Setari Cookie-uri

3 greșeli majore pe care trebuie să le eviți când iei un credit

Înainte de a accesa un credit, fie că este vorba despre unul bancar sau unul de la IFN, este important să faci o trecere în revistă a cât mai multor oferte de finanțare.

Există câteva greșeli frecvente pe care ar trebui să le eviți dacă vrei să găsești un împrumut avantajos. În caz contrar, riști să te trezești într-o situație deloc fericită, din cauza unor rate prea mari sau în continuă creștere.

Greșeala 1. Soliciți un credit prea scump

Suma pe care o poți obține de la bancă sau de la o instituție financiară nebancară (IFN) este influențată de mai mulți factori. De exemplu, BNR a stabilit un nivel maxim al gradului de îndatorare de 40% din veniturile tale nete în cazul împrumuturilor în lei, respectiv de 20% în cazul celor în valută.

Stabilește-ți cu atenție suma împrumutului, fiind important să te bazezi pe un venit stabil, inclusiv pe termen mediu și lung. Încearcă totuși să nu atingi chiar limita maximă a gradului de îndatorare stabilit de BNR.

Citește și:

Un credit scump poate fi și unul obținut în euro, dacă te bazezi pe un salariu în lei. Într-o astfel de situație, te poți trezi cu rate mai mari, din cauza riscului valutar. Deprecierea leului în raport cu moneda europeană își va face simțite efectele asupra costului soluției de creditare pe care ai ales-o. Drept urmare, pentru a avea certitudinea unei alegeri bune trebuie să te împrumuți în aceeași monedă în care îți obții și veniturile.

Greșeala 2. Analizezi foarte puține oferte de creditare

Proverbul „Graba strică treaba” se aplică și în cazul împrumuturilor. Indicat este să iei o decizie abia după ce verifici mai multe soluții de creditare, fie de la bănci, fie de la IFN-uri. Această etapă este esențială pentru că te ajută să fii la curent cu toate costurile aferente unui împrumut. De altfel, îți va fi mult mai simplu să identifici soluțiile de creditare scumpe, pe care ar trebui să le eviți.

Citește și:

Poți analiza ofertele într-un mod eficient, fără efort și fără a pierde ore pe site-urile cât mai multor instituții bancare și nebancare. Ai acces gratuit la platforma de comparare Sortter, care te ajută să identifici în câteva minute o soluție optimă de finanțare. În funcție de suma pe care intenționezi să o împrumuți, Sortter îți detaliază ofertele avantajoase, astfel că vei fi la curent cu toate costurile. Îți mai rămâne un singur lucru de făcut: să le compari, iar astfel vei descoperi cel mai bun credit pentru nevoile tale.

Greșeala 3. Nu compari corect împrumuturile

Compararea cât mai multor oferte de creditare joacă un rol esențial în alegerea celui mai bun împrumut. Dacă nu pui corect în balanță toate avantajele și dezavantajele, există riscul să iei o decizie care te va ustura la buzunare.

Citește și:

Pentru a compara eficient împrumuturile, îți recomandăm să ții cont de urmăroarele aspecte financiare:

  • Rata dobânzii

  • Valoarea DAE (Dobânda Anuală Efectivă), respectiv costul total al împrumutului

  • Numărul și valoarea comisioanelor

Un credit avantajos poate fi descris, pe scurt, în felul următor: are o dobândă modestă, cât mai puține comisioane și un nivel DAE cât mai mic.

Pe lângă costuri, ar trebui să compari ofertele și în funcție de avantajele de care vrei să beneficiezi. De exemplu, în cazul unui credit bancar de nevoi personale poți plăti o dobândă mai mică dacă îți deschizi cont bancar, dacă refinanțezi alt împrumut ori dacă închei asigurare de viață. În paralel, de la unele IFN-uri poți lua un împrumut cu dobândă zero, pe o perioadă limitată, respectiv dacă ești client nou.

Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
16 Iunie 2023
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.