Indiferent ce urgente am avea, cele medicale si, implicit, cele farmaceutice, sunt intotdeauna cele carora ar trebui sa le acordam cea mai mare atentie. Dincolo de acest lucru, timpul este cel mai important, atunci cand esti in cautarea unor anumite medicamente ori produse farmaceutice si nu ai vrea sa umbli mult dupa farmacia in care le poti gasi. Sau, pur simplu, ai vrea sa eviti asteptatul la cozile care se formeaza inclusiv in farmacii in perioadele aglomerate si sa stii spre care farmacie, care are sigur ce-ti doresti, te poti indrepta.

Si mai important insa, se poate intampla sa ai nevoie de sfatul sau consultul unui medic, pentru tine sau cei dragi din familie. Si, din nou, cel mai indicat lucru este sa mergi cat mai repede intr-un spital sau o clinica sa il obtii si sa nu te tratezi dupa ureche.

Te-ai prins de idee. Sanatatea e pe primul loc si, in caz de probleme, fiecare secunda conteaza. Ba chiar face diferenta. De aceea, tocmai bazandu-se pe o astfel de idee, a fost conceputa si noua aplicatie pentru mobil tip farmacist personal de la Sensiblu. Prin intermediul aplicatiei, afli foarte repede si simplu in care farmacie gasesti ce ai nevoie. Astfel, scapi de „jocul de-a nimereala” atunci cand trebuie sa mergi dintr-un loc in altul dupa medicamentele sau produsele necesare, pentru ca nu le gasesti pe toate intr-un singur loc. In plus, te indruma spre cea mai apropiata farmacie Sensiblu deschisa, dar si spre cea mai proxima clinica sau spital.

Cel mai eficient insa nu este doar faptul ca aceasta aplicatie te ajuta sa fii la curent cu toate locatiile Sensiblu, dar iti indica inclusiv cel mai potrivit traseu, in trafic sau pe jos, pana la cel mai apropiat punct. Un lucru inedit si care te ajuta sa castigi timp, mai ales intr-o perioada aglomerata. Totodata, inainte de a porni spre farmacia respectiva, poti verifica, tot prin intermediul aplicatiei, daca produsul de care ai nevoie este intr-adevar disponibil acolo.

Fiind vorba de o aplicatie pentru dispozitive mobile, aceasta nu e doar informativa si utila, ci si distractiva. Pe langa faptul ca poti urmari inclusiv ultimele noutati si oferte promotionale din farmaciile Sensiblu in luna respectiva, precum si situatia punctelor disponibile pe cardul tau de fidelitate (prin inregistrarea acestuia in aplicatie), aceasta iti ofera sfaturi si noutati cu privire la modul in care iti poti imbunatati stilul de viata. Iti transmite inclusiv ce spun astrele despre starea sanatatii tale, ca sa stii cum o poti imbunatati sau feri de diverse afectiuni de sezon. Sectiunea Vremea iti vine in ajutor cu atentionarile si sfaturile de protectie necesare, specifice anotimpului.

Noua aplicatie Sensiblu este asadar conceputa intocmai ca un farmacist virtual, dar unul inedit, deschis nevoilor tale personale de informare si protectie, pentru a fi in forma maxima mereu, indiferent de sezon. Iti ofera toate informatiile si sfaturile necesare la nevoie, inclusiv despre cum acorzi primul ajutor in caz de urgente. Esti astfel la curent cu tot ce te intereseaza si te organizezi mult mai bine si mai usor chiar de pe telefonul tau, mai ales in perioadele din an suprasolicitante. Iar informatiile necesare iti sunt transmise intr-un mod inedit si agreabil.

Aplicatia Sensiblu se descarca gratuit din App store sau Google Play.

Pentru ca daca tu nu poti ajunge rapid la farmacie, vine farmacia la tine. Mai aproape decat oricand si cu lamuriri pe intelesul si nevoile tuturor. Direct pe ecranul telefonului mobil.

Sursa foto front page: pixabay.com

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:
Facebook Google Twitter

Aboneaza-te la Kudika sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Farmacistul personal - noua aplicatie pe mobil.