul l-am dat sãracilor. Am pãstrat doar câteva lucruri care mi-ar putea ajuta sã supravietuiesc aici. As vrea ca tu sã îmi arãti calea spre purificare. Sfântul Anton îi ceru tânãrului sã vândã putinele lucruri pãstrate, cu banii obtinuti sã cumpere carne din oras, iar pe drumul de întoarcere sã o lege în jurul trupului. Tânãrul fãcu întocmai cum fusese instruit. În timp ce se întorcea, a fost atacat de câini si de vulturi, care voiau carnea. - M-am întors, spuse tânãrul arãtând pãrintelui trupul sãu rãnit si vesmintele zdrentuite. - Cei care apucã într-o nouã directie, dar vor sã pãstreze ceva din vechea lor viatã, sfârsesc prin a fi sfâsiati de propriul trecut, spuse Sfântul. (Paulo Coelho) |
||
|
supermiki Postat pe 22 Decembrie 2008 11:03 |
||
|
Povestiri cu picaturi de apa A fost o data ca niciodata un discipol care il intreba pe mentorul sau: - “Care este lucrul ce ma separa de adevar?” Mentorul ii spuse: “- Nu esti singurul care este separat de adevar, mai sunt si altii. Iti voi spune cateva povestioare care iti vor parea simple. Trebuie sa meditezi asupra acestora tot timpul si chiar daca ti se va parea ca le-ai inteles, nu te opri din a medita asupra lor pana ce aceste simple povesti vor capata proportii uriase si pana vor devani din nou simple.” Prima poveste: A fost odata ca niciodata o picatura intr-un Ocean ce spunea ca nu exista Ocean. Tot astfel se intampla cu multi oameni. Traiesc inlauntrul lui Dumnezeu si spun ca nu exista Dumnezeu. A doua poveste: "Vreau sa fiu libera!" spuse picatura de apa din mijlocul Oceanului; si Oceanul in compasiunea sa a ridicat-o la suprafata. "Vreau sa fiu libera!" spuse din nou picatura de apa si soarele auzindu-i glasul o aseza intr-un nor. "Vreau sa fiu libera" spuse picatura inca o data si norul o elibera, iar aceasta cazu din NOU in Ocean. A treia poveste: "O picatura intelectuala este o picatura intelectuala, dar nu mai apartine Oceanului.", zise o alta picatura. A patra poveste: "Nici o picatura nu are nici o valoare." spuse picatura din mijlocul Oceanului. A cincea poveste: "Fara nici o indoiala, exista un lucru de care eu mi-am dat seama, eu sunt mai importanta decat Oceanul." spuse o alta picatura din Ocean. A sasea poveste: "Nu voi putea niciodata sa ajung la Ocean." a spus una dintre picaturile din Ocean. A saptea poveste: "Oh, ce-mi pasa mie de Ocean..." spuse alta picatura din Ocean. A opta poveste: Era odata o picatura care-si regreta soarta, la urma urmei, ea era in mijlocul Oceanului si nu stia nimic despre Ocean. A noua poveste: Una dintre picaturi din Ocean cheama toate celelalte picaturi sa i se alature pentru a se rascula impotriva Oceanului. A zecea poveste: "Prin puterea cu care am fost investita... " spuse picatura din Ocean, "prin puterea cu care am fost investita, de astazi sunteti excluse din Ocean!", zise o alta picatura. A unsprezecea poveste: "Tu te afli in mijlocul iubirii mele" ii spuse Oceanul picaturii de apa.Dar picatura nu auzi Oceanul pentru ca era plina de iubire pentru o alta picatura. A doisprezecea poveste: "Daca as putea cuprinde " gandi o picatura "fiecare picatura cu dragostea mea atunci as deveni Oceanul." Si cum gandi aceasta, picatura incepu sa reverse dragostea sa asupra tuturor picaturilor, pe rand.Dar