Setari Cookie-uri

Cum îți îngrijești părul în sezonul cald

Nu știi cum să ai părul strălucitor și hidratat și în sezonul cald? Iată aici câteva sfaturi despre cum să îl îngrijești, ce uleiuri de păr să folosești ca să ai un păr sănătos și frumos toată vara!

Zilele însorite mult așteptate, au sosit. Părul tău este expus la soare mai mult ca în orice alt sezon. Nu știi cum să ți-l îngrijești, ce măști sau ce uleiuri pentru par să folosești. Nu-i nimic, ți-am pregătit câteva idei pentru întreținerea podoabei capilare în anotimpul călduros.

Ce șampon alegi și cum te speli pe cap

La fel ca pielea, atunci când este expus la soare, părul de deshidratează, se usucă și își pierde din strălucire. Ține cont, și atunci când ai mai multe zile de expunere prelungită în razele soarelui, acoperă-ți părul cu o pălărie, o șapcă sau un turban, în funcție de preferințe.

În afară de asta, alege o formulă de șampon hidratant și hrănitor, potrivită tipului tău de păr. Poți opta pentru formule cu extracte vegetale sau cu vitamine.

Citește și:

Chiar dacă este foarte cald și transpiri, evită spălatul foarte des pe cap. Când faci asta împiedici scalpul să elibereze propriile uleiuri și atunci vei simți nevoia să te speli cu o frecvență din ce în ce mai crescută.

Dacă mergi la mare sau la piscină, evită scufundările cu părul în apă și acoperă-l cu ceva potrivit. Ideal ar fi în această perioadă să eviți utilizarea uscătorului de păr și să adopți un stil de uscare natural.

Cum alegi uleiurile de păr și măștile potrivite

Uleiurile de păr sunt ideal de folosit în această perioadă. Ele au la bază, de obicei, un ulei presat la rece, în care sunt adăugate uleiuri esențiale și vitamine. Au ca scop hidratarea și hrănirea firului de păr și le găsești pentru fiecare tip de păr în parte, în magazinele de profil.

Citește și:

Se aplică, de obicei, pe părul uscat. Întreabă un specialist despre frecvența cu care este nevoie să îl folosești pentru tipul tău de păr. Se aplică cu blândețe, pe lungimea firului de păr, înspre vârfuri. Apoi, îți poți masa ușor și scalpul. Este important să nu sari peste acest pas. Uleiurile au scopul de a hidrata în profunzime atât firul de păr, cât și pielea capului. Se lasă să acționeze apoi te vei putea spăla pe cap. Cel mai bine în astfel de situații este să urmărești instrucțiunile de pe ambalaj.

Energia vitală stă în firele de păr și în scalp. De aceea când te simți stresată, începe un masaj ușor, cu uleiuri de păr, apoi fă-ți o baie lungă și reconfortantă și vei simți eliberarea stresului imediat.

Citește și:

Pentru că razele UV atacă și firul de păr, îl poți proteja tot cu ajutorul uleiurilor. Orientează-te după unele cu vitamina C, cu extract de citrice, care au și rol antioxidant.

Măștile de păr sunt variantele de balsam, folosite cu o frecvență mai redusă. Pentru sezonul cald, sunt recomandate măștile hidratante, care oferă strălucire, pe care ți le recomandă tot specialistul sau hair-stylistul personal. Masca de păr se aplică după spălare, se ține pe păr după timpul indicat pe instrucțiuni, apoi te usuci și te poți coafa cum îți place.

Cum îți aranjezi părul

Dacă ai părul scurt sau mediu, coafurile de vară sunt mai ușor de făcut.

Dacă ai părul lung însă, ai tendința să îl ții prins în coc, ceea ce i-ar putea dăuna.

Sfatul este să încerci și coafurile lejere, împletiturile simple au pur și simplu dimineața și seara să îl lași desfăcut, ca să poată respira și să nu ți se deterioreze firul de păr.

Citește și:

Te poți bucura de vară dacă ai un păr sănătos și îngrijit, pe care să ți-l admire toată lumea și de care să fii și tu mândră în fiecare zi. Părul tău este cartea ta de vizită,de aceea este nevoie să îl prețuiești cât mai bine!

Sursa foto: shutterstock.com/

Vizionare placuta


Kudika
12 Iulie 2022
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.