Setari Cookie-uri

„CHINA REINVENTATĂ” ÎN PREMIERĂ LA VIASAT HISTORY

Miercuri, 18 octombrie, la ora 22:00, Viasat History difuzează în premieră prima parte a seriei China Reinventată. De la căderea Regatului de Mijloc până la ascensiunea Partidului Comunist Chinez, descoperiți istoria Chinei așa cum nu a mai fost prezentată.

Urmărim evoluția Chinei moderne, pe parcursul a 150 de ani de istorie, și vă prezentăm figuri marcante ca Împărăteasa Cixi, Mao Zedong și Jack Ma. China și-a pierdut poziția de lider, dar și-a revenit în scurtă vreme, devenind una dintre cele mai puternice țări din lume. Această investigație istorică și geopolitică explică în ce fel s-a reinventat China, pentru a reveni la gloria ei de odinioară, prin acțiunile unor figuri politice importante, dar și cu ajutorul unora care au rămas în umbră. Combinând imagini de arhivă excepționale, segmente de animație unice și explicații ale unor istorici de faimă internațională, acest documentar în două părți schimbă complet punctul de vedere occidental al Vestului asupra Chinei.

În secolul al XIX-lea, Occidentul, pe atunci în plină expansiune colonială, s-a confruntat cu o națiune care, până atunci, se credea atotputernică: China, sau Regatul din Mijloc, o expresie care îi face pe chinezi mândri. Timp de 2000 de ani – indiferent de dinastia care îi conducea, indiferent de teritoriile pierdute sau recucerite – universul se învârtea în jurul lor. Dincolo de centru se aflau popoarele sub influență chineză: japonezii, coreenii, vietnamezii care ofereau tribut Imperiului de secole. În afara acestei lumi erau indienii, arabii, europenii, cei cunoscuți drept „barbarii”.

Citește și:

Europenii veneau încă de la Vasco da Gama în China, pentru comerț, să cumpere ceai, mătase, porțelan, iar chinezii luau doar aur sau argint drept plată. În acea perioadă, China avea un sentiment de superioritate, considerându-se leagănul civilizației și privea cu dispreț negustorii “barbari”.

Prima parte a documentarului se concentrează pe evenimentele care au marcat evoluția imperiului Chinez în perioada 1860-1937. O perioadă intensă caracterizată de o serie de frământări sociale ale unei națiuni aflate în pragul colapsului, încercând să inventeze o modalitate de a supraviețui, fără să-și piardă sufletul și, în același timp, să evolueze. Povestea începe cu China sub dominația dinastiei Qing, amenințată de europeni în timpul celui de-al Doilea Război al Opiului, denumit și al Doilea Război Anglo-Chinez.

Citește și:

Partea a doua surprinde reinventarea Chinei și urmărește cele mai interesante momente ale perioadei 1937-2020 care au definit și creat o nouă putere mondială. China se confruntă cu invazia japoneză din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Dar departe de a fi complet învinsă, țara găsește noi modalități de a se ridica din nou. Și-a revenit din durere și își proiectează din nou puterea în lume. Pentru prima dată, datorită Revoluției Culturale, China devine un model. Succesiv prin ideologie (“Little red book” culegerea de citate și aforisme ale lui Mao Zedong), prin produsele sale fabricate la prețuri mici (smartphone-uri) și apoi prin pandemii (coronavirusuri), China s-a plasat în centrul globalizării, neputând fi igorată de celelalte națiuni. De la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial și crearea Republicii Populare Chineze de către Mao Zedong, până la adoptarea unei „economii de piață socialiste”, descoperim cum China a devenit astăzi a 2-a putere economică și a 3-a putere militară din lume.

Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
18 Octombrie 2023
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.