Setari Cookie-uri

OCTOMBRIE ESTE LUNA ENIGMELOR ȘI A SECRETELOR LA FOCUS SAT

Toamna aceasta aduce un festival de producții CANAL+ Original și Studiocanal din cele mai diverse genuri, pline de enigme și secrete, în Focus Sat app și la Focus Sat TV. Cei care iubesc filmele și serialele europene pot explora bibilioteca VOD din aplicația Focus Sat, unde săptămânal sunt introduse noi premiere.

În luna octombrie pasionații de filme și seriale bune sunt invitați să descarce din Focus Sat app și să urmărească de oriunde și oricând doresc două seriale în premieră produse de CANAL+ Original. Primul esteStagiarii („Hippocrate”, 2018), un spin-off al filmului francez omonim din 2014, care a fost un succes în cinematografele locale. Serialul este creația lui Thomas Lilit, care a fost doctor timp de 12 ani (înainte de a deveni regizor) și s-a reapucat de medicină în timpul pandemiei COVID-19. În povestea episodică, Louise Bourgoin, Alice Belaïdi și Zacharie Chasseriaud joacă rolurile a trei studenți la medicină al căror spital public intră în carantină pe o perioadă nedeterminată. Aceștia trebuie să se ocupe de pacienți și să rezolve crizele apărute în absența medicilor titulari, ajutați de micul legist interpretat de Karim Leklou. Filmările au avut într-o aripă nefolosită a unui spital adevărat. Producția are două sezoane a câte 8 episoade fiecare.

Citește și:

Al doilea, disponibil din 30 octombrie, este Instinto (2019) un serialul spaniol cu 8 episoade, care spune povestea lui Marco (Mario Casas), un tânăr de succes impicat într-o relație cu Carol (Ingrid García Jonsson), psiholoaga care îl tratează pe fratele lui autist. În ciuda faptului că este popular, Marco nu are o viață socială interesantă și este extrem de singuratic. Rămâne bântuit de o traumă din trecut și își găsește confortul doar în sport și în frecventarea unui club privat. Oamenii merg la acest club doar pentru a-și da frâu liber celor mai sălbatice fantezii fără nicio teama sau restricție.

Octombrie este o lună a misterelor de nepătruns, a anchetelor, a secretelor păstrate în adâncă taină pe care le descoperim în filmele Studiocanal din aplicația Focus Sat și la Focus Sat TV:

Citește și:
  • Cineva, undeva („Deux moi”, 2019) – disponibil din 7 octombrie, în care Rémy (François Civil) și Mélanie (Ana Girardot) sunt doi tineri parizieni cu personalități depresive care trăiesc aproape unul de celălalt, însă nu se cunosc. Se vor întâlni ei vreodată?
  • Afacerea Clearstream („L’enquête”, 2014) – disponibil din 14 octombrie, este un thriller francez nominalizat la Premiul César (pentru „Cel mai bun scenariu adaptat”), în care jurnalistul Denis Robert (Gilles Lellouche) aruncă în aer lumea financiară când expune practicile opace ale unei importante instituții bancare europene;
  • Jocuri la nivel înalt („State of Play”, 2009) – disponibil din 15 octombrie. Un hoț este împușcat pe o alee și asistenta unui reprezentant politic cade în fața unui metrou, două morți aparent fără legătură. Reporterul Cal McAffrey (Russell Crowe) ajutat de tânăra Della Frye (Rachel McAdams) încep să deslușască indicii care îi conduc la o mușamalizare corporatistă plină de politicieni corupți, informatori și asasini. Filmul este adaptarea cinematografică a aclamatei miniserii BBC cu același nume din 2003;
  • Adoratoarea („Elle l’adore”, 2014) – disponibil din 21 octombrie, comedia dublu nominalizată la Premiul César (pentru „Cea mai bună actriță” și „Cel mai bun film de debut”) este axată pe Muriel (Sandrine Kiberlain), o mamă singură care îl adoră pe cântărețul Vincent Lacroix (Laurent Lafitte). Într-o zi norocoasă acesta îi bate la ușă și îi cere ajutorul;
  • Opt femei („8 femmes”, 2002) – aclamatul film (12 nominalizări la Premiul César, 2 premii la Festivalul Internațional de Film de la Berlin și 9 alte trofee) este disponibil din 22 octombrie și este inspirat de piesa de teatru scrisă de Robert Thomas. Spectatorii sunt invitați să ghicească care dintre protagonistele următoare Fanny Ardant, Catherine Deneuve, Isabelle Huppert, Danielle Darrieux, Emmanuelle Béart, Virginie Ledoyen, Ludivine Sagnier sau Firmine Richard l-a omorât pe Marcel, capul unei familii care se pregătește de sărbătorile de iarnă în Franța anilor ’50;
  • Gelozia („Jalouse”, 2017) – disponibil din 22 octombrie, în care Nathalie, o profesoară universitară divorțată (Karin Viard, nominalizată la Premiul César, pentru rol), aflată la vârsta mijlocie, trece de la a fi o femeie afectuoasă la o gelozie de nereprimat față de toți cei apropiați.

Cinematografia europeană rămâne sub reflector și toamna aceasta! Iubitorii producţiilor de filme și seriale europene diverse tematic şi cu cineaşti îndrăzneţi stilistic sunt invitați să verifice săptămânal bibilioteca VOD din Focus Sat app pentru a descoperi noi premiere captivante și multi-premiate. Acestea pot fi descărcate direct din aplicație (pe telefonul sau tableta personală) și vizionate offline, de oriunde și oricând se dorește. Aplicația Focus Sat toate fi testată gratuit timp de 7 zile.

Citește și:

Promo-uri video:

Stagiarii”: https://youtu.be/bCy5QlU1cGk

„Instinto”: https://youtu.be/u1dL8KfPUik

Premiere de la Studiocanal: https://youtu.be/J9CFDKLCGSI

Mai multe informații despre produsele Focus Sat:

Web: www.focussat.ro

Facebook: https://www.facebook.com/FocusSatRomania

Instagram: https://www.instagram.com/focussat.ro

Despre Focus Sat

Focus Sat, primul furnizor de servicii de televiziune digitală prin satelit din România, a fost lansat în 2004 cu misiunea de a le aduce divertisment de calitate. Cu o atenție deosebită acordată unei experiențe de vizionare complete, Focus Sat și-a diversificat soluțiile de livrare de conținut cu o aplicație OTT – Focus Sat App – care poate fi accesată de pe orice dispozitiv smart fix sau mobil, cu funcții interactive ce permit repornirea și reluarea programelor TV preferate sau acces la servicii video on demand premium. Focus Sat este o marcă înregistrată care aparține Canal+ Luxembourg S.à r.l. – unul dintre cei mai mari operatori Pay TV din Europa, din care mai fac parte următoarele branduri: Canal Digitaal și Online.nl în Olanda, TV Vlaanderen și TeleSat în Belgia, M7 în Germania, HD Austria în Austria și Slovacia, Direct One în Ungaria, Skylink și FreeSAT în Republica Cehă.

Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
17 Octombrie 2023
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.