Top trei nevoi ale părinților în relația cu copiii

“Văd o nevoie nouă să identificăm cele mai importante nevoi ale părinților în relația cu copiii. Nevoia este în creștere pentru că părinții români îi cresc pe copii ori după cum au învățat ei de la părinții lor, îi cresc pe copii conform cu felul în care au fost crescuți și ei, ori după cărți și site-uri de parenting care vin din alte țări și se referă la alți copii decât copiii români. Vreau să fac un astfel de studiu pentru sunt real interesată de copiii acestei țări, de nevoile lor azi și de blocajele pe care le au părinții care îi cresc după principii “din alte țări” pe copii în țara asta,” a declarat Crina Coliban.

Trei sfaturi pentru primii trei ani de viață ai copilului

Părinții ar trebui să învețe limba copiilor, să înțeleagă că plânsul înseamnă nevoi și, în același timp, comportamentele copiilor sunt oportunități de a se cunoaște pe mai bine, potrivit Crinei Coliban, autor eduKiwi.

Primul sfat: învață tu #limbacopiilor, nu aștepta doi ani până învață copilul să vorbească pe limba ta

Al doilea: plansul copiilor înseamnă Nevoi. Nu înseamnă doar foame, caca sau oboseală. Înseamnă dor de mama, frică, furie, disconfort, dureri, frustrări. Un părinte conștient este părintele care înțelege nevoia și nu cel care o păcălește punându-l pe copil la sân sau pornindu-i tableta pe desene.

Al treilea sfat: Comportamentele copiilor care ne apasă nouă, părinților, butoanele și ne fac să avem reacții pe care le regretăm, de tipul “țipete, amenințări, pedepse” sunt oportunități de a ne cunoaște pe noi mai bine și de a ne vindeca traumele înainte să le lăsăm moștenire copiilor noștri.

Profilul Părintelui cu Permis Premium arată astfel: nu vrea să repete greșelile părinților lui, nu (mai) vrea să face teste pe copilul lui (încercând remedii de la diverși medici sau sfaturi de la “cunoscători”), este real implicat în creșterea copilului, vrea să contribuie la binele celorlalți copii, pentru că aceștia vor fi partenerii din viitor ai copilului propriu.

Există o nevoie permanentă la părinți (de secole): să mănânce copilul. Frica aceasta “să nu moară de foame” este impregnată în ADN-ul mamei românce și o imensă parte din preocuparea părintelui român este investită în a face mâncare și a da de mâncare. “Noutatea mi se pare că părintele “de azi” înțelege din ce în ce mai bine că nu suntem doar Trup, ci că avem și Suflet. Părintele actual cu care lucrez înțelege că suferințele copiilor nu vin doar din lumea fizică, ci au mare legătură cu emoțiile copiilor, cu fricile, cu lipsa de conectare reală cu părinții lor”, adaugă Crina Coliban.

Din perspectivă psiho-emoțională, începutul diversificării este precum te-ai naște a doua oară. Diversificarea înseamnă introducerea unui tip de hrană total diferit de ce a însemnat “mâncarea” pentru copil până la acel moment. Așa cum Nașterea înseamnă introducerea copilului într-o lume care nu are nicio legătură cu lumea din care vine el: viață în afară burții mamei nu are nicio legătură cu ce a trăit copilul în burtă în cele 9 luni de sarcina. La fel e și Diversificarea: copilul, în toată viața lui de 6 luni, a mâncat de la sân sau dintr-un biberon / hrană absolut lichidă / același tip de hrană, același gust, zi de zi. Diversificarea înseamnă o altă poziție în timpul mesei, alte mișcări ale gurii, alte texturi, mereu diferite, alte gusturi, culori, arome, temperaturi, așadar, DA, diversificarea e o nouă naștere.

“Dacă ar fi să mă raportez la adult, să îl diversifici pe un copil e precum l-ai reloca pe un adult pe o insulă foarte îndepărtată, cu obiceiuri și alimente care nu au nicio legătură cu ce știa el până atunci că înseamnă viață pe pământ. Sau, mai simplu, e că și cum l-ai trimite pe om pe altă planetă și te-ai aștepta să se descurce pe acolo, doar pentru că i-ai luat un scăunel de masă și o linguriță din silicon,” spune Crina Coliban.

“Copiii nu sunt cobai, copiii sunt darurile pe care le-am cerut noi din Rai”

În opinia Crinei Coliban, e o rușine, poate cea mai mare rușine de care ne facem vinovați noi, adulți, este că învățăm să fim părinți “pe” copiii noștri! Faptul că i-ai dat naștere unui copil nu te face automat Părinte. E că și cum am spune despre cineva că e medic, pentru că și-a pus halat și merge prin saloane. Cum te-ai simți dacă ai auzi că medicul tău învață meseria acum, pe tine, că ai venit la el ca pacient? Ai înnebuni, nu? L-ai raporta, l-ai da în judecată, ai fugi din spital. Copiii nu au cum să-i raporteze cuiva pe părinții lor când aceștia învață “pe ei” și nici măcar nu cer iertare pentru erori. Copiii nu sunt cobai, copiii sunt darurile pe care le-am cerut noi din Rai.

“Astfel, Permis de Părinte te învață #limbacopiilor atunci când copiii nu pot vorbi pe limba ta. Dacă ar putea vorbi din prima zi, fii sigur că ne-ar spune: Mamă, Tată, mă aștept că voi să aveți Permis ca să reușim să conducem prin viață asta. Mă aștept să fii un părinte conștient, nu un șofer lipsit de responsabilitate. Pentru că asta am zice despre cineva dacă s-ar urca la volanul unei mașini și ar porni cu ea prin oraș, fără să aibă permis, fără să fi învățat despre mașina sa, pe ideea că “toți conducem mașini”, “toți am crescut copii”, pe premisa “am avut mașinuțe când eram mici”, cum ne-am jucat și “de-a mama și de-a tata” când eram mici, nu trebuie să fie mare diferență, nu?” spune Crina Coliban.

Obținerea unui “permis de părinte” ar trebui să ocupe același loc - în lista priorităților noastre - pe care îl ocupă carieră, iubirea, banii. Așa cum muncim zi de zi ca să facem bani, la fel ar trebui să muncim zi de zi ca să nu distrugem viețile copiilor noștri pentru că și noi suntem, de fapt, tot niște copii care încă “ne jucăm de-a mama și de-a tata”.

---