Setari Cookie-uri

5 accesorii functionale si elegante, pentru ca biroul tau sa te reprezinte in totalitate

Biroul nu este o simpla piesa de mobilier, ci un mic univers menit sa inspire.

birou
Daca obisnuiesti sa colinzi librariile, magazinele de design interior si targurile de carte si daca ai si o ocupatie care iti testeaza creativitatea, intri in categoria celor pentru care biroul nu este o simpla piesa de mobilier, ci un mic univers menit sa inspire.

Am ales, pentru tine, cateva accesorii de birou care imbina utilul cu grija pentru frumos, mai ales ca designul este atat de important pentru creativitate si pentru productivitate. Nu iti propunem obiecte conventionale, de care te folosesti zilnic, precum agenda, mapele, dosarele, instrumentele de scris sau consumabilele pentru imprimanta - e foarte probabil ca ele sa existe deja pe biroul tau, ci iti oferim cateva idei luand in calcul micile detalii:

1. Eleganta intr-un pahar

Nicaieri nu le sta mai bine creioanelor colorate, decat intr-un pahar transparent si elegant, din sticla groasa, in care par un vesel buchet de flori de camp. Te-ai putea orienta si spre un pahar simplu, de culoare neagra, dintr-un material de buna calitate, insa sticla solida si transparenta are o eleganta aparte, iar efectul vizual, creat impreuna cu un manunchi generos de instrumente de scris va fi, intr-adevar, de vas cu flori. Este, cu siguranta, ideea cea mai usor de pus in practica, atunci cand vrei sa inveselesti atmosfera, dar sa pastrezi si un aer de rafinament.

Citește și:

2. Ceas minimalist

Daca mergi pe mana noastra si achizitionezi un pahar ca cel descris mai sus, vei vedea ca va trebui sa echilibrezi putin lucrurile: pentru fiecare obiect colorat sau cu un design indraznet, vei avea nevoie sa compensezi cu un alt accesoriu de birou, cu linii ceva mai simple si culori neutre. Un ceas minimalist este, in acelasi timp, util si de efect si se va incadra perfect in "peisaj".

3. Little black stapler

Nelipsitul capsator - care, daca e sa fim drepte, este de multe ori de negasit, desi stim sigur ca se ascunde el pe undeva, prin birou. Și daca nu e ratacit, tocmai cand aveai de capsat urgent doua documente, mai mult ca sigur nu are capse. Suna cunoscut? Un mod simplu de a evita asemenea situatii, pe viitor, este sa iti cumperi un capsator elegant, de tipul acestor modele de capsatoare, care nu poate trece neobservat si pe care nu prea iti vine sa il pierzi. Noi am ales varianta pe negru, dar, dupa cum vezi, exista si varianta pe alb.

Citește și:

4. Album pentru carti de vizita

Contrar a ceea ce ai putea crede initial, acesta este un accesoriu extrem de util, mai ales daca activitatea ta profesionala presupune numeroase vizite si intalniri. De foarte multe ori, cartile de vizita pe care le primesti la schimb se ratacesc prin poseta, prin agenda sau se fac pierdute definitiv. Poti evita asta, alegand sa le arhivezi intr-un album simplu si frumos legat, din piele naturala sau imitatie de piele, de unde le poti consulta oricand, pentru a le trece intr-o baza de date.

5. Fotografii in rama vintage

Rama foto cu patina nobila - iata un obiect de decor pe care il poti gasi, lejer, in mai toate magazinele de decoratiuni interioare, in diverse variante. Alege ce iti face cu ochiul, avand grija doar sa nu fie o rama total incompatibila, ca design si dimensiuni, cu restul accesoriilor aflate pe birou. Chiar daca am iesit din categoria accesorii functionale, acest obiect clasic tot iti va face un bine: iti va reda optimismul si prospetimea, in momentele cele mai stresante la job.

Citește și:

Esti de acord cu propunerile noastre? Lasa-ne un feedback, ca sa stim ce sa iti pregatim, pe viitor.

Sursa foto: Shutterstock

Vizionare placuta


Kudika
9 Mai 2017
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.