Setari Cookie-uri

povestioare ...

De la: supermiki, la data 2008-11-12 18:36:12"Un mare intelept zise:
-Sunt 4 soiuride oameni:sunt oameni care stiu si stiu ca stiu.Acestia sunt invatatii si noi avem ce lua de la ei.Sunt oameni care stiu dar nu stiu ce stiu.Acestia sunt cei care dorm in picioare si trebuiesc treziti.Sunt oameni care nu stiu si stiu ca nu stiu.Acestia trebuiesc ajutati sa invete.Sunt oameni care nu stiu si nu stiu ca nu stiu.Acestia sunt neghiobi,despre ei nu pot spune nimic bun."
Interesant punct de vedere. La astia as mai adauga o categorie ... chiar daca eu nu sunt asa de intelept ca cel care a facut aceste categorii: cei care NU STIU ... dar CRED CA STIU ... acestia sunt periculosi de-a dreptul. Si cred ca aici intra cei mai multi ! ...


subscriu
povestioarele tare sunt ft. educative...tine-o tot asa..
lelia_zet
Postat pe 3 Ianuarie 2009 08:48
ESTI IMPREUNA LUCRATOR CU TINE INSUTI

La o margine de lume, intr-un mic orasel mohorat, cu case cenusii unde nu existau anotimpuri si oamenii nu au vazut niciodata primavara, a venit intr-o buna zi un strain din alt continent si s-a stabilit si el la marginea sa. Oamenii din acest oras erau negri la suflet si pentru ca nu aveau ferestre la inimi nu cunosteau lumina, ei erau mereu tristi, nimic nu le ajungea, nimic nu era bun, mereu erau nemultumiti si erau plini de pizma si amaraciune.
Noul venit era vesel si plin de multumire desi nu-si permisese sa-si construiasca si el o casa ci locuia cu chirie intr-o mansarda.
Vazand intunericul si cangrena din sufletele concetatenilor sai, noul venit isi facea timp in fiecare dupa masa sa stea in piata orasului si sa le vorbeasca oamenilor, despre cum sunt ceilalti oameni din continentul de unde vine el, sa-i invete si sa le arate cum pot scapa de suferinta care-i apasa. Voia de fapt sa le explice ca nu se poate duce lumina in casa cu oborocul ci trebuie sa-si taie inimile imprejur, si atunci lumina va intra singura.
La inceput oamenii se adunau cu gramada sa asculte ce avea sa le destainuie noul venit, dar nici unul nu a crezut in cele auzite, deoarece in mod cert nu era nimic de schimbat. Ei erau perfect sanatosi si acesta era apogeul evolutiei lor. Ei erau asa de cand se stiau, din generatie in generatie, si asa era normal pentru ei. Au vazut ei ca strainul acela era foarte ciudat si de aceea la o intrunire a inteleptilor si batranilor orasului au concluzionat ca omul acela musai ca este nebun, ori avea ceva interese ascunse.
A trecut multa vreme si omul nostru, tot venea zilnic in piata si le vorbea oamenilor desi erau tot mai putini cei ce se opreau cateva minute sa il asculte. Dupa vre-o treizeci de ani nu-l mai asculta nimeni ci fiecare trecea grabit, nemultumiti fiind ca nu le mai ajunge timpul.
Intr-una din acele zile se apropie de acest om un copilas de vre-o zece anisori si intra in vorba cu batranul :
- Spune-mi si mie ce tot vorbesti aicea ?
Batranul ii istorisi si lui despre un continent necunoscut cu oameni ciudati, si despre posibilitatea ca si oamenii acestui orasel sa ajunga ca ei.
- Dar este minunat ! exclama copilul. Sa le spunem tuturor, mai adauga el.
- Copile, il intrerupse batranul, eu de acum treizeci de ani le-am spus tuturor, dar oamenii nu s-au schimbat, insa eu am continuat sa vorbesc.
- Din moment ce nu ai incetat sa le vorbesti, crezi ca ii vei schimba intr-o zi, nu ?
- Nu copile, eu nu cred ca ii voi schimba.
- Dar atunci... nu are sens. Daca nu crezi ca ii vei schimba de ce le mai vorbesti mai ales ca in ultima vreme vad ca nici nu se mai opreste cineva sa te asculte.
- In primii zece ani le-am vorbit dorind sa-i influientez, doar, doar, se va schimba vre-unul. Acum nu mai vorbesc pentru ei, ci pentru mine, ca nu cumva sa ma influienteze ei pe mine si sa uit cine sunt.
Nu poti schimba pe nimeni, la fel cum nimeni nu poate schimba pe nimeni. Fiecare se schimba pe el (pe ea) insusi (insasi). Este o absurditate sa crezi ca poti schimba pe cineva pentru ca nu poti sa ALEGI in locul celuilalt. Alegi doar pentru tine.
Totusi ceea ce faci prin activitatea ta si vorbele tale pot influenta pe altii.

O reteta in 3 pasi pentru a schimba lumea:
1. decide cum vrei sa arate lumea
2. tu schimba-te ca sa devii exact asa cum vrei sa arate lumea
3. fa tot ce poti ca lumea (de acum) sa nu te schimbe
Aleys
Postat pe 9 Ianuarie 2009 02:07
Trip, viermisorul calator

A fost odata un vierme ce se aseza sa se odihneasca pe malul unui riu si adormi.
Cand se trezi, era inconjurat de o gramada de viermi care-l observau:
-Buna ziua, ma numesc Trip, spuse el surazand.
Atunci unul din ei il intreba:
-De unde ai iesit? Esti foarte ciudat.
Trip, foarte surprins, raspunse:
-Vin dintr-o vale foarte indepartata, si nu stiu de ce ma gasesti ciudat.
-Ai pete colorate pe piele, iar viermii sunt verzi, si asta nu e normal, ii raspunse.
-Trip rise mult si exclamo:
-Viermii pot fi de diferite culori. Unde eu traiesc toti sunt ca mine.
-Nu e usor sa te intelegem, vorbesti ca si cum ai canta.
-Adevarat. De asemenea sunt viermi cu voce suava ca briza, puternica precum tunetul, voioasa ca apa unui izvor.
De odata, un vierme s-a apropiat strigand:
-Minte, eu cred ca este bolnav si ne va contagia pe toti.
Altul explica:
-Eu cred ca sta rau cu capul si este un pic prost.
-Este bolnav, ne va contagia, este prost, murmurau intre ei.
Atunci Gusi, un micut si debil viermisor de care toti radeau,invingand timiditatea, il intreba:
-Ti-ar place sa vii la mine acasa? As fi incantat sa fiu prietenul tau.
Trip merse la casa sa, care era o gaura in trunchiul unuí fag si acolo vorbira ore si ore ... si amandoi se simteau foarte multumiti...
Cand s-a facut noapte, petele lui Trip incepura a straluci in intuneric.
-Na, esti intradevar foarte especial, le spuse Gusi surizand.
-Sunt diferit, asta e tot, raspuunse Trip un pic suparat.
Nimeni nu vorbea cu Trip iar el se simtea foarte trist. Dar intr-o zi un viermisor se pierdu in padure pe inserate, cand nu se mai vedea nimic.
Viermii importanti se reunira pentru a gandi de ce forma puteau salva viermisorul.
Atunci, vazura o lumina ce se apropia in fuga catre ei.
Era Trip care venea sa se ofere a cauta micutul vierme.
Se gandeau cat de urat se purtara cu el si simtira rusine, dar Trip ii conduse cu lumina sa de-a lungul padurii.
Aleys
Postat pe 9 Ianuarie 2009 02:11
Buna tuturor, si pe mine ma ajuta foarte multe aceste minuntate povestioare, imi cer scuze ca doar acum am m-am aratat :P dar niciodata nu ii prea tarziu nu? ;D

Am si eu ceva pentru voi, sper sa va placa.

