Setari Cookie-uri

În 2023, Farmec a colectat selectiv 230 de mii de ambalaje în campania „Ai grijă de natură așa cum ai grijă de tine”

Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, a colectat anul acesta peste 230 de mii de ambalaje în campania „Ai grijă de natură așa cum ai grijă de tine”. Astfel, rezultatele acțiunii de responsabilitate socială au crescut cu până la 10%, iar la finalul lunii octombrie a fost depășit numărul de ambalaje reciclate în 2022.

Cele mai multe produse aduse de consumatori la punctele de colectare au fost din plastic și sticlă, în special ambalaje de creme, șampoane sau tratamente de păr, geluri de duș și săpunuri lichide.

„În 2020, când am dat startul campaniei «Ai grijă de natură așa cum ai grijă de tine», ne-am luat angajamentul de a limita impactul asupra mediului și de a încuraja un comportament responsabil față de natură, pentru că de noi depinde ce vom lăsa drept moștenire generațiilor următoare. Am devenit, astfel, primul producător român care oferă clienților posibilitatea de a returna ambalajele din portofoliu în schimbul unui produs oferit cadou, iar rezultatele de care ne bucurăm astăzi nu ar fi fost posibile fără implicarea și interesul crescut al consumatorilor, care ne-au susținut de la început în acest demers.”, a declarat Andra Șumandea, Specialist Marketing în cadrul companiei.

Citește și:

Mecanismul campaniei de reciclare este unul simplu: la patru ambalaje de produse din portofoliul Farmec predate în oricare magazin Farmec și Gerovital din țară, consumatorii sunt răsplătiți cu un produs cadou. Pentru a putea fi reciclate, recipientele trebuie golite de conținut, clătite și curățate.

Campania a fost lansată sub formă de program-pilot în 2020, în cinci magazine de brand Farmec și Gerovital din Cluj-Napoca, Târgu Mureș și Oradea, fiind extinsă la începutul anului 2021 an în peste 30 de unități din toată țara. Astăzi, campania „Ai grijă de natură așa cum ai grijă de tine” este disponibilă în magazinele din toată țara.

Despre Farmec S.A.

Farmec S.A. este una dintre cele mai mari și cu tradiție companii din România. Portofoliul companiei impresionează o lume întreagă prin produse moderne, concepute în laboratoare performante. Compania are certificare internațională GMP și comercializează produsele din portofoliu în aproximativ 30 țări.

Citește și:

În luna decembrie 2023, rețeaua de magazine de brand deținute de Farmec cuprinde 10 magazine Farmec, localizate în Cluj-Napoca, Arad, Brașov, Sibiu, Târgu Mureș, Timișoara, Sighișoara, Iași şi 18 magazine Gerovital, care se găsesc în București, Brașov, Constanța, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova, Ploiești, Galați, Oradea, Sibiu, Târgu Mureș.

Pentru a fi la curent cu noutăți legate de brandurile din portofoliul Farmec, sfaturi utile din partea specialiștilor, surprize și concursuri, puteți urmări conturile de social media:

Facebook: www.facebook.com/farmec.romania

Instagram: www.instagram.com/gerovital.romania

Tiktok: www.tiktok.com/@gerovital.romania

Site şi magazin online: www.farmec.ro

Vizionare placuta


Kudika
6 Decembrie 2023
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.