JO, intervenție estetică la nivelul feței. Cum arată acum artista?

Jo a apelat la medicul estetician și și-a făcut o intervenție chirurgicală la nivelul feței. Cum arată vedeta?

Jo nu se dă înlături de la nimic și face orice pentru a obține un look de revistă. Vedeta și-a luat inima în dinții și a apelat la ajutorul medicului estetician, pentru a-și îmbunătăți aspectul fizic.

Vedeta are o relație apropiată cu fanii ei și îi ține la curent pe internauți cu tot ceea ce se întâmplă în viața sa. Recent, Jo a făcut câteva dezvăluiri bombă despre ultima intervenție estetică suferită. Artista a vrut să scape de gușă, astfel că s-a dus direct în cabinetul medicului estetician pentru a-și rezolva imperfecțiunile.

''Zilele astea, mai exact sâmbătă, mi-am făcut o intervenție, așa pentru sufletul meu. Am scăpat de gușă. Ca după orice intervenție, te recuperezi mai greu și treci prin tot felul de stări sau dureri.

Kudika Tarot

Mi-am dat seama ca tare nesuferită sunt atunci când nu pot sa funcționez singură la capacitate maximă, tare greu îmi e sa cer sau sa accept ajutor, dar tare tare norocoasă sunt că le am pe mama și soră-mea sa ma suporte și sa ma ajute indiferent de stările mele de nervi sau plâns sau divă pe ciclu’. În locul lor n-as fi avut atâta răbdare cu mine, o sa le fac câte o statuie la fiecare in parte. După 3 zile de la intervenție totul arată wow, sunt mega încântată de rezultat.'', a scris Jo pe rețelele de socializare.

Jo este adepta intervențiilor estetice

Jo nu spune "Nu" atunci când vine vorba despre retușuri fizice care aduc mai multă încredere în propria persoană. Vedeta s-a arătat întotdeauna pro operațiilor estetice, dacă acestea sunt făcute din necesitate.

''Nu sunt pro operațiilor estetice in general, in special celor făcute fără rost, dar nu mi se pare greșit sa facem schimbări la noi atâta timp cat acele schimbări ne pot creste încrederea in noi, ne fac sa ne simțim mai bine și mai puternice.'', a mai scris Jo pe rețelele de socializare.

Vizionare placuta


Kudika
4 Octombrie 2022
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.


Setari Cookie-uri