Viata ii prea scurta sa te trezezti cu regrete.Iubeste oameni care se comportata bine cu tine, uita pe cei care nu se comporta. Sa crezi ca toate se intampla cu un motiv.Daca ti se ofera o sana profita de ea.Daca iti va schimba viata, permitei.Nimeni nu te asigura ca va fi usor, dar iti promite ca merita.
egyptiangirl
Postat pe 15 Ianuarie 2009 09:20

Un pui de cãmilã o întreabã pe mama sa:
- De ce avem copite aºa mari?
Ea se apleacã ºi-i rãspunde:
- Dumnezeu ne-a fãcut astfel pentru cã are un plan special pentru noi.
ºi începe sã explice …
- Copitele mari ne-au fost dãruite pentru a ne împiedica sã ne afundãm în nisip.
- Oh! Dar de ce avem gene aºa lungi?
- Pentru a ne proteja ochii de nisip.
- Dar de ce avem cocoaºe?
- Cococaºele sunt bune pentru a stoca grãsimi ºi a avea astfel rezerve suficiente pentru a strãbate distanþe mari de-a lungul deºertului.
- Înþeleg!
Puiul de cãmilã îºi ridicã capul ºi privindu-ºi mama în ochi spuse:
- Deci … copitele mari ne ajutã sã nu ne afundãm în nisipul deºertului, genele lungi ne protejeazã ochii împotriva nisipului purtat de vântul din deºert, iar cocoaºele sunt depozite de energie care ne ajutã sã parcurgem distanþe mari … ºi atunci … ce cãutãm noi în aceastã cuºcã din inima unei grãdini zoologice?

Asemenea puiului de cãmilã, am pus aceleaºi întrebãri. Câtã vreme am fost orb ºi m-am închis într-o cuºcã a autocompãtimirii ºi supãrãrii!
Îmi era teamã sã pãºesc în afara acelei cuºti.

Dar, surprizã! Unde-mi fusese capul?
Cuºca era autoimpusã.
Cel mai rãu era cã eu susþinusem zãbrelele cuºtii prin atitudinea mea negativã, la fel de rece ca metalul.

În cele din urmã, nerãbdarea de a depãºi graniþele cuºtii m-a fãcut sã-mi deschid urechile ºi sã aud o ºoaptã încurajatoare:
“Dumnezeu te-a creat pentru mult mai mult de atât.”
Strãduindu-mã sã mã eliberez, am distrus cuºca ºi am ieºit în deºertul vieþii.

Am trecut prin cãldura nãucitoare fiind determinat sã ajung la capãt.
Am îndurat soarele orbitor cu perseverenþã ºi tenacitate.
Mi-am înnãbuºit setea cu inspiraþie proaspãtã ºi curaj.
Iar copitele încrederii m-au protejat de afundarea în nisipul insecuritãþii.
Având un plan, m-am asigurat cã am o rezervã suficientã de înþelepciune ºi atitudine pozitivã care sã mã ajute sã parcurg drumul lung.

Oh!
De fiecare datã când ajungeam la un punct al cãlãtoriei mele, ochii mei vedeau o cu totul altã lume, plinã de oportunitãþi.
Dar cel mai important este cã am fost încântat sã realizez cã ... într-adevãr fusesem creat pentru mult mai mult!

Cuºtile vin în diferite forme ºi dimensiuni.
Unele sunt de naturã fizicã.
Altele sunt emoþionale sau chiar mentale.
Dar nici una nu poate sã reziste forþei determinãrii de a le depãºi.
Meritã efortul, iar rezultatele sunt ... pur ºi simplu uimitoare!

Aºa cã ... clipind din genele lungi pentru a mã feri de nisipul descurajãrii, te provoc:

Fã un pas înapoi ºi priveºte zãbrelele cuºtii tale, zãbrele care te limiteazã.
Trage aer în piept, dãrâmã-le ºi intrã în prospeþimea unei noi vieþi.
gabi_a_lu_miki
Postat pe 22 Ianuarie 2009 16:25
copiata din cartea "supa de pui pentru suflete"o am si eu akasa e super
mada_21
Postat pe 23 Ianuarie 2009 15:48
De la: madyy_10, la data 2009-01-23 15:48:44copiata din cartea "supa de pui pentru suflete"o am si eu akasa e super


- intr-adevar este super! ... insa cati inteleg talcul ei?
gabi_a_lu_miki
Postat pe 10 Februarie 2009 23:10
De la: madyy_10, la data 2009-01-23 15:48:44copiata din cartea "supa de pui pentru suflete"o am si eu akasa e super
eu nu o am dar mi-au placut
bestiutza_relouded
Postat pe 11 Februarie 2009 00:00
supermiki .... vreau sa iti spun ceva ... Multimesc din suflet !!!!! .... povestioarele , atat ale tale , cat si cele ale celorlalti sunt foarte frumoase , adevarate si pline de invataturi , cel putin pe mn m-au ajutat foarte mult si le citesc cu cea mai mare placere si cu inima deschisa :) ..... te rog frumos , dak ai timp , cand ai mai pune cate una :) dak poti :) .... salutari din partea mea si tot respectul ;) succes

Postat pe 12 Februarie 2009 17:57
-Ooooh! ... ia-uite mai sunt si oameni la cere le plac aceste povestioare, care nu s-au plictisit de ele!

Haideti sa va spun una despre PUTEREA VORBELOR, chiar daca mai este o povestioara asemanatoare si daca s-a mai vorbit despre asta.

Intr-o zi de vara, un grup de broscute se plimbau vesele printr-o padure si la un moment dat, doua dintre ele au cazut intr-o groapa foarte adanca. Toate celelalte broscute s-au strans in jurul gropii si priveau cu mirare la adancimea acesteia. Erau convinse ca cele doua broscute nu aveau nici cea mai mica sansa sa iasa de acolo.

Sunteti ca si moarte, nici nu are rost sa va chinuiti, este prea adanca groapa, opriti-va ca sariti deageaba…erau comentariile ce veneau din partea grupului. Cele doua broscute încercau sa sara din rasputeri pana cand, în cele din urma, una dintre broscute a dat crezare vorbelor si a renuntat, cazând jos de oboseala si murind.