era o picatura care ii facuse un mare rau si desi era capabila de o mare iubire, picatura nu putu sa o ierte.Si pentru ca nu putu sa-si reverse dragostea sa asupra acesteia nu putu sa devina Oceanul. Discipolul il intreba pe mentorul sau: - A existat vreodata o picatura care a devenit Oceanul? Si maestrul sau ii spuse ultima sa poveste: - Era odata o picatura care cauta Pacea Oceanului, ce cauta Profunzimea Oceanului.Dorinta ii era mare si puterea de iertare ii era mare si deodata Oceanul ii spuse: "Tu si cu mine, noi suntem una."Si Oceanul isi deschise larg bratele si imbratisa picatura, si tot ce apartinea Oceanului deveni si al picaturii.Ea se patrunse de Pacea Oceanului, se intinse pe toata suprafata Oceanului si prin profunzimea sa deveni salvarea lumii. "Afla astfel, o, ucenicule, ca Oceanul este plin de iubire pentru cei ce-l iubesc si ca-i primeste in maretia sa pe cei ce o doresc cu adevarat." - Dar ce se intampla daca o astfel de picatura devine murdara? intreaba discipolul. Mentorul rase din toata inima: - O picatura nu poate deveni atat de murdara incat Oceanul sa nu o poata curata. |
||
|
supermiki Postat pe 23 Decembrie 2008 12:07 |
||
|
E o povestioara mica si simpla dar m-a impresionat... Era intr-o zi de mare sarbatoare.In fata sfintei Biserici erau o gramada de credinciosi adunati la slujba.Printre ei se strecoara un baietel care nu avea maini si care Il iubea enorm pe Dumnezeu....Veni si el sa asiste la slujba.In momentul in care toti credinciosii s-au inchinat,baietelul a inceput sa sara dintr-o parte intr-alta.Un om l-a vazut si l-a intrebat: - De ce sari tu asa..? Baiatul i-a spus: -Ma inchin... De fapt ,el sarea in forma de cruce,astfel inchinandu-se,ajutandu-se de picioare sa poata face crucea pe care ceilalti oameni o faceau cu mainile... |
||
|
liza24_84 Postat pe 23 Decembrie 2008 17:36 |
||
|
Craciun Fericit tuturor ! De la: diana1981, la data 2008-11-10 22:17:47Un mare intelept zise: |
||
|
ralus Postat pe 23 Decembrie 2008 17:49 |
||
|
Cã ºtiinþa ºi prin ea înþelepciunea nu pot fi dobândite decât cu ajutorul unui dascãl constituie un lucru pe care îl aratã toate tradiþiile. Numai cã identitatea ºi personalitatea dascãlului sunt înfãþiºate în mii de chipuri. Iatã, mai întâi, lecþia pe care un rege din sudul Indiei a primit-o de la un hoþ. Doritor sã afle toate tainele furatului, nu pentru a se apuca de aceastã meserie, ci ca sã poatã împãrþi mai bine dreptatea, un rege l-a chemat la el pe un hoþ vestit ºi i-a cerut sã-i dea lecþii. Omul s-a arãtat peste mãsurã de mirat, ba chiar s-a supãrat. - Eu, hoþ? Cine þi-a spus o asemenea minciunã? Am trãit cinstit de când mã ºtiu: cum sã-þi dau lecþii de furat? Spunând fãrã încetare cã este nevinovat ºi arãtându-se indignat de rãutatea vecinilor sãi, care-l pârâserã, fireºte, pentru a-i strica bunul nume, omul a fost lãsat sã plece. Nu trecuserã decât câteva clipe de la plecarea lui ºi regele a bãgat de seamã cã-i lipsea de pe deget un inel scump. A poruncit ca omul sã fie prins ºi cercetat, dar inelul nu a fost gãsit; poate cã gãsise rãgazul sã-l dea vreunui tovarãº. De aceastã datã, fiindcã-l jignise pe rege, omul a fost aruncat în închisoare, urmând sã fie tras în þeapã chiar în a doua zi. Seara, regele nu izbutea sã