Setari Cookie-uri

Adrian Titieni vine la ”Dialoguri fără mască”

Teatrul Nottara lansează în luna octombrie proiectul „Dialoguri fără mască”, o serie de întâlniri cu personalități ale vieții culturale din România, artiști, medici, scriitori, oameni care în domeniul lor au schimbat lumea.

Invitatul lunii octombrie este Adrian Titieni, actor de mare succes pe scenă și în film, profesor de Arta Actorului, vedetă de televiziune. Cu zeci de roluri în palmares, Adrian Titieni este iubit de critică și de publicul larg în aceeași măsură, un artist cu șarm pe care aștepți cu nerăbdare să-l revezi într-o altă producție și care, prin simpla prezență, impune eleganță și valoare.

Evenimentul va avea loc pe 25 octombrie, de la ora 19.30, la Sala „George Constantin” a Teatrului Nottara.

Tema întâlnirii va fi: „Teatrul și filmul, dincolo de notorietate, mode și modele”.

„De multe ori cădem în capcana senzaționalului de dragul senzaționalului, a artificiului, a artefactului, avem senzația că acolo unde lucrurile sunt cu tușă groasă se întâmplă ceva, e creativitate. Or, creativitatea e conținută cred, în aerul pe care-l respirăm și fără de care n-am putea exista. E inodor, incolor. Și totuși, are un tip de consistență necesar clipă de clipă. În măsura în care un fenomen teatral poate ajuta la educarea noastră și la înnobilarea noastră, la vulnerabilitatea noastră, în sensul cel mai bun și propriu al cuvântului, ar trebui să fie discret. Această discreție lipsește.” – Adrian Titieni

Citește și:

Dialogurile vor fi moderate de criticul de teatru Monica Andronescu.

Biletele la reprezentația oficială pot fi cumpărate online pe www.nottara.ro sau de la agenția teatrului (bd. Magheru nr. 20, sect. 1, București).

Vizionare placuta


Kudika
19 Octombrie 2022
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.