Setari Cookie-uri

Cine este Bogdan Ionescu de la Insula Iubirii? În trecut a participat cu fosta soție la emisiune pentru testul suprem al iubirii

Bogdan Ionescu este una dintre cele 10 ispite masculine de la Insula Iubirii. Tânărul de 32 de ani s-a transformat din victimă în ispită, iar acum este gata să facă față provocărilor de pe insulă.

Insula Iubirii este pe cale să înceapă la Antena 1, iar ispitele abia așteaptă să intre în rolul lor. În acest sezon, fanii emisiunii vor avea parte de surprize inedite, asta pentru că unele ispite au fost la rândul lor, victime în jocul seducției de-a lungul sezoanelor precedente.

Unul dintre cei care va încerca să supună fetele venite pe insulă este Bogdan Ionescu, fost concurent al emisiunii.

Bogdan Ionescu este una dintre cele 10 ispite din acest sezon, iar fanii emisiunii vor avea ocazia să vadă schimbarea prin care a trecut fostul iubit al lui Hanelore. Trădat în dragoste de femeia în care avea cea mai mare încredere, tânărul de 32 de ani este pregătit să îmbrace rolul de ispită și să își demonstreze calitățile de bărbat irezistibil.

Citește și:

„Bogdan Ionescu, 32 de ani, organizator de evenimente. Trădat pe Insulă în trecut, din postura de concurent, Bogdan vrea acum să le demonstreze tuturor ce poate din postura de ispită.", se arată în descrierea publicată de pagina de Instagram a emisiunii.

Cu un fizic lucrat și un look cu totul nou, dar și cu câteva tatuaje în plus, Bogdan Ionescu este gata să pășească în noua provocare din viața sa.

Deși experiența de pe insulă, în calitate de concurent, i-a lăsat un gust amar, noua ispită și-a recăpătat încrederea în forțele proprii și vrea să demonstreze că este un bărbat pentru care orice femeie ar pica în plasă.

"După ce ne-am întors de la «Insula Iubirii», am stat vreo două luni, după care ne-am împăcat și am avut nunta. Dar după șase luni de la nuntă m-a înșelat cu un tip din București. Eu am descoperit (n.r. – infidelitatea) cu ajutorul unei prietene de-ale ei, care mi-a sugerat să mă uit în telefonul ei. Așa am descoperit că avea un bilet de avion pentru a pleca în București.

Citește și:

După aceea ne-am despărțit și nu a vrut să divorțăm la notar timp de un an. Am stat căsătoriți în tot acest timp, după care ne-am regăsit și ne-am împăcat. Cred că am făcut-o (n.r. – ne-am împăcat) din singurătate și din prostia mea", spunea Bogdan Ionescu, acum ceva timp, pentru cancan.ro.

Vizionare placuta


Pasionata de tot ce inseamna comunicare, scris si carti bune, m-am reorientat catre pasiunile mele dupa ce magia nasterii unui copil s-a produs si in cazul meu. Kinetoterapeut la baza, tehnician...

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.