Cealalta broscuta însa, a continuat sa sara cât de tare o tineau piciorusele. Cele de pe margine strigau la ea sa se opreasca, sa-si curme suferinta, mai bine sa moara. Ea, dimpotriva, sarea tot mai sus si tot mai tare si… iata-o ca a reusit!

Broscutele de pe marginea gropii se uitau la ea cu mirare si au întrebat-o fara nici o ezitare: “Nu ne-ai auzit? Noi tot ti-am spus sa renunti dar tu în schimb ai tot continuat! Cum ai reusi sa iesi din groapa aceasta atât de mare?”

Bine=inteles, precum stiti si voi deja, broscuta era surda. In tot acest timp ea a crezut ca prietenele ei o incurajau.

MORALA

- o vorba de încurajare pentru cineva care este la pamânt poate sa îl ajute sa se ridice si sa o scoata la capat, sa razbeasca în cele din urma chiar daca pare ca nu mai are nici o sansa

- o vorba distructiva pentru cineva care este la pamânt poate fi doar acel lucru de care mai are nevoie pentru a “muri”, o lovitura de gratie care i-ar grabi sfârsitul.

Puterea vorbelor… câteodata este atât de greu de înteles cum o vorba încurajatoare poate sa mearga chiar asa de departe. Oricine poate spune vorbe ce tind sa “jefuiasca” pe altcineva de spiritul de a continua în momente dificile. Fii atent la ceea ce vorbesti, ofera-le celorlalti ce traverseaza calea ta numai vorbe de bine!

supermiki
Postat pe 13 Februarie 2009 00:32
Si am sa va spun si o povestioara reala.
La inceputul secolului XIX-lea, un tanar din Londra visa sa devina scriitor. Dar totul parea sa-i fie impotriva. Nu avusese posibilitatea sa mearga la scoala mai mult de patru ani. Tatal lui fusese aruncat in inchisoare pentru ca nu si-a putut plati datoriile, iar acest tanar a cunoscut adesea gustul foamei. In cele din urma s-a angajat la o fabrica, pe post de lipitor de etichete pe sticle, intr-un depozit afumat si plin de sobolani, dintr-un pod; dormea intr-un pod infect cu alti doi baieti - copii ai strazii din mahalalele Londrei. Avea atat de putina incredere ca avea capacitatea de a scrie, incat s-a furisat in miez de noapte si a expediat manuscrisul, asa incat sa nu poata rade nimeni de el. I-au fost refuzate povestile una cate una. In cele din urma, a venit ziua in care i-a fost acceptata una. Adevarat, nu i s-a dat nici un ban pe ea, dar un editor l-a laudat. Un editor i-a recunoscut meritele. Tanarul a fost atat de emotionat, incat a ratacit fara tinta pe strazi, cu lacrimi rostogolindu-i-se pe obraji.
Lauda, recunoasterea pe care le primise cand i-a fost publicata povestea i-au schimbat intreaga viata, caci, daca n-ar fi fost aceea incurajare, si-ar fi petrecut intreaga viata lucrand intr-o fabrica infestata de sobolani. Poate ati auzit de acel baiat! Numele lui era Charles Dickens.

Ce concluzie trageti? ...
supermiki
Postat pe 13 Februarie 2009 00:53
Un om si un caine mergeau pe un drum.

Omul se bucura de frumusetea zilei, cand, deodata isi dadu
seama ca de fapt murise.
Isi aducea acum aminte clar ca murise iar cainele care
mergea langa el, murise chiar cu mai multi ani in urma... Se intreba
"...oare unde duce drumul asta?"

Dupa o vreme ajunsera amandoi in dreptul unui gard inalt de
piatra.

Privindu-l mai de indeaproape, vazu ca era facut dintr-o
marmura foarte fina.

Mai sus pe colina, gardul era intrerupt de o arcada
care stralucea in soare.

Ajunsera acolo si vazu ca era incrustata cu perle iar aleea
care ducea spre ea parea pavata cu aur. El si cainele sau se apropiara de
poarta si atunci observa intr-o parte, un om sezand la un birou .

Il intreba:
- Scuzati-ma, unde ne aflam ?
- Aici e Raiul - raspunse acesta.
- Minunat, zise omul, pot sa va rog sa ne dati putina apa ?
- Bine'nteles, intrati inauntru. Am sa trimit imediat
vorba sa vi se aduca niste apa cu gheata.
Facu un gest si poarta incepu sa se deschida.
- Prietenul meu, poate intra si el ? - intreba calatorul
aratind inspre caine.
- Imi pare rau, dar noi nu acceptam animale.

Omul se gandi o clipa, apoi se intoarse si isi continua
calea pe care pornise impreuna cu cainele sau.

Dupa inca o plimbare lunga si pe varful unei alte coline,
pe un drum prapadit de tara,
dadura de o ferma a carei poarta parea ca nu avusese zavor
niciodata. De gard, nici vorba.

Se apropie si vazu un cetatean sezand, rezemat de un copac
si citind o carte.
- Scuzati-ma ! - i se adresa el. Aveti cumva putina apa?
- Da, desigur... e o cismea ceva mai incolo.
- Si pentru prietenul meu ? - aratand catre caine.
- Trebuie sa fie si o strachina chiar langa cismea.

Trecura de poarta si ajunsera la o cismea veche, cu
pompa.
Omul si cainele baura pe saturate.
Dupa ce terminara, se inapoiara la omul de sub copac.

- Ce loc este acesta ? - intreba calatorul.
- Asta este raiul.
- Sant total incurcat. Un cetatean, ceva mai jos pe drumul
asta, mi-a zis ca raiul este acolo unde era el.
- Te referi la locul acela cu aleea de aur si zid de
marmura ?... Ala e iadul.
- Si nu va deranjeaza ca ei folosesc acelasi nume ca Dv. ?!...
- Din contra, santem fericiti ca ei ii triaza intai pe cei
care sant gata sa-si lase in urma prietenii cei mai buni.


(Textul nu-mi apartine si nici nu stiu al cui este, dar
este un indemn la . . . prietenie)


Paula_Maria
Postat pe 15 Februarie 2009 20:06
ma bucur pt ca imi faceti bucuria de a continua
mari58
Postat pe 17 Februarie 2009 00:28
- Ne bucuram ca te putem bucura! ...
supermiki
Postat pe 17 Februarie 2009 22:05
De la: supermiki, la data 2009-02-13 00:53:30Si am sa va spun si o povestioara reala.
La inceputul secolului XIX-lea, un tanar din Londra visa sa devina scriitor. Dar totul parea sa-i fie impotriva. Nu avusese posibilitatea sa mearga la scoala mai mult de patru ani. Tatal lui fusese aruncat in inchisoare pentru ca nu si-a putut plati datoriile, iar acest tanar a cunoscut adesea gustul foamei. In cele din urma s-a angajat la o fabrica, pe post de lipitor de etichete pe sticle, intr-un depozit afumat si plin de sobolani, dintr-un pod; dormea intr-un pod infect cu alti doi baieti - copii ai strazii din mahalalele Londrei. Avea atat de putina incredere ca avea capacitatea de a scrie, incat s-a furisat in miez de noapte si a expediat manuscrisul, asa incat sa nu poata rade nimeni de el. I-au fost refuzate povestile una cate una. In cele din urma, a venit ziua in care i-a fost acceptata una. Adevarat, nu i s-a dat nici un ban pe ea, dar un editor l-a laudat. Un editor i-a recunoscut meritele. Tanarul a fost atat de emotionat, incat a ratacit fara tinta pe strazi, cu lacrimi rostogolindu-i-se pe obraji.
Lauda, recunoasterea pe care le primise cand i-a fost publicata povestea i-au schimbat intreaga viata, caci, daca n-ar fi fost aceea incurajare, si-ar fi petrecut intreaga viata lucrand intr-o fabrica infestata de sobolani. Poate ati auzit de acel baiat! Numele lui era Charles Dickens.