adoarmã. Avea mustrãri de cuget, gândindu-se la omul care spusese cã este nevinovat, mai întâi când îl chemase la palat, apoi când fusese dus la temniþã. În toiul nopþii, regele s-a sculat ºi a coborât în închisoare. S-a strecurat înãuntru pe furiº, ca o umbrã, ºi l-a auzit pe prizonier, singur în celula întunecatã, rugându-se cu râvnã, plângând încetiºor ºi spunând ce mare nedreptate i se fãcuse. Regele – pe care omul nu-l putea zãri – a plecat tot pe furiº, precum venise, adânc miºcat, ºi a hotãrât sã-i dea drumul, fiind încredinþat de nevinovãþia lui. Apoi a adormit. A doua zi, omul a fost eliberat ºi dus în faþa regelui. ªi-a trecut repede o mânã peste alta ºi a scos la ivealã inelul. L-a apucat cu douã degete ºi i l-a înmânat, cu toate semnele de supunere ºi respect. Peste mãsurã de uimit, regele l-a întrebat de ce se purtase astfel. - Mi-ai cerut sã te învãþ, i-a spus hoþul. Iatã prima lecþie: un hoþ trebuie sã se poarte întotdeauna ca ºi cum ar fi un om cinstit, care ascultã de lege ºi de credinþã. Iat-o ºi pe a doua: trebuie neapãrat sã spunã cã este nevinovat, chiar atunci când nu mai are nici o scãpare. Când vrei s-o facem pe a treia? |
||
|
Aleys Postat pe 24 Decembrie 2008 01:50 |
||
| CRACIUN FERICIT tuturor care ne-ati incantat cu *povestioare* | ||
|
just28 Postat pe 24 Decembrie 2008 22:13 |
||
|
Omul daca vrea sa nu se chinuiasca, trebuie sa creada in acel "Fara Mine nu puteti face nimic" pe care l-a spus Hristos. Adica sa se deznadajduiasca de sine in intelesul cel bun si sa creada in puterea lui Dumnezeu. Atunci cand cineva se deznadajduieste de sine insusi in intelesul cel bun, atunci il afla pe Dumnezeu. "Toata nadejdea mea spre Tine o pun". Chiar si oamenii cei mai duhovnicesti nu isi au asigurata in aceasta lume pe deplin viata lor, de aceea se si tin pe ei insisi mereu in asigurarea lui Dumnezeu, nadajduiesc in Dumnezeu si se deznadajduiesc numai de "eul" lor, deoarece "eul" ii aduce omului toata nefericirea duhovniceasca. Increderea in sine este dusmanul nostru cel mai mare si mai rau, pentru ca ne arunca in aer fara mila si ne lasa nefericiti pe drumuri. Cand omul are increderea in sine, se leaga si nu poate face nimic, sau se lupta singur. Atunci este firesc sa fie biruit de vrajmas sau sa nu reuseasca si astfel sa i se zdrobeasca "eul" sau. Bunul Dumnezeu de multe ori iconomiseste foarte intelept ca sa vedem si interventia Sa dumnezeiasca si nereusita ce am suferit-o prin increderea noastra in sine. Atunci cand cineva urmareste si cerceteaza fiecare eveniment ce se petrece in viata sa dobandeste experienta, ia aminte si astfel sporeste. Hristos cerea mai intai credinta in puterea lui Dumnezeu si apoi facea minunea: "Daca crezi in puterea lui Dumnezeu, te vei face sanatos" - spunea. Nu precum spun astazi unii, in mod gresit: "Omul are puteri si daca crode in puterile lui, le poate face pe toate. Nu spune si Evanghelia: "Sa crezi"? Prin urmare suntem de acord". Da, Hristos spunea: "Crezi?", dar intelegea: "Crezi in Dumnezeu? Crezi ca Dumnezeu poate?" Cerea asigurarea omului ca are credinta in Dumnezeu si atunci ajuta. Nicaieri nu spune Evanghelia sa cred in egoismul meu, ci sa cred in Dumnezeu, caci Dumnezeu ma poate ajuta, ma poate vindeca. Acestia insa le iau