Top 8 pe ecran: Copii care se joaca de-a oamenii mari

Top 8 pe ecran: Copii care se joaca de-a oamenii mari
Kudika
10 Iunie 2010

In SUA circula multa critica, si multa gratuita, din partea publicului revoltat de licentele pe care si le ia Hollywood-ul cu japca, dar cand un regizor isi permite sa intineze copilaria unui actor-pusti de dragul unui film, sa puna un minor in situatia de a juca un rol care i-ar da de furca si unui adult – atunci regizorul nostru chiar ca isi aprinde paie-n cap. “Exploatarea” copiilor pe ecrane, simulata desigur, dar chiar si-asa, nociva – iata unde trage linie politia moralista americana. Nevoia de a proteja copilul a starnit dezbateri, a demarat proiecte de lege si, de cand a fost pusa pe tapet, de cand a aparut pe lume bresla cineastilor iresponsabili, tot acolo stationeaza, din cauza celor care inca se-ncapataneaza sa-si creeze arta fara a lua in considerare sensibilitatile societatii.

Subiectul atrage mult mai putin foc, si mult mai putina para in Europa – unde suntem mult mai putin obtuzi – dar, pe de alta parte, conform principiului “reclama de ocara e reclama clara”, filmele americane ocupa o felie coplesitoare in topul de mai jos! Si asta, desigur, pentru ca oprobriul, mai mult decat aprobarea unanima, atrage atentia si trezeste apetitul. Insa, intrebarea pe care v-o lansez, este: putem fi oare nonsalanti, putem fi oare siguri ca un rol de om mare nu are un impact grav asupra micului actor? (P.S. Vorbim aici metaforic, de roluri grele puse in carca unor pusti, nu de don’soara Kirsten Dunst in rol de vampirita multi-centenara)

Realizat de Ioanina

6. COPII INARMATI: Arno Frisch (16 ani) in “Benny’s Video”(1992) – Michael Haneke, austriac fiind, nu are nicio problema in a prezenta cele mai intunecate unghere ale mintii umane, cu tot cu cele mai violente consecinte, adica actele propriu-zise, iar acest film e doar unul dintre incursiunile lui in labirintul mizeriei animalice din noi – aici, ca in toata trilogia sa asa-zisa a “glaciatiunii”, auteur-ul e preocupat de curba cronologica descendenta din momentul in care uitam de noi si pana ne scufundam in noroi. Povestea lui Benny (14 ani) iti propune un maraton de lovituri in moalele capului, doar ca nu trebuie sa fii masochist pentru a accepta provocarea – te va prinde in carlig din prima, caci Haneke foloseste o momeala eficienta, o lipsa totala de artificialitate sau pre-fabricare in jocul actoricesc si in manuirea camerei. Benny arata ca orice alt copil lasat de-o pereche de parinti indiferenti, in plata lui si pe plata lor – adica in compania ecranelor, spre a fi sistematic desensibilizat de ele. Un realizator de filme in devenire, pustiul nici nu clipeste cand impusca o fata cu un pistol de macelar... spontan, dar nu din greseala, si nu o data – multumit ca a inregistrat pe banda totul, el piteste cadavrul prin casa si se intoarce la rutina zilnica. Haneke, desigur, nu e singurul care abordeaza un subiect delicat (raportul dintre mijloacele de difuzare in masa si daramarea raporturilor inter-umane) scotand in fata tanara generatie si ingropandu-l astfel mai cu sarg in subconstientul spectatorului. Insa este cel mai consecvent dintre toti regizorii care intreprind asa o moralizare in masa prin tuse groase de pesimism. Iar faptul ca in America sunt mai putini ca el se explica prin contextul politic, inca puternic divizat vizavi de accesul liber la arme.
Alti mini-actori in roluri similare: Alex Frost (16 ani) in “Elephant”(2003), toti din “Cidade de Deus”(2002), Aki Maeda (15 ani) in “Batoru rowaiaru”(2000)

Vizionare placuta

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.




Setari Cookie-uri