Setari Cookie-uri

Somnul de frumusete

Sunt o militanta infocata pentru drepturile orelor zilei. Sustin cu tarie ca ziua ar trebui sa aiba cel putin 36 ore si sunt gata sa imi donez jumatate din salariu in fiecare luna pentru o pastila minune care sa faca somnul un simplu vis placut din trecut.

Realitatea este ca suntem nevoite sa facem fata unui program incarcat si sa reusim sa ne si odihnim in cele 8 sau mai putine ore destinate intalnirii cu domnul Ene. Hai sa profitam de aceasta treime importanta din viata noastra! O privire morocanoasa ce abia se intrevede printre pleoapele enervant de umflate este primul semn al lipsei somnului. Din pacate, suntem "binecuvantate" si cu alte dezavantaje pe termen lung: imbatranire prematura, piele uscata, linii fine, cearcane adanci, boli cardiovasculare si uneori chiar ingrasare. Pielea se regenereaza pe timpul somnului, iar daca orele alocate acestei activitati relaxante sunt insuficiente, pielea va arata obosita si mohorata, isi va pierde din luminozitate, iar textura va fi vizibil afectata. Mai mult, atunci cand suntem private de somn, nivelul de cortizol scade. Drept consecinta, apetitul nostru alimentar creste, nivelul insulinei si nivelul zaharului din sange cresc de asemenea, motiv pentru care ne procopsim cu colacei in jurul abdomenului. Ce e de facut? Pentru a evita titulatura de frumoasa adormita, iata cateva sfaturi: 1. Fa tot posibilul sa te culci inainte de ora 11. Si un sfat suplimentar: fa ce spune popa, nu ce face popa. In seara aceasta am ratat din nou impartirea pijamalelor, dar traiesc cu constiinta incarcata ca la aceasta ora ar fi trebuit sa visez un articol, nu sa il scriu. 2. Nu face exercitii seara inainte de culcare si nu manca decat cu cateva ore inainte de a te instala in pat. Nu ingurgita prea multi carbohidrati seara, nu te atinge de alcool si nu fuma pentru a nu fi stimulata in van. Fereste-te de zahar si de cafeina in exces si urmeaza o dieta echilibrata. 3. Sa fie intuneric Asigura-te ca in camera ta este racoare si intuneric bezna pentru a ii permite melatoninei sa isi faca de cap. Ce este melatonina? Un hormon deosebit de important pentu un somn sanatos, care elimina efectele neplacute ale hormonului stresului: cortizolul. 4. Schimba patul Avand in vedere cantitatea de timp pe care o petrecem dormind, consider ca un pat bun este o investitie profitabila. Alege bumbacul atat pentru lenjeria de pat cat si pentru pijamalele tale. 5. Micul ritual Acorda-ti in fiecare seara jumatate de ora pentru a iti curata fata, pentru a te spala pe dinti, pentru a iti peria parul, pentru a face patul si, eventual pentru a bea un pahar de laptic. Acest micut ritual te ajuta sa te pregatesti psihic pentru a intampina somnul. 6. O scurta plimbare Ia-ti un catel sau imprumuta-l pe al vecinului pentru a avea motiv sa iesi cateva zeci de minute afara inainte de culcare. Cu sau fara catel, o plimbare este binevenita pentru un somn sanatos. Somnic usor! Un articol de Andra Micu
Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
24 Februarie 2006
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.