anapoda si spun: "Omul are puteri si trebuie sa creada in el insusi". A crede cineva in el insusi are sau egoism, sau demonism. - Parinte, acesti oameni atunci cand se face o minune spun ca aceasta s-a intamplat deoarece omul a crezut ca se va face. - In spatele acestui aranjament egoist se ascunde lucrarea diavolului. Unii ca acestia incurca pe "crezi?" ce l-a spus Hristos, cu "crezul" lor. De aici porneste toata aceasta demonizare ce exista in lume. Dupa aceea iti spun: "Sa nu respecti nici pe cel mare, nici pe cel mic ca sa dobandesti personalitate". De aceea auzi niste lozinci: "Calca-i zdrobeste-i ca sa reusesti". Respectul este considerat ceva retrograd si diavolul triumfa. Chiar si un copil de ar vorbi putin cu obraznicie parintilor, sau celor mari si pe el il paraseste harul lui Dumnezeu si primeste inrauriri diavolesti, cu atat mai mult daca isi face omul din acest fel de comportament "tipicul" sau. - Parinte, dar cum este atunci cand cineva spune ca el crede in Dumnezeu, dar nu crede ca Dumnozeu ne pazeste? - Atunci se face pe sine dumnezeu. Cum crede el oare in Dumnezeu? - Isi face in fiecare dimineata semnul Crucii etc. - Insa astfel unul ca acesta spune: "Cred in Dumnezeu, dar Dumnezeu ne-a dat minte ca sa putem face orice vrem". Sau: "Sunt dumnezeu. Nu spune Scriptura: "Dumnezei sunteti si fii ai Celui Prea Inalt toti"? nu se gandeste ca pentru a fi cineva dumnezeu dupa har, trebuie sa aiba harul lui Dumnezeu. Insa el numai cu mintea lui se socoate pe sine dumnezeu. Altceva este ca cineva sa aiba harul lui Dumnezeu si sa se faca dumnezeu dupa har, si altceva e sa se autoproclame pe sine dumnezeu. Aici este incurcatura: facandu-se astfel pe sine dumnezeu, in cele din urma ajunge sa fie ateu (fara Dumnezeu). |
||
|
Aleys Postat pe 26 Decembrie 2008 21:37 |
||
|
Arta de a fi om (Cosmina Cucu ) Un om nu trebuie judecat dupa calitatile lui , ci dupa felul in care stie sa si le foloseasca- La Rochefoucauld. Stim cu totii, ca omul isi petrece aproape jumatate din viata la serviciu, la locul de munca. Oriunde ai activa, in camp, la uzina, intr-un atelier, institutie bugetara sau de comert, in orice serviciu, te inconjoara colegi cu care comunici, poate mai mult decat comunici in familie. De fapt, comunicarea aceasta este specifica domeniului de activitate a institutiei si comunicarea aceasta ce are loc in acest caz este legata de profesie. Prima impresie conteaza, si totusi daca ai trecut cu bine de prima zi nu inseamna ca ai incheiat capitolul integrare. In prima zi e bine sa zambesti si sa asculti si sa nu faci mofturi. Sunt multe carti si articole care te invata cum sa lasi o prima impresie pozitiva. Ceea ce e cu adevarat greu este sa o mentii. Atunci cand lucrezi sub presiune iti arati adevarata fata. Si nu numai in situatii stresante ci si intr-o zi normala de munca poti sa ai atitudini si reactii nepotrivite. Etapele integrarii intr-o echipa sunt cunoasterea, competitia pentru stabilirea rolurilor, apoi etapa in care fiecare isi aplica rolul urmata de performanta data de echipa ca intreg, dezintegrare in care fiecare are competente foarte inalte, eficienta ridicata si, prin urmare, este promovat sau se angajeaza intr-o alta companie, pe o pozitie mai buna; astfel, echipa se destrama. De