Setari Cookie-uri

Primark lansează un nou website de prezentare în România

Primark, retailerul internațional de modă, și-a lansat noul website în România, după un proiect pilot de succes în Marea Britanie. Este un pas important în transformarea digitală a brandului și va oferi clienților o experiență de cumpărături nouă și îmbunătățită.

Noul site oferă o gamă largă de produse din cele mai noi colecții Primark și articole esențiale de zi cu zi, precum și un design actual, o navigare mai bună și o funcție nouă care permite clienților să verifice disponibilitatea stocului, a mărimii și a culorii unui anumit produs în magazinele Primark locale.

Vitrina virtuală va fi completată cu un număr mai mare de imagini ale produselor și acces la informații mai detaliate despre țesături și materiale, surse și instrucțiuni de îngrijire, care până acum puteau fi găsite doar pe etichetă sau pe ambalaj. De asemenea, clienții vor putea crea conturi personalizate pentru a-și salva preferințele de cumpărături sau pentru a crea o listă cu produsele favorite. Mai mult, pentru a fi la curent cu cele mai noi tendințe și colecții Primark, aceștia se vor putea abona la un buletin informativ, ceea ce va facilita întreaga experiență de cumpărături - de la găsirea produsului potrivit pe site-ul web până la achiziționarea acestuia în magazinul fizic Primark preferat.

Citește și:

Maciej Podwojski, Director Vânzări ECE în cadrul Primark, a declarat: „Suntem încântați să lansăm noul nostru website în România; știm cât de mult iubesc clienții Primark să vină în magazinele noastre și prin această inițiativă ne dorim să le fie mai ușor să descopere oferta curentă, prezentând o selecție mult mai largă de produse online, oferindu-le posibilitatea de a naviga și de a verifica disponibilitatea stocului în magazinul din proximitatea lor înainte de a ne vizita. Ne propunem să îmbunătățim constant experiența clienților noștri în magazine, iar site-ul ne va ajuta să punem în evidență gama largă de opțiuni la modă și la prețuri accesibile disponibile în Primark. Cred că va atrage clienții români, care vor dori să viziteze locațiile noastre din ParkLake și AFI Cotroceni.”

Citește și:

Clienții se pot bucura deja de cele mai noi funcții accesând Primark.com/ro. După ce a fost lansat luna trecută în Republica Cehă și Polonia, noul website va fi implementat în Slovacia și Slovenia în următoarele săptămâni.

Vizionare placuta


Kudika
21 August 2023
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.