Ce concluzie trageti? ...



bine te-am revazut miki......ai cam lipsit ....dar tu sti intotdeauna sa ne surprinzi cu povestile tale intelepte........ le citesc cu placere de fiecare data .......
lelia_zet
Postat pe 18 Februarie 2009 00:19

Un intelept a fost odata întrebat:

- Cine e întelept?

- Cel care gaseste mereu ceva de învatat de la altii, spuse inteleptul.

- Cine e puternic?

- Omul care se poate domina pe sine însusi.

- Cine e bogat?

- Cine-si cunoaste bogatiile: zilele si orele vietii sale, care pot schimba tot ceea ce are el în jur.

- Cine merita respect?

- Cel care se respecta pe sine însusi ca si pe vecinul sau.

- Lucrurile acestea sunt atât de evidente, comenta unul dintre cei prezenti.

- De aceea sunt atât de greu de observat, concluziona inteleptul.

supermiki
Postat pe 21 Februarie 2009 12:23
- VOI CE ATI FI FACUT?


Un copil, la gradinita, incearca sa isi incalte cizmulitele. Pentru ca nu se descurca, a cerut ajutor educatoarei.
Cu tot trasul si impinsul ... cizmulitele nu voiau nicidecum sa intre. Pana cand a reusit totusi sa il incalte, educatoarei i-au aparut broboane de transpiratie pe frunte. De aceea aproape ca i-au dat lacrimile cand copilul i-a zis:
"Doamna, dar sunt puse invels..." Intr-adevar, erau pe picior gresit...
Nu a fost cu nimic mai usor sa ii scoata cizmulitele decat sa i le puna, totusi a reusit sa isi pastreze calmul pana cand iar cizmulitele erau incaltate, tot cu sudoare pe frunte, dar de data aceasta asa cum trebuia. Insa atunci baietelul a zis:
"Cizmulitele astea nu sunt ale mele!!"
In loc sa strige la el:
"De ce nu mi-ai spus??" ... educatoarea si-a muscat buza si inca o data s-a chinuit sa il descalte.
Cand s-a terminat chinul descaltatului, baietelul i-a spus:
"Sunt cizmulitele flatelui meu. Mama mi-a zis sa le incalt pe astea azi."
Acum ea nu mai stia ce sa faca ... Sa planga sau sa rada? A reusit totusi sa stranga suficienta rabdare pentru a se lupta din nou cu cizmulitele. Cand, in sfarsit, l-a incaltat, inainte de a-l trimite afara la joaca, l-a intrebat:
"Si acum, unde iti sunt manusile?Trebuie sa ti le pun in maini ca sa poti pleca afara!"
Raspunsul? ...
"Le-am bagat in cizmulite ca sa nu le pield..."

MORALA ...

- incercati sa o trageti singuri ... (concluzia).
Voi ce ati face? ... Pentru ca ceea ce suntem noi astazi, este in mare parte si datorita rabdarii si iubirii celor care si-au pus o amprenta pe viata noastra, adica educatori, invatatori, profesori, traineri ... si toti oamenii de la care am invatat.
De la dumneavoastra cine a invatat?
Cu cine ati avut rabdare?
In cine ati investit?



supermiki
Postat pe 21 Februarie 2009 12:47
Am sa va povestesc o intamplare adevarata, care eu cred ca este si extrem de educativa.
(cu toate ca vad ca nu sunteti prea multi la care sa va placa aceste povestiri educative.)

Un prieten de-al meu, un om extraordinar care trebuia sa faca o calatorie si era pe aeroport pentru a se imbarca. S-a intamplat acum cateva saptamani in Italia, avea de prins o alta legatura iar avionul cu care trebuia sa plece avea intarziere.
Sa nu credeti ca italienii sau celelalte natii care erau in asteptare sunt altfel decat noi.
Toti ceilati pasageri care mergeau la informatii sau la inregistrare tipau la angajata de acolo, de la un moment dat ea devenise ca un mostru … cred ca nu mai lipsea mult sa izbucneasca intr-un acces de furie.
Imi povesteste ca atunci cand el a ajuns sa se inregistreze ea deja ajunsese sa fie ca un monstru, rosie toata si fierbea ca o oala sub presiune. Arata de parca ar fi pregatita sa sara peste birou si sa stranga de gat pe cineva. Nici urma de cunoscutul zambet profesional al angajatilor din aeroporturi.
Ce credeti ca i-a spus prietenul meu? … I-a spus:
- “Incredibil! … Eu cred ca as fi omorat cativa oameni pana acum! … Tu ai atat de multa rabdare … Cum reusesti?” … stiti cum a reactionat ea? …
- “Ooooh! … Unul care intelege!”
Povesteste mai departe ca ar fi putut sa tipe si el la ea … dar avionul ar fi plecat mai repede?... El zice ca in cazul in care un avion are intarziere, sunt cateva motive. Si chiar nu este bine sa fii intr-un avion cand sunt acestea motivele: daca pilotul este bolnav, este ceva in neregula cu avionul, sau vremea nu este buna. Asa ca a continuat discutia cu ea:
- “Trebuie sa intelegi ca acesti oameni te vad pe tine ca si avionul care intarzie.”
Si a mai continuat un pic discutia in acest fel cu ea. Ceea ce este interesant este ca persoana dinaintea lui a cerut un loc in mai in fata, langa geam … iar ea i-a dat locul undeva in spate si la mijloc. Insa cand i-a dat locul lui … l-a mutat la business class. El nu-i ceruse asta. A fost doar dragut pentru ca a simtit ca este sub presiune si a incercat s-o elibereze.
Cum abordezi TU lucrurile? …
Cum reactionezi TU la circumstante? …
Ar fi schimbat ceva daca se enerva si el? …
Sunt lucruri care sunt inafara controlului nostru.
Si este bine sa incerci sa schimbi ceea ce se poate schimba, ceea ce se poate imbunatati.
Este bine daca poti accepta ceea ce nu se poate.
Si este extraordinar daca poti face diferenta intre ele.
supermiki
Postat pe 12 Martie 2009 10:49
De la: supermiki, la data 2009-03-12 10:49:09Am sa va povestesc o intamplare adevarata, care eu cred ca este si extrem de educativa.
(cu toate ca vad ca nu sunteti prea multi la care sa va placa aceste povestiri educative.)