cate ori apare cineva nou echipa trece din nou prin aceste stadii. Cred ca s-a improprietarit ideea ca fiecare individ este caracterizat de anumiti parametri, pe care ii stie cu siguranta pe de rost. Pot raspunde la intrebarea care este culoarea mea preferata, melodia preferata si alte asemenea. Dar stiu cu siguranta ca cuvantul preferat este profesionist. Timpul investit in dezvoltare personala si in invatare aduce beneficii enorme in timp. < nu este ceea ce castiga prin munca sa, ci ceea ce devine prin ea.>> La prima vedere, cititul si experimentatul par paguboase, pentru ca nu produc nimic concret pe moment. Tot ce produc sunt niste idei, eventual chiar solutii la anumite probleme. Dar ideile si bagajul de cunostinte te ajuta sa iei decizii intelepte in viitor!Sunt o fire disciplinata, loiala, serioasa, practica si care se orienteaza catre succes. Imi cheltui energia metodic si ma catar incet spre telurile mele ambitioase avand un puternic simt al realitatii, In ultimul timp am invatat ca exista o multime de locuri cu resurse, oameni care impartasesc altora din experientele lor totul este sa stii unde-i poti gasi si sa fii la curent cu noutatile lor. Fiecare are ceva de zis si ascultandu-i pe toti nu poti decat sa-ti largesti viziunea.De ce ii privesti pe cei din jur de sus?Priveste mai atent la ei,fiecare om e unic, orice lucru e bun,orice treaba e buna...cand esti la serviciu,fa-ti treaba cum trebuie,si nu te mai gandi la altele. Imi place sa fac planuri. Sa stiu ca peste 2 zile, o luna, un an se va intampla ceva placut, ceva ce-l astept de atata vreme. Imi place sa ma gandesc cum o sa fie, sa-mi imaginez, sa construiesc scenarii. MOTTO "Concretizez material toate gandurile creatoare utile revelatiei functiei mele interioare si mi le asum cu toata libertatea." Nu ma dezechilibrez usor, nu intru in panica,si asta pentru ca sunt foarte organizata, putine lucruri ma iau prin surprindere.Chiar si dupa ce ocup functia pentru care m-am pregatit, continui sa ma documentez, sa citeasc, sa invet, sa ma specializez si supraspecializez. In ascensiunea pe scara ierarhiei ma pazez pe un singur lucru : pe mine. < decat acela la care te aflii tu insiti. Da dar eu sunt intr-o continua ascensiune si sper sa ne ridicam impreuna.>> Merg la serviciu, cu bucurie, cu atractie, cu o dorinta de a munci, atunci productivitatea muncii mele este mai mare. Nu ma supar pe colegul care m-a observat,nu m-a salutat si invers, mi-a raspuns la salut doar cu jumatate de voce cum mai spunem noi uneori. Doar nu stiu totul despre fiecare dintre ei ce probleme au,ce caractere au,ce probleme au cu sanatatea si multe altele.Daca ai ajuns sa-ti schimbi prietenii, colegii, ca si lucrurile care le aruncam, considerandu-le ca de acum nu sunt de folos, atunci inseamna ca ai pierdut astfel aprecierea fata de unicitatea fiecarui individ.Ca sa simti ce inseamna cu adevarat bucuria, trebuie sa ai cu cine sa o imparti. Probabil, ca toti am simtita ca o bucurie pe care o imparti cu un adevarat prieten sau coleg - e o bucurie de doua ori mai mare. Idealurile sunt ca stelele: s-ar putea sa nu le atingem, dar ne pot calauzi in viata.Esti inteligent daca nu crezi decat jumatate din ceea ce auzi; esti intelept daca sti care jumatate ; Succesul nu este niciodata final, iar infrangerea nu este niciodata fatala; ceea ce ramane in ultima instanta este curajul . Poti pierde banii - e rau. Poti pierde un prieten - e si mai rau. Dar daca ti-ai pierdut curajul si speranta - ai pierdut aproape totul. |
