Alina Sorescu a vorbit despre evenimentele care o așteaptă în acest sfârșit de an. După separea de tatăl fiicelor sale, artista a găsit puterea de a zâmbi și a privi înainte cu optimism.
Alina Sorescu va încheia anul cum nu se poate mai bine, pe scenă. Artista va susține un concert caritabil la Ateneul Român, alături de alți mari artiști, dar și alături de trupa ei de copii. Vedeta are toate motivele de a zâmbi, pentru că, din punct de vedere profesional, anul care urmează să se încheie a fost unul excelent.
„Încerc să fiu un om echilibrat, care, tocmai, să transmită lucruri bune, că până la urmă, persoanele publice au această menire, să transmită celor care îi urmăresc lucruri bune. Fără să vrei, oamenii care te urmăresc te iau drept model și e frumos, mai ales în cazul meu pentru că lucrez cu copii. Fac foarte multe lucruri, tocmai de aceea am venit să îmi promovez evenimentul pe care îl voi găzdui pe 20 decembrie la Ateneul Român, unde voi prezenta, un spectacol caritabil unde voi prezenta, voi cânta alături de celebra trupă Valahia, dirijată de maestrul Florin Totan, îl vom avea invitat pe marele Gheorghe Zamfir, vor cânta cu noi Vlad Miriță, sopranele Silvia Micu și Rodica Gabriela Anghelescu, vor fi și picii mei, pentru că vom fi în preajma Crăciunului.
Citește și:
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Alina Sorescu, noi mărturisiri cutremurătoare despre căsnicia cu Alexandru Ciucu
- Alina Sorescu rupe tăcerea: Mărturisiri cutremurătoare despre mariajul cu Alexandru Ciucu
- Ce fel de tată a fost Alexandru Ciucu pentru fiicele sale? Alina Sorescu, dezvăluiri cutremurătoare: Nu au parte de tată...
Este un eveniment care are și o conotație caritabilă, pentru că fondurile vor fi redirecționate către copii mai puțin norocoși. Așa că, nu ai cum să nu fii cu zâmbetul pe buze când ai lucruri atât de frumoase care ți se întâmplă.
Așadar, închei anul acesta în stil mare, pe o scenă mare, așa cum am tot ținut-o în 2022, am cântat la Sala Palatului, unde am avut o sală arhiplină, alături de picii mei, de invitații noștri, am lansat trei clipuri. Chiar a fost un an bun profesional”, a declarat Alina Sorescu pentru WOWbiz.ro.
Alina Sorescu și-a găsit împlinirea sufletească în muzică, drept dovada proiectele frumoase în care este implicată. Despărțirea de Alexandru Ciucu a fost una dureroasă, însă artista a declarat că va lupta pentru a-și proteja fetițele și pentru a le oferi cea mai bună educație.
- Ai grijă, că fata asta o să ajungă ca Mădălina Manole – Dezvăluirea cutremurătoare a Alinei Sorescu despre fosta soacră
- Regina Mamă, Comedie din greșeală, Antiportret de familie și Dragi părinți pe scenele din București, Craiova și Iași
- Oana Roman, alături de Alina Sorescu după mărturisirile despre căsnicia cu Alexandru Ciucu: Un trai în abuz...
Cântăreața a introdus acțiunea de divorț la începutul anului, însă nici până în momentul de față nu s-a soluționat. Creatorul de modă a intentat o ordonață președințială prin care a cerut ca cele două fetițe ale lor să locuiască la el, însă judecătorii au decis ca Raisa și Carolina să rămână în continuare la mamă.