Un prieten de-al meu, un om extraordinar care trebuia sa faca o calatorie si era pe aeroport pentru a se imbarca. S-a intamplat acum cateva saptamani in Italia, avea de prins o alta legatura iar avionul cu care trebuia sa plece avea intarziere.
Sa nu credeti ca italienii sau celelalte natii care erau in asteptare sunt altfel decat noi.
Toti ceilati pasageri care mergeau la informatii sau la inregistrare tipau la angajata de acolo, de la un moment dat ea devenise ca un mostru … cred ca nu mai lipsea mult sa izbucneasca intr-un acces de furie.
Imi povesteste ca atunci cand el a ajuns sa se inregistreze ea deja ajunsese sa fie ca un monstru, rosie toata si fierbea ca o oala sub presiune. Arata de parca ar fi pregatita sa sara peste birou si sa stranga de gat pe cineva. Nici urma de cunoscutul zambet profesional al angajatilor din aeroporturi.
Ce credeti ca i-a spus prietenul meu? … I-a spus:
- “Incredibil! … Eu cred ca as fi omorat cativa oameni pana acum! … Tu ai atat de multa rabdare … Cum reusesti?” … stiti cum a reactionat ea? …
- “Ooooh! … Unul care intelege!”
Povesteste mai departe ca ar fi putut sa tipe si el la ea … dar avionul ar fi plecat mai repede?... El zice ca in cazul in care un avion are intarziere, sunt cateva motive. Si chiar nu este bine sa fii intr-un avion cand sunt acestea motivele: daca pilotul este bolnav, este ceva in neregula cu avionul, sau vremea nu este buna. Asa ca a continuat discutia cu ea:
- “Trebuie sa intelegi ca acesti oameni te vad pe tine ca si avionul care intarzie.”
Si a mai continuat un pic discutia in acest fel cu ea. Ceea ce este interesant este ca persoana dinaintea lui a cerut un loc in mai in fata, langa geam … iar ea i-a dat locul undeva in spate si la mijloc. Insa cand i-a dat locul lui … l-a mutat la business class. El nu-i ceruse asta. A fost doar dragut pentru ca a simtit ca este sub presiune si a incercat s-o elibereze.
Cum abordezi TU lucrurile? …
Cum reactionezi TU la circumstante? …
Ar fi schimbat ceva daca se enerva si el? …
Sunt lucruri care sunt inafara controlului nostru.
Si este bine sa incerci sa schimbi ceea ce se poate schimba, ceea ce se poate imbunatati.
Este bine daca poti accepta ceea ce nu se poate.
Si este extraordinar daca poti face diferenta intre ele.

Diplomat, finutz, ''cilivizat''!!! Bravo !!!
__LL__
Postat pe 12 Martie 2009 10:54
Aveti ceva activitate pe aici :)
O zi superba !
__LL__
Postat pe 12 Martie 2009 12:02
De la: luckyyyLuke, la data 2009-03-12 12:02:27Aveti ceva activitate pe aici :)
O zi superba !


- Te invitam si pe tine sa participi ... vrei? ...
supermiki
Postat pe 12 Martie 2009 12:29
mie de ce nu mi`o aparut ce am scris??
Diavolyta_
Postat pe 12 Martie 2009 12:31
ma bucur ca mai gasesc si asemenea povestioare demne de citit.... chiar avem ce sa invatam...... felicitari .... cu respect, georgiana!
georgiana___
Postat pe 12 Martie 2009 13:08
foarte frumos...... chiar imi face placere sa citesc aceste povestioare....... imi fac ziua mai usoara, mai plina de speranta......cele mai frumoase ganduri.... georgiana
georgiana___
Postat pe 12 Martie 2009 13:37
Miki te tuc de nu te vezi scrie cind ai timp eu citesc abia astept
mari58
Postat pe 12 Martie 2009 23:37
Tu ce tii inca in brate?

In urma cu mult timp ma plangeam unui prieten ca nu reusesc sa iert un om care mi-a facut foarte mult rau.
Atunci mi-a spus o poveste pe care mi-o amintesc de fiecare data cand am nevoie sa imi folosesc capacitatea de a ierta.
Se spune ca erau odata doi calugari budisti care mergeau prin padure. Si cum mergeau ei, au dat de un rau destul de involburat si adanc.Cand tocmai se pregateau sa-l treaca au vazut o femeie tanara care nu se incumeta sa porneasca spre celalalt mal. Atunci unul dintre ei a luat-o in brate si a trecut-o raul. Dupa vreo 2 ore, celalalt calugar, care nu o ajutase, izbucni nervos:-Cum ai indraznit sa atingi acea femeie si sa o porti in brate? La care celalalt raspunse calm:

-Eu am lasat-o din brate acum 2 ore… iar tu inca o porti cu tine!
_dulcik_
Postat pe 15 Martie 2009 11:23
Picatura si oceanul


A fost odata ca niciodata un copil care l-a intrebat pe tatal sau:

-Care este lucrul care ma separa de adevar?

Tatal i-a raspuns:

-Nu esti singurul care este separat de adevar, mai sunt si altii. Iti voi spune cateva povesti care iti vor parea simple. Trebuie sa te gandesti la ele pana cand le vei intelege si vor capata pentru tine proportii uriase… si chiar mai departe, pana vor deveni din nou simple.

Prima poveste:

A fost odata ca niciodata o picatura intr-un Ocean. Ea spunea ca Oceanul nu exista. Tot astfel se intampla cu multi oameni. Traiesc in interiorul creatiei divine si spun ca nu exista divinitate.

A doua poveste:

-Vreau sa fiu libera! spuse picatura de apa din mijlocul Oceanului, si oceanul in compasiunea sa a ridicat-o la suprafata.
-Vreau sa fiu libera! spuse din nou picatura de apa si soarele auzindu-i glasul o aseza intr-un nor.
-Vreau sa fiu libera! spuse picatura inca o data si norul o elibera iar aceasta cazu din nou in Ocean.

A treia poveste:

O picatura intelectuala este o picatura intelectuala, dar nu mai apartine Oceanului.

A patra poveste:

-Nici o picatura nu are nici o valoare, spuse picatura din mijlocul Oceanului.

A cincea poveste:

-Exista un lucru de care mi-am dat seama: fara indoiala, eu sunt mai importanta decat Oceanul!

A sasea poveste:

-Nu voi putea niciodata sa ajung la Ocean! spuse picatura din Ocean.

A saptea poveste:

-Oh, ce-mi pasa mie de Ocean! spuse picatura din Ocean.

A opta poveste:

Era odata o picatura care-si regreta soarta: la urma urmei, ea era in mijlocul Oceanului si nu stia nimic despre Ocean…

A noua poveste:

O picatura din Ocean chema toate celelalte picaturi sa i se alature pentru a se rascula impotriva Oceanului.

A zecea poveste:

-Prin puterea cu care am fost investita, spuse picatura din Ocean, toate cele care nu ganditi ca mine, de astazi sunteti excluse din Ocean.