||
|
Aleys Postat pe 26 Decembrie 2008 21:39 |
||
     
|
||
|
Postat pe 26 Decembrie 2008 21:54 |
||
|
In cartea Conversatii cu Dumnezeu, Neale Donald Walsch ne ofera o noua perspectiva asupra oamenilor pe care ii intalnim in viata noastra. In fragmentul de mai jos, autorul povesteste ca in soare traiau nenumarate luminite. Una dintre ele ii spune Tatalui Ceresc ca doreste sa traiasca o anumita experienta. Iata dialogul: -Poti sa alegi sa fii orice Parte din Dumnezeu doresti, i-am spus Eu, Micului Suflet. Tu esti Divinitatea Absoluta care se traieste pe Ea Insasi ca experienta. Ce Aspect al Divinitatii doresti sa traiesti acum ca experienta de a fi Tu? -Vrei sa spui ca am posibilitatea de alegere?, a intrebat Micul Suflet. Si Eu am raspuns: -Da. Poti alege sa traiesti ca experienta in tine, ca tine si prin tine, orice Aspect al Divinitatii. -Bine, a spus Micul Suflet, atunci aleg Iertarea. Vreau sa traiesc experienta Sinelui meu ca acel Aspect al lui Dumnezeu numit Iertare Totala. Ei bine, dupa cum iti poti inchipui, aceasta a creat o situatie speciala. Nu era nimeni pe care sa-l ierti. Tot ceea ce am creat Eu este Perfectiune si Dragoste. -Nimeni pe care sa-l ierti? a intrebat Micul Suflet, parca nevenindu-i sa creada. -Nimeni, am repetat Eu. Priveste in jurul tau. Vezi vreun suflet care sa fie mai putin perfect, mai putin minunat decat tine? La aceste vorbe, Micul Suflet a privit in jurul lui si a fost surprins sa constate ca era inconjurat de toate sufletele din rai. Ele venisera de departe, din intreaga Imparatie, deoarece auzisera ca Micul Suflet purta o extraordinara conversatie cu Dumnezeu. -Nu vad pe nimeni care sa fie mai putin perfect decat mine!, a exclamat Micul Suflet. Atunci, pe cine sa iert? In clipa aceea, un alt suflet a iesit din multime. -Poti sa ma ierti pe mine, a spus Sufletul Prietenos. -Pentru ce?, a intrebat Micul Suflet. -Voi veni in viitoarea ta viata fizica si voi face ceva pentru care tu va trebui sa ma ierti, a raspuns Sufletul Prietenos. -Ce anume ai putea sa faci tu, o fiinta de Lumina atat de Perfecta, incat sa ma determini sa vreau sa te iert?, a vrut sa stie Micul Suflet. -O, a zambit Sufletul Prietenos, sunt sigur ca o sa inventam noi ceva. -Dar de ce ai vrea tu sa faci acest lucru? Micul Suflet nu putea sa-si dea seama de ce o fiinta de o asemenea perfectiune ar dori sa isi incetineasca vibratiile atat de mult incat sa faca, intr-adevar, ceva “rau”. -Simplu, a explicat Sufletul Prietenos, as face-o pentru ca te iubesc. Vrei sa traiesti experienta Sinelui tau ca fiind Iertator, nu-i asa? Mai mult decat atat, tu ai facut acelasi lucru pentru mine. -Asa am facut? a intrebat Micul Suflet. -Bineinteles. Nu-ti amintesti? Amandoi, tu si cu mine am fost Tot Ceea Ce Este. Noi am fost Susul si Josul si Stanga si Dreapta. Noi am fost Aici si Acolo, Acum si Atunci. Noi am fost Mare si Mic, Mascul si Femela, Bine si Rau. Noi am fost, cu totii, Tot Ceea Ce Este. Si noi le-am facut toate acestea prin intelegere, astfel