Setari Cookie-uri

Arden Cho, vedeta din Teen Wolf: Am învățat curajul la masa de poker

Arden Cho, cunoscută publicului larg pentru rolurile sale din Teen Wolf și Partner Track vorbește la EPT Barcelona despre cum și-a găsit curajul în viață jucând mână după mână la masa de poker

1. Cum ai început să joci poker?

Am început să joc poker de amuzament probabil că undeva prin facultate, cu colegi și prieteni. Totuși cred că abia de curând am început să descopăr tainele jocului și să mă bucur cu adevărat de spiritul acestuia.

2. Ce abilități învățate la masa de poker crezi că te ajută în viața de zi cu zi?

În mod cert am învățat foarte multe jucând poker. În primul rând, să mă arunc ocazional și cu capul înainte, să îmi asum riscuri. De asemenea, am învățat când e cazul să fiu mai fermă în situații în care poate că aș fi fost mult mai pasivă. În tinerețe, cred că am fost mai degrabă timidă și introvertită, iar jocul de poker m-a ajutat să mă deschid mai mult, să socializez mai ușor și, una peste alta, cred că m-a călit.

Citește și:

3. Ești, de asemenea, o actriță foarte talentată. Crezi că acest lucru te ajută în vreun fel la masa de poker?

Da și nu. Uneori e mai complicat ca femeie, în general, la masa de poker. Știi, câteodată competitorii tăi te cred mai slabă și apoi sunt bărbați care nu te cred și își doresc doar să te învingă. În cele din urmă, mai sunt și competitorii care te subestimează, iar actoria cred că ajută să te acoperi într-un fel. Poate blufez, dar oricum, fața proverbială de poker ajută întotdeauna. Dar să știi că depinde și de starea mea. Uneori râd sau zâmbesc, indiferent dacă am o mână bună sau nu. Trăiesc momentul. În general, încerc pur și simplu să mă bucur de atmosferă. Rar se întâmplă să fiu extrem de serioasă atunci când joc.

Citește și:

4. Ce ți-ar plăcea să le transmiți femeilor care vor să participe la competiții mari de poker, așa cum este EPT Barcelona?

Le-aș zice să nu se teamă și să își joace șansa. Suntem la fel de abile ca toți ceilalți jucători și uneori ar putea funcționa în avantajul nostru să fim subestimate. Sunt numeroase jucătoare de poker foarte, foarte bune. Lăsați-i pe competitorii voștri să creadă ce vor. Nu uitați că în poker nu e important să câștigi fiecare mână, ci e suficient să câștigi o dată și bine. Valabil și în viață!

5. Ai putea spune să ai o sursă de inspirație în poker?

Pokerul îmi oferă un alt fel de sentiment de reușită față de meseria mea sau de viața obișnuită. E acolo o dorință aparte să câștig un joc sau un turneu mare, ceea ce e foarte palpitant. Asta mă aduce întotdeauna înapoi la masa de poker. Cred că entuziasmul și emoțiile oferite de joc sunt sursa mea de inspirație în acest sens.

Citește și:

6. Ai o meserie solicitantă, iar pe lângă asta, joci poker și ai și o viață activă. Cu siguranță devine uneori obositor și e firesc. În astfel de momente, cum te încurajezi?

Un somn bun, un masaj bun, mânarea bună, timpul petrecut cu prietenii sau cu cățelul meu îmi încarcă bateriile. Apoi ajută foarte tare că îmi iubesc munca. Sigur că obosesc, e normal, dar dacă iau pauze prea lungi, mă plictisesc și simt dorința să mă întorc la treabă. Dar altfel, fac un pic de pauză, am grijă de mine când simt nevoia și mă apuc apoi de muncă.

7. Cititoarele noastre sunt pasionate de astrologie și spiritualitate, așa că inevitabil ajungem și la zodii. Prin urmare, Arden, ce zodie ești?

Sunt Leu. 100% sunt semn de foc și uite cred că și de asta îmi place pokerul atât de tare. De asta îmi plac foarte tare competiția și senzațiile tari. Îmi știu și ascendentul, care e în Vărsător și am Luna în Fecioară.

Citește și:

8. Dacă te-ai putea întoarce în trecut să schimbi ceva sau dacă te-ai putea duce în viitor să lași o avertizare, ce ai face?

N-aș schimba nimic din trecut. Am avut o viață plină de suișuri și coborâșuri, dar cred că cele mai dureroase momente din viață m-au ajutat să devin cine sunt azi. Cu toate acestea, m-aș duce către mine cea de la 20 de ani și i-aș zice să renunțe la frici, să își asume riscuri și să nu mai încerce să facă fericită pe toată lumea, mai puțin pe ea. Mi-aș zice să trăiesc viața din plin. Realist vorbind, la 20 de ani, chiar încercam să fac pe plac tuturor și nu mai știam cum să mă fac pe mine fericită.

Foto Danny Maxwell/PokerStars

Vizionare placuta


Kudika
27 Septembrie 2023
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.