A unsprezecea poveste:

-Tu te afli in mijlocul iubirii mele, ii spuse Oceanul picaturii de apa. Dar picatura nu auzi Oceanul pentru ca era plina de iubire pentru alta picatura.

A doisprezecea poveste:

-Daca as putea cuprinde, gandi o picatura, fiecare picatura cu dragostea mea… atunci as deveni Oceanul!

Cum gandi aceasta, picatura incepu sa reverse dragostea sa asupra tuturor picaturilor, pe rand. Dar era o picatura care ii facuse un mare rau si desi era capabila de o mare iubire, picatura nu putu sa o ierte. Si pentru ca nu putu sa-si reverse dragostea sa asupra acesteia nu putu sa devina Oceanul.

Copilul il intreba pe tatal sau:

-A existat vreodata o picatura care a devenit Oceanul ?

Si tatal sau ii spuse ultima sa poveste:

Era odata o picatura care cauta pacea Oceanului, care cauta cauta profunzimea Oceanului. Dorinta ii era mare si puterea de iertare ii era mare… si deodata Oceanul ii spuse:

-Tu si cu mine, noi suntem una!

Si Oceanul isi deschise larg bratele si imbratisa picatura, si tot ce apartinea Oceanului deveni si al picaturii. Ea se patrunse de pacea Oceanului, se intinse pe toata suprafata Oceanului si prin profunzimea sa deveni salvarea lumii.

- Afla astfel, copile, ca Oceanul este plin de iubire pentru cei ce-l iubesc si ca-i primeste in maretia sa pe toti cei ce o doresc cu adevarat.

-Dar ce se va intampla daca o astfel de picatura devine murdara?