incat fiecare dintre noi sa poata trai experienta de noi insine, ca Cea Mai Grandioasa Parte a lui Dumnezeu. Pentru ca noi am inteles ca… In absenta a ceea ce Voi Nu Sunteti, ceea ce Voi Sunteti, NU este. In absenta lui “rece”, voi nu puteti fi “calzi”. In absenta lui “trist”, voi nu puteti fi “fericiti”; fara ceea ce se numeste “rau”, experienta a ceea ce voi numiti “bun” nu poate exista. Daca alegeti sa fiti un lucru, trebuie sa apara, undeva in univers ceva sau cineva opus lui, pentru a-l face posibil. Sufletul cel Prietenos a explicat apoi ca acei oameni sunt Ingeri Speciali ai lui Dumnezeu si ca aceste conditii sunt Darurile lui Dumnezeu. -Nu-ti cer decat un singur lucru in schimb, a declarat Sufletul cel Prietenos. -Orice! Orice! a strigat Micul Suflet. Era impresionat sa afle ca putea trai experienta fiecarui Aspect Divin al lui Dumnezeu. Acum, el a inteles Planul. -In momentul in care dau in tine, cand te lovesc, a spus Sufletul cel Prietenos, in momentul in care iti fac tot ce se poate imagina a fi mai rau – chiar in acel moment… aminteste-ti Cine Sunt Eu cu Adevarat. -O, n-am sa uit! a promis Micul Suflet. Am sa vad in tine perfectiunea care te invaluie acum si-mi voi aminti intotdeauna Cine Esti. |
||
|
Aleys Postat pe 26 Decembrie 2008 21:56 |
||
|
Se iau douasprezece luni, se curata bine de amaraciune, stress, mandrie, invidie, egoism, formalism si frica. Se imparte fiecare luna in 28-31 de zile, pentru ca provizia sa ajunga exact un an. Se cantareste munca si linistea, adaugandu-se chibzuinta si harul. Se cerne cu abilitate, iubire si vointa, intelepciune, ingaduinta, frecandu-se cu sinceritate, tandrete, gratie si alint. Se uneste rabdarea cu bunavointa, muzica si buna dispozitie. Se impatureste cu intelegere si speranta, se pudreaza cu sacrificii, se presara vraja, daruire si receptivitate. Se acopera cu amabilitate, gingasie si mult bun simt. Se indulceste cu multa toleranta, optimism, veselie si umor. Se aromeaza cu blandete, bunatate, concesii si acuratete sufleteasca. Tapetata cu afectivitate si pretuire, se coace la caldura inimii, cu dragoste din belsug. Se flambeaza cu puritate, stima si respect. Preparatul se serveste zilnic, cu buchete de fericire, ornat cu surprize, invelit in invioratoarea si inepuizabila credinta in Dumnezeu! Pofta buna! LA MULTI ANI 2009 !!!!!!
|
||
|
gabi_a_lu_miki Postat pe 1 Ianuarie 2009 12:50 |
||
| Subiect | Mesaje | Ultimul Mesaj |
|---|---|---|
| Buna | 10 | De la: geo_x 4 Septembrie 2009 16:24 |
| Somn insuficient | 36 | De la: alecsalina 24 Iunie 2009 19:05 |
| sa il iert????? | 15 | De la: 1dana2 14 Mai 2009 09:16 |
|
|
||
| mesaj privat | 35 | De la: kudika_nikole 5 Ianuarie 2012 23:30 |
| ce sa fac:( | 3 | De la: candy_girl 31 Decembrie 2009 13:07 |
Site-ul Kudika.ro este creat si administrat de SC Internet Corp SRL.
Pentru propuneri de colaborare privind promovarea pe site-ul kudika.ro,
va rugam sa contactati departamentul de vanzari la sales@internetcorp.ro
Sediul social: Bucuresti, Str. Putul lui Zamfir nr. 28, Sector 1
Solicitarile cu privire la protectia datelor cu caracter personal pot fi trimise la email gdpr@internetcorp.ro
Termenul legal in care poti primi un raspuns din partea noastra este de 30 zile calendaristice.