Setari Cookie-uri

FLY PROJECT și BIANCA TILICI aduc Soarele pe strada mea

S-a lansat vitamina care te scoate din depresie!

Cel mai fresh feat vine de la FLY PROJECT, care a obișnuit lumea cu hituri pe care dansezi până dimineața, și BIANCA TILICI, o voce nouă în industria muzicală românească, care deja și-a făcut loc în topurile radio și în preferințele oamenilor. Cei doi artiști promit că ne anulează orice stare proastă în primăvara asta, cu soare și muzică bună, adică cea mai nouă piesă "Soarele pe strada mea".

Tudor și Bianca se știu de ceva vreme, au compus și au lucrat împreună în studio.

"Cred că Universul a adus Soarele pe strada mea. La un moment dat, m-a întrebat cineva, într-un interviu, cu ce artist îmi doresc cel mai mult să colaborez. Răspunsul a fost Fly Project. Și acum, 6 luni mai târziu, mi s-a împlinit dorința, de asta zic, soarele e pe strada mea, am manifestat și s-a întâmplat mai repede decât mă așteptam. Îl apreciez foarte tare pe Tudor, mereu m-a inspirat și acum chiar colaborăm! Wow! Sper să vă placă și să lăsați Soarele să intre în playlistul vostru!" declară Bianca.

Citește și:

"Soarele pe strada mea" a apărut într-o tabară de compoziție, anul trecut, unde am lucrat alături de Andi Banică, Misha Miller, Bastien, Luci Nagy și Phenom (Florin Boka), iar de aici și până la acest feat nu a fost o cale lungă: "Am așteptat doar să se potrivească piesele de puzzle din mintea mea și a întregii echipe, iar piesa lipsă a fost o voce altfel, cu un timbru deosebit, așa ne-am gând la Bianca și iată-ne aici :)

Într-o lume în care veștile bune sunt rare, în care zilnic avem multe motive să ne întristăm sau să ne supărăm, "Soarele pe strada mea" vine să îți schimbe starea, să îți dea o doză de optimism, să îți spună că și mâine e o zi, că după rău vine și bine, că soarele ajunge, cu siguranță, și pe strada ta. O dai tare în căști, în mașină sau pe oriunde ești și te eliberezi de gânduri, simți și atât" povestește Tudor.

Citește și:

Videoclipul a fost filmat de creativa echipă NGM, care a făcut să iasă soarele într-o zi super friguroasă, "în care vremea ne-a jucat o festă pe ultima sută de metri și am înghețat în ultimul hal, dar energia piesei și cea dintre noi ne-a făcut să rezistăm până la capăt".

După "Copacabana", un hit viral în TikTok în 2023, dublu disc de platină pentru peste 25 de miliarde de utilizări și vizualizări pentru Toca Toca, în toată lumea, FLY PROJECT lansează o piesă în limba română, răspunzând astfel la una dintre cele mai dese întrebări și dorințe exprimate în social media și interviuri. Raisa, primul hit FLY PROJECT în limba română, nu lipsește din cluburi și de la petreceri și acum, atât în varianta originală cât și în varianta relansată acum doi ani.

Citește și:

Vizionare placuta


Pasionata de tot ce inseamna comunicare, scris si carti bune, m-am reorientat catre pasiunile mele dupa ce magia nasterii unui copil s-a produs si in cazul meu. Kinetoterapeut la baza, tehnician...

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.