Tatal rase din toata inima si spuse:
O picatura nu poate deveni atat de murdara incat oceanul sa nu o poata curata…
_dulcik_
Postat pe 15 Martie 2009 11:25
Cea mai frumoasa parabola despre dragoste
Se spune cã a existat odatã un arbore bãtrân ºi maiestuos, cu ramurile întinse spre cer. Când înflorea, fluturi de toate formele ºi culorile veneau de pretutindeni ºi dansau în jurul lui. Când fãcea fructe, pãsãri din þãri îndepãrtate veneau sã guste din ele. Ramurile sale arãtau ca niºte braþe vânjoase. Era minunat.Un bãieþel obiºnuia sã vinã ºi sã se joace sub el în fiecare zi, iar copacul s-a obiºnuit cu el ºi a început sã-l iubeascã. Ceea ce este mare ºi bãtrân se poate îndrãgosti de ceea ce este mic ºi tânãr, cu condiþia sã nu fie ataºat de ideea cã el este mare, iar celãlalt mic. Copacul nu avea aceastã idee, aºa cã s-a îndrãgostit de bãiat. Egoul încearcã întotdeauna sã iubeascã ceea ce este mai mare decât el. Pentru adevãrata iubire, nimic nu este însã mare sau mic. Ea îi îmbrãþiºeazã pe toþi cei de care se apropie.
Aºadar, copacul s-a îndrãgostit de bãieþelul care venea în fiecare zi sã se joace sub el. Ramurile sale erau foarte înalte, dar el ºi le apleca, pentru ca bãiatul sã le poatã atinge pentru a-i mângâia florile ºi pentru a-i culege fructele. Iubirea este întotdeauna gata sã se încline; egoul, niciodatã. Dacã încerci sã te apropii de un ego, acesta se va înãlþa ºi mai mult, devenind atât de rigid încât sã nu-l poþi atinge. Ceea ce poate fi atins este considerat a fi mic. Ceea ce nu poate fi atins, cel care stã pe tronul puterii, este considerat a fi mare.
Aºadar, ori de câte ori venea copilul, arborele îºi pleca ramurile. Când micuþul îi mângâia florile, bãtrânul copac se simþea cuprins de un val incredibil de fericire. Iubirea este întotdeauna fericitã atunci când poate dãrui ceva; egoul nu este fericit decât atunci când poate lua ceva de la altcineva.
Bãiatul a crescut. Uneori, dormea în poala copacului, alteori îi mânca fructele, sau purta o coroanã împletitã din florile sale. Se simþea atunci de parcã ar fi fost regele junglei. Florile iubirii te fac întotdeauna sã te simþi ca un rege, în timp ce ghimpii egoului te fac sã te simþi mizerabil.
Vãzând cum bãiatul poartã o cununã din florile sale, dansând cu ea, copacul se simþea fericit. Îl aproba cu ramurile sale; cânta în bãtaia vântului. Bãiatul a crescut ºi mai mult. A început sã se caþere în copac, legãnându-se pe ramurile sale. Ori de câte ori se odihnea pe ele, copacul se simþea fericit. Iubirea este întotdeauna fericitã atunci când altcineva se poate sprijini de ea; egoul nu este fericit decât atunci când altcineva îl reconforteazã..
Timpul a trecut, iar bãiatul a început sã fie apãsat de alte îndatoriri. Avea ambiþiile lui. Trebuia sã îºi treacã examenele, sã îºi facã prieteni… De aceea, a început sã vinã din ce în ce mai rar pe la copac. Acesta îl aºtepta însã cu o nerãbdare din ce în ce mai mare, strigându-i din adâncurile sufletului sãu: „Vino, vino. Te aºtept”. Iubirea îºi aºteaptã întotdeauna obiectul afecþiunii sale. Ea nu este altceva decât o continuã aºteptare.
Când bãiatul nu venea, copacul se simþea trist. Singura tristeþe pe care o simte iubirea este aceea de a nu se putea împãrtãºi cu altcineva, de a nu se putea dãrui. Atunci când se poate dãrui în totalitate, iubirea este fericitã.
Bãiatul a crescut ºi mai mult, iar zilele în care trecea pe la copac au devenit din ce în ce mai rare. Toþi cei care cresc în lumea ambiþiilor îºi gãsesc din ce în ce mai puþin timp pentru iubire. Bãiatul a devenit ambiþios ºi prins în afacerile sale lumeºti. „Ce copac? De ce ar trebui sã-l vizitez?”
Într-o zi, pe când trecea prin apropiere, copacul i-a strigat: „Ascultã! Te aºtept în fiecare zi, dar tu nu mai vii pe la mine”.
Bãiatul i-a rãspuns: „Ce poþi sã-mi oferi, ca sã trec sã te vãd? Eu îmi doresc bani”. Egoul este întotdeauna motivat: „Ce poþi sã-mi oferi pentru ca sã vin la tine? Aº putea veni, dar numai dacã ai ceva de oferit. Altminteri, nu vãd de ce aº face-o”. Egoul are întotdeauna un scop. Iubirea nu are nici un scop. Ea reprezintã propria sa rãsplatã.
Uimit, copacul i-a spus bãiatului: „Nu vei mai veni decât dacã îþi voi oferi ceva? Îþi ofer tot ceea ce am”. Iubirea nu þine niciodatã nimic pentru ea. Egoul o face, dar iubirea se dãruieºte necondiþionat.
„Din pãcate, nu am bani. Aceasta este o invenþie a oamenilor. Noi, copacii, nu avem bani. În schimb, suntem fericiþi. Crengile noastre se umplu de flori, apoi de fructe. Umbra noastrã îi rãcoreºte pe cei încãlziþi. Când bate vântul, dansãm ºi cântãm. Deºi nu avem bani, pãsãrelele se cuibãresc pe ramurile noastre ºi ciripesc vesele. Dacã ne-am implica ºi noi în afaceri financiare, am deveni la fel de înrãiþi ºi de nefericiþi ca voi, oamenii, care sunteþi nevoiþi sã staþi prin temple ºi sã ascultaþi predici despre iubire ºi despre pace. Noi nu avem nevoie de predici, cãci trãim tot timpul aceste stãri. Nu, noi nu avem nevoie de bani”.
Bãiatul i-a spus: Atunci, de ce sã vin la tine? Nu am de gând sã merg decât acolo unde pot obþine bani. Am nevoie de bani”. Egoul cere întotdeauna bani, cãci banii înseamnã putere, iar aceasta este cea mai mare nevoie a sa.
Copacul s-a gândit mult, dupã care a spus: „Atunci, culege-mi fructele ºi vinde-le. În felul acesta, vei obþine bani”.
Bãiatul s-a luminat imediat la faþã. S-a urcat în copac ºi a cules toate fructele copacului, chiar ºi pe cele necoapte. În graba sa, i-a rupt crengile ºi i-a scuturat frunzele, dar copacul s-a simþit din nou fericit. Iubirea se bucurã chiar ºi atunci când este lovitã. Egoul nu este cu adevãrat fericit nici mãcar atunci când obþine ceva. El nu poate simþi decât nefericire.
Bãiatul nu ºi-a dat nici mãcar osteneala sã-i mulþumeascã arborelui, dar acestuia nu-i pãsa. Adevãrata sa mulþumire s-a produs atunci când acesta a acceptat oferta sa de a-i culege fructele, pentru a obþine bani în schimbul lor.
Bãiatul nu s-a mai întors multã vreme. Acum avea bani ºi era foarte ocupat sã obþinã cu ajutorul lor încã ºi mai mulþi bani. A uitat cu totul de copac, ºi astfel au trecut anii.
Copacul era trist. Tânjea dupã întoarcerea bãiatului, la fel ca o mamã cu sânii plini de lapte, dar care ºi-a pierdut copilul. Întreaga sa fiinþã tânjeºte dupã copilul pierdut, pentru a-l strânge la piept ºi a se uºura. Cam la fel tânjea ºi copacul nostru. Întreaga sa fiinþã era în agonie.
Dupã mulþi ani, bãiatul, devenit între timp adult, s-a întors la copac.
Acesta i-a spus: „Vino la mine. Vino ºi îmbrãþiºeazã-mã”.
Bãrbatul i-a rãspuns: „Terminã cu prostiile. Fãceam asemenea lucruri pe vremea când eram un copil fãrã minte”.
Egoul considerã iubirea un lucru prostesc, o fantezie copilãreascã.
Copacul a insistat: „Vino, mângâie-mi crengile. Danseazã cu mine”.
Bãrbatul i-a rãspuns: „Terminã cu flecãreala asta stupidã! Acum doresc sã-mi construiesc o casã. Îmi poþi oferi o casã?”
Copacul a exclamat: „O casã? Bine, dar eu trãiesc fãrã sã stau într-o casã”.
Singurii care trãiesc în case sunt oamenii. Toate celelalte creaturi trãiesc liber, în naturã. Cât despre oameni, cu cât casa în care trãiesc este mai mare, cu atât mai mici par în interiorul ei.
„Noi nu trãim în case, dar uite ce îþi propun: îmi poþi tãia crengile, pentru a-þi construi o casã cu ajutorul lor”.
Fãrã sã mai piardã timpul, bãrbatul a luat un topor ºi i-a tãiat crengile copacului. Din acesta a rãmas acum doar trunchiul, dar el era foarte fericit. Iubirea este fericitã chiar ºi atunci când îi sunt tãiate membrele de cãtre cel iubit. Iubirea nu ºtie decât sã dãruiascã. Ea este întotdeauna pregãtitã sã se ofere în întregime.
Bãrbatul a plecat, fãrã sã-ºi mai dea osteneala sã arunce în urmã mãcar o privire. ªi-a construit casa visatã, iar anii au trecut din nou.
Copacul, devenit acum un simplu trunchi fãrã crengi, a continuat sã-l aºtepte. Ar fi vrut sã îl strige, dar nu mai avea ramuri ºi frunze care sã poatã cânta în bãtaia vântului. Vânturile continuau sã batã, dar el nu mai putea scoate nici un sunet. Cu un efort suprem, sufletul sãu a reuºit sã rosteascã o ultimã chemare: „Vino, vino, iubitul meu”.
Timpul a trecut, iar bãrbatul a îmbãtrânit. Odatã, se afla prin apropiere, aºa cã a venit ºi s-a aºezat sub copac. Acesta l-a întrebat: „Ce mai pot face pentru tine? Ai venit dupã foarte, foarte mult timp”.
Bãtrânul i-a rãspuns: „Ce poþi face pentru mine? Aº vrea sã ajung într-o þarã îndepãrtatã, sã câºtig ºi mai mulþi bani. Pentru asta, am nevoie de o barcã”.
Fericit, copacul i-a spus: „Taie-mi trunchiul ºi fã-þi o barcã din el. Aº fi extrem de fericit sã devin barca ta ºi sã te ajut sã mergi astfel în þara aceea îndepãrtatã, pentru a câºtiga mai mulþi bani. Dar, te rog, ai grijã de tine ºi întoarce-te cât mai repede. Voi aºtepta de-a pururi întoarcerea ta”.
Omul a adus un ferãstrãu, a tãiat trunchiul copacului, ºi-a fãcut o barcã din el ºi a plecat.
Acum, din copac nu a mai rãmas decât rãdãcina, dar el a continuat sã aºtepte cu rãbdare întoarcerea celui iubit. A aºteptat mereu ºi mereu, conºtient însã cã nu mai avea nimic de oferit. Poate cã bãrbatul nu se va mai întoarce niciodatã. Egoul nu se duce decât acolo unde are ceva de câºtigat.
Odatã, m-am aºezat lângã ciot. Acesta mi-a ºoptit: „Am un prieten care a plecat departe ºi nu s-a mai întors. Mã tem sã nu se fi înecat, sau sã nu se fi rãtãcit. Poate cã s-a pierdut în þara aceea îndepãrtatã. Poate cã nici mãcar nu mai este în viaþã. O, cât mi-aº dori sã aflu veºti de la el! Mã apropii de sfârºitul vieþii, aºa cã tot ce mi-aº mai dori ar fi sã aflu veºti despre el. Atunci aº muri liniºtit. Dar ºtiu cã nu ar mai veni nici dacã mi-ar auzi strigãtul, cãci nu mai am nimic sã-i ofer, iar el nu înþelege decât acest limbaj.
Egoul nu înþelege decât limbajul acceptãrii. Iubirea vorbeºte limbajul dãruirii.
just_heaven
Postat pe 16 Martie 2009 09:10
sper sa va placa................
just_heaven
Postat pe 16 Martie 2009 09:10
ntr-un oras, intr-o noapte geroasa, tocmai se starnise un viscol. Un baietel vindea ziare la coltul strazii, iar oamenii treceau cand si cand. Baietelului ii era atat de frig incat nici nu mai incerca sa mai vanda ziare. S-a dus la un politist si l-a intrebat: "Domnule, stiti cumva din greseala un loc calduros unde ar putea dormi un baiat sarac in noaptea asta? Vedeti dumneavoastra, eu dorm ghemuit intr-un colt, mai jos,
pe alee, si e ingrozitor de frig acolo in noaptea asta. Mi-ar prinde bine un loc caldut unde sa stau." Politistul s-a uitat la baiat si i-a raspuns: "Du-te pe strada asta la vale si vei ajunge la o casa alba mare. Cand ajungi acolo, sa bati la usa si cand iti va deschide sa spui doar "Ioan 3 cu 16" si te vor lasa sa intri." Si asa a si facut. A urcat treptele, a batut la usa si dupa cateva clipe i-a deschis o doamna. Baiatul s-a
uitat la ea si a zis: "Ioan 3 cu 16". Femeia i-a zis: "Intra, fiule." L-a luat inauntru si i-a aratat un leagan in fata unui semineu pe care sa se aseze si a plecat. Baiatul a stat acolo un timp, gandindu-se: "Ioan 3 cu 16? nu inteleg ce inseamna, dar cu siguranta incalzeste un baiat inghetat." Putin mai tarziu ea s-a intors si l-a intrebat: "Iti este foame?". El a raspuns: "Ei bine, doar un pic. Nu am mancat de cateva zile si cred ca as putea da gata un pic de mancare." Femeia l-a invitat in bucatarie si l-a invitat sa se aseze la o masa plina cu bucate. A mancat si iar a mancat pana ce nu a mai putut. Apoi s-a gandit: "Ioan 3 cu 16? nu inteleg ce inseamna, dar cu siguranta satura un baiat infometat."
Apoi l-a chemat sus intr-o baie unde se afla o cada imensa plina cu apa calda si a stat acolo ca sa se inmoaie putin. Dupa ce s-a spalat, s-a gandit: "Ioan 3 cu 16? nu inteleg ce inseamna, dar cu siguranta curata un baiat murdar." Baiatul nu mai facuse niciodata o baie cu adevarat. Singura baie care a facut-o vreodata a fost cand statea langa un hidrant care era deschis. Femeia l-a luat apoi si l-a dus intr-un dormitor, l-a
infasurat cu un cearsaf, l-a pus pe un pat, l-a invelit cu o patura pana la gat, l-a sarutat de noapte buna si a stins lumina. In timp ce statea in intuneric
si privea afara pe fereastra cum ningea in acea noapte geroasa, s-a gandit: "Ioan 3 cu 16? nu inteleg ce inseamna, dar cu siguranta odihneste un baiat frant de oboseala."
Dimineata, femeia a venit sus si l-a luat din nou in bucatarie, la acea masa plina de bucate. Dupa ce a mancat, ea l-a luat din nou si l-a asezat in acel leagan, in fata semineului si a luat o Biblie. S-a asezat in fata lui, uitandu-se la fata lui inocenta:
"Intelegi tu ce inseamna "Ioan 3 cu 16"?" l-a intrebat ea gentil.
El a raspuns: "Nu, doamna, nu inteleg. Am auzit prima oara cuvintele acestea aseara, cand politistul mi-a zis sa le folosesc." Ea a deschis Biblia la Ioan 3 cu 16 si a inceput sa-i vorbeasca despre Iisus. Chiar acolo, in fata acelui semineu, baiatul si-a predat
inima lui Iisus. Stand acolo, s-a gandit: "Ioan 3 cu 16? nu inteleg ce inseamna, dar cu siguranta salveaza un baiat pierdut."
Stii tu, trebuie sa marturisesc ca nici eu nu inteleg? cum Dumnezeu a fost atat de binevoitor sa-L trimita pe Iisus, Fiul Sau, sa moara pentru mine si Iisus sa fie de
acord sa faca un asemenea lucru. Nu inteleg agonia Tatalui si a ingerilor din ceruri in timp ce-L priveau cum Iisus suferind si murind. Nu inteleg dragostea-I fierbinte pentru MINE ce L-a tinut pe Iisus pe cruce pana la sfarsit. Nu inteleg, dar cu siguranta face ca viata sa merite traita.

Ioan 3:16
"Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica."

Daca nu ti-e rusine sa faci asta, te rog sa urmezi instructiunile. Iisus a zis: "Pe orisicine Ma va marturisi inaintea oamenilor, il va marturisi si Fiul omului inaintea ingerilor lui Dumnezeu; dar cine se va lepada de Mine inaintea oamenilor, va fi lepadat si el
inaintea ingerilor lui Dumnezeu." Trimite mesajul acesta mai departe doar daca vrei si simti cu adevarat sa faci asta. Il iubesc pe Dumnezeu. El este sursa existentei. El ma tine in functiune in fiecare zi. Filipeni 4:13 ? "Pot totul in Christos, care ma intareste."

Daca-L iubesti pe Dumnezeu si nu ti-e rusine de toate lucrurile minunate ce le-a facut in viata ta, trimite mesajul mai departe.

Fa-ti timp 60 de secunde si incearca sa trimiti mesajul! Sa vedem daca Satan te va opri.


1. Sa zici o scurta rugaciune pentru persoana care ti-a trimis mesajul asta, de exemplu: "Tata, Dumnezeule, binecuvanteaza persoana care mi-a trimis mesajul acesta cu! tot ceea ce vezi ca el/ea are nevoie in ziua aceasta!"

2. Apoi trimite acest mesaj la cel putin 5 persoane. In urmatoarele ore acele persoane se vor ruga pentru tine si vei face ca o multime de oameni sa se roage
lui Dumnezeu pentru altii. Apoi, priveste mana puternica a lui Dumnezeu cum lucreaza in viata ta pentru ca ai facut ceea ce lui Dumnezeu ii place.

Aminteste-ti sa le zambesti des celor pe care ii iubesti!

Sa aveti o viata frumoasa."
_dulcik_
Postat pe 16 Martie 2009 21:30

Recomandari

Subiect Mesaje Ultimul Mesaj
Lenjerie de pat 6 De la: Linda_Giulia 11 Octombrie 2009 22:05
ajutati-maaa 11 De la: simarik 22 Aprilie 2010 16:32
Ceara rece este o porcarie? 6 De la: _oktober_ 27 Iunie 2010 10:55
Colectia toamana/iarna 1 De la: Fiora 21 Septembrie 2011 17:38
femeia rac = barbatul rac 2 De la: ramonikra 9 Septembrie 2008 12:39